Pacienţii oncologici din Braşov vor beneficia de condiţii moderne de tratament printr-un nou proiect medical

Un proiect de modernizare a oncologiei din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va crea noi condiţii de tratament pentru pacienţi, prin amenajarea unor spaţii pentru terapii, spitalizare de zi, saloane renovate şi o viitoare secţie de paliaţie, în parteneriat cu Fundaţia Metropolis şi administraţia locală.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov transmite că proiectul reprezintă o investiţie necesară pentru dezvoltarea serviciilor oncologice şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor oferite pacienţilor şi personalului medical.

„O secție de oncologie modernă într-un spital public de stat a fost până astăzi doar o dorință cu orizont încețoșat”, transmite Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.

Unitatea medicală precizează că actualul spaţiu al oncologiei din pavilionul Mârzescu necesită o modernizare amplă, după ce intervenţiile realizate până acum au avut un caracter parţial.

„Cu toată priceperea corpului medical, cu toată truda, cu toată suferința și răbdarea pacienților, clădirea oncologiei din pavilionul Mârzescu rămâne un loc puțin prietenos astăzi, plin de povești dureroase. Renovarea parțială realizată prin forțele proprii ale spitalului a adus o alinare temporară, dar dorința unei secții pe deplin modernizate a rămas”, se arată în comunicarea spitalului.

Proiectul este finanţat de Fundaţia Metropolis, administraţia asigură spaţiul şi dotările, iar conducerea spitalului a elaborat conceptul noii secţii.

„Fundația Metropolis finanțează acest proiect, administrația a asigurat spațiul și dotările, iar actuala conducere a spitalului a creat conceptul unei oncologii moderne în concordanță cu nevoile comunității”, transmite Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.

Lucrările vor fi realizate etapizat. În prima fază va fi amenajat spaţiul destinat tratamentelor şi spitalizării de zi, unde va fi amplasat şi un robot modern pentru prepararea automată şi personalizată a tratamentelor citostatice, achiziţionat printr-un proiect pe fonduri europene derulat de Consiliul Judeţean.

„Lucrările se vor face etapizat. Într-o primă fază va fi asigurat spațiul pentru tratamente și spitalizare de zi. Un robot modern de preparare automată și personalizată a tratamentelor citostatice, achiziționat printr-un proiect pe fonduri europene derulat de Consiliul Județean, va fi amplasat în această zonă”, potrivit comunicării transmise de spital.

Ulterior, vor fi reabilitate saloanele, care vor avea băi proprii şi instalaţii specifice de gaze medicale, iar Primăria va aloca fonduri pentru reabilitarea clădirii din punct de vedere energetic şi al siguranţei.

„Vă urma etapa de reabilitare a saloanelor, toate cu băi și instalații specifice de gaze medicale”, transmite Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.

Ultima etapă a proiectului prevede realizarea unei secţii de paliaţie, în condiţiile în care numărul de paturi disponibile pentru astfel de servicii este insuficient la nivelul Braşovului.

„Este un proiect mare care necesită nu doar timp și sincronizări, ci, mai ales, finanțare suficientă pentru finalizarea ultimei etape, în care ne-am propus realizarea și a unei secții de paliație. Prea puține paturi de paliație în Brașov astăzi!”, se arată în mesajul spitalului.

Pentru susţinerea proiectului, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov şi Fundaţia Metropolis au făcut un apel către comunitate pentru redirecţionarea impozitului pe venit de către persoane fizice sau a impozitului pe profit de către persoane juridice.

„Fiecare dintre noi, la nivel personal, cunoaștem cel puțin un pacient bolnav de cancer. Fiecare din noi vedem lupta și temerile familiilor acestora. In acest context, fiecare gest și fiecare clipă capătă altă dimensiune”, transmite instituţia.

Reprezentanţii spitalului susţin că proiectul este un pas important pentru dezvoltarea oncologiei braşovene şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de tratament.

„Acest proiect aduce mai aproape orizontul de așteptare al mai-binelui posibil, Spitalul Clinic Județean de Urgență, ca spital public de stat, nu mai trebuie să fie considerat Cenușăreasa oncologiei brașovene. Pacienții și corpul medical merită efortul nostru al tuturor!”, transmite Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.

