Toți angajații companiei aeriene naționale a Australiei, anunțați să se vaccineze împotriva COVID-19

Compania aeriană naţională a Australiei, Qantas, a anunţat miercuri că va cere tuturor angajaţilor săi să se vaccineze complet împotriva COVID-19 în următoarele trei luni, informează dpa, potrivit presei internaționale.

Grupul Qantas, proprietar al Qantas şi al companiei aeriene australiene low-cost Jetstar, a precizat într-un comunicat că echipajele de cabină, piloţii şi lucrătorii de pe aeroport vor trebui să fie complet vaccinaţi până pe 15 noiembrie, în timp ce termenul limită pentru ceilalţi angajaţi ai săi va fi de 31 martie 2022.

Compania a adăugat că vor fi exceptaţi cei ce nu pot fi vaccinaţi din motive medicale, dar se aşteaptă ca astfel de cazuri să fie rare.

„Un membru al echipajului poate zbura în numeroase oraşe şi intra în contact cu sute de oameni într-o singură zi”, a declarat preşedintele Grupului Qantas, Alan Joyce, în timp ce a anunţat noua politică a companiei.

„A fi siguri că ei (angajaţii companiei) sunt vaccinaţi, dat fiind potenţialul virusului de a se răspândi, este foarte important şi eu cred că oamenii aşteaptă de la noi un astfel de comportament în domeniul siguranţei. Este clar că vaccinările sunt singura cale de a pune capăt ciclului de lockdown-uri şi închiderii de frontiere, iar pentru o mulţime de angajaţi ai Qantas şi Jetstar aceasta înseamnă posibilitatea de a se întoarce la muncă”, a adăugat Joyce.

Frontierele internaţionale ale Australiei au fost închise pentru toţi rezidenţii şi cetăţenii, exceptând câteva excepţii, începând cu martie 2020. Şi frontierele dintre statele australiene au fost închise de mai multe ori în timpul pandemiei, afectând călătoriile.

Până acum, circa 27% dintre australienii cu vârste peste 16 ani au fost pe deplin vaccinaţi şi aproape jumătate dintre cei peste 16 ani au primit cel puţin o doză de vaccin.

Cercetătorul român Sergiu Pașca, laureatul din anul 2021 al Premiului Judson Daland

Cercetătorul român Sergiu Pașca (39 de ani) este laureatul din anul 2021 al Premiului Judson Daland pentru realizări remarcabile în investigații clinice orientate către pacient. Anterior, a fost numit ”cercetătorul anului 2021” de Societatea Internaţională de Cercetare în domeniul Schizofreniei (SIRS).

Premiul va fi acordat la reuniunea din 2022 din aprilie a Societății Filozofice Americane și recunoaște realizările remarcabile în investigația clinică, în special cercetarea orientată spre pacient, potrivit siteului instituției.

Distincția poartă numele doctorului Judson Daland, născut în 1860, un proeminent medic din Philadelphia și o figură remarcabilă în cercetarea medicală, care a lăsat cea mai mare parte a proprietății sale Societății pentru a sprijini cercetarea în medicina clinică.

Premiul de 50.000 de dolari este oferit la fiecare 3-5 ani. În plus față de premiu, o bursă Judson Daland este acordată anual folosind aceste fonduri.

Cercetătorul este profesor asociat în psihiatrie și științe comportamentale la Stanford Center for Sleep Sciences and Medicine, Bonnie Uytengsu, director al Stanogen Brain Organogenesis Program și director al Stanford Neuroscience Stem Cell Core, Wu Tsai Neurosciences Institute, Universitatea Stanford.

Membrii comitetului de selecție Daland este format din personalități ale lumii științifice și medicale americane: Clyde F. Barker, fost președinte, Societatea Filozofică Americană; profesor Donald Guthrie, Departamentul de Chirurgie, Spitalul Universității din Pennsylvania; Lawrence H. Einhorn, profesor Fundația Livestrong profesor de oncologie, profesor de medicină, Universitatea Indiana; Ronald M. Fairman, The Clyde F. Barker – William Maul Measey profesor de chirurgie, șef de chirurgie vasculară și terapie endovasculară, departamentul de chirurgie, profesor de chirurgie în radiologie, spitalul Universității din Pennsylvania și John N. Loeb, profesor emerit de medicină, Universitatea Columbia.

