Primul lot de 15 de izolete de concepţie şi producţie românească a fost recepţionat vineri, în prezenţa premierului Ludovic Orban, a ministrului Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi a ministrului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil-Daniel Popescu.
Potrivit unui comunicat MApN, dispozitivele medicale recepţionate de Departamentul pentru armamente şi Direcţia medicală a MApN sunt produse în serie după un proiect de cercetare militară – „Sistem de evacuare a personalului contaminat cu agenţi biologici – BIOEVAC”, dezvoltat de cercetători ştiinţifici militari specializaţi în proiecte în domeniul CBRN (ameninţări de tip chimic, biologic, radiologic şi nuclear).
Prima comandă a MApN este de de aproximativ 100 de izolete, care vor fi distribuite, prin Direcţia medicală, sistemului medical naţional. Producţia de izolete va continua şi după onorarea primei comenzi, pentru a răspunde cerinţei în creştere pentru aceste dispozitive medicale, arată sursa citată.
Tot vineri, cercetătorii ştiinţifici din cadrul Centrului de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Ecologie au prezentat oficialilor din Guvernul României, la sediul instituţiei militare de cercetare, prototipul unui alt proiect dezvoltat recent pentru susţinerea eforturilor de combatere a pandemiei cu COVID-19: „Modul pentru izolarea personalului contaminat cu agenţi biologici – BIOEVAC”, destinat izolării în condiţii de siguranţă a pacienţilor, inclusiv a celor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, care produce boala COVID-19.
Produsul va trece, în perioada imediat următoare, printr-un program accelerat de testare-evaluare pentru verificarea caracteristicilor de performanţă, în vederea omologării şi producţiei în serie, transmite MApN.
Sistemul de evacuare a personalului contaminat cu agenţi biologici – BIOEVAC asigură izolarea temporară şi transportul în siguranţă al personalului suspect sau confirmat a fi contaminat cu agenţi biologici, inclusiv SARS-CoV-2, şi este dotat cu un sistem de filtro-ventilaţie cu presiune negativă. Produsul, dezvoltat de cercetătorii militari împreună cu medicii militari, îndeplineşte standardele de securitate pentru prevenirea riscurilor de contaminare în zona de izolare şi pe traseul de transport al persoanei infestate.
Modulul pentru izolarea personalului contaminat cu agenţi biologici – BIOSAFE, dezvoltat de aceleaşi stucturi de cercetare ale MApN, constă într-o unitate de izolare mobilă destinată izolării imediate şi eficiente a persoanelor suspecte sau contaminate cu agenţi biologici înalt patogeni, pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a tratamentului medical. Echiparea produsului cu o unitate de filtro-ventilaţie cu presiune negativă asigură securitatea din punct de vedere al riscului de contaminare în zona de izolare.
La dezvoltarea acestor proiecte au contribuit Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Ecologie din cadrul Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare (ACTTM), structură aflată în subordinea Departamentului pentru armamente, şi Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, structură aflată în subordinea Direcţiei Medicale a MApN.
COVID-19: Primele 15 izolete românești, recepționate astăzi
Guvern: Nu există riscuri legate de transmiterea coronavirusului prin sisteme de ventilaţie
Guvernul a precizat că nu există riscuri legate de transmiterea coronavirusului prin sisteme de ventilaţie sau aer condiţionat.
„Transmiterea aeriană a coronavirusului nu a fost documentată, cu excepţia manevrelor specifice care pot genera aerosoli (cum ar fi intubaţia sau bronhoscopia) şi care au loc în instituţii sanitare. Acest aspect este consemnat şi în raportul tehnic al misiunii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în China privind evaluarea situaţiei epidemice. Teoretic, există riscul transmiterii prin sistemul de aer condiţionat al unui spital, dacă se efectuează proceduri care generează aerosoli în încăperi fără presiune negativă, ventilate cu sisteme de aer condiţionat care comunică şi cu alte încăperi. Dar în afara mediului spitalicesc de acest tip, nu există riscuri legate de transmiterea virusului prin sisteme de ventilaţie sau aer condiţionat”, se arată pe pagina de Facebook a Guvernului României.
