Renegocierea contractelor pentru vaccinurile anti-COVID, solicitată CE de către România și alte nouă țări din UE

Un grup de zece țări est-europene, printre care și România, solicită Comisiei Europene renegocierea contractelor pentru vaccinurile împotriva coronavirusului, invocând o ofertă excesivă de doze și necesitatea de a proteja bugetele de stat.

Contractele ar trebui să poată fi reziliate „dacă nu mai sunt necesare din punct de vedere sanitar și epidemiologic”, se arată într-o scrisoare, consultată de Politico.  În alte cazuri, ar trebui să fie posibilă reducerea numărului de doze comandate, astfel încât acestea să reflecte mai bine cererea de vaccinuri.

Scrisoarea a fost trimisă vineri seara și îi este adresată comisarului UE pentru sănătate, Stella Kyriakides. Polonia a condus inițiativa, iar scrisoarea a fost semnată și de Bulgaria, Croația, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia.

O serie de țări din Europa de Est și-au exprimat anterior îngrijorarea că actualele contracte pentru vaccinurile împotriva coronavirusului, semnate în apogeul pandemiei, când UE era supusă unei presiuni publice intense pentru a procura dozele, le-au impus să cumpere prea multe doze, care acum nu sunt necesare. Comisia a asigurat până la 4,2 miliarde de doze de vaccinuri împotriva coronavirusului, de aproape zece ori mai multe decât populația UE. În februarie, au fost livrate 1,3 miliarde.

„În ciuda semnelor că pandemia se diminuează și că au fost atinse niveluri satisfăcătoare de vaccinare în întreaga UE, contractele cu producătorii de vaccinuri prevăd furnizarea de cantități de vaccinuri care depășesc semnificativ nevoile statelor membre și capacitatea de a le absorbi”, se arată în scrisoare.

Țările care au semnat scrisoarea susțin că vaccinurile riscă să expire neutilizate, având în vedere problemele pe care le-au întâmpinat donațiile de vaccinuri, ceea ce reprezintă „o risipă de resurse publice ce nu poate fi explicată în mod rezonabil publicului”.

Eforturile depuse de Comisie de a redefini contractele pentru a eșalona mai bine livrările nu merg suficient de departe, potrivit grupului de țări din Europa de Est. Țările scriu că prevederile din contractele care reglementează achizițiile de vaccinuri trebuie să fie modificate.

Scrisoarea menționează, de asemenea, problema livrării vaccinurilor aproape de data de expirare, lucru menționat pentru prima dată de țările baltice, și solicită o prevedere privind o minimă marjă de valabilitate.

Alte solicitări includ garanții privind protecția vaccinurilor împotriva celor mai recente variante aflate în circulație și posibilitatea ca Autoritatea UE de Pregătire și Răspuns la Situații de Sănătate să cumpere vaccinurile neutilizate, pentru a crea un stoc comun și, de asemenea, pentru a permite donații către restul lumii, într-un mod mai coordonat.

Spitalul ”Victor Babeș” Timișoara: Rino-conjunctivita alergică, o problemă de sănătate semnificativă din cauza încărcăturii simptomelor

Cunoașterea sezonului de polen și a perioadelor de vârf de polen ajută la prevenirea expunerii, dar si la alegerea medicației optime pentru pacienții sensibilizați, care prezintă simptome de severitate strict legată de cantitatea și tipul de polen la care sunt expuși, potrivit specialiștilor de la de la Spitalul ”Victor Babeș” Timișoara.

”În general, polenizarea începe în primăvară și se termină în toamnă. Polenul de iarbă este de departe cea mai frecventă cauză de polinoză în Europa. Rino-conjunctivita alergică este o problemă de sănătate semnificativă din cauza încărcăturii simptomelor, precum și a impactului acesteia asupra calității vieții populației afectate. De asemenea, implică o povară economică mare”, a explicat Dr. Bianca Matis, medic primar alergolog, potrivit unei postări pe pagina de Facebook – Spitalul Victor Babeș Timișoara..

Potrivit sursei citate, în zona noastră geografică perioada de înflorire a ierburilor de vară, ce fac parte din familia graminaceelor, începe la începutul lunii mai și se termină la sfârșitul lunii iulie.