Cercetătorul a crescut la Aiud (județul Alba), a studiat la UMF din Cluj Napoca și apoi a plecat din țară pentru a-și continua studiile. Pe parcursul carierei sale a mai primit o mulțime de premii, printre care prestigiosul ”Early Career Life Scientist Award” din partea Forumului Internațional de Biologie Celulară.

Din 2014, conduce un laborator la Universitatea Stanford. Cercetările sale sunt considerate pași mari pe care lumea științifică îi face spre o mai bună diagnosticare și tratare a unor boli neuropsihiatrice, ca epilepsia, autismul sau schizofrenia.

În 2018, Sergiu Pașca a obținut un sprijin de 2,5 milioane de dolari de la fundația Chan Zuckerberg Initiative, care încurajează cercetarea la nivel mondial.

Sergiu Pașca a devenit cercetător Ben Barres, iar laboratorul pe care îl conduce a primit suma respectivă în decembrie 2018, pentru a urmări și continua cercetarea neurodegenerativă.

42 de decese COVID-19 pe oră, raportate într-o singură zi în SUA

Statele Unite au înregistrat marţi peste 1.000 de decese asociate COVID-19, echivalentul a circa 42 de decese pe oră, potrivit unui bilanţ Reuters, în condiţiile în care varianta Delta de coronavirus continuă să facă ravagii în zone ale ţării cu rate de vaccinare scăzute.

Decesele legate de coronavirus au crescut în Statele Unite în ultima lună şi media lor este de 769 zilnic, cea mai mare rată de la mijlocul lunii aprilie, potrivit bilanţului Reuters dat publicităţii miercuri.

Administraţia preşedintelui Joe Biden a confirmat marţi seara că intenţionează să prelungească măsurile impuse călătorilor de a purta măşti în avioane, trenuri şi autobuze, pe aeroporturi şi gări până la jumătatea lunii ianuarie.

La fel ca în multe alte ţări, varianta Delta de coronavirus reprezintă o provocare majoră pentru SUA.

Bilanţul Reuters realizat pe baza datelor oficiale publicate marţi arată că 1.017 persoane au murit în urma infectării cu COVID-19, crescând numărul deceselor înregistrate de la izbucnirea pandemiei la puţin sub 623.000, cel mai mare număr de decese raportate oficial de orice ţară din lume.

Ultima dată când Statele Unite au înregistrat peste 1.000 de decese zilnice a fost în luna martie.

Oficialii americani au început să accelereze ritmul vaccinărilor în faţa creşterii numărului de infectări, media pe şapte zile a dozelor administrate crescând cu 14% în ultimele două săptămâni, conform cifrelor Our World in Data.

Cu toate acestea, spitalele americane continuă să fie supraaglomerate, internările legate de COVID-19 crescând cu aproximativ 70% în ultimele două săptămâni.

Statele Unite au raportat în medie peste 100.000 de cazuri noi zilnice în ultimele douăsprezece zile, cel mai mare număr în ultimele şase luni, potrivit bilanţului Reuters.

Sudul Statelor Unite rămâne epicentrul celui mai recent focar, Florida raportând un număr record de aproape 26.000 de noi cazuri săptămâna trecută, conform datelor oferite de Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA.

CNCAV: Vaccinarea anti-COVID-19 nu este asociată cu nicio patologie placentară

”Bebelușii mamelor vaccinate nu au IgM anti-Spike, ceea ce indică faptul că vaccinurile în sine nu traversează placenta. Vaccinarea nu este, de asemenea, asociată cu nicio patologie placentară”, transmite Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

CNCAV a publicat, miercuri, pe pagina Ro Vaccinare un material adaptat după Victoria Male, lector în imunologie reproductivă la Imperial College London.

Vaccinul COVID-19 ar putea reduce fertilitatea feminină?

Mai multe seturi de date indică faptul că vaccinurile COVID-19 nu reduc fertilitatea.

