Tuberculoza scade in Europa, dar formele rezistente la tratament raman o problema

0
28

68.423 de cazuri de tuberculoza au fost raportate in 2012 in cele 29 de tari din UE/Spatiul Economic European, potrivit datelor prezentate astazi, 18 martie, de Centrul European pentru Prevenirea si Controlul Bolilor (ECDC) si OMS Europa. Aceasta este o scadere cu 6% fata de 2011 (cand s-au inregistrat 72.000 de cazuri), care confirma scaderea medie anuala de 5% din 2008 incoace.

in Romania, numarul total de cazuri de tuberculoza a fost in 2012 de 18.197 (reprezentand o rata de 85,2 la 100.000 de locuitori), dintre care 13.888 au fost noi.

Majoritatea acestor state au niveluri sustinut scazute de TB (mai putin de 20 de cazuri la 100.000 de locuitori). in ansamblu, tarile UE/SEE au avut succes in lupta impotriva tuberculozei, dar nu si-au atins tintele in privinta tratarii cu succes a formelor de tuberculoza multidrog rezistenta (MDR TB), se arata in comunicatul comun al celor doua institutii. Astfel, rata de succes a tratamentului acestor forme este in continuare foarte scazuta, de doar 34%, departe de obiectivul de 70% . Jumatate din pacienti mor, nu raspund la tratament sau sunt pierduti din evidenta. in plus, rata de succes a tratamentului pacientilor cu forme extinse de rezistenta la tratament (XDR TB) este si mai scazuta, de 25%.

Ad in title

Directorul ECDC, dr. Marc Sprenger, a avertizat ca „daca nu suntem in stare sa diagnosticam si sa tratam precoce si cu succes pacientii cu tuberculoza multidrog rezistenta, aceasta nu doar ca pune in pericol vietile pacientilor, dar deschide calea catre XDR TB. De aceea este esential ca personalul medical din toata Europa sa ofere sprijin complet pacientilor cu MDR TB pe tot parcursul tratamentului si sa se asigure ca il duc la bun sfarsit”.

Pacientii cu M/XDR TB sunt supusi unui tratament de mai lunga durata, cu mai multe medicamente, sufera mai multe efecte secundare, iar costurile tratamentului este de cinci ori mai mare decat in cazurile care raspund primei linii de medicatie. Doar tratamentul complet si de succes al tuberculozei previne transmiterea bolii si aparitia unor tulpini rezistente, care duc la aparitia XDR TB, aproape imposibil de tratat, arata ECDC.

Articolul precedentMedical Forum Iasi, 18-19 martie 2014
Articolul următorCardiologii definesc un nou simptom al insuficientei cardiace