Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”: Tumoră sacrată operată în echipă medicală multidiciplinară
- Breaking News
- Chirurgie Generala
- MainNews
- Medicina de Urgenta
- Radiologie Interventionala
- SliderNews
- Stiri Medicale
- Stiri Principale
Baia Mare: Lucrări de modernizare la Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie
Ambulatoriul integrat din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase şi Psihiatrie(SBIP) din municipiul Baia Mare va fi extins – transmite Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş.
Autoritățile locale au lansat achiziţia publică având ca obiectiv „Servicii de supervizare a lucrărilor de construire aferente obiectivului de investiţii extinderea şi dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare”; proiectul prevede implementarea obiectivului de investiţii şi constă în extinderea ambulatoriului integrat al secţiei de psihiatrie, respectiv, a celor două cabinete din pavilioanele bărbaţi şi femei, care funcţionează momentan în corpuri de clădire independente, printr-un corp de legătură. Acesta va facilita accesul la spaţiile medicale al pacienţilor internaţi, personalului medical şi pacienţilor neinternaţi, al persoanelor cu dizabilităţi motorii și al pacienţilor transportaţi cu targa, fiind dotat cu ascensor.
Ofertele din partea companiilor sunt aşteptate până pe data de 6 septembrie.
Rolul vitaminei B12 în organism
- Alimentatie
- Analize Medicale
- Breaking News
- Gastroenterologie
- Generale
- MainNews
- Neurologie
- SliderNews
- Stiri Medicale
- Stiri Principale
Rolul vitaminei B12 în organism
Deficitul de vitamina B12
Deficitul de vitamina B12, carența la om, se poate instala în mai multe situații precum:
- persoane alcoolice sau care au o dietă de tip occidental (alimente înalt procesate)
- vegetarieni
- persoane cu deficit congenital de transcobalamină
- persoane care au suferit intervenții chirurgicale la nivelul tubului digestiv (rezecții, chirurgie bariatrică)
- pacienți cu hipertiroidism
- pacienți cu boli inflamatorii intestinale (boala Crohn, boala celiacă)
Manifestările hipovitaminozei B12
- anemie: tegumente palide, oboseală, lipsă de energie, palpitații, tablou sanguin specific;
- tulburări digestive: greață, vomă, balonare, constipație;
- tulburări neurologice: neuropatie senzitivă bilaterală, parestezii, spasme musculare;
- anxietate, depresie, tulburări de memorie.
Tratamentul
CNAS are o comisie pentru dialog cu pacienţii
Comisia pentru Dialog Permanent cu Pacienţii – forum de colaborare între CNAS şi asociaţiile de pacienţi din România – funcționează, din această săptămână, la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate:
„Orice decizie pe care CNAS o ia şi orice acţiune pe care o întreprinde trebuie să fie în interesul pacienţilor. Pentru a avea o imagine cât mai clară despre nevoile şi interesele pacienţilor din România, este nevoie de un dialog onest, transparent şi constructiv. De astăzi, acest lucru se va realiza permanent, în mod oficial, prin constituirea acestui parteneriat instituţional la care sunt invitate să fie parte toate organizaţiile şi asociaţiile constituite în mod legal, care reprezintă interesele pacienţilor din România. Ne vom asigura că toate deciziile luate de comun acord în urma acestui dialog deschis vor fi puse în aplicare”, a declarat preşedintele CNAS, Andrei Baciu.
Joi a avut loc prima întâlnire în care s-au pus bazele parteneriatului, la care au participat peste 50 de asociaţii ale pacienţilor:
„Am identificat, până acum, peste 200 de astfel de organizaţii. Toate asociaţiile constituite legal care reprezintă interesele pacienţilor şi care doresc să intre în acest parteneriat instituţional şi nu au primit un e-mail de la noi, sunt rugate să ne scrie la dialogpacienti@casan.ro”, se mai arată într-un comunicat remis presei.
SCJU „Pius Brînzeu”, Timișoara: Incendiu lichidat de pompieri. Cauza posibilă
Pompierii au fost alertați prin apelul de urgență 112, joi, la ora 14.55, asupra unui incendiu la un laborator situat la primul etaj al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara. Mai exact, sursa incendiului a fost localizată în încăperea unui grup sanitar.
