Tranzitarea teritoriului Republicii Turcia va fi condiționată de un test tip PCR negativ, potrivit noilor  informații referitoare la regimul aplicabil procedurii de tranzit.

Astfel, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care vor tranzita teritoriul Turciei pe cale aeriană, rutieră, feroviară sau navală, au obligația de a prezenta la îmbarcarea în aeronavă (în cazul persoanelor care călătoresc pe cale aeriană), respectiv la intrarea pe teritoriul Republicii Turcia (pentru persoanele care călătoresc pe cale rutieră, feroviară și navală) un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii. Exceptați de la această nouă măsură sunt numai copiii cu vârste de sub 6 ani, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Aceeași măsură este valabilă și pentru intrarea pe teritoriul Belgiei. Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în conformitate cu informațiile suplimentare comunicate public de către autoritățile belgiene, sunt exceptate de la obligativitatea prezentării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 la intrarea pe teritoriul Regatului Belgiei următoarele categorii de persoane care călătoresc dintr-o zonă roșie, inclusiv România:

– persoanele rezidente în Regatul Belgiei;

– persoanele cu vârsta sub 12 ani;

– persoanele care călătoresc pe alte rute decât aeriană sau maritimă și care nu s-au aflat în străinătate mai mult de 48 de ore sau care vor rămâne în Regatul Belgiei pentru maximum 48 de ore;

– persoanele care călătoresc pe cale aeriană și rămân exclusiv în zona de tranzit a aeroportului, fără a intra pe teritoriul belgian.

Cu privire la obligativitatea prezentării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 de către persoanele care nu se încadrează într-una din categoriile menționate anterior, autoritățile belgiene au informat că testul trebuie să fi fost efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii pe teritoriul Regatului Belgiei, într-un laborator acreditat din statul de proveniență și certificat de un medic sau farmacist biolog, să fie prezentat în format fizic (imprimat pe hârtie) sau electronic (și să poată fi consultat imediat) și să fie emis într-una dintre limbile neerlandeză, franceză, germană sau engleză.

Companiile de transport trebuie să verifice, anterior îmbarcării, dacă pasagerii sunt în posesia rezultatului negativ al testului molecular tip PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, putând refuza îmbarcarea persoanelor care nu dețin un astfel de test.