Medicul care transformă lupta cu diabetul într-o călătorie a cunoașterii, a încrederii și a independenței

Într-o lume în care diabetul poate părea o provocare copleșitoare, există oameni care transformă această luptă într-o călătorie a cunoașterii, a încrederii și a independenței. Un astfel de om este dr. Delia Reurean Pintilei, un adevărat mentor pentru copiii și adolescenții care trăiesc cu diabet. Dedicarea și empatia sa merg mult dincolo de cabinetul de consultații, fiind nu doar un medic, ci un sprijin și o sursă de inspirație pentru aceștia, învățându-i să-și construiască o viață plină de curaj și normalitate.

Tabăra #ACES, un proiect de suflet al medicului Delia Reurean Pintilei, este locul unde copiii și adolescenții învață să trăiască cu diabetul fără teamă, să-și depășească fricile, să se cunoască pe sine și să devină mai puternici. Anul acesta, cea de-a treia ediție a taberei s-a încheiat cu succes, iar efectele pozitive sunt evidente. Chipurile zâmbitoare ale participanților reflectă bucuria, relaxarea și încrederea câștigate pe parcursul zilelor petrecute împreună.

Tabăra „Zahăr, fete și băieți 2024” a fost plină de activități menite să consolideze spiritul de echipă și să întărească încrederea în sine a copiilor. Fie că au plutit pe apele Bistriței, cu veste de salvare și haine ude în pauza de vâslit la rafting, fie că au străbătut 7 km pe Via Transilvanica, cu bocancii prin pâraie de munte și glicemii atent monitorizate, ori că și-au înfruntat temerile sărind în bazinul piscinei de la 3 și 5 metri, fiecare activitate a fost o lecție de viață. Aceste experiențe au demonstrat că, indiferent de provocări, copiii și adolescenții cu diabet pot duce o viață activă și plină de aventuri.

„Încrederea pe care ne-o acordați, dragi copii, adolescenți și părinți, este o onoare pentru echipa noastră de organizare”, spune dr. Delia Reurean Pintilei.

Mărturiile emoționante ale participanților confirmă impactul pozitiv al taberei. Caro, o fetiță din Craiova, aflată pentru prima oară în tabără, a spus cu entuziasm: „În tabăra aceasta, de când am ajuns, simt că sunt într-o mare familie.”

Sofia, participantă pentru a treia oară, a îndemnat echipa să continue organizarea acestor tabere, iar alți copii au adăugat: „Avem o plângere, e prea scurtă tabăra!”.

Anul acesta, prezența voluntarilor rezidenți a adus un plus de valoare taberei, Prin implicarea lor, aceștia au adus un plus de energie și dedicare, contribuind la succesul taberei.

Tabăra #ACES nu este doar un loc unde copiii și adolescenții învață să gestioneze diabetul, ci și un spațiu unde se dezvoltă încrederea în sine, se creează prietenii și se clădesc amintiri de neuitat. Iar dr. Delia Reurean Pintilei, prin dedicarea și pasiunea sa, reușește să transforme viețile acestor tineri, dându-le curajul de a spune, cu toată convingerea: „DA, SE POATE!”.

Iar redacția Sănătatea Press Group adaugă: Da, Delia, cu oameni ca tine, SE POATE!

Dar cine este dr. Delia Reurean Pintilei? Medic primar diabetolog, membru în boardul Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, mamă a trei copii, dintre care unul student la Medicină.

 

Unul din trei copii a avut o tulburare emoţională cauzată de folosirea reţelelor sociale, arată datele Slavații Copiii

Unul din trei copii cu vârsta între 8 şi 17 ani a prezentat, în ultimii doi ani, o formă de tulburare emoţională, precum anxietate sau depresie, cauzată de expunerea îndelungată la reţelele de socializare, conform datelor statistice furnizate de serviciile de terapie psihologică şi sprijin psiho-emoţional ale organizaţiei Salvaţi Copiii.

