Solidaritatea Sanitară: Amenajarea de spații speciale pentru asimptomatici, în locul izolării la domiciliu

Reprezentanții Federației “Solidaritatea Sanitară” din România susțin că spațiile special amenajate, altele decât spitalele, ar putea constitui o abordare mai adecvată pentru persoanele asimptomatice, decât izolarea la domiciliu.

Potrivit Federației, mutarea pacienților asimptomatici, care sunt identificați în mod corect ca fiind pozitivi SARS-CoV-2, la domiciliile personale aduce cu sine riscul răspândirii infecției în rândul membrilor de familie.
“Dacă adaugăm nerespectarea normelor de izolare de către acești pacienți (o problemă des întâlnită chiar și în spitale) riscurile acestei abordări devin mai vizibile. Spațiile special amenajate (altele decât spitalele) ar putea constitui o abordare mai adecvată”, atenționează reprezentanții Federației “Solidaritatea Sanitară”.

Totodată, reprezentanții Federației vorbesc și despre situația în care un cetățean fără simptome este depistat în mod greșit ca fiind pozitiv SARS-CoV-2, din cauza unei eroari standard a aparatului.
“După ce a fost considerat ca fiind pozitiv cetățeanul respectiv este internat într-o unitate sanitară la fel cu alți cetățeni (marea majoritatea cu adevărat pozitivi). Chiar dacă este asigurat un regim de izolare individuală probabilitatea ca acel cetățean să cotacteze cu adevărat virusul crește semnificativ tocmai din cauza internării în astfel de unității”, după cum atenționează cei de la Federația “Solidaritatea Sanitară”.

Astfel, potrivit reprezentanților Federației, internarea unui cetățean asimptomatic fals pozitiv aduce cu sine riscul mare de a-l transforma într-o persoană cu adevărat pozitiv.

“Dacă presupunem că România are aparate RT PCR de bună calitate atunci putem considera că speficitatea este de 95%. Asta înseamnă că dintr-o sută de cetățeni testați 95% vor fi identificați în mod corect ca având virusul SARS-CoV-2 (presupunând că îl au) iar 5 nu au virusul dar aparatul va indica de fapt că-l au (rezultat fals pozitiv). Dacă ne raportăm la numărul total de cetățeni considerați infectați până acum calcul ar fi următorul: 24505*5%=1225. Cu alte cuvinte, calculul arată că este posibil ca 1225 cetățeni români să fi fost internați în mod forțat (din ordinul MS), dar greșit, în spitale, deși ei nu erau cu adevărat infectați”, susțin cei de la Federația “Solidaritatea Sanitară”.

CNSCBT: 76,7% dintre decesele de coronavirus, înregistrate la persoane de peste 60 de ani

Raportul săptămânal de supraveghere COVID-19 actualizat cu intervalul 15-21 iunie 2020, transmis de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), arată că  93,6% dintre decesele de coronavirus aveau comorbidităţi asociate, 76,7% erau înregistrate la persoane de peste 60 de ani, iar 58,8% dintre acestea erau întâlnite la bărbaţi.

Raportul săptămânal al CNSCBT cuprinde statistici COVID-19 actualizate până la 21 iunie 2020 cu privire la ponderea cazurilor şi deceselor pe grupe de vârstă, ponderea îmbolnăvirilor pe judeţe, caracteristicile cazurilor confirmate şi ale deceselor în funcţie de sex, vârstă, comorbidităţi etc. Procentele prezentate în raport reprezintă o actualizare a cazurilor totale până la 21 iunie 2020, incluzându-se, astfel, în analiză, şi săptămâna 15-21 iunie 2020. Analiza este realizată în baza a 24.284 cazuri confirmate şi 1.523 decese.

Evoluţia pe săptămâni a cazurilor de COVID-19

Analiza cazurilor de COVID-19 pe săptămâni evidenţiază că în săptămâna 15-21 iunie 2020 s-a înregistrat cea mai mare creştere din ultimele 7 săptămâni, nivelul creşterii fiind aproximativ acelaşi cu săptămâna 27 aprilie-3 mai 2020. Vârful creşterii cazurilor noi de la o săptămână la alta a fost înregistrat, în România, în intervalul 6-12 aprilie 2020, potrivit raportului.