Deși persoanele însărcinate nu au fost incluse în studiile inițiale, iar participanților li  s-a cerut să evite sarcina, unele persoane au rămas însărcinate, accidental. Sarcinile neplanificate      s-au înregistrat în mod egal atât în grupurile vaccinate, cât  și în cele nevaccinate, ceea ce demonstrează că vaccinurile nu au împiedicat sarcina. Persoanele care au rămas însărcinate au fost urmărite îndeaproape și au avut o evoluție normală a sarcinii.

În urma autorizării și utilizării pe scară largă a vaccinurilor, au fost colectate date suplimentare despre un posibil efect al acestora asupra fertilității umane. La pacienții cu FIV (fertilizare in vitro), de exemplu, vaccinarea împotriva COVID-19 nu afectează funcția ovariană, calitatea ovulelor, fertilizarea sau rata de succes a sarcinii.

La o scară mai largă, aproape 5000 de persoane din SUA au raportat sarcini post-vaccinare până la sfârșitul lunii martie 2021 și aproape 5000 de persoane din Ontario au raportat sarcini post-vaccinare până la sfârșitul lunii mai 2021.

Vaccinul funcționează prin instruirea corpurile noastre să producă anticorpi care se leagă de o proteină virală numită Spike. Acest lucru împiedică virusul să ne infecteze celulele. Afirmația că vaccinul ar putea reduce fertilitatea a venit din ideea că există proteine ​​în placentă care au unele asemănări cu Spike, astfel încât anticorpii care blochează Spike s-ar putea atașa și de placentă. Proteinele virale, însă, și placentare nu sunt suficient de similare încât să ne așteptăm ca acest lucru să se întâmple, iar studiile de laborator au confirmat acum că anticorpii produși în urma vaccinării nu se leagă de proteina umană – sincitina-  implicată în dezvoltarea placentei. Dacă anticorpii împotriva Spike ar fi cauzat probleme în dezvoltarea placentei, ne-am fi așteptat să vedem o rată mai mare de avorturi spontane la persoanele cu sarcină timpurie care au făcut COVID-19, iar acest lucru nu a fost observat.

Nu sunt însărcinată, dar aș vrea să am copii mai târziu. Aș putea să mă vaccinez?

DA. Pentru persoanele care doresc să rămână însărcinate nu există niciun motiv să nu se vaccineze.

Nu există dovezi că vaccinul reduce șansele de a rămâne însărcinată mai târziu. Experții Colegiului Regal de Obstetricieni și Ginecologi din Marea Britanie sunt de părere că ”femeile care încearcă sî rămânî însărcinate nu trebuie să evite sarcina după vaccinare”. Totodată, și specialiștii Societății de Obstetrică și Ginecologie din România recomandă ca sarcina să nu fie amânată după vaccinare, iar persoanele care rămân însărcinate în intervalul dintre doze să nu evite efectuarea rapelului.

Am auzit că vaccinul COVID19 ar putea reduce fertilitatea masculină. E adevărat?

NU. La acest moment, sunt disponibile trei studii privind calitatea lichidului seminal, înainte și după vaccinare. Vaccinarea nu modifică numărul de spermatozoizi sau calitatea acestora.

Persoanele care sunt îngrijorate de fertilitatea masculină trebuie, de asemenea, să ia în calcul faptul că infecția SARS-CoV-2 în sine reduce calitatea lichidului seminal. În acest studiu, un sfert dintre participanți au avut un număr de spermatozoizi sub limita normală, după COVID-19.

Sunt însărcinată. Ar trebui să mă vaccinez? Care sunt riscurile dacă fac COVID-19 în timpul sarcinii?

Există riscuri asociate cu COVID-19 în special în a doua jumătate a sarcinii. Pacientele însărcinate care fac COVID-19 sunt mai susceptibile de a avea nevoie de terapie intensivă comparativ cu persoanele infectate care nu sunt însărcinate. Conform articolului care a studiat evoluția persoanelor însărcinate în intervalul martie – octombrie 2020 ( când nu erau încă circulante variantele de acum, care se dovedesc a fi mai infecțioase), femeile însărcinate infectate cu COVID-19 prezintă un risc mai crescut de complicații severe ale sarcinii: preeclampsie, eclampsie, sindrom HELLP, terapie intensivă, naștere prematură. Riscul de mortalitate maternă a fost calculat la 1,6%, de 22 de ori mai mare în grupul de femei însărcinate și infectate cu virusul SARS-CoV-2. În rândul femeilor însărcinate cu COVID-19, asimptomatice, aceste riscuri sunt mai scăzute, mai puțin riscul de preeclampsie care rămâne destul de ridicat.

