(VIDEO) Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: Casele Județene de Asigurări de Sănătate ar putea controla modul cum se eliberează concedii medicale acolo unde sunt sesizate „exagerări”
Casele judeţene de asigurări de sănătate ar trebui să facă verificări dacă se înregistrează suspiciuni în acordarea de concedii medicale, a precizat miercuri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila:
„Nu vreau să transmitem nişte mesaje în care, am citit titluri de presă, în care medicii, într-un fel sau altul, se simt ameninţaţi, dar în mod evident că, dacă un medic eliberează, ştiu eu, zeci de concedii medicale zilnic, atunci, în mod normal, cel care plăteşte, pentru că plăteşte Casa de asigurări de sănătate, trebuie să evalueze această situaţie”, a subliniat ministrul, în cadrul unor declarații de presă.
Acolo unde este sesizată, de exemplu, o prescripţie ce ar putea fi „exagerată”, Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate ar putea demara un control pentru a se stabili concordanţa între cadrul de eliberare a concediilor medicale şi „realitatea de pe teren a acestei decizii” – a mai transmis oficialul.
Donatori din domeniul sănătăţii la nivel mondial au promissă aloce aproape 600 de milioane de dolari pentru eradicarea cancerului cervical
Donatori din domeniul sănătăţii la nivel mondial au promis, marţi, să aloce aproape 600 de milioane de dolari pentru eradicarea cancerului de col uterin, în cadrul primului forum global dedicat combaterii acestei boli.
Banca Mondială, Fundaţia Bill & Melinda Gates şi UNICEF, agenţia din cadrul ONU dedicată copiilor, au precizat într-o declaraţie comună că finanţarea va fi destinată extinderii accesului la vaccinare, depistare şi tratament în întreaga lume, informează Reuters, citată de Agerpres.
O femeie moare din cauza cancerului de col uterin aproximativ la fiecare două minute, iar aproximativ 90% dintre ele, potrivit partenerilor din acest proiect, se află în ţările cu venituri mici şi mijlocii, unde accesul la vaccinuri preventive, precum şi la screening şi tratament poate fi foarte limitat.
Această situaţie contrastează cu cea din multe ţări cu venituri ridicate, care au introdus vaccinul în anii 2000. Vaccinul protejează împotriva virusului papiloma uman (HPV), cauza majorităţii cancerelor de col uterin la nivel mondial.
„Avem cunoştinţele şi instrumentele necesare pentru a face din cancerul de col uterin o istorie”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), dar programele „încă nu au atins amploarea necesară”.
Forumul pentru eliminarea globală a cancerului de col uterin, care a avut loc la Cartagena, în Columbia, a oferit oportunitatea de a schimba această situaţie, a adăugat el, deoarece guvernele şi partenerii din domeniul sănătăţii globale şi-au luat angajamentul de a lucra împreună pentru a pune capăt acestei boli.
OMS a aprobat deja trecerea ţărilor de la o strategie de vaccinare cu două sau trei doze la o vaccinare cu o singură doză, pentru a proteja cât mai multe fete. Ţările prezente la forum, precum Republica Democrată Congo, au declarat că vor începe să introducă vaccinul cât mai curând posibil.
Banca Mondială va aloca 400 de milioane de dolari pe o perioadă de trei ani, Fundaţia Bill & Melinda Gates va contribui cu 180 de milioane de dolari, iar UNICEF va dona 10 milioane de dolari.
VIDEO Conf. univ. dr. Anca Pantea Stoian: Peste 50% din pacienții care sunt supraponderali sau obezi au și diabet
Obezitatea este un factor de risc major pentru dezvoltarea diabetului zaharat tip 2, atrage atenția conf. univ. dr. Anca Pantea Stoian, președintele Comisiei de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul Ministerului Sănătății. „Peste 50% din pacienții care sunt supraponderali sau obezi au și diabet”, a subliniat conf. univ. dr. Anca Pantea Stoian.