Intervalul de vârstă în care utilizarea reţelelor sociale devine semnificativă este între 5 şi 10 ani, potrivit ultimelor cercetări ale Salvaţi Copiii, notează Agerpres.

Un procent de 48,3% dintre copii petrec peste şase ore pe zi online, în cazul unei zile libere, fie că este vorba despre sfârşitul de săptămână sau de vacanţă, conform datelor colectate în cadrul cercetărilor derulate de Salvaţi Copiii, majoritatea acestui timp fiind dedicat reţelelor sociale. Acolo tinerii sunt expuşi presiunii de a se compara constant cu ceilalţi şi de a câştiga aprobarea prin like-uri şi comentarii, ceea ce amplifică sentimentele de inadecvare şi frustrare şi poate duce la tulburări emoţionale semnificative. Majoritatea copiilor afirmă că valorile sau interesele lor găsesc o confirmare în conţinutul de pe reţelele sociale, 57% dintre ei declarând că social media îi ajută să îşi vadă defectele.

Salvaţi Copiii lansează o campanie naţională de conştientizare şi educare, destinată copiilor şi adolescenţilor, precum şi părinţilor şi profesorilor, pentru a combate efectele nocive ale consumului în exces de social media.

Campania „Poveştile perfecte nu au filtre” include o serie de conferinţe, activităţi interactive şi resurse educaţionale menite să dezvolte gândirea critică şi să îi ajute pe copii să gestioneze emoţiile negative cauzate de presiunile online.

Conferinţele gratuite „Cum să îi ghidăm pe adolescenţi să îşi protejeze identitatea online?” se vor desfăşura, în septembrie şi octombrie, în oraşele Satu Mare, Timişoara, Craiova, Galaţi şi Brăila.

Participanţii vor putea afla despre cum se poate crea un mediu online sănătos pentru copii şi vor avea ocazia să înveţe strategii pentru a sprijini tinerii să navigheze mai sigur şi mai conştient în mediul online.

Proiect adoptat de Camera Deputaților: Instituirea primei săptămâni din luna octombrie ca „Săptămâna Prevenţiei Gripei în România”

Prima săptămână din luna octombrie va fi dedicată în România, în fiecare an, prevenţiei gripei, potrivit unui proiect de lege aprobat cu majoritate de voturi de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea primei săptămâni din luna octombrie ca „Săptămâna Prevenţiei Gripei în România”.

Conform proiectului de lege, săptămâna poate fi marcată de către autorităţile publice centrale şi locale, precum şi de către organizaţiile nonguvernamentale şi organizaţiile profesionale prin organizarea de evenimente dedicate prevenţiei gripei.

„Gripa este o afecţiune prevenibilă, cu caracter sezonier şi cu un impact negativ major asupra sistemului de sănătate, a economiei şi a populaţiei. Chiar dacă are efecte grave asupra organismului, precum: exacerbări ale astmului şi ale BPOC, infecţii la nivelul urechii şi sinusurilor, bronşită şi pneumonie, creşterea de opt ori a riscului de accident vascular cerebral, creşterea de 10 ori a riscului de infarct miocardic, ratele de acoperire vaccinală rămân sub nivelul de 75% recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii”, explicau iniţiatorii, în expunerea de motive a proiectului.

Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor cu 168 de voturi pentru, 30 contra şi 68 de abţineri.

Noul Spital de Urgență al M.A.I. „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” va fi gata pană la jumătatea anului 2026

Începe construcția noului Spital de Urgență al M.A.I. „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”. Noua infrastructură medicală va fi dotată cu 490 de paturi, dintre care 400 în secțiile medicale pentru spitalizare continuă, 40 de paturi pentru spitalizare de zi și 50 de paturi pentru anestezie și terapie intensivă, la care se adaugă un corp de clădire independent, ce va deservi spațiile tehnice.

