26 septembrie – Ziua Mondială a Contracepției

Ziua Mondială a Contracepţiei a fost lansată în 2007 şi este marcată pe data de 26 septembrie în fiecare an. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), misiunea acestei zile este de a îmbunătăți conștientizarea tuturor metodelor contraceptive disponibile și de a permite tinerilor să facă alegeri în cunoștință de cauză cu privire la sănătatea lor sexuală și reproductivă.

În acest moment de criză internațională și incertitudine din cauza pandemiei COVID-19, serviciile fiabile de sănătate sexuală care oferă o gamă largă de opțiuni și informații sunt mai importante ca niciodată, potrivit Federației Internaționale de Ginecologie și Obstetrică (FIGO).

„Știam că 214 de milioane de fete și femei nu au vrut să rămână însărcinate, dar nu au avut acces la servicii și materiale de planificare familială, din foarte multe motive. Odată cu pandemia, aceste numere sunt în creștere. Mulți angajați în sănătate sexuală și reproductivă au fost redirecționați către alte servicii medicale, iar lanțurile de aprovizionare au fost întrerupte. Fetele și femeile se află în situații de blocare, ceea ce le împiedică grav accesul la servicii și consumabile”, spune Jill Sheffield, fondatoarea Women Deliver și președinta Comitetului FIGO pentru contracepție și planificare familială.

Metodele de contracepție includ pastile contraceptive orale, implanturi, injectabile, plasturi, inele vaginale, dispozitive intrauterine, prezervative, sterilizare masculină și feminină, metode de amenoree lactațională, metode de retragere și conștientizare a fertilității. Aceste metode au mecanisme diferite de acțiune și eficacitate în prevenirea sarcinii neintenționate. Eficacitatea metodelor se măsoară prin numărul de sarcini la 100 de femei care utilizează metoda pe an.

Ziua Mondială a Contracepției este susținută de o coaliție formată din 15 organizații internaționale neguvernamentale (ONG-uri), organizații guvernamentale și societăți științifice și medicale cu interes pentru sănătatea sexuală și reproductivă, potrivit your-life.com.

EXCLUSIV Primele elicoptere SMURD pentru salvare montană vor sosi în țară în ianuarie 2021

Primele elicoptere pentru salvare montană ale Serviciului Mobil de Urgențe, Reanimare și Descarcerare vor sosi în țară în 2021, în luna ianuarie, potrivit dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și șeful DSU.

Achiziționarea elicopterelor face parte dintr-un proiect SMURD de modernizare a flotei și de creștere a capacității de intervenție.

”Avem în vedere modernizarea flotei și creșterea capacității de intervenție mai ales pe salvare montană. Elicopterele sunt contractate deja, primele vor sosi în ianuarie anul viitor și o să începem să creăm puncte de lucru montane ale SMURD, care să fie mai aproape de munte pentru salvarea montană”, a declarat dr. Raed Arafat pentru Sănătatea.TV și RoHealthReview.ro.

Printre proiectele viitoare ale SMURD se regăsesc și crearea de puncte de intervenție în zonele rurale, transportul pacienților pe plămân artificial, achiziționarea de avioane SMURD moderne care să permită transportul a cel puțin doi pacienți de nivel de terapie intensivă și formarea personalului SMURD.