Potrivit ISU Timiș, a fost alertat Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara și s-au deplasat la locul evenimentului trei ofițeri și 22 subofițeri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere, o autoscară mecanică de lucru și salvare de la înălțime, un echipaj CBRN, o ambulanța SMURD și una SAJ.
„La sosirea echipajelor de intervenție la locul evenimentului s-a constatat că incendiul se manifesta cu degajări de fum. Din fericire nu s-au înregistrat victime și nu au fost persoane evacuate. Incendiul este lichidat, se acționează pentru ventilarea zonei inundate cu fum. Din primele informații, incendiul s-a produs de la un conductor electric al unui aparat de uscare a mâinilor”, a transmis ISU Timiș.
Cinci morți: O bacterie periculoasă, „boala legionarilor”, face victime în Polonia. Sursa posibilă a infecţiei, reţeaua publică de alimentare cu apă
- Boli Infectioase
- Breaking News
- Generale
- MainNews
- Medicina de Urgenta
- SliderNews
- Stiri Medicale
- Stiri Principale
Focarul de legionelloză – sau „boala legionarilor” cum mai este numită – identificat la Rzeszów, sud-estul Poloniei, ridică bilanţul victimelor la cinci morţi și 76 de persoane spitalizate dintre care zece se află la Terapie Intensivă, informează AFP.
Toți cei decedați erau vârstnici, au anunţat joi autorităţile locale, care încearcă să stabilească exact sursa contaminării.
Infecțiile induse de Legionella sunt dobândite exclusiv din surse exterioare, legate de mediu; nu au fost descrise cazuri de transmitere prin contact interuman.
Numărul infectărilor ar putea crește dacă se ține seama de specificul bolii: simptomele debutează în general între a doua și a zecea zi de la infectare, însă, în cazuri rare, pot trece și trei săptămâni până la apariția lor.
Potrivit Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”, infecțiile cu Legionella pot imbraca forme clinice variate: de la cazuri asimptomatice până la forme severe de boală, pulmonare sau extrapulmonare, uneori letale. „Pot fi afectate atât persoane normale cât și cele debilitate sau imunodeprimate (vârstnici, mari fumători, persoane spitalizate, cu afecțiuni respiratorii preexistente, sau care se află sub corticoterapie). Boala pulmonară poate sa apară sporadic (ca pneumonie comunitară, legionelele fiind responsabile de 3-8% din cazuri) sau in epidemii” – informează instituția.
Autoritățile locale din orașul Rzeszów, care este centrul regional, au creat o echipă de criză
În weekend, specialiștii vor dezinfecta rețeaua de apă din oraș ca măsură de precauție: „Aceasta este o procedură standard, inofensivă. Se va putea mirosi o cantitate mai mare de clor în apă”, au transmis autoritățile.
Echipa de criză se ocupă de limitarea răspândirii infecției iar specialiștii caută sursa de contaminare, deocamdată necunoscută: „Se investighează posibilitatea ca sursa infecției să fie rețeaua de apă a orașului”, a tansmis, miercuri seară, Departamentul de Sănătate local pe rețelele de socializare.
Ce este Legionella și care sunt simptomele
Potrivit unei informări a Centrului European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, boala legionarilor este o formă severă de pneumonie (infecție la nivelul plămânilor) cauzată de bacteria Legionella a cărei rată de deces în rândul pacienților este de aproximativ 5-10 %.
Nu toate persoanele expuse la Legionella dezvoltă boala, riscul de a se îmbolnăvi din cauza bacteriei Legionella fiind mai mare în cazul celor cu boli subiacente, al fumătorilor și al persoanelor în vârstă.
Printre primele simptome se numără de obicei febra, frisoanele, durerile de cap și durerile musculare, urmate de o tuse seacă și de dificultăți de respirație care pot avansa rapid spre pneumonie sever; aproximativ o treime din pacienți suferă și diaree sau vomă iar la aproximativ jumătate din pacienți apar stări de confuzie sau delir.
Majoritatea pacienților trebuie să fie spitalizați și tratați cu antibiotice adecvate iar pentru diagnosticare trebuie realizate teste de laborator specifice.
Cum se contractează boala legionarilor
Potrivit sursei citate, Boala legionarilor se contractează prin inhalarea de picături de apă microscopice (aerosoli) contaminate cu bacteria Legionella. Aceste bacterii trăiesc în apă și se multiplică în cazul în care condițiile le sunt propice: de exemplu, în bazinele de apă stătută, la 20-50°C, în sistemele de apă create de om.