Ponderea cazurilor confirmate şi a deceselor pe judeţe

În ceea ce priveşte cazurile confirmate pe judeţe, în săptămâna 15-21 iunie 2020, 45,7% din totalul cazurilor erau înregistrate în municipiul Bucureşti şi în judeţele Braşov, Suceava, Vrancea şi Argeş. De asemenea, 47,3% dintre decese erau întâlnite în judeţele Suceava, Vrancea, municipiul Bucureşti, judeţele Argeş şi Bistriţa Năsăud. De asemenea, în judeţele Braşov şi Vrancea se înregistrează o rată de incidenţă cumulată de peste 50/100.000 locuitori, conform sursei citate.

Ponderea cazurilor confirmate pe categorii de vârstă

Referitor la cazurile confirmate în funcţie de vârstă, cel mai mare procent este asociat, şi după intervalul 15-21 iunie 2020, cu categoriile 40-49 ani (23%), 50-59 ani (circa 20%) şi 30-39 ani (14%). Categoria de vârstă 60-69 de ani este asociată, până la 21 iunie 2020, cu 13% din cazuri. Grupele de vârstă cel mai puţin afectate de noul coronavirus sunt 0-9 ani (2,5%), 10-19 ani (3,5%), peste 80 de ani (circa 5%), 70-79 ani (7,5%), 20-29 ani (8%). Analiza CNSCBT nu evidenţiază modificări semnificative faţă de analiza din 14 iunie 2020.

Ponderea deceselor pe categorii de vârstă

Analiza deceselor indică faptul că persoanele cu vârste cuprinse între 70-79 ani şi 60-69 ani şi peste 80 de ani sunt cele mai afectate: 27% (70-79 ani), 26% (60-69 ani) şi 24% (peste 80 de ani). Grupa de vârstă 50-59 ani are un procent de decese de 14%, în timp ce persoanele din categoria 40-49 ani au un procent de mortalitate de 5,5%. Nu s-au înregistrat, până la 21 iunie 2020, cazuri de mortalitate la grupele de vârstă 0-9 şi 10-19 ani, conform sursei citate. Procentele de mortalitate corespunzătoare grupelor de vârstă 20-29 de ani (1%) şi 30-39 de ani (2,5%) erau sub 5%, la data amintită.

Caracteristicile cazurilor confirmate

Dintre cele 24.284 de cazuri analizate până la 21 iunie, 44,6% (10.834 persoane) erau de sex masculin, 2,9% erau cazuri de import (693), iar 13% (3.149 de persoane) erau reprezentate de personal medical. Vârsta medie a persoanelor infectate cu COVID-19 era, până la data menţionată, de 48 de ani, mai informează raportul. Numărul de persoane vindecate era, la 21 iunie, de 70,4% (17.090 persoane) faţă de 71,5% (15.850 persoane vindecate) în 14 iunie 2020.

Caracteristicile deceselor

Raportul CNSCBT relevă că, până la 21 iunie 2020, vârsta medie a persoanelor decedate era de 69 de ani, 59% fiind de sex masculin (899 persoane) şi cu cel puţin o comorbiditate (93,6%): afecţiuni cardiovasculare (64,3%), diabet (30,6%), afecţiuni neurologice (21,5%), afecţiuni renale (19,8%), afecţiuni pulmonare (18,1%), obezitate (16,8%), neoplasm (11,6%), altele (20,9%).

Ponderea cazurilor confirmate pe grupe de vârstă şi sex

În ceea ce priveşte ponderea îmbolnăvirilor pe grupe de vârstă şi sex, se observă că, atât la femei cât şi la bărbaţi, cele mai afectate grupe de vârstă sunt 40-49 ani (27% la femei şi aproape 20% la bărbaţi) şi 50-59 ani (22% la femei şi 20% la bărbaţi). Situaţia până la 21 iunie a rămas aproximativ aceeaşi ca la analiza anterioară (14 iunie 2020) în privinţa grupelor de vârstă şi sex.

Ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex

Referitor la ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex, cele mai multe decese la femei erau asociate, până la 21 iunie 2020, cu grupele de vârstă 70-79 ani (aproape 30%), peste 80 de ani (28%) şi 60-69 ani (26%). La bărbaţi, categoriile de vârstă cele mai afectate de decese erau 60-69 ani (28%) şi 70-79 ani (26%); grupa de vârstă peste 80 de ani era afectată în proporţie de 20%, până la data analizată. Se observă, astfel, o incidenţă diferită a deceselor la femei şi bărbaţi până la data de 21 iunie 2020.