Mai multe institute germane vor să studieze anticorpii persoanelor vindecate de COVID-19
Mai multe institute germane pregătesc un studiu de proporţii pentru a stabili câte persoane prezintă anticorpi după ce au fost testate pozitiv la coronavirus şi s-au vindecat.
Proiectul nu a fost deocamdată aprobat, însă cercetătorii speră ca, începând din aprilie, să poată analiza sângele a peste 100.000 de voluntari, în căutare de anticorpi împotriva patogenului care provoacă COVID-19. Testul urmează să fie repetat periodic pentru a monitoriza progresia bolii, relatează Agerpres.
În acest fel, oamenii de ştiinţă doresc să stabilească în ce măsură se propagă SARS-CoV-2 – virusul care provoacă boala – şi câte persoane contagiate au murit în realitate.
Este de aşteptat ca rezultatele studiului să contribuie la înlesnirea luării unor decizii de tipul redeschiderii şcolilor sau reluării evenimentelor în masă.
Dacă se obţin aprobările şi dacă totul decurge conform planului, primele rezultate ar putea fi disponibile la sfârşitul lui aprilie, a declarat într-o conferinţă de presă organizată joi directorul Institutului de Virologie din clinica universitară berlineză Charité, Christian Drosten.
„Persoanele imunizate ar putea primi un fel de certificat care le-ar permite să fie scutite de măsurile restrictive”, a semnalat epidemiologul Gérard Krause, de la Centrul Helmholtz de Investigaţie în Patologie Infecţioasă din Braunschweig, care ar urma să coordoneze studiul.
La proiect vor mai participa centrele de donare de sânge, Institutul Robert Koch şi Institutul de Virologie Charite.
16 medici, asistenţi medicali şi infirmieri din Iaşi asigură urgențele din Spitalul Judeţean Suceava
O echipă formată de 16 medici, asistenţi medicali şi infirmieri de la UPU din cadrul Spitalului „Sf Spiridon” din Iaşi asigură în această perioadă urgenţele de la Spitalul Judeţean Suceava, a anunţat vineri coordonatorul regional UPU-SMURD, prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu.
„Aseară la ora 20,00 am anunţat în dispeceratul 112, dispeceratul medical ISU – SMURD – SAJ Suceava, că Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean Suceava este redeschisă. Ea funcţionează separat de spital, funcţionează doar ca unitate primire urgenţe care triază, diagnostichează şi ia decizia internării pentru pacienţii care ajung acolo fără context epidemiologic, fără risc infecţios pentru infecţia cu COVID-19. Există un triaj care se face în cortul din faţa UPU şi toţi pacienţii cu suspiciune merg către triajul spitalului pentru zona de boli infecţioase şi pneumologie. Lucrează acolo opt medici, opt asistenţi şi infirmieri din UPU-SMURD Iaşi. Nu au plecat toţi odată. Fac (tură – n.r.) de 24 de ore şi revin acasă cu o maşină asigurată de ISU Iaşi. Există şi posibilitatea de cazare la un hotel de acolo. O parte dintre ei au optat pentru această versiune. Bineînţeles, au 24 din 24 de ore suportul nostru, al celor de aici din Iaşi. Avem şi suportul celor din Suceava, dar nu cei din spital, nici din UPU”, a declarat coordonatorul regional al UPU-SMURD, citată de Agerpres.
Personalul medical ieşean care asigură funcţionarea Unităţii de Primire a Urgenţelor din Spitalul Judeţean Suceava primeşte ajutor din partea personalului medical din judeţ, unii dintre ei fiind pregătiţi la Iaşi.
„Suportul este asigurat de asistenţi şi infirmieri de la Spitalul Fălticeni şi asistenţi din cabinetele de medicină şcolară care sunt în subordinea DSP Suceava. Deci, oameni care nu au intrat în contact cu niciunul dintre pacienţi şi niciunul dintre colegii care se află acum în autoizolare, se află în cursul testării sau sunt diagnosticaţi la Suceava. Avem un suport şi din partea ISU Suceava care dă în permanenţă paramedici şi voluntari care lucrează de data asta în UPU Suceava şi de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean care susţine o parte din ture cu medici cu competenţă pregătiţi aici la Iaşi. Este încă problematică asigurarea radiologiei de urgenţă. Avem un singur asistent care vine în program de 6 ore din două în două zile de la Spitalul Fălticeni. Aici am încercat să găsim resurse umane, pentru că cel mai importantă e resursa umană, dar încă căutăm pe cineva specializat partea de radiologie de urgenţă. Partea de echipamente este asigurată de ISU Suceava şi ISU şi UPU Iaşi”, a declarat prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu.