Jucăriile de tip „squishy” pot provoca arsuri copiilor, avertizează medicii din cadrul SJU Buzău

Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău atrage atenţia că jucăriile de tip „squishy”, inclusiv modelele care reproduc alimente precum „dumpling”, pot prezenta riscuri pentru copii, existând posibilitatea apariţiei unor arsuri în cazul încălzirii sau expunerii acestora la temperaturi ridicate.

Avertismentul vine în contextul unor provocări virale din mediul online, care îi determină pe unii copii să supună aceste produse unor teste riscante. Deşi par inofensive, jucăriile conţin un gel care se poate supraîncălzi, iar în anumite situaţii materialul poate ceda, crescând riscul de arsuri.

Reprezentanţii spitalului atrag atenţia că au fost raportate în alte ţări cazuri în care copii au suferit arsuri după ce au încălzit astfel de produse sau le-au lăsat în soare ori în interiorul autoturismelor, unele situaţii necesitând îngrijiri medicale.

Specialiştii avertizează că pericolul nu este întotdeauna vizibil la exterior, iar curiozitatea copiilor, amplificată de conţinuturile distribuite în mediul online, poate duce la accidente.

Pentru prevenirea acestor incidente, părinţii sunt sfătuiţi:

  • nu încălziți aceste jucării sub nicio formă
  • nu le lăsați în soare, în mașină sau lângă surse de căldură
  • verificați integritatea produsului înainte de utilizare
  • evitați produsele fără etichete clare de siguranță
  • discutați cu copiii despre riscurile provocărilor din mediul online

„Cele mai multe accidente nu apar din neglijență, ci din curiozitate. Informarea corectă rămâne cea mai eficientă formă de prevenție”, a transmis Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.

FSSR: Putem constata pe forma actuală a proiectului de lege există riscul unor scăderi ale veniturilor salariale

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) arată că proiectul actual al noii legi a salarizării ar putea genera creşteri salariale pentru aproximativ jumătate dintre angajaţii din sănătate, însă atrage atenţia că anumite riscuri de reducere a veniturilor trebuie eliminate în etapa finală a negocierilor.

Organizaţia sindicală avertizează că proiectul de lege riscă să devină subiect de dispută politică şi susţine că angajaţii din sănătate pot fi afectaţi de informaţii incomplete privind efectele prevederilor negociate.

„În acest moment există riscul ca proiectul noii legi a salarizării, în partea privitoare la angajații din sănătate, să fie transformat în câmp al bătăliilor politice. Altfel spus, există riscul ca angajații din sănătate să fie ținta unei ample campanii de dezinformare, ce-i poate transforma în victime ale unei bătălii politice”, a transmis Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România.

FSSR afirmă că apărarea împotriva unor eventuale reduceri salariale reprezintă doar o parte a negocierilor, obiectivul principal fiind obţinerea unor majorări salariale reale.

„Miza acțiunilor Federației „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) nu se limitează la apărarea împotriva reducerii veniturilor salariale, ci continuă cu partea cea mai importantă: asigurarea unor creșteri salariale reale”, a precizat organizaţia sindicală.

Federaţia susţine că riscurile de diminuare a veniturilor salariale sunt mai reduse decât cele prezentate în spaţiul public şi ar afecta, în cel mai pesimist scenariu, aproximativ 15% dintre angajaţii din sănătate.

„Dacă ne raportăm la „dezastrul” vehiculat în spațiul public, atunci putem constata că, de fapt, pe forma actuală a proiectului de lege (adică cea convenită în cadrul negocierilor) există riscul unor scăderi ale veniturilor salariale”, avertizează FSSR:

  • Vizează sume și procente mult mai reduse – sumele sunt, cel mai adesea, de ordinul zecilor sau sutelor de lei iar procentul celor afectați este de cca.15% dintre angajații din sănătate. (Aceasta este un procent de risc maxim, ce ia în considerare cel mai trist scenariu.)
  • Însă, deoarece pentru noi orice risc de diminuarea veniturilor salariale contează, acționăm pentru eliminarea tuturor acestor riscuri. Deși nu aveam încă garanții reale (acestea putând fi furnizate doar de forma finală a legii), nu a existat nici un semn care să arate intenția celor cu care negociem de-a genera în mod intenționat reduceri ale veniturilor salariale. (Riscul estimat de noi este determinat – în cea mai mare parte – din modalitate diferită – prudentă, din partea noastră – de-a estima impactul prevederilor legale.)