”Polenul de iarbă induce în principal simptome nazale și conjunctivale, însă poate exacerba și astmul. Stilul de viață urban occidentalizat este asociat cu un risc mai mare de sensibilizare și la alergenii de polen. Viața urbană înseamnă expunerea crescută la o poluare atât din interior, cât și din exterior și, din cauza posibilelor interacțiuni dintre alergenii inhalați și alți factori de mediu, poate crește riscul atât de sensibilizare alergică, cât și de agravare a simptomelor pacienților care sunt deja sensibilizați”, a subliniat Dr. Bianca Matis.

Polenul de copaci 

De asemenea, în această perioadă a anului există o concentrație crescută de polen de copaci, transmite sursa citată.

”Cel mai alergenic polen de copac este produs de mesteacăn (Betula). Durata sezonului principal depinde în mod remarcabil de temperatură și astfel variază de la 2 la până la 8 săptămâni, în zona noastră începând devreme în luna aprilie”, a mai spus Dr. Bianca Matis.

La începutul lunii martie, înainte de mesteacăn, alunul și arinul sunt primii copaci (perioada decembrie-aprilie) care eliberează polen, urmați de carpen.

”Ca o consecință a acestei polenizări precoce și a reactivității încrucișate între acești copaci, alunul și arinul pot acționa ca promoteri de sensibilizare alergică la polenul de la Betulaceae, astfel încât simptomele clinice devin mai accentuate în timpul sezonului de mesteacăn. În ultimii ani, utilizarea tot mai frecventă a acestui copac ca o plantă ornamentală a determinat o creștere semnificativă a sensibilizării alergice la acest alergen”, afirmă Dr. Bianca Matis.

Utilizarea tot mai mare a unor specii pentru decor și peisagistică în grădini și parcuri a condus la o sensibilizare mare la speciile ce fac parte din familia Cupressaceae, precum speciile de chiparos.

”Deoarece polenul de chiparos este prezent în atmosferă la sfârșitul iernii (februarie-martie), simptomele alergiei la acest polen pot fi confundate cu infecții virale, însă acest arbore pare să fie responsabil pentru creșterea prevalenței și a impactului clinic al alergiilor de primăvară timpurie”, a mai spis medicul alergolog.

Variola maimuţei: 780 de cazuri confirmate în 27 de ţări non-endemice, potrivit OMS

Un total de 780 de cazuri de variola maimuţei confirmate în laboratoare medicale au fost semnalate în 27 de ţări non-endemice, a anunţat, duminică, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a repetat cu această ocazie că riscul sanitar la nivel mondial este moderat, informează AFP.

Acest număr este fără îndoială subestimat din cauza informaţiilor epidemiologice limitate şi „este foarte probabil ca alte ţări să identifice astfel de cazuri şi să existe o nouă propagare a virusului”, au adăugat reprezentanţii OMS.

În afara pacienţilor deja izolaţi, au fost raportate puţine spitalizări.

Ţările non-endemice în care au fost semnalate cele mai multe cazuri sunt Marea Britanie (207), Spania (156), Portugalia (138), Canada (58) şi Germania (57). În afara Europei şi a Americii de Nord, cazuri de variola maimuţei au fost raportate – câte unul de fiecare dată – în Agentina, Australia, Maroc şi Emiratele Arabe Unite.

„Deşi riscul actual pentru sănătatea umană şi pentru publicul larg rămâne scăzut, riscul pentru sănătatea publică ar putea să crească dacă acest virus exploatează oportunitatea de a se stabili în ţări non-endemice în calitate de agent patogen uman bine răspândit”, au declarat specialiştii de la OMS într-un raport care a actualizat situaţia sanitară creată la nivel global de această boală.

„OMS evaluează riscul la nivel mondial ca fiind moderat, ţinând cont că este pentru prima dată când cazuri numeroase şi focare de cazuri de variola maimuţei sunt raportate simultan în ţări non-endemice şi endemice”, au adăugat experţii de la OMS.

Potrivit OMS, niciun deces nu a fost semnalat în ţările non-endemice, spre deosebire de cele endemice: Camerun, Republica Centrafricană, Congo-Brazzaville, Republica Democrată Congo, Liberia, Nigeria, Sierra Leone, Gabon, Coasta de Fildeş şi Ghana, unde boala a fost depistată iniţial doar la animale. În primele şapte dintre aceste ţări africane, 66 de decese au fost raportate în decursul primelor cinci luni ale anului 2022.

