VIDEO Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta, despre lipsa măștilor

[front_live]984233471336659705427465-2020-02-25_15:11[end_live]

VIDEO Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta, vorbește despre măștile de protecție, pe fondul crizei mondiale în acest domeniu.

Maria Mesaroș: Sper să reușim împreună să avem un program național de diabet și o strategie pe termen lung

Maria Mesaroș, Președinte Federația Asociațiilor Diabeticilor din România la Forumul de Sănătate Publică: ”Eu de 21 de ani mă zbat pentru pacienții de diabet în sensul în care să existe o strategie și un program național pe partea de diabet. Am reușit să obținem câte puțin așa sporadic. Sperăm să avem și legea prevenției. Ne plângem ca avem costuri mari, dar fără educație costurile nu au cum să scadă. Sperăm să ne ajutați să avem un program național de diabet și o strategie pe termen lung. Sper să reușim împreună.”

Forumul de Sănătate Publică, eveniment în premieră, își propune crearea unei platforme de discuții intersectoriale, între factorii de decizie (legislatori, executivi) din zonele de sănătate, economică, financiară, educație, socială – profesioniștii din domeniul sanitar, educație, social – autorități locale – societate civilă – mass-media, în vederea identificării de potențiale soluții pentru îmbunătățirea și consolidarea capacității de intervenție la nivelul celor trei direcții majore de sănătate publică în România: protejarea sănătății, prevenirea bolilor, promovarea sănătății.

Evenimentul este organizat de către Sănătatea Press Group în parteneriat instituțional cu Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar, sub egida Comisiei pentru Sănătate și Familie – Camera Deputaților și a Comisiei pentru Sănătate Publică – Senatul României.

VIDEO – Declarații de presă ale Secretarului de Stat în Ministerul Sănătății, prof. dr. Horațiu Moldovan

[front_live]984233471336659705427465-2020-02-25_13:58[end_live]

Declarații de presă ale Secretarului de Stat în Ministerul Sănătății, prof. dr. Horațiu Moldovan

VIDEO Forumul de Sănătate Publică

[front_live]248451222800477857352390-2020-02-25_13:13_720p[end_live]

Forumul de Sănătate Publică, eveniment în premieră, își propune crearea unei platforme de discuții intersectoriale, între factorii de decizie (legislatori, executivi) din zonele de sănătate, economică, financiară, educație, socială – profesioniștii din domeniul sanitar, educație, social – autorități locale – societate civilă – mass-media, în vederea identificării de potențiale soluții pentru îmbunătățirea și consolidarea capacității de intervenție la nivelul celor trei direcții majore de sănătate publică în România:

• PROTEJAREA SĂNĂTĂȚII
• PREVENIREA BOLILOR
• PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII

Evenimentul este organizat de către Sănătatea Press Group în parteneriat instituțional cu Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar, sub egida Comisiei pentru Sănătate și Familie – Camera Deputaților și a Comisiei pentru Sănătate Publică – Senatul României.

Pe agenda evenimentului:

Dr. Laszlo Attila, președinte Comisia de Sănătate Publică a Senatului României

Conf. Dr. Florin Buicu, președinte Comisia pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților

Dr. Silvia Gabriela Scîntee – Director General Adjunct Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar

Conf. dr. Diana Loreta Păun, Consilier Prezidențial, Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială

Conf. dr. Adela Cojan, președinte Casa Națională de Asigurări de Sănătate

MEC cere limitarea, suspendarea sau anularea tuturor activităților care implică deplasări în străinătate

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a trimis o adresă către inspectoratele școlare județene şi al Capitalei prin care solicită limitarea, suspendarea sau anularea tuturor activităților care implică deplasări în străinătate şi limitarea la maximum sau suspendarea organizării oricăror manifestări colective școlare sau extrașcolare.

Demersul MEC este făcut în contextul evoluţiei situaţiei epidemiologice determinate de creşterea numărului cazurilor de îmbolnăvire prin infecţii respiratorii acute şi gripă în unităţile de învăţământ, precum şi atenţionărilor Ministerului Sănătăţii şi ale Ministerului Afacerilor Externe referitoare la riscul infectării cu „diverse virusuri”.