Nașterea prematură și pierderea sarcinii sunt mai frecvente decât în ​​mod normal la pacientele însărcinate care se infectează cu virusul SARS-CoV-2, iar bebelușii lor sunt mai predispuși să fie internați în unitățile de terapie intensiva neonatală.

Vaccinul împiedică gravidele să se îmbolnăvească de COVID-19?

Persoanele complet vaccinate au mai puține șanse de a face COVID-19 decât cele nevaccinate, iar acest lucru este valabil și pentru cele însărcinate.

A fost studiată imunogenitatea vaccinurilor în rândul persoanelor însărcinate comparativ cu persoane care nu sunt însărcinate și nu au fost observate diferențe între titrurile de anticorpi dobândiți în urma vaccinării sau răspunsul celular în funcție de starea de graviditate.

Vaccinurile sunt, de asemenea, foarte eficiente în protejarea împotriva formelor moderate și severe ale bolii. În Marea Britanie, în intervalul februarie – iulie 2021, nicio persoană însărcinată și vaccinată complet nu a fost internată în spital cu COVID-19. În schimb, au fost internate patru gravide vaccinate cu o singura doză și 738 nevaccinate.

Vaccinul COVID poate traversa placenta?

Bebelușii mamelor vaccinate nu au IgM anti-Spike, ceea ce indică faptul că vaccinurile în sine nu traversează placenta. Vaccinarea nu este, de asemenea, asociată cu nicio patologie placentară.

Este sigur să te vaccinezi împotriva COVID-19 în timpul sarcinii?

În SUA, siguranța noilor vaccinuri COVID-19 este monitorizată în mai multe moduri. Unul dintre acestea este un program de supraveghere activ numit V-safe. V-safe recrutează oameni la vaccinare și îi monitorizează în mod activ.

Registrul de sarcini V-Safe a înscris 3958 de participanți în perioada 14 decembrie 2020 – 28 februarie 2021. Până la 30 martie, 827 dintre aceste persoane și-au încheiat sarcina, dintre care 712 cu succes. Rata de evenimente adverse în sarcină fost aceeași la persoanele vaccinate împotriva COVID-19 în timpul sarcinii cu cea din populația generală însărcinată, dar vaccinată.

Un studiu realizat în Ontario, Canada, care a utilizat un registru de 30.892 de persoane vaccinate în timpul sarcinii a constatat, de asemenea, că la cele 3.236 care au născut deja de la începutul studiului nu au fost identificate riscuri crescute de pierdere a sarcinii, naștere prematură sau bebeluși mai mici decât ar fi fost de așteptat pentru vârsta lor gestațională.

Un studiu mai mic, utilizând un registru de 390 de gravide din Israel, a constatat, de asemenea, că printre cele 57 de femei care au născut în perioada de supraveghere, nu au fost identificate riscuri crescute de pierdere a sarcinii, naștere prematură sau bebeluși mai mici decât s-ar fi așteptat pentru vârsta lor gestațională și nu au avut loc avorturi spontane în rândul participantelor studiului.

Două studii suplimentare au comparat rezultatele la naștere pentru bebelușii născuți de persoanele vaccinate, comparativ cu cei născuti de mame nevaccinate. Niciunul dintre aceste studii nu a identificat un risc crescut de reacții adverse la naștere asociate cu vaccinarea. Doar unul dintre studii a analizat și rata de avort spontan, dar fără a constata un risc crescut asociat cu vaccinarea.

SUA are, de asemenea, un program de monitorizare pasivă numit VAERS. Acesta colectează informații pe care medicii, pacienții sau familiile lor le raportează. Până la 28 mai 2021, peste 121.000 de gravide au primit fie vaccinul de la compania Pfizer, fie de la compania Moderna, fie de la  Janssen în SUA. Au fost raportate 1299 de evenimente adverse la aceste persoane, din care majoritatea au fost efecte secundare ușoare, despre care știm deja că sunt frecvente post vaccinal, inclusiv la persoanele care nu sunt însărcinate.