Prof. Dorel Săndesc: Nerespectarea regulilor simple de prevenție resuscitează epidemia de coronavirus

Prof. univ. Dorel Săndesc, vicepreședintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, a declarat că un comportament corect ar putea duce la stingerea până la un nivel foarte scăzut a numărului de pacienți, dar faptul că avem în continuare 200 de pacienți la Terapie Intensivă este un lucru serios.

Dorel Săndesc a spus că evoluția naturală a epidemiei de coronavirus este spre scădere, spre stingere, dar comportamentul populației, nerespectarea regulilor simple de prevenție nu fac decât să o resusciteze și să îi“dea oxigen”.

„Evoluția naturală a acestei epidemii este spre scădere, spre stingere. Dar comportamentul populației, nerespectarea regulilor simple de prevenție nu fac decât să resusciteze, să dea oxigen unei epidemii care altfel s-ar stinge mai repede. Sunt convins că un comportament corect ar putea duce la stingerea, poate nu dispariția, dar stingerea până la un nivel foarte scăzut a numărului de pacienți. Iar faptul că avem in continuare 200 de pacienți la Terapie Intensivă este un lucru serios”, a declarat prof. Dorel Săndesc, la un post de televiziune.

Proiect: Introducerea de noi medicamente în Catalogul naţional al preţurilor

Noi medicamente ar urma să fie introduce, începând cu 1 iulie, în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative, potrivit unui proiect de act normativ, aflat în dezbatere publică .

Astfel, Ministerul Sănătății a postat în transparență decizională Ordinul privind modificarea și completarea Anexelor nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1468/2018 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/ comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor.

Potrivit proiectului, prevederile Ordinului intră în vigoare începând cu data de 01 iulie 2020.

Prin urmare, la punctul 1 din proiect se completează Anexa 1 cu prețurile pentru un număr de 48 medicamente noi. Astfel, după poziția nr. 7344, se introduc 21 poziții noi, pozițiile nr. 7394-7414. Prețurile aprobate prin notele de ministru menționate mai sus sunt actualizate la T1 2018 și sunt aliniate la prețurile aprobate prin OMS nr.1468/2018

De asemenea, Ordinul prevede completarea prețurilor de referință generice, respectiv lista A cu 2 produse ca urmare a aprobării prețurilor pentru medicamente generice în luna iunie 2020. Astfel, după poziția nr. În Anexa nr. 2, lista A, dupa poziția nr. 571 se introduc 2 poziții noi, pozițiile nr. 572-573. Prețurile sunt actualizate la T1 2018 și sunt aliniate la prețurile aprobate prin OMS nr.1468/2018.

Potențialul vaccin anti-COVID a început să fie testat pe brazilieni

Universitatea Oxford a început încă din weekend, în Brazilia, studiile clinice umane în ceea ce privește un posibil vaccin împotriva noului coronavirus, scrie Reuters.

Potrivit anunțului făcut de sponsorul Lemann Foundation, vor fi testați 2.000 de angajați din sistemul sanitar din Sao Paulo, care s-au oferit voluntar, și 1.000 de persoane din Rio de Janeiro.

Studiile clinice pentru acest posibil vaccin, dezvoltat de Universitatea Oxford, au fost aprobate la începutul lunii iunie de Autoritatea de Reglementare sanitară din Brazilia, Anvisa.

Cercetătorii se așteaptă ca vaccinul să fie lansat pe piață până la finalul acestui an, mai scrie Reuters.

Moţiunea „Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre”, votată de Camera Deputaților

Moţiunea simplă”Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre” va fi votată, miercuri, de Camera Deputaților.

Deputaţii social-democraţi, semnatari ai moţiunii simple, au solicitat demisia ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, motivând că „se ocupă de tunuri, vânzări de mască fără bon, numiri controversate în Consiliile de Administraţie de la Unifarm sau Antibiotice Iaşi”.

Textul moţiunii a fost prezentat în plenul Camerei Deputaților de deputatul PSD Georgeta Holban.

“Între greşelile impardonabile ale ministrului Sănătăţii se numără minciunile legate de faptul că românii au avut medicamente în această perioadă. În realitate, populaţia se confruntă cu lipsa unor medicamente esenţiale pentru bolnavii de cancer, pentru afecţiuni grave, autoimune, precum Euthyrox, de exemplu, dar şi de medicamentele ieftine pentru diabet. Este evident că ministrul Nelu Tătaru nu s-a preocupat să asigure medicamentele necesare bolnavilor cronici. I-am recomandat să facă o analiză pentru fiecare medicament în parte, să monitorizeze necesarul de medicamente, să emită ordinul de încadrare a medicamentelor în categoriile de clawback stabilite de Parlament, care oferă predictibilitate, şi să încurajeze producţia românească de medicamente!I-am oferit, de altfel, soluţii concrete pentru toate defecţiunile cronice ale sistemului de sănătate, pentru toate neajunsurile şi lamentările din ultimele luni. Ministrul Sănătăţii ne-a oferit până acum doar vorbe, nu şi fapte!”, a declarat deputatul PSD Georgeta Holban, potrivit unui comunicat de presă.