Ea a precizat că persoanele care ajung în UPU a Spitalului Judeţean Suceava sunt pacienţi cu urgenţe cotidiene.
„Se pare că pacienţii au înţeles destul de bine situaţia. În ultimele 12 ore au fost foarte puţine urgenţe. Au venit doar pacienţii care trebuiau să vină. E vorba de traume, urgenţe cardiovasculare, chirurgicale urgenţe gastroenterologice şi orice tip de urgenţă aşa cum vine obişnuit într-o unitate de primiri urgenţe, fără risc de infecţie, fără risc infecţios. O parte din pacienţi sunt trataţi şi trimişi acasă, iar cei care necesită internare merg către spitalele de la Rădăuţi, de la Fălticeni, de la Paşcani şi de la Iaşi, atunci când este vorba despre un caz complex care oricum necesita transfer şi tratament la un nivel de spital regional. Există soluţii de tratament la domiciliu pentru diverse situaţii dar cea mai bună metodă este prevenţia. Când cineva are grijă când se urcă într-un copac sau pe o scară, când cineva are grijă de felul în care îşi ia tratamentul antihipertensiv asta înseamnă prevenţie a unei urgenţe cu risc vital. Asta le şi spunem, să rămână sănătoşi şi să nu trebuiască să ajungă la urgenţe”, a spus Diana Cimpoeşu.
În ceea ce priveşte personalul medical care a plecat de la UPU de la Spitalul „Sf Spiridon” din Iaşi pentru a redeschide şi refuncţionaliza Spitalul Judeţean Suceava, Diana Cimpoeşu a spus că „atmosfera este bună” şi că, deocamdată nu au fost multe urgenţe, „semn că e bine la Suceava”.
„Vreau să vă spun că aseară echipa care a pornit cu noi la Suceava au fost chiar veseli şi au zis ‘hai să le arătăm colegilor că de bine este aici la UPU Suceava’.
Să ştiţi că, evident, a fost şi un moment de teamă. I-am asigurat de felul în care s-a făcut decontaminarea de către spital şi mai apoi de ISU Suceava, având o colaborare foarte bună. A venit şi noul director al DSP Suceava, care este de aici din Iaşi, şi directorul DSP Iaşi, şi inspectorul şef ISU, şi au vorbit cu ei oferindu-le şi mai multă încredere, bineînţeles, fiind prezenţi acolo. Dincolo de încredere, prezenţa acestor oameni în cadrul echipei de urgenţă a fost extrem de importantă, explicându-le în calitatea lor de specialişti în epidemiologie, în igienă, că felul în care s-a făcut decontaminarea este în măsură să le dea siguranţă”, a explicat prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu.
Coordonatorul regional UPU-SMURD a declarat totodată a vorbit şi cu medicii care lucrează la UPU de la Spitalul Judeţean Suceava, care acum sunt autoizolaţi sau internaţi din cauza infectării cu coronavirus.
„Comunicarea noastră a fost doar la distanţă. A fost unul dintre principiile clare, şi am respectat ceea ce trebuie să respectăm, lipsa contactului direct. Şi acesta a fost principiul de la care am pornit de la prima intervenţie, de la prima vizită acolo. Moralul lor este bun. Ar vrea să lucreze, chiar şi cei care sunt COVID pozitiv. Vorbim cu ei tot timpul, niciunul nu e într-o stare gravă, aşteaptă să poată fi declaraţi vindecaţi sau să iasă autoizolare şi să poată să se întoarcă la muncă. Despre partea de urgenţă, asta este atmosfera. Evident că am întâlnit pe multe zone şi o stare de teamă. E o teamă normală pe care o înţelegem. Am încercat să comunicăm cu aceşti oameni, să-i încurajăm şi să le dăm exemplu, pentru că dincolo de a-i încuraja exemplul personal contează cel mai mult. Curajul fiecărui medic de a lucra, protejat, dar de a-şi face datoria. Şi medicii de urgenţă din regiunea pe care o coordonez fac asta”, a spus prof.univ.dr Diana Cimpoeşu.