”Sunt mai multe aspecte pe care le avem în vedere pentru viitor. Unul este încă crearea de puncte de lucru și puncte de intervenție în zonele rurale, care nu sunt încă acoperite foarte bine. Creșterea nivelului calitativ este un alt obiectiv. De exemplu, avem colegi care deja lucrează pe conceptul de a avea plămân artificial poate pe o mașină sau pe viitor pe avioanele SMURD, să putem să transportăm un bolnav care este pe plămân artificial, nu pe ventilator, între spitale, în situații în care pacienții au nevoie de acest transfer. În prezent, dacă pacientul este pe plămân artificial este foarte greu să îl transporți pentru că nu avem aceste posibilități. (…) Mai mult decât atât, există acum un proiect pe fonduri europene pentru achiziționarea a două avioane moderne pentru SMURD care permit transportul a minim doi pacienți în avion de nivel de terapie intensivă. Sunt foarte multe proiecte, mai avem încă foarte mult de făcut. Dar primul lucru este partea calitativă și aici vin foarte multe proiecte pe partea de formare a personalului, fie pompieri, medici, asistenți. Deci personalul care trebuie păstrat la un nivel calitativ al cunoștințelor, al competențelor, la  un nivel calitativ înalt”, a subliniat șeful DSU.

Care sunt județele cu cele mai multe cazuri de coronavirus

Cele mai multe cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, înregistrate până în prezent, sunt în Bucureşti – 16.096 şi în judeţele Suceava – 6.387, Braşov – 5.787, Prahova – 5.558 şi Argeş – 5.447, potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS).

Peste 4.000 de îmbolnăviri s-au înregistrat în judeţele Iaşi, Bacău şi Galaţi, peste 3.000 în judeţele Bihor, Cluj, Dâmboviţa, Timiş, Neamţ, iar peste 2.000 de cazuri sunt în judeţele Arad, Brăila, Buzău, Constanţa, Dolj, Hunedoara, Ilfov, Sibiu, Vaslui, Vrancea, Vâlcea.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS), distribuţia pe judeţe a cazurilor este următoarea:
* Alba – 1.649
* Arad – 2.538
* Argeş – 5.447
* Bacău – 4.150
* Bihor – 3.416
* Bistriţa-Năsăud – 1.443
* Botoşani – 1.604
* Braşov – 5.784
* Brăila – 2.290
* Buzău – 2.713
* Caraş-Severin – 1.237
* Călăraşi – 785
* Cluj – 3.099
* Constanţa – 2.565
* Covasna – 1.141
* Dâmboviţa – 3.835
* Dolj – 2.622
* Galaţi – 4.049
* Giurgiu – 1.042
* Gorj – 1.908
* Harghita – 926
* Hunedoara – 2.202
* Ialomiţa – 1.205
* Iaşi – 4.576
* Ilfov – 3.127
* Maramureş – 1.906
* Mehedinţi – 1.396
* Mureş – 1.739
* Neamţ – 3.003
* Olt – 1.778
* Prahova – 5.558
* Satu Mare – 592
* Sălaj – 638
* Sibiu – 2.054
* Suceava – 6.387
* Teleorman – 1.121
* Timiş – 3.706
* Tulcea – 805
* Vaslui – 2.719
* Vâlcea – 2.058
* Vrancea – 2.651
* Bucureşti – 16.096

Alte 123 de cazuri nu sunt atribuite niciunui judeţ.
Pe teritoriul României au fost confirmate, până vineri, 119.683 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Milioane de intervenții și zeci de mii de vieți salvate de SMURD în 30 de ani

Dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență și omul care a pus bazele Serviciului Mobil de Urgențe, Reanimare și Descarcerare (SMURD) în România a declarat că în 30 de ani de activitate SMURD a efectuat milioane de intervenții, zeci de mii de ore de zbor și a salvat viețile a zeci de mii de pacienți. Acest fapt face ca SMURD să fie un element indispensabil al sistemului de urgență din țara noastră.

”Din punctul nostru de vedere, SMURD este o parte indispensabilă din sistemul de urgență. Să ne gândim. Suntem deja la 1.200-1.300 de intervenții pe zi, deci peste 1.000 de pacienți pe zi. Pe lângă o medie de 20-25 de intervenții aeriene pe zi de salvare. Vorbim de transport neonatal specializat unde avem cazuri zilnic, fie cu elicopterele fie cu mașinile de terapie intensivă neonatală. Dacă am face un experiment, să zicem că SMURD nu mai există pentru 24 de ore, fără discuție acest lucru ar însemna că unii oameni nu vor avea asistență de urgență potrivită,  unii vor avea viața pusă în pericol și unii poate nu vor mai fi în viață”, a declarat dr. Raed Arafat interviu LIVE acordat pentru Sănătatea.TV și RoHealthReview cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la înființarea SMURD.