„Având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice determinate de creşterea numărului cazurilor de îmbolnăvire prin infecţii respiratorii acute şi gripă în unităţile de învăţământ, precum şi atenţionările Ministerului Sănătăţii şi ale Ministerului Afacerilor Externe referitoare la riscul infectării cu diverse virusuri, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a trimis o adresă către Inspectoratele Şcolare Judeţene/ Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti prin care a solicitat să se transmită unităţilor de învăţământ următoarele măsuri: limitarea/suspendarea/anularea tuturor activităţilor care implică deplasări în străinătate. (…) Limitarea la maximum/suspendarea organizării oricăror manifestări colective şcolare sau extraşcolare (simpozioane, conferinţe, excursii, vizite de studiu la nivel local sau naţional)”, se arată într-un comunicat de presă al MEC citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, în condiţiile unor eventuale aprobări emise pentru deplasări în străinătate, inspectoratul şcolar are obligaţia de a informa direcţia de sănătate publică, anterior revenirii în ţară, cu privire la destinaţia plecării, durata acesteia şi numele persoanei/persoanelor care au efectuat deplasarea.

„Persoanele care au efectuat deplasări în străinătate vor prezenta, la revenirea în unităţile de învăţământ, certificat medical/adeverinţă medicală care să ateste că persoana este clinic sănătoasă”, precizează MEC.

Ministerul recomandă ca activităţile planificate în cadrul Săptămânii „Şcoala altfel” să se desfăşoare în sediul/incinta unităţilor de învăţământ, evitând în acest mod riscul apariţiei unor cazuri de îmbolnăviri.

Coronavirus: Primul caz raportat în sudul Italiei

Autorităţile italiene au informat marţi despre primul caz de coronavirus înregistrat în sudul ţării, la o femeie originară din Bergamo, la nord-vest de Milano, care se afla în vacanţă la Palermo (Sicilia), relatează EFE.

Preşedintele regiunii Sicilia, Nello Musumeci, a confirmat într-un comunicat citat de Agerpres că femeia a ajuns la Palermo „înainte de starea de urgenţă (pentru coronavirus) decretată în Lombardia”.

Femeia se afla în Sicilia cu un grup de prietene când a prezentat simptome similare cu cele ale noului coronavirus.

În momentul de faţă ea este internată şi plasată sub observaţie la secţia de boli infecţioase a spitalului Cervello din Palermo. Femeia „este conştientă şi nu prezintă condiţii deosebite de îmbolnăvire”. Echipele medicale efectuează de asemenea teste soţului şi tuturor persoanelor care au intrat în contact cu pacienta în ultimele zile.

Mostrele examinate de spitalul din Palermo vor fi trimise imediat spitalului Spallanzani din Roma, unde vor fi realizate alte teste.

Focarul de coronavirus din Italia afectează mai ales regiunile din nord, mai concret Lombardia, unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri de contagiune, şi Veneto.

Noul coronavirus a infectat cel puţin 231 de persoane în această ţară, printre care au fost raportate şi 7 decese, în rândul unor persoane în vârstă sau prezentând diferite afecţiuni.

Tânără venită din Italia, internată la Matei Balș cu febră, dureri musculare și tuse

O pacientă de 29 de ani, cu domiciliul în municipiul Râmnicu Sărat, sosită în urmă cu şapte zile din Italia, s-a prezentat, marţi dimineaţă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău cu febră, dureri musculare şi tuse, ea fiind trimisă, ulterior, la Institutul „Matei Balş”, potrivit Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, Adriana Bunilă, tânăra a declarat că, acum şapte zile, a sosit pe Aeroportul Otopeni venind din Italia, zona Veneto – Veneţia.

Conform medicului epidemiolog din cadrul DSP Buzău, Carmen Scântei, pacienta a fost trimisă la Institutul „Matei Balş”.

Incendiu la Spitalul Municipal Carei: zece pacienți au fost evacuați

Zece pacienţi au fost evacuaţi în urma unui incendiu izbucnit, marţi dimineaţă, la Spitalul Municipal Carei. Incendiul a izbucnit în zona unui grup sanitar situat la parterul unităţii medicale, fumul pătrunzând pe coloana de aerisire până la primul etaj.

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza fumatului în locuri nepermise, a fost stins în fază incipientă, fără a se înregistra victime, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare.

La faţa locului au fost trimise două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

„La finalizarea intervenţiei, pompierii au stabilit ca şi cauză probabilă de producere a incendiului efectul termic – fumatul în locuri nepermise. Incendiul a izbucnit în zona grupului sanitar, de la parterul Corpului A1, iar fumul a pătruns pe coloana de aerisire până la etajul 1. Au ars câteva resturi menajere (hârtie şi plastic)”, potrivit ISU Satu Mare.

