UMFST „G.E. Palade”, Târgu Mureș: Personalul din sistemul de sănătate, pregătit în economia sănătății

0
189
Foto: UMFST
Cea de-a patra serie de cursanți, reprezentanți ai unor spitale, DSP-uri și CAS-uri din județele Alba, Bacău, Harghita și Mureș, participă joi la cursurile organizate în cadrul Programului postuniversitar de formare în economia sănătății – transmite Universitatea de Medicină, Farmacie Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș (UMFST).
Programul postuniversitar are ca scop îmbunătățirea competențelor în utilizarea unor tehnici moderne de management, evaluare economică și statistică aplicată în domeniul sănătății pentru personalul din sistem medical și este realizat în cadrul proiectului POCU/918/4/8/149892 implementat de universitate în parteneriat cu UMF „Carol Davila” din București și UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
„Suntem la finalul activităților de formare desfășurate pe parcursul acestui an și ne bucurăm că peste 50 de persoane, decidenți din sistemul de sănătate din regiunile Centru și Nord – Est, au parcurs cu succes programul organizat UMFST G.E Palade Târgu Mureș în premieră în România. Avem, așadar, primii specialiști formați în domeniul economiei sănătății, care sunt pregătiți să utilizeze principii de cost-eficiență și sisteme de indicatori de performanță pentru intervențiile din sistemul medical, iar acest lucru este foarte important, dată fiind nevoia utilizării eficiente a resurselor din sănătate” – a menționat conf. univ. dr. Mihaela Kardos, coordonatorul instituțional al proiectului.
Articolul precedentCrucea Roșie vine în sprijinul persoanelor care au rude în Israel, Palestina sau Siria
Articolul următorSCJU Sibiu: Secții medicale reabilitate și gata pentru reluarea activităților medicale