Ea a adăugat că personalul medical a fost pregătit să facă faţă unor situaţii de urgenţă atât în timpul anilor de studiu cât şi în timpul simulărilor.
„Este o urgenţă pentru care ne-am pregătit învăţând, făcând anumite simulări, iar acum o trăim la altă dimensiune. Faptul că vezi (consulţi – n.r.) un pacient cu mască şi cu ochelari sau vizieră e mai puţin obişnuit şi cu siguranţă e mai dificil să o faci. De asemenea, să te temi de fiecare pacient din faţa ta iarăşi e un lucru pe care nu l-am trăit, dar avem echipamentele care ne protejează şi pe care le aşteptăm în continuare să le primim pe cele achiziţionate de DSU. A nu face rabat la protecţia personală, dar a nu face rabat nici la dedicarea şi jurământul pe care l-ai făcut pentru a trata un pacient este un mod de a trăi. În orice zonă există o emoţie, există o teamă, şi dincolo de ea încercăm să ne păstrăm optimismul, să ne gândim în primul rând la sănătatea pacienţilor noştri şi poate şi în acelaşi timp şi la sănătatea noastră”, a spus Diana Cimpoeşu.
Italia nu a atins încă vârful de contagiune cu noul coronavirus avertizează un oficial
Infecţiile cu coronavirus nu au atins încă vârful în Italia, a atras vineri atenţia şeful institutului naţional de sănătate, Silvio Brusaferro, la o zi după ce alte 6.150 de persoane au fost testate pozitiv şi 712 au murit în 24 de ore.
„Nu am atins încă vârful şi nu l-am depăşit”, a spus directorul Institutului Superior de Sănătate într-o conferinţă de presă, relatează Agerpres.
Totuşi, Brusaferro a precizat că există „semne ale unei încetiniri” a creşterii numărului de persoane care devin infectate, sugerând că vârful nu ar fi departe, iar după aceea ritmul apariţiei de noi cazuri va intra pe un trend descendent vizibil.
„Când va începe scăderea, ritmul ei va depinde de comportamentul nostru”, a precizat Brusaferro, făcând referire la cât de strict vor continua să respecte italienii interdicţiile de deplasare impuse de guvern.
Cristal (Fab Lab): Am realizat 1.200 de viziere, dar în curând se va termina materia primă
Alexandru Cristal, coordonator proiecte Asociatia Fab Lab, care realizează gratuit viziere pentru medicii și personalul medical din țară, a spus, pentru Sănătatea TV și Ro Health Review, că în prezent, capacitatea de producție este de 100 de viziere pe zi, iar cererea este de mii de bucăți.
Potrivit lui Cristal, până acum au fost realizate cu ajutorul tehnologiei 3D, 1.200 de viziere, dar în curând se va termina materia primă care nu există în țară.
Reprezentantul Asociației Fab Lab ne-a spus că furnizorii care importă vor reface stocurile între 10 și 16 aprilie, pe care le vor aduce din Europa.
Cristal a precizat că aceste viziere nu sunt avizate și nici omologate.
“Le donăm persoanelor fizice care le pot sau nu folosi mai departe. Avem oameni care plâng la telefon pentru că nu au elemente de protecție”, a spus Alexandru Cristal.
Până acum, s-au primit cereri de viziere de la Spitalul Colentina, Matei Balș, centrul de ambulanțe din Fălticeni și din București, farmaciști, Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „M. S. Curie” sau Colegiul Farmaciștilor.
“Comunitatea 3D trimite elementele 3 D printate la atelier, noi adăugăm placa de protectie și apoi o trimitem prin curier beneficiarilor. Incercăm să limităm accesul intermediarilor în atelier și a beneficiarilor ca să fim protejați (n.r. de infecția cu coronavirus)”, a spus Alexandru Cristal.
Alexandru Cristal a precizat că nu se vinde nimic din ceea ce se produce, totul fiind oferit gratuit, dar îi încurajează pe doritori să doneze astfel încât producția să poată merge mai departe.
Costurile materilor prime pentru producția unei viziere prin metoda de tăiere și printare 3D este 20 – 30 de lei, însă fără amortizarea imprimatelor.