Potrivit unității medicale, proiectul va fi realizat la standardele de calitate în conformitate cu ultimele cerințe din domeniul medical, iar amplasarea geografică a acestuia este una strategică, în apropierea celor două Aeroporturi Internaționale, Henry Coandă Otopeni și Aurel Vlaicu Băneasa, asigurând astfel servicii medicale integrate într-una din cele mai aglomerate zone de intrare/ieșire din București, unde nu există la acest moment un spital de urgență.

Astfel, prin realizarea unei noi infrastructuri medicale în care va funcționa Spitalul de Urgență al M.A.I. „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” se urmărește:

➢ Îmbunătățirea gradului de satisfacție și al experienței pacienților în îngrijire printr-o nouă facilitate medicală realizată și dotată la standarde moderne;
➢ Îmbunătățirea standardelor clinice, a eficienței, a rentabilității, a calității, a siguranței și a durabilităţii serviciilor oferite în cadrul Spitalului de Urgență al M.A.I. „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”;
➢ Îmbunătățirea accesului populației, în special pentru grupurile vulnerabile de pacienți, la serviciile spitalicești de nivel înalt, sporind astfel semnificativ starea de sănătate a populației;
➢ Reducerea mortalității și a numărului de decese evitabile în zona deservită;
➢ Reducerea poverii dizabilităţilor în regiunea deservită;
➢ Creşterea calităţii vieţii şi a bunăstării în regiune;

Proiectul denumit Sediu nou pentru Spitalul de Urgență al M.A.I. „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” a obținut asistență financiară nerambursabilă prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), astfel că la data de 11 ianuarie 2023 a fost selecționat și aprobat pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în cadrul apelului MS-0212, Pilonul V: Sănătate și reziliență instituțională, Componenta 12:Sănătate, Investiția: 12. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice. „PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE”

În ianuarie 2024, a fost semnat contractul de finanțare nr. 1231 pentru proiectul Sediu nou pentru Spitalul de Urgență al M.A.I. „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, valoarea acestuia fiind de
2.040.142.140,00 lei din care valoarea eligibilă din PNRR este de 1.028.643.096,00, valoarea TVA eligibilă aferentă PNRR 195.442.188,00 lei și valoarea contribuției proprii inclusiv TVA, 816.056.856,00 lei.

În aceeași lună, în prezența ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, și a Ambasadorului Republicii Turcia la București, Excelența Sa Özgür Kıvanç Altan, a avut loc ceremonia de semnare a contractului de proiectare, execuție și dotare a obiectivului de investiții Sediu nou pentru Spitalul de Urgență al M.A.I. „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, contract care are o valoare de 1.240.571.360,24 lei fără TVA, reprezentând o etapă importantă în realizarea proiectului și concretizarea unor eforturi instituționale consistente.

La 20 august 2024 a fost semnat contractul intitulat Servicii de supraveghere a lucrărilor de construcții aferente obiectivului de investiții: Sediu nou pentru Spitalul de Urgență al M.A.I. „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” în valoare de 7.487.000 lei fără TVA, parcurgându-se astfel o nouă etapă în cadrul proiectului și totodată fiind cu un pas mai aproape de realizarea dezideratului.

Valoarea contractului este de 2.040.142.140,00 lei din care valoarea eligibilă din PNRR este de 1.028.643.096,00, valoare TVA eligibilă aferentă PNRR 195.442.188,00 lei și valoare contribuție proprie inclusiv TVA 816.056.856,00 lei.

Termenul de finalizare a noului Spital de Urgență al M.A.I. „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” este 30 iunie 2026.

India a confirmat un caz de mpox

India a confirmat un caz de mpox, dar persoana în cauză nu are varianta care a determinat OMS să declanşeze cel mai înalt nivel de alertă globală la mijlocul lunii august, potrivit autorităţilor sanitare de la New Delhi.

Cea mai populată ţară din lume a anunţat că a izolat duminică un caz „suspect de mpox”.

Ministerul indian al Sănătăţii a confirmat că un tânăr pacient a contractat mpox, dar prin varianta clada 2 a acestui virus şi nu prin clada 1, care a determinat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să declanşeze cel mai înalt nivel de alertă globală pe 14 august, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Testele de laborator au confirmat prezenţa la pacient a variantei vest-africane clada 2 a virusului mpox”, a indicat ministerul într-un comunicat.