Premierul Ciucă: Planul Naţional de Luptă împotriva Cancerului va însemna trecerea de la schemele de tratament, uneori destul de rigide, spre o medicină personalizată

Puterea exemplului celor care au învins cancerul poate avea un efect mobilizator şi încurajator pentru toţi cei care descoperă că au acest diagnostic, a transmis, duminică, premierul Nicolae Ciucă, de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer.

Palatul Victoria va fi iluminat duminică seară, între orele 21.00 şi 23.00, în culorile şi cu logo-ul simbol ales pentru această zi, Nufărul Galben.

”Iniţiativa de a institui Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer este un adevărat mesaj de speranţă pentru cei care, din păcate, descoperă că au acest diagnostic. Puterea exemplului celor care au învins boala poate avea un efect mobilizator şi încurajator, totodată. Încrederea că şi tu poţi trece peste o astfel de încercare înseamnă că ai deschis calea spre vindecare, cu sprijinul preţios al medicilor şi acces la tratamente. În tot acest efort, rolul autorităţilor şi al întregului sistem sanitar este însă la fel de important atât pe parcursul perioadei de tratament, cât şi după vindecare. Vrem ca aceşti oameni să ştie că suntem alături de ei în bătălia pentru viaţă şi că speranţa lor are cu adevărat şanse să se împlinească”, se arată în mesajul transmis de  premierul Nicolae Ciucă.

Premierul afirmă că Planul Naţional de Luptă împotriva Cancerului va conduce la o diagnosticare mai precisă şi un tratament adaptat nevoilor fiecărui pacient.

”Planul Naţional de Luptă împotriva Cancerului, realizat sub patronajul Administraţiei Prezidenţiale, cu experţi din Ministerul Sănătăţii, cu reprezentanţi ai societăţii civile şi cu pacienţi oncologici va însemna o schimbare de paradigmă, de la schemele de tratament care sunt, uneori, destul de rigide, spre o medicină personalizată care presupune o diagnosticare mai precisă şi un tratament adaptat nevoilor fiecărui bolnav în parte. Prin acest Plan, România se va alătura ţărilor occidentale în adoptarea tratamentelor inovatoare mai devreme decât până acum, se va pune accent şi pe aspectul psihologic al tratamentului, dar mai ales pe partea de testări şi diagnostice timpurii, iar acest lucru presupune şi operaţionalizarea unui Registru Naţional al Pacienţilor Oncologici, care va da posibilitatea de a urmări evoluţia fiecărui bolnav”, a declarat premierul.

Premierul subliniază că România are, începând din acest an, în prima duminică a lunii iunie, o zi dedicată celor care au reuşit să câştige lupta cu o boală din spectrul oncologic.

”Pentru a marca Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer, Palatul Victoria va fi iluminat în această seară, între orele 21.00 şi 23.00, în culorile şi logo-ul simbol ales pentru această zi, Nufărul Galben.Guvernul îşi exprimă astfel întreaga susţinere faţă de demersurile menite să ofere încredere în posibilităţile de tratament şi în şansele de vindecare, în paralel cu creşterea nivelului de informare a populaţiei despre importanţa prevenţiei şi a diagnosticării precoce a cancerului – un diagnostic pe care mulţi îl consideră fără speranţă, dar pe care supravieţuitorii de cancer l-au depăşit dând dovadă de o putere nebănuită, născută din speranţă”, mai arată sursa citată.

Iohannis: În ultima perioadă, România a făcut progrese importante în lupta împotriva cancerului

Povara cancerului este, din păcate, și o consecință a lipsei unei viziuni unitare pe termen lung, a superficialității investițiilor și a unor politici fragmentare, a transmis, sâmbătă, președintele Klaus Iohannis.

”Aceste probleme, care trenează de decenii, nu se rezolvă de la sine, ele au nevoie de angajament susținut din partea tuturor celor care au responsabilități în acest domeniu. Mă bucur să constat că, în ultima perioadă, România a făcut progrese importante în lupta împotriva cancerului, asumând prin lansarea Planului Național de Combatere a Cancerului o viziune unitară pentru îmbunătățirea accesului la diagnostic și tratament și recuperarea decalajelor în îngrijirea pacientului”, afirmă președintele în mesajul transmis în cadrul Conferinței Naționale a Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

”Am susținut în numeroase rânduri că sistemul de sănătate are nevoie de o reformă consistentă și de o schimbare de paradigmă care asumă în mod real pacientul în centrul abordării”, a adăugat președintele.