Potrivit inițiatorului SMURD în România, până în prezent se poate vorbi de milioane de intervenții, zeci de mii de vieți salvate și chiar zeci de mii de ore de zbor. Totul în favoarea populației.

Impactul pandemiei asupra activității SMURD

Serviciul SMURD a fost implicat încă de la început, alături de celelalte servicii sanitare, în gestionarea situației create de noul coronavirus, având un rol esențial.

”Mașinile SMURD și mașinile de multiple victime au fost printre primele echipe care s-au folosit în transportul persoanelor pozitive sau suspecte de SARS-CoV-2. Folosind izoletele în primă fază, folosim personalul paramedical care a intervenit. Ne-am implicat din primul minut alături de serviciul de Ambulanță și celelalte servicii medicale. Dar, rolul SMURD, mai ales în astfel de situații, mai ales când ai  o situație incertă, o situație de calamitate să zicem sau o potențială calamitate care să se dezvolte într-un dezastru, este unul major, împreună cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

SMURD a fost înființat în anii 90, ca o operațiune voluntară

SMURD a fost înființat în anul 1990 de dr. Raed Arafat și a început ca o operațiune voluntară sub Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă de la Spitalul Județean Mureș. Un an mai târziu, în 1991, SMURD-ului i s-au alăturat și Pompierii din Mureș și astfel s-a conturat modelul pe care îl știm și astăzi, de colaborare intensă între unitatea de primiri urgențe și pompieri, model care duce asistența de urgență cât mai aproape de pacient, la un nivel cât mai înalt posibil, după cum a subliniat Arafat.

”În septembrie 1990 a fost prima echipă care a fost nucleul acestui serviciu. Poate atunci nimeni nu știa și nici nu își imagina unde se va ajunge. Dar, pe parcurs, am evoluat și am ajuns la un sistem național, un sistem care a fost dezvoltat cel puțin în două etape, o etapă de jos în sus, în Mureș, după care în 1993 Bihor, Sibiu, în 1994 Clujul care inițial a refuzat modelul acesta, apoi l-a adoptat, după care Timișoara și Craiova, Iași, Hunedoara. Apoi, etapa a doua, din 2007 când s-a luat decizia să se facă pe plan național și am stabilit și s-a mers de sus în jos în dezvoltarea acestui serviciu. În 2012 am ajuns să îl operaționalizăm în ultimul județ din România, care nu avea încă acest serviciu. E o evoluție care a inclus foarte multe aspecte, pe lângă dezvoltarea SMURD-ului. SMURD-ul a început în 1990, dar în 1993 a fost înființată prima cameră de resuscitare, iar în 1994 a apărut prima unitate de primiri urgențe după un model mai mult americano-britanic. (…) Toate au venit în paralel cu dezvoltarea conceptului SMURD în prespital și au venit să completeze acest concept. Nu mai vorbim și de partea aviatică, care a început prin 1997 folosind elicoptere închiriate, diferite modalități mai mult sau mai puțin improvizate până am ajuns în 2004 să lucrăm cu aviația Ministerului de Interne. Acum vorbim deja de mii de ore de zbor, de mii de intervenții în beneficiul populației și care sunt realizate de la mai multe puncte aeriene de salvare. Inițial era Mureșul, după care a început București, iar acum avem Arad, Iași, Craiova, Galați, Jibou, Constanța, deci sunt mai multe puncte de unde putem ajunge la pacienți și unde putem să acordăm o asistență de urgență de un nivel înalt populației”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne.