„Acest caz este unul izolat (…) şi nu face parte din actuala urgenţă de sănătate publică (decretată de OMS, n.red.) care vizează clada 1 a mpox” şi care a apărut mai recent decât clada 2, a adăugat ministerul.

Nu au fost raportate cazuri confirmate de mpox cauzate de noua variantă a virusului în India, o ţară cu 1,4 miliarde de locuitori.

„Individul, un tânăr care s-a întors recent dintr-o călătorie într-o ţară în care au fost depistate transmisii de mpox, se află în prezent izolat într-un centru de îngrijiri” specific, potrivit comunicatului.

„Măsurile de sănătate publică, în special cercetarea şi monitorizarea contactelor ( pacientului, n,red.), sunt puse în aplicare în mod activ pentru a se asigura că situaţia” este ţinută sub control, a adăugat ministerul.

În Africa, epidemia este acum prezentă în 13 ţări, printre care Burundi (796 de cazuri), Republica Congo (162 de cazuri) şi Republica Centrafricană (45 de cazuri), conform datelor Africa CDC din 27 august.

Mpox, cunoscută anterior sub numele de variola maimuţei, este o boală virală care se răspândeşte de la animal la om, dar se transmite şi între oameni, provocând febră, dureri musculare şi leziuni cutanate.

Noul sediu al Spitalului de Urgenţă M.A.I. ”Prof. Dr. Dimitrie Gerota” va fi dotat cu 490 de paturi. Care este termenul de finalizare

Noul sediu al Spitalului de Urgenţă M.A.I. ”Prof. Dr. Dimitrie Gerota” va fi dotat cu 490 de paturi, dintre care 400 în secţiile medicale pentru spitalizare continuă, 40 de paturi pentru spitalizare de zi şi 50 pentru anestezie şi terapie intensivă, la care se adaugă un corp de clădire independent, ce va deservi spațiile tehnice.

”E un proiect mare, 490 de locuri, 400 de spitalizare continuă, 50 am înțeles la terapie intensivă și 40 în internare de zi, un proiect care va însemna o organizare complexă și în interior, în funcționalitatea spitalului, din câte mi s-a explicat, aproape revoluționar la momentul la care vorbim, se va trece la un sistem de organizare pe echipe și nu rigid, pe secții, așa cum se întâmplă acum în sistemul medical românesc, deci și un proiect avangardist. Am scris pe acea tablă de amintiri sau de memorii, câteva cuvinte. Am scris „Un proiect concretizat, felicitări celor care îi dau viață!” E aproape concretizat, în sensul că e concretizată etapa aceasta de pregătire, finanțare, documentare, autorizare etc. E o etapă importantă care s-a încheiat. E un proiect pentru care s-a muncit și s-a luptat foarte mult”, a declarat, marți, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la conferința de deschidere a proiectului “Sediul nou pentru Spitalul de urgență al MAI”.

Proiectul va fi realizat la standardele de calitate în conformitate cu ultimele cerințe din domeniul medical, iar amplasarea geografică a acestuia este una strategică, în apropierea celor două Aeroporturi Internaționale, Henry Coandă Otopeni și Aurel Vlaicu Băneasa, asigurând astfel servicii medicale integrate într-una din cele mai aglomerate zone de intrare/ieșire din București, unde nu există la acest moment un spital de urgență.

”Cum se spunea pe vremuri, avem tot ce ne trebuie, acum să și marcăm mingea în plasă! (…) Iar dumneavoastră, cadrele medicale, în frunte cu doamna Moise, să vă pregătiți astfel încât să şi echipăm spitalul cu tot ce ne trebuie. Sigur, depinde și de minister, și de secretarii de stat şi aşa mai departe. Şi de ministrul de Finanțe, dar asta e treaba noastră. Dumneavoastră trebuie să vă organizați ca să avem medici și spitalul să funcționeze din prima zi în care ne este predat de către constructor. Nu să avem clădiri goale care arată bine din afară, dar în interior mai e de lucru, pe ici pe colo”, a mai spus ministrul Afacerilor Interne.