„Obezitatea și diabetul sunt două probleme de sănătate publică importante în România, dar și în toată lumea. Suntem pe locul 16 cu un racking de țară de 38 în clasamentul mondial al obezității. Diabetul, și în special diabetul zaharat tip 2, este strâns legat de obezitate și de stilul de viață nesănătos. Pe de altă parte, obezitatea este un factor de risc major pentru dezvoltarea diabetului zaharat tip 2. Peste 50% din pacienții care sunt supraponderali sau obezi au și diabet. Acest lucru înseamnă că, de fapt, acțiunile noastre vor fi sinergice, vizând atât supraponderea, obezitatea, cât și diabetul. Riscul de a dezvolta diabet zaharat tip 2 crește exponențialcu indicele de masă corporală, astfel încât prevalența diabetului zaharat tip 2 crește între 2- 3% la pacienții care prezintă suprapondere, adică un indice de masă corporală de 25-29,9, iar acesta explodează la 20 la sută pentru pacienții care au obezitate de gradul întâi sau gradul 2 în indice de masă corporală peste 30 sau 35 kg pe metru pătrat, ajungând la peste 50% pentru pacienții care prezintă obezitate morbidă, adică un indice de masă corporală peste 40 kg pe metru pătrat”, a declarat conf. univ. dr. Anca Pantea Stoian.
Este important să înțeleagă că obezitatea și diabetul tip 2 sunt interconectate și se influențează reciproc, a subliniat președintele Comisiei de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul Ministerului Sănătății.
„Obezitatea, în mod special cea care se găsește la nivel abdominal, poate cauza rezistența la insulină, iar rezistența la insulină este factorul principal în dezvoltarea diabetului zaharat tip 2. De asemenea, obezitatea poate agrava controlul glicemic la pacienții cu diabet zaharat, generând astfel un cerc vicios în care diabetul și obezitatea se întrețin reciproc. Consumul crescut de alimente procesate, alimente bogate în grăsimi, în zaharuri, împreună cu sedentarismul contribuie la această tendință”, a explicat conf. univ. dr. Anca Pantea Stoian.
„O scădere, în schimb, a indicelui de masă corporală între 10 și 15% la pacienții cu diabet zaharat tip 2 care asociază obezitate poate să ducă la remisia diabetului zaharat tip 2 și, prin urmare, managementul diabetului zaharat tip 2 include abordări pentru controlul greutății, pentru reducerea obezității, cum ar fi modificări dietetice, creșterea activității fizice și alte intervenții în ceea ce privește sănătatea comportamentală, dar și o abordare terapeutică dedicată celor două patologii”, a adăugat aceasta.
Potrivit președintelui Comisiei de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul Ministerului Sănătății, eforturile pentru prevenirea și gestionarea acestora afecțiuni includ promovarea unui stil de viață, o alimentație echilibrată și o activitate fizică regulată.
„De asemenea, este important să reținem că educația populației pe toate segmentele de vârstă este extrem de importantă în privința riscurilor asociate obezității și diabetului, precum și promovarea accesului la îngrijire medicală adecvată pentru diagnostic și tratament precoce”, a afirmat conf. univ. dr. Anca Pantea Stoian.
Echipa multidisciplinară reprezintă abordarea corectă a obezității și a complicațiilor acesteia, a subliniat conf. univ. dr. Anca Pantea Stoian.
„Sunt peste 240 de complicații ale obezității, iar mediul academic medical este cadrul optim de facilitare și de generare a vectorilor științifici în acest demers”, a mai transmis aceasta.
Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului de lansare a Campaniei „Controlează Obezitatea”.
„Aceste evenimente de conștientizare au un rol important în educa populația cu privire la factorii de risc, consecințele și modalitățile de prevnție și gestionare a obezității. ele pot promova un mediu în care oamenii pot să fie mai conștienți de alegerile lor legate de alimentație și activitate fizică și să încurajeze adoptarea unui stil de viață sănătos. Campania Controlează Obezitatea aduce în atenția specialiștilor și a întregii populații o problemă de sănătate publică importantă și are rol cheie în promovarea sănătății și bunăstării populației, reducând povara obezității asupra sistemului de sănătate și putând îmbunătăți calitatea vieții persoanelor afectate”, a mai spus conf. univ. dr. Anca Pantea Stoian.
Campania „Controlează Obezitatea”, inițiată de prof. univ. dr. Cătălina Poiană, se va desfășura pe parcursul acestui an, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, în opt orașe ale țării.


„Constatăm din nou ușurința, cu girul unor colegi ai noștri de luptă, pentru nu știm a câta oară, fără să fim nicidecum surprinși, cum mărirea cu 20% a cuantumului salariului în cele două tranșe egale în martie, respectiv iunie, raportat la luna decembrie 2023 față de forma inițială a Ordonanței care prevedea mărirea cu 20% în două tranșe egale a salariului aflat în plată la nivelul lui ianuarie 2024.