Șeful statului a subliniat că rolul societății civile este extrem de important.

”Schimbarea reală este generată de oameni și cred că experiența de viață și puterea de a merge mai departe a supraviețuitorilor de cancer reprezintă modele de inspirație pentru noi toți. Este esențial ca astfel de bune practici să fie extinse și replicate, întrucât promovarea lor conduce, în mod sigur, la îmbunătățirea rezultatelor. În aceste zile, seria de evenimente derulate sub umbrela Zilei Supraviețuitorului de Cancer completează o gamă de inițiative care urmăresc să diminueze presiunea acestei maladii asupra sistemului sanitar și să contribuie la crearea unei societăți mai sănătoase”, a mai transmis președintele.

Anul acesta, pe 5 iunie, se va sărbători pentru prima dată Ziua naţională a supravieţuitorilor de cancer, stabilită prin lege în prima duminică a lunii iunie.

Primul implant de ureche imprimată 3D pe bază de celule umane, realizat în Statele Unite

O echipă medicală americană a anunţat că a grefat în premieră mondială un implant de ureche umană realizată pe baza celulelor proprii ale pacientei operate şi cu ajutorul unei imprimante 3D, o procedură care ar putea să ajute persoanele afectate la naştere de o malformaţie rară, informează AFP.

Operaţia a fost realizată în cadrul unui studiu clinic destinat evaluării siguranţei şi eficacităţii unui astfel de implant pentru persoanele diagnosticate cu microtie – afecţiune rară care face urechea externă să nu se dezvolte corect.

AuriNovo, numele implantului, a fost dezvoltat de compania 3DBio Therapeutics, iar operaţia a fost realizată de Arturo Bonilla, fondatorul unui institut specializat în tratarea acestei malformaţii, aflat în oraşul San Antonio din statul american Texas.

Procedura a fost realizată creând o amprentă 3D a celeilalte urechi, pe deplin dezvoltată a pacientei, apoi colectând celule din cartilajul urechii sale.

Acestea au fost plasate apoi într-o cultură de laborator pentru a se obţine o cantitate suficientă, fiind ulterior amestecate cu un hidrogel de colagen. Acesta este amestecul utilizat pentru imprimarea 3D a implantului.

Implantul a fost înconjurat de o structură de susţinere, imprimată şi biodegradabilă, care este absorbită de corpul pacientului odată cu trecerea timpului.

Medicii se aşteaptă ca urechea astfel grefată să dezvolte în timp aspectul şi funcţiile unei urechi naturale, inclusiv elasticitatea sa.

Studiul clinic va include un număr total de 11 pacienţi şi se va desfăşura în statele americane California şi Texas.

Medicul Arturo Bonilla speră că acest implant va putea într-o bună zi să înlocuiască tratamentele existente, care implică realizarea unei proteze în urma prelevării de cartilagiu sau folosirea unei substanţe denumite polietilen poros.

Prima soluţie este o procedură îndelungată, iar implantul care foloseşte polietilen poros este mai puţin flexibil în comparaţie cu cel testat la clinica din San Antonio, a precizat chirurgul american.

Microtia afectează aproximativ 1.500 de bebeluşi în Statele Unite în fiecare an, potrivit companiei 3DBio Therapeutics.

Dacă nu prezintă alte probleme de sănătate, aceşti copii pot să aibă o viaţă cât se poate de normală. Însă unii dintre ei sunt afectaţi de felul în care oamenii din jur privesc acest tip de malformaţie.

Printre factorii care pot să crească riscul de microtie se află diabetul mamelor şi alimentaţia maternă săracă în glucide şi în acid folic.

Pe viitor, compania americană speră să dezvolte implanturi şi pentru forme mai severe de microtie.

Implanturile imprimate 3D ar putea fi de asemenea utilizate în cazul altor afecţiuni care implică prezenţa unui cartilaj, precum defecte sau răni la nivelul nasului, reconstrucţii mamare şi ale meniscului.