Termenul de finalizare a noului Spital de Urgență al M.A.I. „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” este 30 iunie 2026.

”Alături de echipa medicală și de partenerii noștri, am reușit să structurăm spitalul nou pe centre, pe departamente, cabinete, am distribuit paturile pe etaje, pe secții, pe cameră, iar, vineri, partenerii noștri ne-au transmis dotarea medicală. Clădirea și-a schimbat aspectul, după cum ați observat, dar parametrii tehnico-economici, care au fost avizați prin hotărârea de guvern, au rămas aceeași. Este același spital cu 400 de paturi, cu 50 de paturi de ATi și 40 de paturi de internare de zi, organizat pe centre medicale, dar care a devenit o clădire monobloc pentru subsoluri și primele trei etaje, iar după aceea are forma unei litere F. Sunt peste 2300 de încăperi în acest spital. Eu împreună cu colegii mei am avut în minte să terminăm acest proiect în timpul alocat și la prețul care a fost negociat, un spital pe care nu îl facem pentru azi, nici pentru mâine, îl facem pentru viitor, pentru următorii cel puțin 50 de ani ”, a explicat chestor de poliție medic dr. Alida Moise, director general al Spitalului de Urgenţă ”Prof. Dr. Dimitrie Gerota”.

Prin realizarea unei noi infrastructuri medicale în care va funcționa Spitalul de Urgență al M.A.I. „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” se urmărește:

> Îmbunătățirea gradului de satisfacție și al experienței pacienților în îngrijire printr-o nouă facilitate medicală realizată și dotată la standarde moderne;

> Îmbunătățirea standardelor clinice, a eficienței, a rentabilității, a calității, a siguranței și a durabilității serviciilor oferite în cadrul Spitalului de Urgență al M.A.I. „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”;

> Îmbunătățirea accesului populației, în special pentru grupurile vulnerabile de pacienți, la serviciile spitalicești de nivel înalt, sporind astfel semnificativ starea de sănătate a populației;

> Reducerea mortalității și a numărului de decese evitabile în zona deservită;

> Reducerea poverii dizabilităților în regiunea deservită;

> Creșterea calității vieții și a bunăstării în regiune;

Proiectul denumit Sediu nou pentru Spitalul de Urgență al M.A.I. „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” a obținut asistență financiară nerambursabilă prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), astfel că la data de 11.01.2023 a fost selecționat și aprobat pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în cadrul apelului MS-0212, Pilonul V: Sănătate și reziliență instituțională, Componenta 12: Sănătate, Investiția: 12. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice.

Valoarea contractului este de 2.040.142.140,00 lei din care valoarea eligibilă din PNRR este de 1.028.643.096,00, valoare TVA eligibilă aferentă PNRR 195.442.188,00 lei și valoare contribuție proprie inclusiv TVA 816.056.856,00 lei.

Spitalul „Victor Babeș” Timișoara: Medicii „au reaşezat” organele deplasate ale unui tânăr

sursa foto: captura video Spitalul „Victor Babeș” Timișoara

Operație complexă la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara. Chirurgii „au pus înapoi” mai multe organe ale unui tânăr de 27 de ani, care au migrat din cavitatea abdominală în cea toracică, în urma a două accidente în care acesta a fost implicat în mai puţin de şase luni, soldate cu politraumatisme.

Potrivit unității medicale, după cel de-al doilea accident în care a fost implicat, pacientul a suferit o dezinserție de hemidiafragm stâng, ceea ce a dus la migrarea unor organe din cavitatea abdominală în cutia toracică.