FSSR afirmă că adevărata miză a proiectului este creşterea veniturilor pentru cât mai mulţi angajaţi din sistemul sanitar.

„Adevărata miză a proiectului de lege nu este doar evitarea scăderilor salariale!”, a transmis Federaţia „Solidaritatea Sanitară”.

Potrivit organizaţiei sindicale, forma actuală a proiectului ar putea asigura creşteri salariale pentru aproximativ jumătate dintre angajaţii din sănătate.

  • În forma actuală, proiectul legii salarizării ar asigura o creștere semnificativă a veniturilor salariale pentru cca. 50% dintre angajații din sănătate.
  • Sperăm ca parcursul firesc al negocierii grilelor de salarizare (în intervalul până la +15%) să amplifice procentul beneficiarilor creșterilor salariale.
  • Alternativa „nici o lege” nu face decât să conserve inegalitățile actuale, generând o situație în care nimeni nu câștigă (toți pierzând prin continua diminuare a salariului real).

Un alt aspect semnalat de FSSR este legat de structura proiectului de lege, despre care organizaţia spune că pune accent în principal pe salariile de bază, în detrimentul drepturilor aferente condiţiilor de muncă şi permanenţei.

„Există în continuare o problemă structurală a proiectului legii salarizării: este centrat aproape exclusiv pe creșterea salariilor de bază, dezavantajând drepturile aferente condițiilor de muncă și permanenței”, a transmis FSSR.

Federaţia precizează că urmăreşte modificarea proiectului astfel încât creşterile salariale să vizeze toate categoriile de venituri.

„FSSR se străduiește să modifice în cea mai mare măsură posibilă această distorsiune amplificată în ultimii ani și preluată în proiectul de lege. Ne dorim ca noua lege să asigure în cea mai mare măsură posibilă creșteri ale tuturor categoriilor de venituri salariale, odată cu cele ale salariilor de bază”, potrivit comunicării Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.

FSSR a mai transmis că angajaţii din sănătate trebuie să fie informaţi despre prevederile proiectului de lege şi despre impactul acestuia asupra veniturilor.

„Cea mai bună armă de apărare împotriva dezinformării este … informarea privind prevederile proiectului de lege”, a afirmat organizaţia sindicală.

Federaţia a precizat că a pus la dispoziţia angajaţilor „Comparatorul de salarii”, instrument prin care aceştia pot urmări evoluţia negocierilor şi efectele formei actualizate a proiectului de lege.

FSSR susţine că va continua negocierile cu autorităţile şi că va recurge la proteste dacă obiectivele stabilite nu vor putea fi atinse.

„În momentul în care evoluția negocierilor va sugerea imposibilitatea de atinge obiectivele stabilite FSSR nu va ezita să activeze protestele”, a transmis Federaţia „Solidaritatea Sanitară”.

„Protestele sunt legitime atâta timp cât au ca singur obiectiv apărarea intereselor angajaților din sănătate”, a mai precizat organizaţia sindicală.

Guvernul a deblocat 6.850 de posturi în spitale şi serviciile de ambulanţă, anunță Ministerul Sănătăţii

Ministerul Sănătăţii informează că Executivul a aprobat Memorandumul care permite organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din unităţile sanitare publice, fiind astfel disponibile pentru angajare 6.850,75 de posturi în spitale şi serviciile de ambulanţă.

Din totalul posturilor aprobate, 6.452 sunt destinate spitalelor finanţate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), iar 398,75 de posturi revin Serviciilor de Ambulanţă Judeţene (SAJ).

Cea mai mare parte a posturilor deblocate vizează asistenţii medicali şi personalul auxiliar, categorii considerate esenţiale pentru funcţionarea unităţilor sanitare şi a serviciilor de ambulanţă, conform instituţiei.

