România a înregistrat, miercuri, al doilea deces al unui copil cauzat de COVID-19, fiind vorba despre un bebeluș de patru luni.

Potrivit Ministerului Sănătății, acesta se afla de o săptămână în secția de ATI a Spitalului de Pediatrie din Sibiu.

„Acesta avea comorbiditati grave, fiind intubat. În cursul acestei dimineți din nefericire a pierdut lupta pentru viață”, au precizat reprezentanții Ministerului Sănătății.

În intervalul 27.10.2020 (10:00) – 28.10.2020 (10:00) au fost raportate 107 decese (60 bărbați și 47 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, fiind vorba despre bebelușul de 4 luni.

La începutul lunii octombrie, Grupul de Comunicare Strategică anunța primul deces al unui copil, cauzat de COVID-19 în România, fiind vorba despre o persoană de 4 ani, din Mureș, care a murit la Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu Mureş, băiatul având ”comorbidități accentuate”.