În ceea ce privește problemele specifice sarcinii, până la 28 mai au fost raportate 330 avorturi spontane, 46 nașteri premature, 28 de cazuri de preeclampsie sau restricție de creștere intrauterină și 19 pierderi de sarcină, la peste 121.000 de persoane. Acest lucru este în concordanță cu rata la care apar în mod normal aceste evenimente, în rândul populației nevaccinate.

La briefingul organizat în data de 5 aprilie, la Casa Albă, moment în care 70.000 de gravide fuseseră vaccinate, directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase, dr. Anthony Fauci a precizat că „lucrurile arată foarte bine pentru asocierea dintre vaccinare și protejarea gravidelor de rezultatele adverse pentru ele și fătul lor ”.

Ulterior, la briefingul din 23 aprilie, directorul CDC, dr. Rochelle Walensky, a declarat că: „Important, nu s-au observat probleme de siguranță pentru persoanele vaccinate în al treilea trimestru sau probleme de siguranță pentru copiii lor”.

Datele din Marea Britanie privind siguranța vaccinurilor COVID-19 în timpul sarcinii, colectate prin supraveghere pasivă, sunt în concordanță cu datele din SUA, fără semne de evenimente adverse care să apară mai des decât în populația generală gravidă, dar nevaccinată.

La data de 16 aprilie, Comitetul mixt pentru vaccinare și imunizare (Joint Committee on Vaccination and Immunisation-JCVI), care sfătuiește guvernul britanic cu privire la politica de vaccinare, a lansat o declarație în care afirma că „nu au existat probleme specifice de siguranță de la vreo marcă de vaccinuri COVID-19 în legătură cu sarcina”.

Vaccinarea în timpul sarcinii va oferi copilului meu protecție împotriva COVID, după naștere?

La momentul actual există multe studii care arată că anticorpii IgG pe care îi produce corpul dumneavoastră după vaccinare traversează placenta. Pe baza cercetărilor efectuate care arată că vaccinarea împotriva tusei convulsive și a gripei în timpul sarcinii protejează nou-născuții împotriva bolilor, ne așteptăm ca vaccinarea împotriva COVID-19 să ofere bebelușului o anumită protecție împotriva acestui virus, deși mai sunt necesare studii pentru a afla acest lucru.

Este recomandat vaccinul împotriva COVID-19 în timpul sarcinii?

În Marea Britanie, Colegiul Regal de Obstetricieni și Ginecologi susține că vaccinarea COVID este recomandată în timpul sarcinii. În schimb, în Marea Britanie, persoanele însărcinate nu sunt momentan prioritizate pentru vaccinare.

În alte țări, cum ar fi SUA, persoanele însărcinate sunt în mod activ vaccinate cu prioritate din cauza riscului crescut.

Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România recomanda ,,gravidelor clinic vulnerabile  să discute  opțiunea  vaccinării cu medicul lor, deoarece comorbiditățile acestora  le  conferă un  risc  foarte  crescut  de  a dezvolta complicații grave ale bolii COVID-19.  De asemenea, gravidele care lucrează în sistemul medical sau de îngrijire socială trebuie să discute opțiunea vaccinării.”

Alăptez. Ar trebui să mă vaccinez?

Nu există niciun risc asociat cu administrarea de vaccinuri inactivate în timpul alăptării și nu au apărut semnale de siguranță la persoanele care alăptează sau la copiii lor. În Marea Britanie, Colegiul Regal de Obstetricieni și Ginecologi recomandă vaccinarea persoanelor care alăptează.

Două studii care au căutat ARN mesager din vaccin în laptele matern nu au reușit să îl detecteze. Un studiu mai recent, care a concentrat mai întâi ARN mesager din lapte, a reușit să-l detecteze la 2 părți pe miliard la 3 din 10 donatori de lapte.

O serie de studii au arătat că anticorpii protectori pe care îi produce corpul se secretă în laptele matern la concentrații mari.

Există, de asemenea, unele dovezi că celulele T care răspund la COVID-19 pot ajunge în laptele matern. Ar fi de așteptat ca acești anticorpi să ofere copilului o anumită protecție împotriva COVID-19, deși sunt necesare mai multe studii pentru a afla acest lucru.