Structura posturilor aprobate include 2.593 de posturi pentru asistenţi medicali, 2.567 de posturi pentru personal medical auxiliar, precum infirmiere şi brancardieri, 1.433,75 de posturi pentru medici şi 257 de posturi pentru farmacişti, biologi, biochimişti şi fizicieni, a transmis Ministerul Sănătăţii.

„Aprobarea acestui Memorandum reprezintă un pas important pentru echilibrarea resursei umane din sistemul de sănătate și pentru asigurarea continuității actului medical în unitățile sanitare. Este o măsură necesară, însă demersurile pentru susținerea personalului medical și pentru eficientizarea sistemului sanitar trebuie continuate de o manieră predictibilă și fermă”, a declarat ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila.

În loc să aducem oameni noi în sistem și să construim soluții, alegem să îi descurajăm tocmai pe cei care încă îl țin în picioare, avertizează Rogobete

Reducerea veniturilor angajaților din sănătate nu este o soluție de reformare a sistemului medical, ci o măsură care poate descuraja personalul și poate accentua problemele generate de lipsa de profesioniști, consideră fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete.

Acesta susține că medicii, asistenții și ceilalți profesioniști din spitale lucrează deja la limita epuizării, pe fondul lipsei de personal și al numărului mare de gărzi efectuate pentru menținerea continuității serviciilor medicale.

„Astăzi este o zi grea pentru sistemul de sănătate. Când ajungem să credem că reforma înseamnă tăierea veniturilor celor care salvează vieți, înseamnă că am pierdut din vedere esențialul”, a transmis Alexandru Rogobete.

Fostul ministru afirmă că problemele sistemului sanitar nu pot fi rezolvate prin măsuri care descurajează personalul medical, ci prin investiții în resurse umane și prin atragerea de noi angajați.

„Lipsa de personal nu este o problemă nouă. De ani de zile, medici, asistenți și întreg personalul medical lucrează la limita epuizării, acoperind gărzi peste gărzi pentru ca pacienții să nu rămână fără îngrijire. În loc să aducem oameni noi în sistem și să construim soluții, alegem să îi descurajăm tocmai pe cei care încă îl țin în picioare”, a declarat Rogobete.

Potrivit acestuia, medicii din anumite specialități ar putea resimți pierderi importante de venituri. „Un medic ATI poate pierde între 2.500 și 4.000 de lei lunar”, a precizat fostul ministru.

Alexandru Rogobete consideră că reforma în sănătate trebuie să urmărească întărirea sistemului medical și susținerea personalului care asigură îngrijirea pacienților.

„Nu aceasta este reforma. Reforma înseamnă să întărești sistemul, să investești în oameni și să construiești un viitor în care pacienții să aibă acces la servicii medicale de calitate”, a afirmat acesta.

Fostul ministru al Sănătății a mai transmis că va continua să susțină profesioniștii din domeniu și să conteste măsurile care, în opinia sa, pot afecta stabilitatea sistemului sanitar.

„Am fost și voi rămâne alături de profesioniștii din sănătate. Ca ministru, toate reformele pe care le-am promovat au fost construite împreună cu oamenii din spitale, nu împotriva lor. Și voi continua să mă opun oricărei măsuri care slăbește sistemul de sănătate și pune în pericol viitorul lui”, a declarat Alexandru Rogobete.

Lucrările la viitorul Spital de îngrijiri paliative din Săliște avansează odată cu turnarea fundației, anunță CJ Sibiu

Viitorul Spital de îngrijiri paliative din Săliște prinde contur, după ce au început lucrările de turnare a fundației pentru unitatea medicală cu 27 de paturi destinată pacienților aflați în stadii avansate de boală, informează Consiliul Județean Sibiu.

Noua unitate medicală va oferi servicii de îngrijire paliativă pentru pacienții cu afecțiuni grave, având ca obiectiv îmbunătățirea calității vieții acestora și asigurarea unui sprijin medical adecvat pentru familiile lor.

Investiția are o valoare de peste 28 de milioane de lei, finanțarea fiind asigurată din bugetul propriu al Consiliului Județean Sibiu și printr-o finanțare nerambursabilă în valoare de 12,26 milioane de lei obținută prin Programul Sănătate 2021–2027.