Degajări de fum la Spitalul de Pediatrie „Sf. Maria” din Iaşi: 200 de persoane evacuate

Pompierii au fost solicitaţi să intervină, vineri dimineaţă, la Spitalul de Pediatrie „Sf. Maria” din Iaşi, după ce la etajul 1 al instituţiei medicale au fost semnalate degajări de fum.

Mai multe persoane au fost evacuate în curtea spitalului. Este vorba despre 50 de copii şi 150 de persoane adulte, anunţă ISU Iaşi.

Potrivit sursei citate, la locul solicitării s-au deplasat mai multe echipaje de intervenţie.

Incidentul a fost într-un corp al spitalului care este în curs de reabilitare.

„A fost o degajare de fum pe o instalaţie, o tubulatură. Cauza e în curs de stabilire. La ora 09,00 a fost primit un apel la serviciul 112. S-au deplasat 14 autospeciale de intervenţie cu aproximativ 50 de pompieri militari. Au fost evacuaţi 50 de copii, 150 de adulţi – cadre medicale şi aparţinători. Nu sunt persoane rănite sau intoxicate din cauza fumului”, a declarat Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.

Guvernul a aprobat înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate

Guvernul a aprobat, joi, înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, acesta fiind un instrument care să facă posibilă accelerarea investiţiilor în sectorul sanitar, în primul rând a celor trei spitale regionale, a anunţat ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

„A fost anunţat încă de zilele trecute acest fapt, că urmează să intre în dezbatere şi pentru aprobare de către Guvern o ordonanţă de urgenţă care face posibilă funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS), este şi un jalon pentru noi care trebuia îndeplinit. Dincolo de acest lucru, cel mai important element este că speram să avem la dispoziţie un instrument care să facă posibilă accelerarea investiţiilor în sectorul sanitar, mă refer în primul rând la cele trei spitale regionale, care, practic, trec cu structură cu tot de la Ministerul Sănătăţii la această agenţie, dar şi a minim trei obiective de investiţii din cadrul PNRR”, a afirmat prof. univ. dr. Alexandru Rafila, după şedinţa Executivului.

Ministrul a precizat că este bine să existe o agenţie specializată în investiţii, mai ales în sectorul sănătăţii.

„Lipsa investiţiilor în ultimii 30 de ani în sectorul public a creat o mare nemulţumire şi a limitat accesul la servicii de sănătate. Este important să avem o astfel de structură. Este important, însă, să găsim şi mecanismele prin care să stimulăm aducerea unor specialişti în structurile acestei agenţii. Până la urmă, o structură fără profesionişti nu poate să îşi îndeplinească rolul şi cred că acesta va fi lucrul cel mai dificil”, a adăugat Rafila.

Conform acordului cu Comisia Europeană, Agenţia va fi condusă de un preşedinte desemnat de Ministerul Sănătăţii, pe o perioadă provizorie de 6 luni, a mai spus prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

„În acest timp, toate celelalte acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea agenţiei vor fi elaborate şi aprobate de către Guvernul României, iar până la sfârşitul anului ar trebui să aibă minim 52 de posturi ocupate. Ţinta finală de maturizare a funcţionării este pentru anul 2026, deci chiar la terminarea PNRR, când ar trebui să aibă minim 78 de posturi. Cred că este esenţial să găsim împreună cele mai bune soluţii încât oamenii care vor veni să lucreze în această agenţie să poată să beneficieze, pe de o parte de training-uri şi consultanţă, care sunt prevăzute în PNRR, dar şi să rămână şi să poată să dezvolte, împreună cu Ministerul Sănătăţii şi cu alte autorităţi publice interesate, fie că discutăm de autorităţi centrale, fie că discutăm de autorităţi locale, investiţiile în sănătate”, a adăugat ministrul.

„Până la sfârşitul anului, cu siguranţă ea trebuie să poată să răspundă cerinţelor pentru continuarea proiectelor celor trei spitale regionale şi, respectiv, minim trei investiţii majore din cadrul PNRR”, a mai spus ministrul.

Prof. univ. dr. Alexandru Rafila a mai precizat, referitor la angajaţii agenţiei, că o parte vor fi transferaţi de la Ministerul Sănătăţii, de la structura care gestionează cele trei spitale regionale, iar restul posturilor vor fi scoase la concurs.

„Chiar în ipoteza în care de la 1 iulie se blochează angajările sectorul public, în mod evident pentru astfel de proiecte, pentru acest proiect care înseamnă foarte mulţi bani pentru România, va exista o excepţie cu siguranţă”, a mai spus ministrul Sănătății.