„Aveam un tânăr care nu mai putea să respire foarte bine și prezenta o simptomatologie digestivă care îi punea viața în pericol. Pe partea stângă, acest diafragm, care este, să spunem, ‘inserat’ pe peretele toracic stâng, s-a rupt chiar de la marginea peretelui până către centru, astfel încât toate organele abdominale au migrat în torace – mai exact, splina, stomacul, colonul și mezocolonul. Pacientul a început să nu mai poată mânca bine, simțea tot felul de junghiuri la nivelul toracelui și a fost investigat. A făcut un CT de torace. În urma investigației imagistice, s-a observat că toate aceste organe au migrat în torace, iar plămânul stâng devenise nefuncțional”, a declarat dr. Tudor Mateescu, medic specialist chirurgie toracică la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara.

Medicii Secției de Chirurgie Toracică au decis să intervină laparoscopic, minim invaziv. Intervenția a durat mai multe ore, la finalul cărora chirurgii au reușit să îi salveze viața tânărului.

„Este vorba despre o operație complexă. De ce? Pentru că, fiind un pacient tânăr, indicația a fost laparoscopia. Recuperarea este mai rapidă, iar felul în care vedem în interior este mult mai bun, disecția fiind mult mai precisă. De-a lungul timpului, organele nu au stat în loc și au ‘culisat’ în torace, formând aderențe. Aceasta este o provocare pentru chirurg, care trebuie să reușească să nu lezeze organele și să le repună intacte în cavitatea abdominală”, a explicat dr. Tudor Mateescu.

Pentru a preveni o eventuală recidivă, după ce au „cusut” diafragmul de peretele toracic, medicii au amplasat și o plasă de susținere și întărire a acestuia.

Cercetătorii israelieni au dezvoltat o nouă tehnologie care poate revoluţiona anestezia şi monitorizarea pacienţilor de la terapie intensivă

O nouă tehnologie creată de cercetători israelieni are potenţialul de a îmbunătăţi modul în care medicii evaluează pacienţii sub anestezie, în timpul somnului sau la terapie intensivă.

Această tehnologie noninvazivă le permite medicilor să monitorizeze mişcarea ochilor şi nivelul de dilatare a pupilelor pacienţilor chiar şi când aceştia au ochii închişi, oferind promisiunea de a îmbunătăţi răspunsul clinic pentru pacienţii aflaţi în condiţii de comă, indusă sau nu, somn etc, transmite agenţia TPS, citată de Agerpres.

Dilatarea pupilelor, procesul prin care pupilele se extind pentru a permite ca mai multă lumină să pătrundă în ochi, poate oferi date extrem de importante cu privire la starea fiziologică a pacienţilor. Dimensiunea pupilei fluctuează nu numai ca răspuns la lumină dar şi ca reacţie la stimuli emoţionali sau fizici, cum ar fi durerea sau evenimente neaşteptate. Aceste schimbări sunt coordonate de sistemul nervos vegetativ, care pregăteşte reacţia organismului la stimuli externi. Însă, până în prezent, monitorizarea acestor schimbări era posibilă doar atunci când pacienţii aveau ochii deschişi.

O echipă de cercetători de la Universitatea din Tel Aviv, coordonată de studentul doctoral Omer Ben Barak-Dror şi supervizată de prof. Yuval Nir şi de prof. Israel Ganot, a demonstrat că schimbările dimensiunii pupilelor şi direcţiei privirii pot fi monitorizate fără ca pacientul să aibă ochii deschişi. Concluziile lor au fost publicate recent în jurnalul Communications Medicine.

„Se spune deseori că ochii sunt oglinda sufletului”, a declarat prof. Nir, care conduce Departamentul de Fiziologie al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii din Tel Aviv. Noua tehnologie foloseşte imagistica SWIR (short-wave infrared – infraroşu pe unde scurte n.r) combinată cu algoritmi de învăţare, permiţându-le medicilor să urmărească reflexul fotopupilar (PLR) chiar dacă se produce în spatele pleoapelor închise.

PLR se referă la modul în care pupilele se contractă în răspuns la un fascicol luminos şi apoi revin la dimensiunea normală.