Există risc de infecție oriunde se pot crea picături fine de apă (aerosoli), precum:
• dușuri și robinete
• unități spa/căzi cu bule de aer
• turnuri de răcire și condensatoare prin evaporare utilizate pentru aerul condiționat
• fântâni ornamentale, în special cele instalate în interior
• vitrine frigorifice cu sistem de umidificare și alte dispozitive cu pulverizare fină
• sistemele de irigare cu care sunt prevăzute furtunurile de grădină utilizate pentru udarea plantelor
Bacteriile Legionella pot supraviețui și multiplica în următoarele medii:
• rezervoare sau cisterne cu apă caldă și rece
- apă la temperaturi cuprinse între 20°C și 50°C,
- conducte cu debit redus de apă sau prin care nu curge deloc apa (aici se încadrează și cele din camerele neocupate din unitățile turistice de cazare)
• sedimentele (biofilmele) și murdăria de pe suprafețele interioare ale conductelor și ale rezervoarelor
• pe cauciucul și fibrele naturale din mașinile de spălat și dispozitivele de etanșare
• în boilere și rezervoarele de stocare a apei calde
• în depunerile de piatră și în rugina din conducte, dușuri și robinete.
Cum se monitorizează boala legionarilor?
Potrivit Wikipedia, Legionella a fost identificată împreună cu amoeba și cu reprezentanți din genul Francisella. Este principalul agent ce cauzează boala legionarului, și a formei mai ușoare numită febra Pontiac.
Se transmite pe calea aerului, fiind inhalată cu ușurință. Se pare că o sursă importantă ar fi turnurile de răcire si instalațiile de aer condiționat iar ca surse naturale se poate întâlni în ape curgatoare sau heleșteie. Odată intrată in organism, bacteria incubează o perioadă de circa două săptămâni.
Rețeaua Europeană de supraveghere a bolii legionarilor (ELDSNet) se ocupă cu supravegherea bolii legionarilor; aceasta este coordonată de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și este alcătuită din epidemiologi și microbiologi desemnați de autoritățile naționale de sănătate publică din UE și din multe alte state din întreaga lume. Rețeaua partajează informații între țările în care se raportează cazuri de îmbolnăvire și cele în care este posibil să se fi infectat pacienții. De asemenea, rețeaua dispune de proceduri pentru informarea operatorilor de turism cu privire la clusterele de cazuri. Riscurile pot fi reduse printr-un plan de control al bacteriei Legionella.
Important de reținut pentru autorități și proprietari: 15 puncte pentru reducerea
riscului de infectare cu bacteria Legionella
Riscul de a contracta boala legionarilor poate fi redus la minim.
Autorităților și proprietarilor de locuințe sau structuri de cazare li se recomandă să respecte planul în 15 puncte pentru reducerea riscului de infectare cu bacteria Legionella:
1. Desemnați un responsabil pentru controlul bacteriei Legionella.
2. Asigurați-vă că responsabilul desemnat a beneficiat de formare corespunzătoare în acest domeniu și are experiența necesară pentru a-și îndeplini îndatoririle în mod competent și că ceilalți membri ai personalului sunt conștienți de rolul important pe care îl au în combaterea bacteriei Legionella.
3. Asigurați-vă că apa caldă are o temperatură ridicată și circulă în permanență: 50°C – 60°C (prea fierbinte pentru a ține mâna în apă mai mult de câteva secunde) în întregul sistem de apă caldă.
4. Asigurați-vă că apa rece rămâne rece în permanență. Temperatura apei reci trebuie menținută sub 20°C de-a lungul întregului sistem către toate gurile de evacuare (s-ar putea să nu fie posibil atunci când temperatura ambientală este ridicată, dar ar trebui să se depună toate eforturile pentru a asigura păstrarea la temperaturi cât mai joase a apei reci care intră în incinta structurii de cazare și care se stochează).
5. Cel puțin o dată pe săptămână, în cazul în care camerele nu sunt ocupate, și întotdeauna înainte de a fi ocupate, dați drumul la robinete și la dușuri și lăsați apa să curgă pentru câteva minute (până când ajunge la temperaturile menționate la punctele 3 și 4).