Înființarea Agenţiei Naţionale de Dezvoltare a Infrastructurii în Sănătate, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că, în cadrul ședinței de Guvern de joi, va fi aprobată înființarea Agenţiei Naţionale de Dezvoltare a Infrastructurii în Sănătate (ANDIS).

“Astăzi (joi – n.r), prin Ordonanță de Urgență, operaționalizăm Agenția specializată să gestioneze investițiile în domeniul Sănătății. Este o Ordonanță de Urgență prin care realizăm, practic, punerea în funcțiune a tuturor mecanismelor prin care putem să beneficiem de fondurile asigurate prin PNRR și aici vorbim de 2,5 miliarde de euro fără TVA pentru investiții și reforme în sistemul medical. De asemenea, cred că este necesar să subliniem că prin această Ordonanță putem să asigurăm mai multă coerență și derulării proiectului celor trei spitale regionale: Cluj, Iași și Craiova“, a declarat premierul Nicolae Ciucă, la începutul ședinței de Guvern de joi.

Agenţia Naţională de Dezvoltare a Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) este în subordinea Ministerului Sănătății și are ca scop dezvoltarea infrastructurii de sănătate publică, prin pregătirea, implementarea și finalizarea proiectelor de investiții în infrastructura de sănătate publică.

Astfel, în activitatea sa, ANDIS urmărește îndeplinirea următoarelor obiective generale:

a) crearea și, după caz, dezvoltarea unei infrastructuri de sănătate publică apte să asigure accesul unui număr cât mai mare de persoane la asistență medicală de specialitate în cele mai bune condiții de calitate;
b) asigurarea unor cerințe înalte de calitate și performanță privind infrastructura de sănătate publică;
c) pregătirea și implementarea proiectelor de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate publică, astfel încât acestea să fie finalizate la termen, conform specificațiilor și în cadrul bugetului aprobat;
d) atragerea fondurilor europene și a altor surse de finanțare legal constituite în domeniul infrastructurii de sănătate publică;
e) asigurarea unui management performant al proiectelor de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate publică și dezvoltarea și îmbunătățirea permanentă a capacității administrative necesare pentru inițierea, gestionarea și implementarea proiectelor de investiții în infrastructura de sănătate publică.

 

Ministrul Sănătății: România va primi aproximativ două mii de doze de vaccin pentru imunizarea împotriva variolei maimuţei

Ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a declarat, joi, că România va primi gratuit aproximativ 2.000 de doze de vaccin pentru imunizarea împotriva „variolei maimuţei”.

„România va primi o anumită cantitate de vaccinuri în mod gratuit. Este o disponibilitate limitată de vaccin la nivelul UE. Probabil că vom primi gratuit o cotă parte similară cu populaţia României din totalul populaţiei Uniunii Europene. Probabil ceva în jur de 2.000, 2.000 şi ceva de doze, cu precizarea că pentru un contact este necesară administrarea a două doze de vaccin la un anumit interval de timp pentru a realiza protecţia. (…) Va ajunge şi în România la fel ca şi în celelalte state membre ale Uniunii Europene, în acelaşi timp”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru  Rafila, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Potrivit ministrului, nu trebuie luate măsuri suplimentare pentru că a fost descoperit un caz într-o ţară vecină.

„Nu are niciun fel de relevanţă lucrul acesta că a apărut la graniţă. Virusul nu trece graniţa. Este importantă identificarea cazului de infecţie şi a contacţilor, eventual vaccinarea lor. Nu trebuie măsuri suplimentare pentru faptul că a existat în apropierea României un astfel de caz”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

În ceea ce priveşte „gripa tomatelor”, prof. univ. dr. Alexandru Rafila a spus că este vorba despre o alertă în India.

„Cred că este vorba despre o alertă din Asia şi deocamdată aşteptăm…. Este în India. (…) Pe măsură ce Centrul European de Control al Bolilor ne va furniza informaţii suplimentare legate de modul în care o posibilă infecţie poate să afecteze Uniunea Europeană, vom lua şi noi aceleaşi măsuri similare cu cele ale celorlalte state membre al Uniunii Europene. Deocamdată, nu avem o astfel de informare”, a precizat ministrul Sănătății.