Medicul Carmen Dorobăț, despre infectarea tinerilor și a copiilor cu varianta Delta

Carmen Dorobăț, medic la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi, atenționează că tinerii și copiii infectați cu varianta Delta pot face forme mai grave de COVID-19, în condițiile în care puțini dintre ei sunt vaccinați.

„Începutul așa a fost, la pacienți cu vârste de peste 50-60 ani, în valul care a trecut au fost căzuri grave și la pacienți cu vârste cuprinse intre 40 și 50 ani la terapie intensivă. Dacă suprapunem grupele de vârstă care s-au vaccinat cu o incidentă crescută și numărul mare de cazuri cu infecție Delta, se poate observa că exact în zona de tineri și copii vaccinarea nu a avut loc și că urmare și incidența crescută așa cum de altfel o dovedește și dinamica virala din SUA unde numărul de infectări este mai mare decât în Europa și predominantă este la tineri, adolescenți și copii”, a declarat Carmen Dorobăț, la un post de televiziune.

Medicul a spus că pe lângă vaccinarea scăzută, în cazul infectării tinerilor se adaugă mobilitatea, socializarea intensă în sezonul de vară, astfel că se așteptă ca odată cu sfârșitul lunii august și apropierea anului școlar și universitar, numărul de cazuri de COVID-19 să crească.

Jurma: Delta va trece nestingherită prin populație până va fi „dislocată” de o variantă mai puternică

Medicul și cercetătorul Octavian Jurma atenționează că orice „răceală” în perioada următoare este cel mai probabil infecție cu tulpina indiană Delta care are un tablou clinic asemănător unei răceli severe.

Octavian Jurma a spus că tulpina Delta va trece nestingherită prin populație până va fi „dislocată” de o variantă mai puternică.

Medicul a afirmat că la tineri, boala COVID-19 cauzată de infecția cu tulpina Delta evoluează în special cu dureri de cap, dureri de gât, rinoree și febră. De asemenea, simptomele clasice persistă, dar pierderea mirosului nu mai este așa comună.

Cercetătorul a spus că varianta dominantă Delta a crescut în doar patru săptămâni de la 60% la 100%, iar în aceeași perioadă numărul cazurilor a crescut de la 100 pe zi la 500 pe zi, având „confirmare brutală a faptului că suntem deja de patru săptămâni în valul Delta-4”.

Octavian Jurma a adăugat că în ciuda ratei foarte scăzute de vaccinare, respectiv 26% din populația rezidentă, Guvernul a continuat cu măsurile de relaxare sperând ca valul Delta-4 va fi frânat de rata mare de infectare din valurile 2 și 3, respectiv 30-40% din populație.

„Aceasta speranță, justificata exclusiv populist, a fost spulberată deja de valul 4 (Delta), care este atât de violent în România încât produce victime și în rândul celor vaccinați complet. Dacă persoanele vaccinate sunt lovite, vă dați seama cât de grav va fi impactul în rândul celor nevaccinate.Nu înțeleg de ce INSP insistă că Delta nu este încă în răspândire comunitară națională, cand toate cazurile secvențiate sunt Delta. Poate însă că la 1.000 de cazuri pe zi (adică în maximum 2 săptămâni) o să avem transmitere comunitară recunoscută oficial în România”, a scris Octavian Jurma, într-o postare pe Facebook.

 

Papa Francisc lansează un apel către oameni să se vaccineze împotriva COVID-19

Papa Francisc a lansat miercuri un apel către oameni să se vaccineze împotriva noului coronavirus, afirmând că vaccinurile ar putea pune capăt pandemiei.

Însă ca acest lucru să se întâmple, vaccinarea trebuie realizată de toată lumea, după cum a mai spus Papa Francisc, relatează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

”Mulţumită lui Dumnezeu şi muncii multora, avem acum vaccinuri care să ne protejeze împotriva COVID-19”, a afirmat papa Francisc într-un mesaj video destinat susţinerii iniţiativei „It’s up to you” (Depinde de tine), o campanie de promovare a vaccinării în Statele Unite şi în alte ţări de pe continentul american.

”Ele (vaccinurile) ne dau speranţă să punem capăt pandemiei, însă numai dacă sunt disponibile tuturor şi dacă lucrăm împreună”, a adăugat el.