Cercetătorii au desfăşurat experimente care au demonstrat că sistemul lor poate monitoriza cu precizie acest reflex chiar dacă ochii pacientului sunt închişi.

„Metoda noastră poate urmări cu succes dinamica exactă a reflexului fotopupilar în condiţii de ochi închişi”, a declarat prof. Ganot, de la Departamentul de Inginerie Biomedicală al Universităţii. El a adăugat că această tehnologie poate chiar să estimeze direcţia privirii pacientului, cu o acurateţe remarcabilă, oferind informaţii suplimentare cu privire la starea sa cognitivă.

Cercetătorii israelieni au precizat că această tehnologie poate fi folosită pentru a monitoriza profunzimea sedării în timpul unor intervenţii chirurgicale sau pentru identificarea conştienţei intraoperative, o stare rară dar traumatizantă în care pacienţii îşi redobândesc cunoştinţa în timp ce se află sub anestezie dar nu pot vorbi sau să se mişte.

O altă potenţială utilizare a acestei tehnologii este în secţiile de terapie intensivă, unde pacienţii sunt de multe ori inconştienţi. În astfel de cazuri, monitorizarea dimensiunilor pupilei poate ajuta la identificarea semnelor durerii, ale unor atacuri cerebrale, convulsii, sau alte efecte neurologice care altfel ar putea trece neobservate.

Această tehnologie ar putea să se dovedească utilă şi în medicina somnului, oferind date cu privire la felurite stări sau afecţiuni legate de somn şi putând identifica în timp real producerea unor coşmaruri, mai transmite TPS.

Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” are un nou computer tomograf performant

Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” are un nou computer tomograf performant. „Dotarea institutului cu acest aparat permite realizarea unui pas semnificativ în dezvoltarea de noi metode de abordare a diagnosticului în cancerul pulmonar”, a precizat șef lucr. dr. Beatrice Mahler, managerul unității sanitare.

„Echipamentul de Computer Tomograf cu 384 secţiuni reconstruite a ajuns aseară în institut, are un sistem de intervenţii ghidate dedicat radiologiei intervenţionale, cu soft de inteligenţă artificială (AI) ce detectează, printre altele, nodulii pulmonari solizi în timpul revizualizării examinărilor CT ale toracelui, cu aplicaţii dedicate pentru a accelera fluxul de lucru în situaţii de urgenţă”, a transmis unitatea medicală.

Rezoluţia înaltă va permite diagnosticul patologiei interstiţiale, Institutul „Marius Nasta” fiind unul din puţinele centre din România unde acest diagnostic este posibil.

Aparatul CT va fi utilizat în noul compartiment de radiologie intervenţională din institut, unde se va efectua biopsie pulmonară sub ghidaj CT al nodulilor pulmonari suspecţi, evitând astfel o intervenţie chirurgicală toracică cu scop diagnostic.

„Aceasta investiţie reprezintă un pas important de care pacienţii cu suspiciune de cancer pulmonar sau cei cu suspiciune de fibroză pulmonară au nevoie, pentru a reduce timpii de aşteptare în vederea diagnosticului. Dotarea institutului cu acest aparat permite realizarea unui pas semnificativ în dezvoltarea de noi metode de abordare a diagnosticului în cancerul pulmonar”, a declarat șef lucr. dr. Beatrice Mahler.

Finanţarea aparatului a fost asigurată de Ministerul Sănătăţii.

Acesta este cel de-al doilea Computer Tomograf – CT din Institutul „Marius Nasta” şi va fi funcţional după instalarea acesteia şi obţinerea avizului CNCAN – Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare

Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Universitar de Urgență București, deschis în Chitila

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a deschis, joi, ambulatoriul de specialitate SUUB, dotat după cele mai înalte standarde de calitate, în oraşul Chitila.

