150 de medici au luat parte la Cursul COMBAT 2 de la Bucuresti

0
430

150 medici cardiologi, medici de familie si medici internisti au participat la C.O.M.B.A.T. 2 – Cursul National de Management al Bolnavului Hipertensiv – Actualitati in diagnostic si Tratament, editia a doua, ce s-a desfasurat in data de 10 ianuarie 2014, la Bucuresti.

„Succesul primei editii a cursurilor C.O.M.B.A.T. a fost demonstrat de interesul crescut al medicilor participanti. Ca urmare a acestui lucru, am considerat util sa continuam aceste cursuri, intr-un nou format, mult mai interactiv, pentru ca am inteles cat de importante sunt discutiile pe marginea unor cazuri clinice concrete. Noutatea acestor cursuri consta in introducerea unor mese rotunde in care se vor dezbate prezentarile de caz din perspectiva mai multor specialisti”a declarat prof.univ.dr. Maria Dorobantu, Presedintele Societatii Romane de Hipertensiune.

in cadrul Cursului COMBAT 2 de la Bucurestiau fost prezentate cazuri clinice ilustrative de catre medicii practicieni si analizate, pornind de la ghidurile actuale de practica medicala din hipertensiunea arteriala, de catre speakeri de renume ai medicinei romanesti. De asemenea, aceasta noua editie a cursului a adus si un plus de interactivitate cu medicii participanti, acestia fiind indemnati sa participe activ la discutiile din cadrul sesiunilor stiintifice.

Temele dezbatute in cadrul sesiunilor stiintifice au vizat actualitati in diagnosticul hipertensiunii arteriale, tulburarile metabolice in hipertensiunea arteriala, hipertensiunea arteriala la varstnic, urgentele hipertensive si tratamentul recomandat in hipertensiunea arteriala.

Cursul C.O.M.B.A.T. 2 a fost organizat stiintific de Societatea Romana de Hipertensiune.

Coordonatorul stiintific al evenimentului a fost prof.univ.dr. Maria Dorobantu, presedintele Societatii Romane de Hipertensiune.

Articolul precedentProf. univ. dr. Ioan Nedelcu: Micoza inghinala este o afectiune cauzata de nerespectarea regulilor de igiena
Articolul următorAproximativ 40 de asistenti medicali au participat la Cursul COMBAT Asist de la Bucuresti