Pentru o vizieră produsă într-un sistem foarte ieftin, costul s-ar ridica la maximum 10 lei pe bucată, iar ca să fie acoperită o cerere de 20.000 de viziere, donațiile ar trebui să se ridice la 200.000 de lei, potrivit lui Cristal.
Pe lângă costul cu materia primă, pentru ca cererea că fie acoperită, ar fi necesară și creșterea capacității de producție, o retehnologizare sau chiar un alt design, a adăugat reprezentantul Asociației Fab Lab.
Cinci angajaţi de la Spitalul Militar de Urgenţă din Galaţi au fost testaţi pozitiv cu COVID-19
Cinci persoane din rândul personalului medical de la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Aristide Serfioti” din Galaţi au fost depistate pozitiv cu COVID-19, în urma testării a nouă persoane cu suspiciune de infecţie, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN).
În prezent, în Spitalul Militar din Galaţi se află internat un singur pacient în compartimentul Urologie, care momentan nu poate fi externat. Încă de la internare s-au luat toate măsurile de izolare a pacientului şi de limitare a infecţiei, fiind internat într-o rezervă cu grup sanitar propriu şi acces controlat pentru personalul medico-sanitar, precizează ministerul, citat de Agerpres.
În urma acestei situaţii, s-a dispus efectuarea anchetei epidemiologice în vederea stabilirii contacţilor, iar pe timpul acesteia, posibilii contacţi sunt plasaţi în autoizolare, urmând a fi testaţi. S-a dispus, totodată, şi executarea dezinfecţiei de grad foarte înalt pentru limitarea răspândirii infecţiei, iar pe timpul executării acestei proceduri spitalul nu va mai primi pacienţi.
Totodată, MApN arată că, în urma desfăşurării anchetei epidemiologice de la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Popescu” din Focşani, din rândul celor 57 de contacţi apropiaţi ai celor două persoane confirmate iniţial pozitiv cu COVID-19, a rezultat că încă 19 angajaţi din rândul personalului medical şi auxiliar sanitar au fost depistaţi, de asemenea, pozitiv.
În acest moment, ancheta epidemiologică va fi extinsă şi pentru depistarea contacţilor apropiaţi pentru cei nou confirmaţi. Spitalul este în strânsă cooperare cu DSP Vrancea pentru efectuarea cu eficienţă a anchetei epidemiologice, afirmă sursa citată.
INSP a publicat algoritmul actualizat de testare pentru COVID-19
Algoritmul de testare pentru COVID-19 a fost actualizat şi publicat vineri pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Potrivit documentului elaborat de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, în vederea optimizării activităţilor de testare pentru COVID-19, de internare şi de externare, se cere respectarea noilor recomandări.
Strategia trebuie să fie axată pe detectarea rapidă a cazurilor de COVID-19, în vederea limitării transmiterii, şi pe obţinerea de dovezi de transmitere comunitară nedetectată, arată sursa citată, relatează Agerpres.
Astfel, prioritizarea testării în ordinea descrescătoare a importanţei este:
* Persoane simptomatice cu istoric de călătorie internaţională;
* Contacţi apropiaţi simptomatici ai cazurilor confirmate;
* Personal medico-sanitar simptomatic;
* Cazuri de pneumonie fără altă etiologie, din toate categoriile de vârstă şi din toate spitalele;
* Cazuri de SARI fără altă etiologie, din toate categoriile de vârstă şi din toate spitalele;
* Persoane instituţionalizate simptomatice;
* Pacienţi înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de celule stem hematopoietice înainte de donare.
Testarea se face doar la recomandarea medicului, atât în sistemul public, cât şi în cel privat.
Potrivit documentului, nu fac obiectul testării contacţi asimptomatici ai cazurilor confirmate, inclusiv personal medico-sanitar, şi persoane asimptomatice cu istoric de călătorie internaţională. În aceste cazuri este prevăzută testare ulterioară la apariţia simptomatologiei în decurs de 14 zile de la ultimul contact, respectiv de la data intrării în România.
Ludovic Orban anunță creșterea capacității locale de producție a izoletelor
Capacitatea de producţie a izoletelor va creşte, iar Guvernul va achiziţiona astfel de echipamente prin ONAC sau Ministerul Apărării, a declarat, vineri, premierul Ludovic Orban.