COVID-19 afectează din ce în ce mai multe evenimente internaționale

Meciul dintre echipele Inter Milano și Ludogoreţ Razgrad, din manșa secundă a șaisprezecimilor de finală ale competiției Europa League la fotbal, programat joi seara, se va disputa cu porțile închise, la fel ca și alte partide din Serie A, prevăzute în weekend, din cauza epidemiei de coronavirus cu care se confruntă Italia.

Decizia de a nu permite accesul suporterilor pe San Siro la meciul de joi (22:00 – ora României) a fost luată „în acord cu UEFA şi cu dispoziţiile autorităţilor sanitare din regiunea Lombardia şi ale municipalității din Milano”, a precizat într-un comunicat citat de Agerpres, echipa italiană, învingătoare cu 2-0 în meciul tur, din Bulgaria.

Campionatele Mondiale de tenis de masă pe echipe, care urmau să aibă loc luna viitoare în oraşul sud-coreean Busan, au fost amânate până în iunie din cauza epidemiei de coronavirus, a anunţat Federaţia internaţională (ITTF) într-un comunicat dat publicităţii marţi.

Competiţia, prevăzută iniţial între 22 şi 29 martie, a fost reprogramată pentru perioada 21-28 iunie, conform unui calendar încă provizoriu, a explicat ITTF. La Campionatele Mondiale de tenis de masă pe echipe erau aşteptaţi 3.000 de jucători şi oficiali din 87 de ţări, conform Yonhap.

Vaticanul a decis luni să anuleze unele evenimente programate în spatii închise pentru următoarele două zile, în contextul în care focarul de coronavirus a provocat până în prezent șapte decese în Italia, a confirmat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni.

Printre evenimentele anulate nu se numără şi audienţele generale, desfăşurate în spaţiul deschis din Piaţa Sf. Petru.

SUA şi Coreea de Sud intenţionează să ”reducă” un exerciţiu militar comun prevăzut să aibă loc în primăvară din cauza epidemiei cauzate de noul coronavirus, au declarat luni la Washington, la încheierea unei întrevederi, miniştrii apărării din cele două ţări.

Ministrul Jeong Kyeong-doo a precizat că 13 soldaţi sud-coreeni au fost diagnosticaţi cu noul coronavirus şi că permisiile au fost suspendate pentru toate forţele armate ale ţării, înainte de a restricţiona deplasările.

Focarul de coronavirus din Coreea de Sud i-a obligat pe regii K-pop-ului, grupul BTS, aflaţi în plină promovare a noului lor album, să ofere luni o conferinţă de presă transmisă în direct pe internet dintr-o sală aproape goală.

Din cauza epidemiei, BTS a fost nevoit să difuzeze pe Youtube conferinţa de presă care însoţeşte lansarea noului său album, a precizat conducerea grupului.

Coronavirus: Trei chinezi aflați în România, cercetați penal pentru “zădărnicirea combaterii bolilor”

Trei chinezi care au intrat în ţară pe 12 februarie şi care ar fi trebuit să fie izolaţi la domiciliu au fost văzuţi în timp ce se aflau la muncă, într-o societate comercială din judeţul Neamţ.

Cei trei sunt cercetaţi penal pentru “zădărnicirea combaterii bolilor”.

”În seara zilei de 24 februarie a.c.,  înainte de desfăşurarea şedinţei Consiliului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, conducerea  Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ a fost sesizată de către Instituţia Prefectului, cu privire la faptul că trei persoane din Republica Chineză, care deşi se aflau în izolare voluntară la domiciliu, au fost observaţi, în cursul aceleaşi zile, în timp ce desfăşurau activităţi la o societate comercială de pe raza oraşului Roznov”, a transmis, marţi, ISU Neamţ.

Potrivit reprezentanților ISU, în urma verificărilor efectuate în colaborare cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, a reieşit că cele trei persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 32 de ani, se aflau sub monitorizare.

”Totodată, precizăm faptul că, la data de 12 februarie a.c., cei în cauză ar fi pătruns pe teritoriul României, prin punctul de trecere al frontierei Aeroport Henry Coandă, punctul de plecare fiind China – Shanghai”, a mai precizat ISU Neamţ.

Poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de ”zădărnicirea combaterii bolilor”, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 352 din Codul penal, cercetările fiind efectuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile care se impun.