6. Asigurați-vă că robinetele și capetele de duș sunt curate și nu au depuneri de piatră.
7. Curățați și dezinfectați cu regularitate (cel puțin de două ori pe an) turnurile de răcire și conductele aferente cu care sunt prevăzute sistemele de aer condiționat.
8. Goliți, curățați și dezinfectați anual încălzitoarele de apă (caloriferele).
9. Dezinfectați sistemul de apă caldă cu o concentrație ridicată de clor (50mg/l) timp de 2-4 ore după efectuarea de lucrări la sistem și la încălzitoarele de apă și înainte de începutul fiecărui sezon.
10. Curățați și dezinfectați cu regularitate (cel puțin între o dată pe lună și o dată la trei luni) filtrele de apă, în conformitate cu indicațiile producătorului.
11. Controlați lunar rezervoarele de apă, turnurile de răcire și conductele vizibile. Asigurați-vă că toate acoperișurile sunt intacte și bine fixate.
12. Verificați cel puțin anual interiorul rezervoarelor de apă rece, dezinfectați-le cu o concentrație de clor de 50 mg/l și curățați-le, în cazul în care constatați depuneri sau reziduuri.
13. Asigurați-vă că operațiunile de modificare a sistemelor sau de creare a unor noi instalații nu vor conduce la oprirea completă a debitului de apă sau la un debit intermitent și dezinfectați sistemul în urma oricăror lucrări.
14. Dacă structura de cazare este dotată cu unități spa (cunoscute și sub numele de căzi cu bule de aer, jacuzzi, piscine cu hidromasaj), asigurați-vă că:
− acestea sunt tratate în permanență cu o concentrație de clor sau brom de 2-3 mg/l și că nivelurile acestor substanțe și pH-ul apei sunt verificate de cel puțin trei ori pe zi;
− cel puțin jumătate din apa utilizată se înlocuiește zilnic;
− filtrele de nisip sunt spălate în contracurent zilnic;
− întregul sistem este curățat și dezinfectat săptămânal.
15. Țineți evidența zilnică a tuturor citirilor legate de tratarea apei, precum temperatura, pH-ul și concentrațiile de clor, și asigurați-vă că toate aceste elemente sunt verificate cu regularitate de către administrator.
Pentru recomandări suplimentare privind controalele specifice ar trebui să vă adresați experților în domeniu. Aceștia pot realiza o evaluare completă a riscurilor pe care le comportă structura de cazare. Puteți primi informații suplimentare din partea autorităților locale competente în domeniul sănătății publice.
Testele pentru depistarea bacteriei Legionella constituie un instrument util, însă doar dacă sunt realizate de personal calificat, care evaluează și sistemul de apă în paralel. De asemenea, mostre de apă ar trebui examinate de laboratoare acreditate să efectueze teste pentru depistarea bacteriei Legionella (de exemplu UKAS, ISSO, ACCREDIA sau organisme naționale echivalente). Obținerea unui rezultat negativ în urma testului nu înseamnă neapărat că în structura de cazare nu există deloc bacteria Legionella sau că nu există riscul de contaminare cu aceasta – transmite ECDC.
De unde vine denumirea Bacteriei
Denumirea de Legionella provine de la prima epidemie de pneumonie severa, cu un numar mare de decese, care s-a produs printre participantii la Convenția Anuală din 1976 a Legiunii Americane a foștilor combatanți care s-a desfasurat la Philadelphia; bacteriile care au determinat aceasta epidemie au fost izolate în 1977 și denumite Legionella pneumophila, iar boala a intrat în patologie ca legioneloză sau „boala legionarilor”.
Caravană pentru depistarea gratuită a hepatitelor, la Râmnicu-Vălcea, în data de 29 august
- Analize Medicale
- Boli Infectioase
- Breaking News
- Generale
- MainNews
- Reglementare
- SliderNews
- Stiri Medicale
- Stiri Principale
Caravana de Testare și Stadializare LIVE(RO)2-SUD va ajunge pe 29 august, la Râmnicu-Vâlcea
Majoritatea persoanelor testate sunt din mediul rural
Vaccinarea împotriva hepatitei B, cea mai bună soluție pentru a evita infectarea
Programul de screening este unul pilot
21 cazuri confirmate: DSP Satu Mare atenționează asupra riscurilor generate de virusul West Nile
Au fost înregistrate trei decese în urma infecţiei cu virusul West Nile – în judeţele Satu Mare, Ilfov şi Prahova şi încă unul „probabil” în Dolj.