Trecerea denumirii SMURD în lege, una dintre provocările cele mai mari din istoria SMURD

De-a lungul timpului, Serviciul Mobil de Urgențe, Reanimare și Descarcerare s-a confruntat cu multe provocări, însăși înființarea SMURD fiind o provocare la acea vreme. Una dintre acestea, potrivit dr. Raed Arafat, a fost trecerea denumirii SMURD în lege.

”Oficial, în lege, menționarea SMURD sau a activității acesteia s-a făcut prima dată într-un mod voalat, în 1993, în Legea corpului pompierilor militari unde s-a scris o frază potrivit căreia pompierii militari participă la asistența medicală de urgență. Dar nu puteam să scriem denumirea SMURD, presiunea împotriva serviciului era foarte mare. Însă, prin înțelepciunea domnului general Crăciun, am introdus o frază care să ne permită activitatea și să continuăm ce facem și într-adevăr asta s-a făcut în 1993. Iar în 2006 am avut prima dată menționat modelul SMURD, ca model, ca sistem, ca serviciu în Legea sănătății, Legea 95. Modul în care am evoluat a fost că legea s-a croit în funcție de ceea ce s-a făcut și nu legea a creat ce se făcea. Adică legea a fost croită ca să se adapteze sau să adaptăm sistemul la ce aveam ca model în țară, care era deja probat, dovedit, funcțional, ca să ne permită să îl ducem mai departe în restul țării și să îl oficializăm”, a mai spus Raed Arafat.

Potrivit șefului DSU, ”SMURD a fost poate și un vehicul care a tras după el anumite componente din sistemul sanitar și le-a încurajat să se schimbe către un concept mai modern în acordarea asitenței medicale de urgență, inclusiv în interiorul spitalului.”

Novavax a demarat testul clinic de ultimă fază pentru vaccinul său experimental împotriva COVID-19

Compania americană de biotehnologie Novavax a anunţat că a început în Regatul Unit un test clinic de ultimă fază al vaccinului său experimental împotriva COVID-19, relatează AFP, potrivit presei internaționale.

Testul vizează să includă 10.000 de participanţi între 18 şi 84 de ani.

„Din cauza actualului nivelul ridicat de transmisie a SARS-CoV-2 şi dat fiind că va continua probabil să fie ridicat în Regatul Unit, suntem optimişti că testul clinic va beneficia de o recrutare rapidă şi în scurt timp va produce rezultate despre eficienţa” vaccinului de la Novavax, a declarat într-un comunicat directorul de cercetare şi dezvoltare al companiei, Gregory Glenn.

Este al 11-lea vaccin experimental din lume care intră în ultima fază a testelor clinice, pe zeci de mii de participanţi, dintre care în general jumătate primesc un placebo şi restul vaccinul.

Proiectele occidentale cel mai avansate sunt cele dezvoltate de AstraZeneca, partener al Universităţii Oxford, de Pfizer şi de Moderna. Proiecte chineze şi ruseşti au atins, de asemenea, ultima fază a testelor.

Novavax este una din cele şase companii care au fost finanţate cu mai multe sute de milioane de dolari de la guvernul american şi a cincea care intră în faza a treia. Ea a primit peste 1,6 miliarde de dolari din bugetul SUA pentru a finanţa producţia a 100 de milioane de doze.

Farmaciile independente, scrisoare către autorități pentru respectarea termenelor de plată

Asociaţia Farmaciilor Independente Ethica a trimis o adresă către Ministerul Finanțelor Publice şi către Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin care solicită respectarea termenelor de plată a medicamentelor eliberate de farmacii în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

Potrivit unui comunicat de presă al Asociației, întârzierea în plata acestor medicamente , de data aceasta cu peste o lună şi jumătate, aduce prejudicii grave farmaciilor independente care pot intra în blocaj financiar și pot ajunge chiar la suspendarea activității, cu efecte negative asupra accesului pacienților la medicamente, precum și asupra personalului farmaceutic.