„Este primul proiect de acest gen al Spitalului Universitar de Urgență București în Ilfov. Îngrijirea pacienţilor rămâne o prioritate absolută. Ne străduim constant să oferim servicii medicale de cea mai înaltă calitate, iar consultaţiile din ambulatoriu sunt esenţiale în acest demers. Pacienţii vor putea veni şi la Spitalul Universitar, existând o bună colaborare între medicii noştri. Este foarte important pentru noi ca toţi pacienţii să beneficieze de îngrijiri medicale de specialitate în cele mai bune condiţii şi la cele mai înalte standarde de profesionalism”, a declarat prof. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu, mamagerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB).

foto: Prof. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu, managerul SUUB

Potrivit managerului, „în noul ambulatoriu vor oferi consultaţii medici din cadrul SUUB din specialităţi precum: neurologie, hematologie, chirurgie generală, medici de medicină internă, gastroenterologi, diabetologi şi vor fi mai mulţi medici din diverse specialităţi medicale”.

„Sunt abslout toate specialitățile, se pot face investigații imagistice,explorări funcționale, sunt linii de endoscopie, linii de explorare ginecologică avansată, histeroscopie, colposcopie, explorare fibroscopică în ORL, CT, aparat de radiologie. Se poate face chimioterapie, avem o zonă de spitalizare de zi în oncohematologie. Practic, este o replică a structurii Spitalului Universitar. Oamenii vor putea accesa cu bilet de trimitere, ca în orice formă de spitalizare, pot fi și servicii medicale la cerere, atunci când nu au bilet de trimitere. Mai mult, sunt două linii de posibilitate de a investiga: consultații de ambulatoriu, deci în regim ambulatoriu și spitalizarea de zi. Practic, noi virăm costurile din acele internări pentru investigații, internări continue în spitalizare de zi”, a explicat prof. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu.

Dotarea cu echipamente medicale şi mobilier, care s-a ridicat la 15.600.000 lei, a fost realizată prin programul PNRR/2022/C12/MS/I1.3 – I1.3 Unităţi de asistenţă medicală ambulatorie.

Printre echipamentele instalate în Centru se numără: ecografe, aparate de monitorizare EKG, colonoscop video HD, echipamente de audiometrie, electrocardiografe, electroencefalografe, electromiografe, electrocautere, gastroscop video HD, maşini de reprocesare a aparaturii optice, monitoare pentru funcţii vitale, seturi de retinoscopie directă, sisteme de colposcopie, sisteme endoscopice ORL HD cu tehnologie NBI (imagistică cu spectru îngust), laringoscoape video, sisteme de cauterizare bipolară şi cu radiofrecvenţă pentru ORL, ureteroscoape, ventilatoare portabile şi unităţi ORL.

Ambulatoriul de Specialitate SUUB – Chitila funcționează în baza unui protocol semnat între primarul orașului și managerul SUUB. Personalul medical și managementul noii unități sanitare vor fi asigurate de către Spitalul Universitar de Urgență București.

„Era nevoie să investim în infrastructura medicală care să răspundă nevoilor locuitorilor din Chitila de servicii medicale de calitate. Am avut în vedere reducerea numărului de pacienţi redirecţionaţi către alte centre medicale, dar şi reducerea timpului de diagnosticare şi tratament. Cetăţenii oraşului, principalii beneficiari ai serviciilor medicale prestate în cadrul unităţii medicale nou înfiinţate, vor avea acces facil la diagnostic şi tratament mai rapid şi mai precis datorită aparatelor medicale moderne şi performante”, a declarat Emilian Oprea, primarul oraşului Chitila.

Situat în Şoseaua Banatului nr. 2, ambulatoriul este amplasat într-o clădire complet reabilitată şi extinsă, cu o suprafaţă desfăşurată de 1.458 mp, distribuită pe două niveluri (P+1E).

Ambulatoriul din Chitila va permite în timp furnizarea de servicii în mai multe specialităţi medicale, dintre care: ortopedie, obstetrică-ginecologie, gastroentrologie, medicină internă, neurologie, diabet şi boli de nutriţie, ecografie generală, endocrinologie, medicină de familie, oncologie, hematologie şi chirurgie generală.

Galerie foto: