150 de medici au luat parte la Cursul COMBAT 2 de la Bucuresti

0

150 medici cardiologi, medici de familie si medici internisti au participat la C.O.M.B.A.T. 2 – Cursul National de Management al Bolnavului Hipertensiv – Actualitati in diagnostic si Tratament, editia a doua, ce s-a desfasurat in data de 10 ianuarie 2014, la Bucuresti.

„Succesul primei editii a cursurilor C.O.M.B.A.T. a fost demonstrat de interesul crescut al medicilor participanti. Ca urmare a acestui lucru, am considerat util sa continuam aceste cursuri, intr-un nou format, mult mai interactiv, pentru ca am inteles cat de importante sunt discutiile pe marginea unor cazuri clinice concrete. Noutatea acestor cursuri consta in introducerea unor mese rotunde in care se vor dezbate prezentarile de caz din perspectiva mai multor specialisti”a declarat prof.univ.dr. Maria Dorobantu, Presedintele Societatii Romane de Hipertensiune.

in cadrul Cursului COMBAT 2 de la Bucurestiau fost prezentate cazuri clinice ilustrative de catre medicii practicieni si analizate, pornind de la ghidurile actuale de practica medicala din hipertensiunea arteriala, de catre speakeri de renume ai medicinei romanesti. De asemenea, aceasta noua editie a cursului a adus si un plus de interactivitate cu medicii participanti, acestia fiind indemnati sa participe activ la discutiile din cadrul sesiunilor stiintifice.

Temele dezbatute in cadrul sesiunilor stiintifice au vizat actualitati in diagnosticul hipertensiunii arteriale, tulburarile metabolice in hipertensiunea arteriala, hipertensiunea arteriala la varstnic, urgentele hipertensive si tratamentul recomandat in hipertensiunea arteriala.

Cursul C.O.M.B.A.T. 2 a fost organizat stiintific de Societatea Romana de Hipertensiune.

Coordonatorul stiintific al evenimentului a fost prof.univ.dr. Maria Dorobantu, presedintele Societatii Romane de Hipertensiune.

Al 14-lea Congres National de Medicina Interna, 2 Aprilie – 5 Aprilie 2014, Calimanesti -Caciulata

0

Cel de-al 14-lea Congres National de Medicina Interna isi va deschide lucrarile in data de 2 aprilie 2014. Manifestarea stiintifica, organizata de Societatea de Medicina Interna, se va desfasura la Calimanesti – Caciulata.

Eveniment de inalta tinuta academica, Congresul inregistreaza un numar record de participanti – peste 1.500 de cadre medicale (medici specialisti, rezidenti, medici primari, sefi de sectie, profesori si sefi de catedra).

De asemenea, pe data de 2 aprilie se vor organiza cursuri precongres.

in paralel cu lucrarile Congresului se va organiza o ampla expozitie in cadrul careia peste 50 de companii farmaceutice si de aparatura medicala isi prezinta produsele in spatii special amenajate.

Congresul National de Medicina Interna este un eveniment de marca in lumea medicinei interne, cel mai mare de acest gen din Romania. El reprezinta un mijloc de dezvoltare si afirmare a celor mai buni specialisti in medicina interna, precum si un cadru oficial de diseminare a informatiilor cu privire la cele mai noi descoperiri in domeniu. Nu in ultimul rand, reprezinta o oportunitate pentru specialistii in diverse discipline de a schimba opinii intre ei sau cu colegi din alte tari.

Societatea Romana de Medicina Interna este afiliata la Federatia Europeana de Medicina Interna, cea mai prestigioasa asociatie profesionala de gen din Europa, iar membrii SRMI sunt membri si ai Federatiei Europene de Medicina Interna.

SRMI editeaza publicatia de profil „Medicina interna”.

www.srmi.ro

www.medicina-interna.ro

Secretariat organizatoric: ELLA CONGRESS & Events

Persoana de contact: Chiriac Ana-Maria

Email: ana.chiriac@ella.ro

Tel: 021 315 65 11

Prof. univ. dr. Ioan Nedelcu: Micoza inghinala este o afectiune cauzata de nerespectarea regulilor de igiena

0

Micoza inghinala este o afectiune dermatologica frecventa, cauzata de nerespectarea regulilor de igiena sau de folosirea lenjeriilor sintetice. Deseori, micoza inghinala se dezvolta la pacientii cu diabet zaharat, la pacientii cu homeopatii, neoplazii sau la pacientii cu capacitate scazuta de aparare a imunitatii.

„Micoza dezvoltata de tricophyton rubrum este cea mai frecventa infectie din zona inghinala. Ea apare si se manifesta numai atunci cand i se creeaza conditii favorabile. Micoza inghinala apare in conditii de umezeala, caldura sau intuneric. De asemenea, lenjeria din material sintetic favorizeaza aparitia infectiei. Astfel, chilotul din fibra sintetica, la fel si blugii, nu permit respiratia zonei inghinale si de aceea apar leziuni dermatologice in aceasta zona”, a declarat intr-un interviu pentru www.sanatateatv.ro, prof. univ. dr. Ioan Nedelcu, medic primar dermatolog.

Micoza inghinala este o suferinta tradusa prin roseata, zemuire, prin mancarime si stare de disconfort. Tratamentul in acest caz se bazeaza pe administrarea agentilor antimicotice. insa inainte de inceperea oricarui tratament, medicii specialisti recomanda sterilizarea focarelor de infectie.

„inainte de a incepe orice tratament focarele de infectie trebuie sterilizate. si aici vorbim despre partener sau despre propria lenjerie. Drept pentru care, vom cauta sa folosim lenjerie intima din fibra de bumbac, care poate fi fiarta si calcata. Pantalonii purtati in perioada cat am fost in suferinta vor fi intorsi pe dos si calcati pentru ca samanta de ciuperca instalata sa fie distrusa si sa nu ne trezim ca ne infectam dupa tratament”, a precizat prof. univ. dr. Ioan Nedelcu, medic primar dermatolog.

De asemenea, micoza inghinala poate fi tratata cu ajutorul uleiurilor esentiale ce contin elemente antimicotice. Aceste uleiuri fac ca pielea sa fie mult mai sanatoasa si astfel sa poata forma un scut de protectie impotriva bacteriilor, ciupercilor si fungilor.

Romania ocupa ultimul loc in Europa in ceea ce priveste consumul de iaurt

0

Studiile realizate recent in Romania au aratat faptul ca tara noastra este pe ultima pozitie in Europa in ceea ce priveste consumul de iaurt. Mai exact, un roman consuma in medie un iaurt pe saptamana, fata de francezi – 5 produse pe saptamana, bulgari – 3 produse pe saptamana si polonezii – 2 produse pe saptamana, potrivit unui comunicat de presa primit de redactia www.sanatateatv.ro.

Prin urmare datele privind starea de nutritie si sanatate din Romania, corelate cu consumul scazut de iaurt si lactate proaspete, au determinat Danone sa lanseze campania „Un iaurt pe zi, sanatatea ti-o mentii”. Scopul acestei campanii este de a informa si educa populatia Romaniei cu privire la beneficiile pe care le poate aduce consumul zilnic de iaurt, dar, in acelasi timp, reaminteste si de celelalte principii care stau la baza unei alimentatii sanatoase.

„Stilul nostru de viata si alimentatia inadecvata sunt unele din principalele cauze ale obezitatii, bolilor cardiovasculare si diabetului zaharat. Pentru o alimentatie echilibrata trebuie sa consumam 2-3 produse lactate in fiecare zi. Iaurtul contribuie la asigurarea unui aport optim de calciu, potasiu, fosfor, zinc, proteine si fermenti lactici activi si are putine calorii. Beneficiile nutritionale ale iaurtului recomanda acest produs ca pe o solutie simpla si la indemana, mai ales in conditiile stilului de viata contemporan”, a declarat prof. univ. dr. Nicolae Hancu, membru de onoare al Academiei Romane in cadrul unei conferinte de presa din data de 9 ianuarie 2013.

„Zilele acestea, cand fiecare dintre noi face bilantul anului precedent si isi decide prioritatile pentru Noul An, credem ca este un moment potrivit sa readucem in fata publicului valoarea inestimabila a sanatatii, conditie a unei vieti traite din plin, si sa ne stabilim obiectivele personale pentru reconstructia sau mentinerea unei bune stari de sanatate pentru noi si cei apropiati. Pentru multi dintre noi unul dintre primele ganduri care ne vin in minte cand vorbim despre stare de bine este sa ne corectam sau mentinem greutatea corporala optima. Iar pentru aceasta, alimentatia este aspectul determinant si iaurtul poate fi un prieten de nadejde”, este opinia impartasita de Cristina Popescu, director de comunicare la Danone.

Campania „Un iaurt pe zi, sanatatea ti-o mentii” se va desfasura pe toata perioada anului 2014 si va cuprinde actiuni de informare a publicului larg cu privire la importanta consumului zilnic de iaurt si a unui stil de viata sanatos. Totodata in cadrul campaniei se vor desfasura cursuri de nutritie pentru tineri si copii, fiind cunoscut faptul ca obiceiurile sanatoase alimentare se desprind de la varste fragede.

Declaratie comuna, semnata de Ministerul Sanatatii si reprezentantii asociatiilor de pacienti

0

Ministerul Sanatatii a semnat o declaratie comuna cu reprezentantii asociatiilor de pacienti cu privire la proiectele aflate in dezbatere publica, pachetul de servicii minimale pentru neasigurati, pachetul de servicii medicale de baza si noua lista de medicamente compensate, menite sa contribuie la reformarea sistemului de sanatate din Romania.

Declaratia a fost semnata in cadrul intalnirii de la Ministerul Sanatatii, din data de 9 ianuarie 2014, la care au participat ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, secretarul de stat Adrian Pana, Cristian Busoi, presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si reprezentanti ai asociatiilor de pacienti, potrivit unui comunicat de presa primit de redactia www.sanatateatv.ro.

„in consens cu nevoia de continuare a reformei in sistemul sanitar si de implementare a proiectelor mai sus mentionate, aflate in ultima etapa a dezbaterii publice, dar si in acord cu dorinta tuturor partilor de a realiza o reforma sanitara in beneficiul pacientului, inceputa din anul 2013, sustinem necesitatea implementarii pachetelor de servicii medicale, menite sa consfinteasca drepturile pacientului roman, precum si adoptarea noii liste de medicamente compensate, actualizata dupa 5 ani”, se precizeaza in declaratia comuna.

Potrivit semnatarilor documentului, implementarea proiectului de HG privind pachetele de servicii medicale poate imbunatatii accesul la servicii medicale de calitate al cetatenilor, iar adoptarea noii liste de medicamente compensate poate oferi o sansa suplimentara la viata a mai multor pacienti.

„Noi, semnatarii, ne angajam la sustinerea acestor proiecte, ne aducem contributia prin idei si propuneri constructive si ne asumam responsabilitatea de a promova si explica cat mai bine catre publicul larg necesitatea implementarii cu responsabilitate a pachetelor de servicii medicale si a listei de medicamente compensate”, se mai precizeaza in document.

Prof. univ. dr. Tiberiu Nanea: Tahicardia reprezinta o tulburare a frecventei inimii

0

Tahicardia este o tulburare a frecventei inimii, fiind de natura cardiaca sau extracardiaca. insa, specialistii sustin ca exista o discrepanta intre notiunea de tahicardie data de literatura de specialitate si cea luata in calcul de practicieni.

„in literatura de specialitate se vorbeste de tahicardie atunci cand frecventa cardiaca depaseste 100 de batai pe minut. insa practicianul intra in alerta atunci cand frecventa cardiaca depaseste 80 de batai pe minut. Aceste frecvente de 80 si de 100 de batai pe minut sunt considerate la repaus”, a declarat intr-un interviu pentru www.sanatateatv.ro, prof. univ. dr. Tiberiu Nanea, seful Clinicii Medicina si Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic de Urologie „Prof. Dr. Th. Burghele” Bucuresti.

in ceea ce priveste cauzele tahicardiei, acestea pot fi atat de natura cardiaca cat si de natura extracardiaca. Astfel abordarea pacientului tahicardic ar trebui realizata din unghiuri diferite.

„Trebuie sa tragi un semnal de alarma pentru a vedea daca aceasta frecventa mai mare a aparut din cauza unor afectiuni cardiace sau non-cardiace. Exista o tahicardie la pacientii care au afectarea in functie de pompa. Functia de pompa cardiaca inseamna ca debitul cardiac nu e normal, deci acesti pacienti pot avea tahicardie. Un alt grup de pacienti are tahicardie, functia de pompa este normala, asta inseamna ca debitul catre viscere, organe este corespunzator, dar exista tulburari de excitabilitate sau tulburari electrice cardiace care dau tahicardie. A treia situatie este atunci cand si functia de pompa si excitabilitatea sau partea electrica cardiaca sunt normale. in aceasta situatie se poate vorbi de niste factori extracardiaci, care creaza tahicardie”, a adaugat prof. univ. dr. Tiberiu Nanea.

in ceea ce priveste tratamentul, tahicardiile trebuie abordate avand in vedere asocierea sau nu cu insuficienta cardiaca. De asemenea trebuie identificat daca sunt tahiaritmii atriale sau daca sunt tahiaritmii ventriculare. Acestea din urma sunt foarte severe si pot cauza opriri subite cardiace. Astfel, medicul trebuie sa faca distinctia intre aceste doua tipuri de tahiaritmii si sa dea un tratament corespunzator. La fel de important este sa se gaseasca cauza care a dus la aceasta aritmie, daca este o boala cardiaca sau daca este o boala extracardiaca. Avand in vedere aceste aspecte, tratamentul se face diferentiat, potrivit specialistului. Daca tahicardia este de cauza noncardiaca, atunci se trateaza cauza care nu depinde de cord. in ceea ce priveste pacientii care au o boala cardiaca propriu-zisa, in cazul acestora tratamentul e de lunga durata si poate sa dureze chiar si toata viata.

Ministerul Sanatatii a publicat rezultatele anchetei desfasurate la Spitalul Judetean de Urgenta Satu Mare

0

Ministerul Sanatatii a facut publice rezultatele anchetei desfasurate de catre Directia de Sanatate Publica Satu Mare si Consiliul Judetean la Spitalul Judetean de Urgenta Satu Mare, dupa ce in presa au aparut mai multe informatii cu privire la situatia Sectiei de Medicina Interna I, potrivit unui comunicat de presa.

Sectia Medicina Interna I a unitatii functioneaza cu un numar de 75 de paturi in 2 corpuri de cladiri – corpul A, cu un numar de 55 de paturi si corpul B cu un numar de 20 de paturi. in cursul anului 2013, in baza Programului de Conformare, au fost demarate lucrarile de igienizare, reamenajare, dotare care au fost finalizate integral la inceputul lunii septembrie 2013 pentru corpul A a Sectiei de Medicina Interna I.

in ceea ce priveste corpul B al Sectiei de Medicina Interna I, in urma anchetei s-au constatat mai multe nereguli. in primul rand toate spatiile din cadrul corpului B necesita lucrari de reparatii, igienizare si modernizare deoarece prezinta pereti scorojiti, mucegai, instalatii sanitare partial functionabile sau improvizate, tamplarie uzata, deteriorata, grupurile sanitare atat personalul medical cat si pentru pacienti sunt vechi si uzate, iar mobilierul este deteriorat.

„Aceasta situatie se datoreaza faptului ca nu au putut fi finalizate lucrarile de reparatii, igienizare si modernizare in anul 2013 ca urmare a epuizarii fondurilor alocate pentru lucrarile de reabilitare a structurilor Spitalului Judetean de Urgenta, conform afirmatiei reprezentantilor Consiliului Judetean”, se precizeaza in comunicatul Ministerului Sanatatii.

in urma celor sesizate au fost luate mai multe masuri printre care mutarea unui numar de cinci paturi din corpul B in corpul A al sectiei pentru asigurarea urgentelor majore si a internarilor pe baza de planificare (in total 60 paturi), suspendarea temporala a activitatii la nivelul corpului B incepand cu data de 7 ianuarie 2014 si monitorizarea lucrarilor de reparatii, igienizare si modernizare de la nivelul corpului B, lucrari ce vor incepe din 8 ianuarie 2014.

Totodata Ministerul Sanatatii a solicitat DSP Satu Mare ca in perioada urmatoare sa verifice respectarea si punerea in aplicare a masurilor.

MS: Angajatul Aeroportului International Sibiu nu a murit din cauza gripei

0

Angajatul Aeroportului International din Sibiu care a murit la inceputul saptamanii nu a avut gripa, se arata in raportul anchetei desfasurate de Directia de Sanatate Publica Sibiu. Decesul a fost cauzat de o tromboembolie pulmonara si pneumonie acuta interstitiala, se arata intr-un comunicat de presa al Ministerului Sanatatii.

„in urma examenului anatomo-patologic, s-a dovedit faptul ca decesul persoanei din data de 6 ianuarie 2014, in sectia ATI, a avut drept cauza dignosticul de tromboembolie pulmonara si pneumonie acuta interstitiala, pe fondul altor co-morbiditati. Diagnosticul stabilit de medicii legisiti exclude decesul din cauza oricaror forme de gripa”, se precizeaza in document.

in ceea ce priveste celelalte doua persoane cu suspiciune de gripa, in urma efectuarii analizelor de teste de catre Institutul Cantacuzino, a fost confirmat un singur caz de gripa umana, AH3N2. in prezent starea persoanei contaminate cu virusul gripal uman este stabilizata si se afla sub tratament specific in Spitalul Judetean de Urgenta Sibiu.

Pana in prezent, la nivelul Romaniei, evolutia infectiilor respiratorii acute se incadreaza intre limitele prognozate. De asemenea, de la inceputul sezonului rece si pana in prezent, au fost detectate numai 3 cazuri de gripa si nu a existat niciun deces din aceasta cauza.

Prof. univ. dr. Mircea Penescu: Boala cronica de rinichi este o afectiune ce poate fi prevenita printr-un stil de viata sanatos

0

Boala cronica de rinichi, o suferinta a lumii moderne, poate fi prevenita prin adoptarea unui stil de viata sanatos. Astfel persoanele care sufera de boala cronica de rinichi, dar si cei oamenii sanatosi care vor sa previna afectiunile renale, ar trebui sa adopte un stil de viata sanatos, adica sa treaca de la stilul traditional romanesc la dieta mediteraneeana. Printr-o alimentatie mediteraneeana se asigura buna functionare a rinichilor.

„Este un dezastru alimentatia traditionala. Sa ne schimbam stilul de viata, sa trecem la alimentatia mediteraneeana care este cea mai sanatoasa de pe acest pamant si care inseamna consum zilnic de legume si fructe. in acest sens jumatate din aportul zilnic de alimente sa fie constituit din legume si fructe, din cereale integrale, din lactate cu continut scazut de grasimi, din carne alba, de pasare sau de peste”, a declarat intr-un interviu pentru www.sanatateatv.ro, prof. univ. dr. Mircea Penescu, manager Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”.

De asemenea consumul de lactate in exces, ouale, dar si carnea de animal tanar contribuie la aparitia bolii cronice de rinichi.

„Lactatele in exces, la fel si branza, ouale, dar in special carnea de animal tanar, viscerele, organele, toate acestea aduc un mare aport de uree, creatina, acid uric care sunt principalele elemente ce sunt percepute ca toxice in definirea insuficientei renale. Sarea poate fi nociva in anumite afectiuni, in cele care se asociaza hipertensiunea arteriala, retinerea in organism de edeme. Sarea este total contraindicata”, a adaugat prof. univ. dr. Mircea Penescu.

Totodata boala cronica de rinichi poate fi prevenita si printr-un consum echilibrat de lichide. Prin urmare, se impune consumul unui mililitru de lichide pentru fiecare calorie pe care o ingeram. in acest sens medicii specialisti sustin ca o persoana trebuie sa consume cel putin doi litri de lichide pe zi. Dintre lichidele pe care trebuie sa le consumam zilnic se afla apa plata, apa minerala plata, sucurile nturale si compoturile pregatite in casa.

Studiu: Alimentele bogate in fibre amelioreaza simptomele astmului

0

Alimentele bogate in fibre ar putea ameliora simptomele astmului prin reducerea inflamatiilor la nivelul plamanilor, potrivit unui nou studiu realizat pe soareci. Acest lucru este posibil datorita efectului protector al fermentarii fibrelor sub actiunea bacteriilor intestinale, informeaza bbc.co.uk.

Mai mult decat atat, oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca numarul tot mai mare de persoane care sufera de astm este rezultatul trecerii la alimentele procesate.

In cadrul studiului cercetatorii elvetieni de la Spitalul universitar din Vaud au hranit o parte din soareci cu alimente cu un continut scazut de fibre, de aproximativ 0,3%, iar cealalta parte a primit alimente in care fibrele de gaseau in proportie de 4%. Decizia de a realiza experimentul pe soareci s-a bazat pe faptul ca sistemul lor imunitar nu difera foarte mult de cel al oamenilor. Ulterior, soarecii au fost expusi acarienilor din praful domestic. In acest caz, cercetatorii au putut observa ca soarecii care au primit alimente bogate in fibre au dezvoltat o reactie alergica semnificativ mai redusa. De asemenea s-a constatat si o cantitate mai mica de mucus in plamani.

Acest lucru a fost posibil datorita unor reactii in lant. In primul rand fibrele ajunse in intestinul gros sunt fermentate sub actiunea bacteriilor si transformate in acizi grasi. In cea de-a doua faza, acizii grasi sunt transportati in sange pentru a contribui la maturizarea celulelor imune din maduva osoasa. In cele din urma, celulele atrase de acarieni ajung in plamani unde declanseaza o reactie defensiva impotriva parazitilor. Studiul a fost publicat in revista Nature Medicine.