Etapa actuală a lucrărilor a fost precedată de pregătirea terenului și amenajarea șantierului. Contractul pentru proiectarea și execuția spitalului a fost atribuit, în urma unei licitații publice, asocierii DecoRom SRL – Urbis Concept SRL, valoarea contractului fiind de 19,76 milioane de lei.

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a declarat că dezvoltarea serviciilor de îngrijiri paliative este necesară pentru pacienții cu boli grave și pentru familiile acestora.

„Astăzi prinde contur fundația unui spital care va îmbunătăți calitatea vieții pacienților cu boli grave sau în fază terminală și va aduce un plus de liniște și confort familiilor acestora. Vorbim despre servicii medicale necesare într-o societate civilizată, care își respectă membrii indiferent de starea de sănătate în care se află”, a transmis Daniela Cîmpean.

La șantierul investiției a fost prezent și primarul orașului Săliște, Horațiu Răcuciu, care a subliniat importanța dezvoltării unor astfel de servicii în sistemul public de sănătate.

„În luna martie a anului trecut, Consiliul Local Săliște a aprobat trecerea acestui teren din proprietatea Orașului Săliște în cea a Județului Sibiu, conștienți fiind de nevoia unor servicii de îngrijiri paliative în sistemul public de sănătate. Mă bucur că am putut sprijini astfel investiția Consiliului Județean Sibiu, așa cum am procedat și anul 2009, când am alocat terenul necesar realizării Unității de Asistență Medico-Socială Săliște, construită în imediata apropiere”, a declarat președinta CJ Sibiu.

Potrivit proiectului tehnic, viitorul spital va avea două niveluri și un etaj tehnic, cabinete medicale, un parc și o capelă. Clădirea va fi dotată cu sisteme moderne de climatizare și panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice.

Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este septembrie 2027, urmat de perioada de recepție de 60 de zile. Garanția acordată pentru lucrări este de 72 de luni.

Pacienții cu AVC beneficiază de un sistem modern de monitorizare la Spitalul Județean Galați

Spitalul Județean Galați a fost dotat cu un sistem modern de monitorizare a funcțiilor vitale pentru pacienții cu accident vascular cerebral (AVC), care permite urmărirea permanentă a stării acestora și intervenția rapidă a echipei medicale, informează președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Investiția face parte din proiectul european „Creierul e o prioritate”, derulat de Consiliul Județean Galați, cu o valoare de aproape 13,5 milioane de lei.

Noul sistem a fost instalat în cadrul Secției Clinice de Neurologie a Spitalului Județean Galați și permite monitorizarea continuă a pacienților care au suferit un AVC, inclusiv de la distanță. Echipamentul urmărește parametri esențiali precum pulsul, respirația, tensiunea arterială, nivelul oxigenului din sânge și activitatea cardiacă.

Datele sunt transmise în timp real către stația centrală din camera medicilor, unde echipa medicală poate urmări simultan starea mai multor pacienți și poate interveni rapid în cazul apariției unor modificări importante ale parametrilor vitali. Sistemul poate genera alerte atunci când un pacient suferă o criză sau când valorile monitorizate se schimbă brusc, un aspect esențial în cazul AVC, unde timpul de reacție poate influența evoluția pacientului.

Proiectul „Creierul e o prioritate”, finanțat din fonduri europene și implementat de Consiliul Județean Galați, prevede dotarea Secției Clinice de Neurologie cu 84 de echipamente medicale performante. Printre acestea se numără un aparat de stimulare magnetică transcraniană (rTMS), un angiograf, un Holter EKG cu 12 canale, opt paturi ATI complet echipate, aparatură IT, module medicale mobile și sisteme moderne pentru transportul pacienților.

Cseke Attila, mesaj de Ziua Serviciului de Ambulanță: Peste un secol de activitate neîntreruptă reprezintă dovada continuității, a profesionalismului și a rolului vital

Ministerul Sănătății marchează 120 de ani de la înființarea primului serviciu de ambulanță din România și subliniază rolul esențial al echipajelor de urgență în acordarea asistenței medicale prespitalicești și în salvarea de vieți.