La rândul său, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a spus că „nu ar fi drept” faţă de populaţie şi de corpul medical să plece din funcţie în acest moment şi a mărturisit că şi-ar fi dorit ca cineva să îi ceară demisia în perioada martie – aprilie, când „se căuta cineva pentru carnea de tun să meargă prin focare”.

„La punctul trei se vorbeşte de demisie de onoare. Mă bucură să găsiţi la mine onoare. Cât despre demisie, aş fi vrut să mi-o ceară cineva în martie – aprilie, când se căuta cineva pentru carnea de tun să meargă prin focare şi în această ţară. Am o onoare, voi avea în continuare. Nu ar fi drept faţă de populaţia acestei ţări şi faţă de corpul medical să plec în aceste momente”, a spus ministrul Sănătăţii.

El a afirmat că acuzele din moţiunea simplă sunt „dureroase”, în contextul în care de 30 de ani este în „slujba pacientului”.

„Personal, acest acuze sunt dureroase, în contextul în care de la vârsta de 14 ani, începând cu Liceul sanitar, mai mult de 30 de ani, mi-am desfăşurat-o în slujba pacientului. Am fost acuzat de numiri. Numirile s-au făcut conform legii. Nu poţi să ştii acea persoană în folclorul local ce are în spatele lui. (…) Nu mi-am pus rude în Consiliul de administraţie la Unifarm sau Antibiotice şi ştiţi foarte bine acest lucru şi am explicat în toate cazurile când a fost nevoie”, a arătat Tătaru.

Măşti pentru persoanele defavorizate: A fost reluată licitația

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunțat că licitaţia pentru achiziţionarea a 115 milioane de măşti pentru persoanele defavorizate, a fost reluată, în prezent fiind finalizată evaluarea ofertelor.

„Licitaţia s-a reluat. La prima licitaţie nu a ieşit niciun câştigător. Licitaţia constă în 115 milioane de măşti pentru 2.300.000 de persoane, câte 50 de măşti aferente a două luni în valoare de 230 de milioane de lei. S-a reluat această licitaţie. Astăzi s-a terminat şi evaluarea ofertelor. În această seară, trebuie să avem şi un câştigător, iar mâine (n.r. – miercuri) acel câştigător ar trebui să înceapă să furnizeze aceste măşti”, a spus Tătaru, la Parlament

Un studiu finlandez demonstrează că infrasunetele emise de eoliene nu afectează sănătatea umană

Sunetele de frecvenţă joasă, care nu pot fi auzite, emise de instalaţiile eoliene nu sunt dăunătoare pentru sănătatea umană, potrivit unui studiu finlandez.

Mai multe studii au arătat deja în trecut că zgomotul audibil al eolienelor nu are efecte negative asupra sănătăţii, în pofida disconfortului şi a tulburărilor de somn constatate la persoanele care locuiesc în proximitatea lor.

Totuşi, noul studiu, realizat timp de doi ani la cererea Guvernului finlandez, a analizat efectele emisiilor sonore de frecvenţă joasă – infrasunete – emise de către eoliene şi care nu pot fi auzite de urechea umană, informează AFP citată de Agerpres.

Deşi, potrivit cercetătorilor, în numeroase ţări au existat multe voci care au atribuit aceste infrasunete unor simptome care merg de la dureri de cap la acufenii şi probleme cardiovasculare, oamenii de ştiinţă afirmă că rezultatele noii cercetări „nu susţin ipoteza conform căreia infrasunetele (…) ar cauza un disconfort”.

„Este mai probabil ca acele simptome să fie declanşate de alţi factori, precum simptomele aşteptate” de persoanele care trăiesc în proximitatea instalaţiilor eoliene.

Cercetătorii s-au bazat pe interviuri, înregistrări sonore şi teste de laborator pentru a studia efectele posibile ale acestor sunete asupra sănătăţii persoanelor care trăiesc la mai puţin de 20 de kilometri distanţă faţă de aceste generatoare.