În funcţie de unitatea teritorială de expunere, cazurile de infecţie cu virus West Nile au avut următoarea distribuţie: municipiul Bucureşti (5) şi judeţele: Dolj (2), Galaţi (3), Ilfov (3), Iaşi (2), Olt (2), Prahova (1), Sibiu (1), Satu Mare (1), şi Tulcea (1). Un caz de infecţie cu virus West Nile a avut dublă expunere, atât în Bucureşti, cât şi în judeţul Tulcea.
Ce reprezintă infecția cu virusul West Nile?
Virusul transmis de tânțari cauzează cele mai multe cazuri de infecție cu West Nile; majoritatea persoanelor infectate fie nu dezvoltă simptome, fie se confruntă doar cu febrilitate și/sau migrene. Această boală poate determina boli grave, precum meningită sau encefalită și poate pune viața pacientului în pericol.
Cum se transmite infecția cu virusul West Nile?
Semne și simptome grave de infecție
COVID: În ce județe s-au înregistrat majoritatea îmbolnăvirilor de săptămâna trecută
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) transmite că, în săptămâna 14 – 20 august, 43,2% dintre cazurile de COVID-19 au fost înregistrate în Bucureşti şi în judeţele Constanţa, Prahova, Bacău şi Cluj; în perioada de referinţă au fost înregistrate 1.894 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 şi au fost raportate patru decese.
59,4% dintre cazurile confirmate s-au înregistrat la persoane care nu s-au vaccinat anti-COVID
Dintre persoanele vaccinate care s-au îmbolnăvit, 54,4% erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de şase luni de la ultima doză.
Potrivit datelor, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 86,6% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 54,7% la bărbaţi. Dintre persoanele care au murit, 93,8% aveau cel puţin o comorbiditate asociată.
Atenție în ce ape vă răcoriți vara: Leptospiroza, o boală gravă cu potențial fatal
- Analize Medicale
- Boli Infectioase
- Breaking News
- Generale
- MainNews
- Medicina de Urgenta
- Reglementare
- SliderNews
- Stiri Medicale
- Stiri Principale
Leptospiroza este o boală infecțioasă acută produsă de bacteriile din genul Leptospira. Afecțiunea debutează de cele mai multe ori cu simptome asemănătoare gripei: febră mare, dureri de cap severe, frisoane, dureri musculare intense și vărsături. Unii pacienți pot prezenta icter, congestie conjunctivală sau dureri abdominale.
Chiar dacă este o boală gravă, cu potențial fatal, informarea despre calea de transmitere, recunoașterea simptomatologiei și aplicarea corectă a măsurilor de prevenție pot reduce semnificativ riscul de infecție și pot asigura prezentarea și aplicarea tratamentului în timp util pentru cei afectați.
Netratată, poate duce la leziuni renale, meningită, insuficiență hepatică, detresă respiratorie și chiar moarte. Leptospiroza poate fi diagnosticată prin analize de sânge și este, de cele mai multe ori, tratată cu antibiotice.
Activitățile recreative în apă contaminată, înotul sau caiacul, pot prezenta riscuri
Boala se transmite de la animal la om, iar cele mai importante surse de transmitere sunt șobolanii, câinii, bovinele și porcii – menționează într-o postare pe pagina de socializare a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş”, Timişoara, asist. univ. dr. Talida Georgiana Novacescu – medic rezident Boli Infecțioase.
- evitarea înotului sau practicarea altor activități nautice în scop recreativ în lacuri sau ape curgătoare potențial contaminate cu urină animală;
- aplicarea măsurilor sanitare generale de combatere a rozătoarelor;
- vaccinarea animalelor de companie (câini, pisici) și a animalelor de fermă (taurine, ovine, cabaline, suine și caprine);
- folosirea îmbrăcămintei, respectiv a încălțămintei de protecție, dacă există posibilitatea de a intra în contact cu furaje, sol sau apă contaminată;
- evitarea consumului de apă neîmbuteliată sau sub formă de gheață pe parcursul călătoriilor în zone tropicale (exemplu India, Brazilia, Thailanda, Filipine).