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a transmis un mesaj de apreciere pentru personalul serviciilor de ambulanță, subliniind rolul acestora în intervențiile de urgență și în siguranța pacienților.

„Aniversarea a 120 de ani de la înființarea primului serviciu de ambulanță marchează un moment de referință pentru sistemul național de sănătate. Peste un secol de activitate neîntreruptă reprezintă dovada continuității, a profesionalismului și a rolului vital pe care asistența medicală prespitalicească îl are în siguranța cetățenilor”, a declarat Cseke Attila.

Ministrul a evidențiat și dificultățile cu care se confruntă zilnic echipajele medicale de urgență.

„Activitatea dumneavoastră zilnică, desfășurată sub presiunea timpului și în condiții extrem de complexe, constituie un pilon fundamental al intervențiilor de urgență”, a transmis ministrul interimar al Sănătății.

Cseke Attila a mulțumit personalului din serviciile de ambulanță pentru activitatea desfășurată și pentru implicarea în acordarea asistenței medicale de urgență.

„Mulțumesc întregului personal — medici, asistenți, ambulanțieri, dispeceri și personal tehnic — pentru profesionalism, rigoare, rezistență și modul în care vă faceți datoria zi de zi, indiferent de condiții”, a precizat ministrul.

Ministrul interimar al Sănătății a afirmat că modernizarea și consolidarea rămân priorități pentru Ministerul Sănătății, menționând măsurile recente adoptate în acest domeniu.

„Susținerea și dezvoltarea serviciilor de ambulanță rămân priorități esențiale pentru Ministerul Sănătății. Acest angajament este confirmat prin ultimele măsuri luate: deblocarea tuturor celor 445,5 posturi solicitate, digitalizarea serviciilor prin fonduri PNRR și sprijinirea continuă pentru dezvoltarea infrastructurii. La mulți ani Serviciului de Ambulanță! Respect pentru munca dumneavoastră!”, a declarat Cseke Attila.

Ministerul Sănătății urmărește activitatea unităților sanitare în timpul grevei pentru evitarea întreruperilor medicale

Ministerul Sănătății urmărește evoluția activității din spitale pe perioada protestelor sindicale și a cerut Direcțiilor de Sănătate Publică să supravegheze situația din teritoriu și să transmită de urgență orice incident care ar putea pune în pericol continuitatea serviciilor medicale pentru pacienți.

Instituția precizează că respectă dreptul angajaților de a organiza acțiuni sindicale și susține că dialogul social reprezintă baza identificării unor soluții pentru sistemul de sănătate și pentru personalul medical.

„Ministerul Sănătății respectă dreptul constituțional al angajaților de a organiza acțiuni sindicale și reafirmă că dialogul social reprezintă baza identificării unor soluții reale, echilibrate și sustenabile pentru sistemul de sănătate și pentru personalul medical”, se arată în informarea transmisă de Ministerul Sănătății.

În perioada premergătoare protestelor, Ministerul Sănătății afirmă că a purtat discuții cu partenerii sociali și a formulat propuneri pentru noua lege a salarizării, cu obiectivul unei remunerări mai echitabile, adaptate responsabilităților și complexității activității din sistemul sanitar.

Printre măsurile propuse de Ministerul Sănătății se numără:

  • creșterea sporului pentru gărzile efectuate în structurile de urgență de la 20% la 30%;
  • introducerea unui program-pilot de salarizare pe criterii de performanță pentru personalul medical din unitățile sanitare publice;
  • revizuirea modului de acordare a sporurilor pentru condiții periculoase, prin stabilirea unor criterii clare și diferențiate în funcție de specificul activității;
  • reconfigurarea coeficienților de salarizare pentru corectarea dezechilibrelor existente și o ierarhizare corectă a funcțiilor;
  • stabilirea unei perioade de tranziție pentru aplicarea noilor prevederi salariale.

Totodată, Ministerul Sănătății anunță că a inițiat Memorandumul privind deblocarea a peste 7.000 de posturi în unitățile sanitare publice, măsură destinată reducerii deficitului de personal și consolidării capacității sistemului medical.

„Ministerul Sănătății va continua dialogul cu organizațiile sindicale și cu toți partenerii implicați, cu responsabilitate și deschidere, pentru identificarea celor mai bune soluții pentru personalul medical și pentru pacienți”, transmite instituția.

Prioritatea Ministerului Sănătății rămâne asigurarea continuității asistenței medicale și protejarea accesului populației la servicii medicale, inclusiv în contextul desfășurării acțiunilor sindicale.

Prof. univ. dr. Cătălina Poiană: Un sistem modern de sănătate trebuie să promoveze competența, profesionalismul și performanța

„Un sistem modern de sănătate trebuie să promoveze competența, profesionalismul și performanța”, subliniază prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România (CMR). „Cred cu tărie că sănătatea trebuie depolitizată și profesionalizată la nivelul deciziei și al managementului și, bineînțeles, că trebuie și eficientizată. Dar eficientizarea trebuie să țină cont de nevoia reală de medici în sistemul medical”, a precizat prof. univ. dr. Cătălina Poiană.

CMR atrage atenția că România are nevoie de medici, iar medicii au nevoie de un sistem care să îi respecte și să îi susțină.

„Sănătatea nu mai are TIMP. Un sistem de sănătate funcțional se construiește împreună cu profesioniștii din sănătate. Motorul oricărui sistem de sănătate îl reprezintă medicii și întregul personal medical, iar pacientul trebuie să rămână întotdeauna în centrul tuturor politicilor publice. De prea mulți ani vorbim despre reforma sănătății. Aproape fiecare guvern a promis-o, însă România nu își mai permite să piardă alți ani în căutarea unei reforme care întârzie să producă rezultate concrete, mai ales în legătură cu resursa umană din sănătate”, au transmis, marți, reprezentanții CMR.

Colegiul Medicilor din România sunbliniază că, în raport cu oamenii care profesează în sănătate, țara noastră are nevoie de stabilitate, de continuitate și de o strategie națională pe termen lung pentru a atrage profesioniștii din sănătate să lucreze în România.

„Ani la rând, salariile insuficiente, lipsa investițiilor și absența unor politici coerente de resursă umană au determinat un număr mare de medici să își construiască viitorul profesional în alte state”, arată CMR.

CMR: România nu își mai permite să piardă MEDICI. Sănătatea nu mai are TIMP!

CMR atrage atenția că „prea mulți profesioniști sunt încă nevoiți să își desfășoare activitatea în infrastructuri învechite, fără condițiile necesare pentru a practica medicina la standardele pe care pregătirea și competențele lor le permit”.

„Investițiile în infrastructură nu reprezintă doar investiții în clădiri, ci investiții în siguranța pacientului și în calitatea actului medical și în condiții de muncă pentru profesioniștii din sănătate”, precizează CMR.

Potrivit CMR, există, de asemenea, situații în care meritocrația nu a fost întotdeauna criteriul care a stat la baza deciziilor.

„Politicile din sănătate trebuie construite cu specialiști, pe baza dovezilor și a nevoilor reale ale pacienților și ale profesioniștilor din sistem”, subliniază reprezentanții CMR.

Colegiul Medicilor din România atrage atenția că pacienții și medicii nu au interese diferite.

„Avem același obiectiv: un sistem medical funcțional, performant, sigur și orientat spre dezvoltare și sănătate. Orice strategie pentru sănătate trebuie să înceapă cu oamenii care fac medicina posibilă. Fără medici și fără personal medical bine pregătit, motivat și respectat, nu poate exista dezvoltare în sănătate”, mai precizează reprezentanții Biroului Executiv al Colegiul Medicilor din România.

„Acesta este momentul în care România trebuie să decidă dacă sănătatea rămâne un domeniu administrat de la o criză la alta sau devine, în sfârșit, o prioritate strategică națională gândită acum pentru astăzi și pentru mâine. Viitorul sistemului de sănătate depinde de deciziile pe care le luăm astăzi! Iar cea mai importantă investiție pe care o putem face este în oamenii care profesează, zi de zi, în sistemul medical românesc”, a mai transmis CMR.