Papa Francisc s-a vaccinat împotriva COVID-19 în luna martie, spunând la acea vreme că este o obligaţie etică, potrivit sursei citate.

”Vaccinarea este un mod simplu, însă profund de promovare a binelui comun şi a grijii unul faţă de celălalt, în special faţă de cei mai vulnerabili”, a mai spus suveranul pontif.

Marea Britanie: Vaccinul anti-COVID de la Moderna, aprobat pentru minorii cu vârste între 12 şi 17 ani

Utilizarea vaccinului anti-COVID-19 de la compania Moderna a fost aprobată pentru minorii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, a informat, marţi, Agenţia de Reglementare pentru Medicamente şi Produse de Îngrijire a Sănătăţii (MHRA) din Marea Britanie, relatează EFE.

Agenţia britanică a dat deja undă verde inoculării minorilor cu vaccinul de la Pfizer, deşi până acum guvernul britanic nu a început să administreze vaccinul celor cu vârsta sub 16 ani.

În Marea Britanie, adolescenţii cu vârste cuprinse între 16 şi 17 ani vor putea începe să se vaccineze din 23 august, înainte de începerea noului an şcolar.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii a salutat avizul acordat de agenţie vaccinului de la Moderna şi a precizat că de-acum încolo se va ghida după recomandările grupului de experţi care consiliază guvernul pentru a decide dacă vor fi vaccinaţi copiii începând cu 12 ani.

Comitetul Comun de Vaccinarea şi Imunizare (JCVI), care emite recomandări executivului, a susţinut până acum că sunt necesare mai multe date pentru a lua o decizi în acest sens.

Marea Britanie a raportat în ultimul timp o medie de 30.000 de cazuri zilnice de COVID-19, în timp ce în întreaga ţară sunt spitalizate 5.894 de persoane, dintre care 882 sunt conectate la ventilatoare.

Pe 19 iulie, Anglia a renunţat la toate restricţiile anti-COVID-19, inclusiv la măştile sanitare în spaţiile închise, în condiţiile în care Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord menţin câteva dintre restricţii.

Dr. Adriana Pistol, despre valul patru al pandemiei: Totul depinde de modul în care respectăm nişte măsuri

Dr. Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, a declarat, marți, că valul patru al pandemiei de COVID-19 nu ar trebui să fie unul care să pună probleme din punct de vedere al severităţii, în ceea ce priveşte spitalizarea pacienţilor, precizând, însă, că totul depinde de modalitatea în care populaţia respectă măsurile de prevenţie.

“În teorie, în măsura în care va creşte rata de vaccinare, în măsura în care avem deja 40-50% populaţie protejată fie prin vaccinare, fie prin boală, în toate zonele, nu ar trebui să fie un val care să pună din nou probleme din punct de vedere al severităţii, ceea ce implică spitalizare şi aşa mai departe. Dar totul depinde de modalitatea în care şi noi respectăm nişte măsuri pentru că trebuie să vă spun că deja se vede efectul litoralului românesc în care nu sunt aplicate şi respectate măsurile. Acolo este cu predilecţie populaţie nevaccinată. (…) Ar trebui să nu fie un val foarte, foarte serios, să fie cu un număr mai mic de cazuri, dar încurajând foarte mult vaccinarea”, a explicat dr. Adriana Pistol.

Câte certificate digitale europene privind COVID-19 au fost emise în România

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a informat că au fost generate 1.915.456 de certificate digitale europene privind COVID-19, dintre care 95,87% pentru a atesta vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.

El a precizat, totodată, că a continuat vaccinarea anti-COVID derulată de operatorii economici privaţi. „Sunt 53 de companii care îşi desfăşoară activitatea de vaccinare pentru angajaţi şi familiile acestora, iar până în momentul de faţă a fost finalizată această activitate pentru 611 companii, 93 dintre acestea din domeniul HORECA, fiind vaccinate 78.146 de persoane”, a adăugat Baciu.

Secretarul de stat a completat că în târguri, pieţe, parcări până în prezent au fost vaccinate 65.000 de persoane, în mare parte la iniţiativa autorităţilor locale.

El a adăugat că România a primit, până la această dată, 18.090.449 de doze de vaccin, dintre care mai sunt în stoc 5.479.454.