Reprezentanții Asociaţiei Farmaciilor Independente Ethica au explicat că blocajul financiar este o realitate pentru farmaciile independente din cauza mai multor factori.

Unul dintre factori este acela că pentru protejarea personalului farmaceutic, cât și a populației, farmaciile comunitare au realizat investiții suplimentare pentru reamenajarea spațiului, precum paravane de protecție, modificarea structurii ușilor de acces, dotarea farmaciei cu geam de gardă, pentru achiziționarea materialelor de protecție a personalului (măști, mănuși, halate, bonete, etc, și pentru dotarea farmaciei cu materiale de dezinfectare, precum soluții dezinfectante sau lămpi UV.

De asemenea, potrivit Asociației, un alt factor este acela că mai puţini pacienţi trec pragul farmaciilor, fie din cauza restricțiilor de deplasare impuse de autorități, fie din cauza problemelor financiare cu care se confruntă populația.

Totodată, furnizorii de medicamente și produse de protecție au scurtat termenele de plată pentru facturi sau chiar au impus plata pe loc sau plata în avans a produselor achiziționate, au precizat reprezentanții Asociației.

Aceștia au adăugat că un alt factor al blocajului financiar îl reprezintă lipsa numeroaselor medicamente pentru boli cronice pune o presiune suplimentară asupra farmaciștilor, care sunt cu atât mai expuși cu cât pacienții, din păcate, trebuie să caute medicamentele necesare din farmacie în farmacie.

 

O parte din despăgubirile pentru efectele secundare ale vaccinului AstraZeneca, plătite de statele UE

Statele membre UE vor achita o parte din despăgubirile care ar putea fi solicitate în justiţie ca urmare a efectelor secundare ale vaccinului împotriva COVID-19 dezvoltat de grupul farmaceutic britanic AstraZeneca, potrivit termenilor unui acord care include condiţii diferite faţă de un alt acord convenit cu grupul farmaceutic francez Sanofi, a declarat un oficial european pentru Reuters.

Acordul cu AstraZeneca, care transferă pe seama contribuabililor o parte din riscurile asociate cu lansarea unui vaccin, a fost convenit în august iar clauzele cu privire la responsabilitate nu au fost dezvăluite până acum. Potrivit acestui acord, AstraZeneca va plăti costuri legale numai până la un anumit prag, a dezvăluit oficialul citat de Reuters, care nu a precizat care este acest prag şi nici cum anume vor fi împărţite costurile între guvernele europene.

Protecţia financiară ar urma să acopere atât costurile legale cât şi posibilele despăgubiri, ceea ce este ar putea fi important în eventualitatea în care ceva va merge prost.

În schimbul unui preţ mai mare pentru vaccinul său, producătorul francez Sanofi, care colaborează cu GlaxoSmithKline în calitate de partener, nu a obţinut acoperirea riscurilor acordată rivalului AstraZeneca.

Oficialul citat de Reuters a precizat că în conformitate cu acordul convenit cu AstraZeneca, ţările UE au acceptat să plătească un preţ de 2,5 euro pentru fiecare doză de vaccin, în timp ce Sanofi a negociat un preţ de aproximativ 10 euro pentru fiecare doză.

Acordurile reflectă strategiile diferite adoptate de doi dintre cei mai mari producători mondiali de medicamente pentru a se proteja, în contextul intensificării dezbaterii cu privire la cine este responsabil pentru efectele secundare ale vaccinurilor împotriva COVID-19. Acoperirea financiară a acestor riscuri este un element crucial în negocierile dintre producătorii de medicamente cu guvernele care sunt interesate să obţină în avans vaccinuri împotriva COVID-19.

Poziţia UE cu privire la „liabilities” ar putea explica de ce blocul comunitar, care are o populaţie mai mare decât SUA, este în urma Washingtonului în asigurarea de posibile vaccinuri împotriva COVID-19. Sistemul american transferă responsabilitatea pentru vaccinuri în întregime pe seama guvernului şi protejează producătorii de medicamente deoarece se consideră că o vaccinare răspândită împotriva COVID-19 este benefică pentru societate.