„Felicit Ministerul Apărării, Ministerul Economiei, ROMARM-ul şi Stimpex să introducă în fabricaţie izolete, care sunt atât de necesare în situaţia epidemiei de coronavirus pentru transportarea bolnavilor sau transportarea persoanelor în condiţii de izolare perfectă. Capacitatea de producţie a izoletelor va creşte şi în ceea ce ne priveşte vom achiziţiona, atât prin ONAC, prin Ministerul Apărării şi prin alte entităţi ale statului, aceste produse pentru a le pune rapid la dispoziţia ambulanţelor, la dispoziţia spitalelor pentru a putea fi utilizate cât mai rapid”, a afirmat Ludovic Orban, citat de Agerpres.
Premierul participă împreună cu ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, şi ministrul Economiei, Virgil Popescu, la recepţia primului lot de Sisteme de evacuare a personalului contaminat cu agenţi biologici – BIOEVAC, de concepţie românească, ce urmează să intre în dotarea MApN, şi la prezentarea prototipului modulului pentru izolare a personalului contaminat cu agenţi biologici, inclusiv SARS-CoV-2.
Cercetătorii ştiinţifici din Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Ecologie din cadrul Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare (ACTTM) au realizat, într-un timp record, un sistem de evacuare a personalului contaminat cu agenţi biologici – BIOEVAC (tip izoletă), a informat, pe 20 martie, Ministerul Apărării Naţionale.
„Produsul dezvoltat de cercetătorii militari îndeplineşte standardele de securitate pentru prevenirea riscurilor de contaminare în zona de izolare şi pe traseul de transport al persoanei infestate”, a precizat ministerul.
Prototipul a fost finalizat în data de 16 martie, fiind realizat în colaborare cu operatorul economic Stimpex SA, specializat în producţia de echipamente de protecţie CBRN, care a pus la dispoziţia echipei de cercetare, cu titlu gratuit, materiale, materii prime şi manopera, având la bază proiectul de cercetare realizat în cadrul MApN.
Produsul a fost testat şi omologat, pe 18 şi 19 martie, de specialişti din cadrul Departamentului pentru armamente şi cercetători ştiinţifici din cadrul Centrului de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Ecologie şi ACTTM.
COVID-19: Viziere gratuite printate 3D
Comunitatea 3D Print din România realizează elemente 3D, necesare vizierelor de protecție. Acestea sunt trimise către producătorul FabLab în București, unde sunt folosite la asamblarea a peste 2.000 de asemenea echipamente de protecție. Producătorii au precizat pentru Sănătatea.TV că acestea nu sunt avizate sau omologate și se oferă ca donație persoanelor fizice.
“Până acum efortul a fost și este posibil datorită lui Yannick Bastian, de la formwerk.ro, care a trimis 25 de imprimante 3D aici pentru un „print farm” eficient. Dar în curând o să apară și costurile de producție considerabile, la care oricine poate participa cu donații”, se arată într-o postare FabLab.
De asemenea, studenții la Medicină din București sprijină Asociația Medicală Română de Biomodelare 3D și Viziere.ro pentru confecționarea ochelarilor de protecție și a vizierelor.
Designul pe care comunitatea din România ȋl folosește a fost creat de o companie de printare 3D din Cehia.
“Când a ajuns epidemia de COVID-19 ȋn România și am citit despre lipsa echipamentelor de protecție, am vrut să ajut cumva medicii și m-am uitat, ȋn primul rând, cum au reacționat colegii din industria 3D din alte state. Așa am aflat că ȋn Italia au ȋnceput să producă valve pentru aparatele de reanimare, iar ȋn Cehia viziere. Mi-am dat seama că avem capacitatea să facem și noi aceleași lucruri. Am făcut un apel pe pagina de Facebook a FabLab, unde am anunțat că ofer gratuit servicii de tăiere laser și spațiu de producție, iar apoi au ȋnceput să ȋmi scrie colegi din toată țara că vor și ei să se implice. Primul a fost Yannick, de la FormWerk. El ne-a pus la dispoziție imprimante 3D și materie primă (foi PETG, filament, elastice pentru fixare). Până acum, avem peste 800 de viziere produse”, a declarat Alexandru Cristal, coordonator proiecte FabLab.