În plus, testele nu au dovedit nici că sunetele turbinelor ar perturba ritmul cardiac, potrivit aceluiaşi studiu.

Energia eoliană s-a dezvoltat pe scară largă în ultimii ani, mai ales în China, Statele Unite şi Brazilia.

Potrivit unui studiu al asociaţiei profesionale WindEurope, eolienele au furnizat anul trecut 15% din electricitatea consumată în Europa.

Tenismenul Novak Djokovic a fost diagnosticat cu COVID-19 după participarea la Adria Tour

Sârbul Novak Djokovic, liderul mondial al tenisului masculin, a anunţat marţi că a fost testat pozitiv la noul coronavirus.

Djokovic este a şasea persoană infectată cu COVID-19 dintre participanţii la Adria Tour, eveniment organizat de tenismanul sârb, care a programat în weekendul trecut etapa a doua, la Zadar (Croaţia). Djokovic a plecat rapid de la Zadar la Belgrad, unde a fost testat în cursul dimineţii de luni.

Într-un comunicat difuzat de presa locală, Djokovic a indicat că atât el, cât şi soţia sa au fost infectaţi, în timp ce în cazul copiilor rezultatele testelor au fost negative, relatează AFP și Reuters, citate de Agerpres.

„Când am ajuns la Belgrad, am mers să fim testaţi”, a declarat jucătorul de 33 de ani, care a precizat că nu manifestă niciun simptom. „Rezultatul meu este pozitiv, la fel al Jelenei (soţia sa – n. r.), în timp ce rezultatele copiilor noştri sunt negative. Regret profund fiecare caz individual de infectare”, a spus Djokovic. El speră că „numărul celor contaminaţi nu va creşte”.

„Voi rămâne în autoizolare următoarele 14 zile şi voi repeta testul peste cinci zile”, a adăugat el.

„Tot ce noi am făcut de o lună, a fost făcut cu inima curată şi cu intenţii sincere”, a declarat sârbul. Potrivit acestuia, turneul a fost organizat „în ideea de a-i ajuta pe jucătorii de tenis din regiune, de a crea condiţii pentru ca ei să joace, ca să obţină venituri pentru a trece mai uşor peste această perioadă dificilă”.

„Noi am organizat turneul în momentul când virusul slăbea, crezând că sunt întrunite condiţiile pentru desfăşurarea sa”, a insistat Djokovic în comunicat, subliniind că Adria Tour şi-a propus să trimită „mesaje de solidaritate, de respect, de fair-play”.

Un alt tenisman sârb, Viktor Troicki, a anunţat luni seară că el şi soţia sa însărcinată au fost testaţi pozitiv la Covid-19, alăturându-se astfel bulgarului Grigor Dimitrov şi croatului Borna Coric pe lista jucătorilor şi apropiaţilor acestora infectaţi după participarea la Adria Tour.

Troicki, ocupantul locului 184 ATP, a fost primul rival al lui Djokovic în prima etapă a turneului, desfăşurată la Belgrad pe un stadion plin, în care publicul nu a purtat mască, iar jucătorii s-au îmbrăţişat pe teren, au cinat împreună fără prea multe măsuri de protecţie şi au jucat inclusiv baschet.

Preparatorul fizic al lui Djokovic, Marko Paniki, şi antrenorul lui Dimitrov, Kristijan Groh, au fost printre cei testaţi pozitiv la noul coronavirus.

Finala turneului Adria Tour de la Zadar a fost anulată după ce bulgarul Dimitrov a fost testat pozitiv.

VIDEO – Detalii despre situația locurilor în Secția ATI a Spitalului Militar ROL 2

„Numărul pacienților diagnosticați cu COVID-19, internaţi în secția Terapie Intensivă a Spitalului ROL 2, a înregistrat o curbă ascendentă. La acest moment, în Secția ATI a Spitalului Militar ROL 2 sunt internați 14 pacienți, din care 6 sunt în stare critică, intubați, ventilați mecanic, cu disfuncții multiple de organe și sisteme și 8 în stare gravă, din care 2 sunt cu suport ventilator non-invaziv și 6 necesită oxigenoterapie”, a declarat Colonel medic dr. Narcis Tănase, medic primar ATI, coordonator nucleu I, într-un material video postat pe pagina de Facebook a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.

https://www.facebook.com/Spitalul.Universitar.Urgenta.Militar.Central/videos/293133685378755/

Material realizat de col. Oana Ciobanu și Daniel Iancu