Modificările aduse Legii carantinei, promulgate de președintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, modificarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

Potrivit legii iniţiate de senatorii Robert Cazanciuc (PSD), Daniel Fenechiu (PNL), Cseke Attila (UDMR) şi George Dircă (USR), orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ individual emis poate introduce, în termen de cel mult 24 de ore de la data comunicării deciziei Direcţiei de sănătate publică, acţiune la judecătorie, solicitând anularea actului. Cererile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.

Actul normativ stipulează că apelul se soluţionează de secţia civilă a tribunalului într-un termen ce nu va depăşi 24 de ore de la data sesizării instanţei.

Dispoziţiile legii sunt aplicabile şi proceselor în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a acesteia. Dosarele se trimit, de urgenţă, pe cale administrativă, secţiilor devenite competente să le judece potrivit prezentei legi.

GCS: 1.629 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV-2

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.629 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Astfel, până vineri, pe teritoriul României, au fost confirmate 119.683 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar un număr de 96.158 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 600 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Totodată, până astăzi, 4.633 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 24.09.2020 (10:00) – 25.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 42 de decese (25 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Covasna, Giurgiu, Ialomița, Iași, Mehedinți, Prahova, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.

41 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.245. Dintre acestea, 508 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.328.322 de teste. Dintre acestea 25.494 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.879 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.615 la cerere.

Pe teritoriul României, 9.352 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.004 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.850 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.

 

Dr. Raed Arafat despre un posibil nou lockdown

Dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat într-o intervenție LIVE pe Sănătatea.TV și RoHealthReview că momentan nu s-a pus în discuție aplicarea unor măsuri restrictive la nivel de România în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, așa cum au procedat alte state, printre care Franța și Israel, și nici a unui nou lockdown. În același timp, însă, a precizat că nimeni nu poate spune ferm că acest lucru nu ar fi posibil, în funcție de evoluția pandemiei.

”La acest moment nu s-a pus în discuție acest subiect, dar ce pot să spun este că totul depinde de noi. Lucrăm împreună și lucrăm foarte atent. Împreună putem să prevenim o situație care să ne ducă către măsuri drastice, să zicem. Dar astfel de măsuri pot fi luate, iarăși, în zone izolate, pe alocuri. Trebuie să înțelegem că noi, cu toții, avem un rol major în a preveni necesitatea unor astfel de măsuri. Nimeni nu poate să spună că sută la sută nu, dar noi sperăm să nu ajungem în această situație”, a declarat dr. Raed Arafat.

Dubla epidemie, de COVID-19 și gripă sezonieră, o realitate

Legat de dubla epidemie de care se vorbește în ultima, de COVID-19 și gripa sezonieră, dr. Arafat a menționat: ” Este o realitate, deci este posibil să avem un impact având și gripă sezonieră și SARS-CoV-2. Dar, în același timp, trebuie să înțelegem că dacă purtăm mască impactul gripei sezoniere ar putea să scadă. Dacă ne vaccinăm, scade și mai mult acest impact. Noi am insistat în această perioadă ca populația să se vaccineze împotriva gripei sezoniere sau împotriva virusului care o cauzează astfel încât să reușim să stopăm măcar o parte din problema cu care ne confruntăm în timpul iernii.”

Pe alocuri, dacă apar focare, școlile s-ar putea închide

În ceea ce privește impactul pe care deschiderea noului an școlar l-a avut asupra evoluției numărului de cazuri noi de COVID-19, secretarul de stat a precizat că încă este devreme să se vorbească despre acest impact, fiind necesare 14-20 de zile de la reluarea cursurilor pentru a se putea trage o concluzie.

Totodată, șeful DSU a menționat că este posibil ca, pe alocuri, să se închidă școlile, dacă apar focare în ele.