SCJU Târgu Mureș sistează internările cronice

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu Mureș a decis astăzi, 12 octombrie 2020, sistarea tuturor internărilor cronice, asigurându-se doar internările de urgență și internările care nu suportă amânare, potrivit unui comunicat de presă a instituției medicale.

”Pacienții care se prezintă pentru urgențe vor fi triați într-un cort în curtea din spate de către un medic din UPU, conform procedurii de triaj, iar accesul în spital se va face doar pe poarta de urgență. Este interzis accesul tuturor vizitatorilor în spital”, se arată în comunicatul de presă.

Măsurile au fost luate în vederea limitării răspândirii COVID-19, ținându-se cont de situația epidemiologică din cadrul SCJU Târgu Mureș, dar și de cea de pe plan național.

Medicii de la SCJU Târgu Mureș au salvat piciorul unei fetițe de 9 ani, rănită într-un accident rutier

O echipă mixtă de medici din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş – chirurgie plastică, chirurgie pediatrică, ortopedie pediatrică şi ATI pediatrie – coordonată de Dr. Dorin Dorobanţu, şeful Compartimentului Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă, a realizat o intervenţie complexă de salvare a piciorului unei fetiţe de 9 ani, prin reconstruirea acestuia după un traumatism prin strivire-avulsie  (smulgere) extensivă tegumentară şi de părţi moi, informează un comunicat de presă al unității medicale.

Fetița s-a internat în data de 05.09.2020 prin transfer de la Baia Mare cu  politraumatism prin accident rutier, după ce a ieșit cu bicicleta în fața unui camion.

Cazul a ajuns la Târgu Mureş, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, la 24 de ore de la accident, după ce, iniţial, pacienta a fost internată la Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, unde au fost curăţate parţial plăgile, dar s-a solicitat transferul pacientei la Târgu Mureş pentru că la Baia Mare nu aveau posibilitatea de a trata cazul în complexitatea lui.

Potrivit sursei citate, „pacienta prezenta fractură de femur cominutivă bilaterală, asociată pe membrul inferior drept, cu un traumatism prin strivire-avulsie extensivă tegumentară şi de părţi moi, dezmănuşare circulară coapse şi gambe şi dezorganizarea musculaturii la nivelul gambei. De asemenea, prezenta fractură claviculară dreptă fără indicaţie operatorie, fractură de coloană cervicală amielică, avulsie (separare prin ruptură sau smulgere a unei formațiuni anatomice) parţială pavilion auricular drept şi parţial scalp regiune temporo-parietală dreaptă, multiple alte plăgi şi dermabraziuni intens poluate.

Având în vedere vârsta şi leziunile pacientei, după o minimă pregătire preoperatorie s-a intrat în sala de operaţie în echipă mixtă chirurgie plastică, chirurgie pediatrică şi ortopedie pediatrică, cu suportul medicilor de gardă de pe linia ATI pediatrie, intervenţie care a durat aproximativ 7 ore.

Existând un risc vital în urma traumatismului, echipa medicală a trebuit să ia o decizie extrem de dificilă referitoare la reconstrucţia membrului inferior drept sau amputaţia aceastuia, din cauza gravităţii leziunilor şi a riscului vital semnificativ reprezentat de intervenţia reconstructivă pe membru inferior drept.

În urma evaluării, echipa medicală a decis păstrarea membrului inferior şi efectuarea intervenţiilor necesare de reconstruire a acestuia.

Astfel, s-a efectuat în urgenţă intervenţia de osteosinteză femur bilateral, acoperirea defectelor de părţi moi cu lambouri musculare translate şi rotate şi a defectelor tegumentare prin reaplicarea lamboului tegumentar avulsionat după prelucrarea acestuia ca grefă de piele liberă toată grăsimea.

De asemenea, s-au prelucrat celelalte plăgi, avulsia de pavilion auricular, plaga de scalp şi plăgile poluate.

Evoluţia ulterioară a fost dificilă, dar lent favorabilă. Membrul inferior drept a mai necesitat intervenţii succesive de revizie de plagă, aplicare de pansament cu presiune negativă şi încă două etape de grefare cutanată.

Tot acest tratament a fost efectuat în continuare de către echipa mixtă chirurgie plastică şi chirurgie pediatrică şi cu susţinerea funcţiilor vitale ale pacientei în terapie intensivă pediatrică.

Toate manevrele de pansament s-au efectuat sub anestezie generală pentru a scădea la minim suferinţa pacientei.

Astăzi, 12 octombrie 2020, echipa medical a realizat primul pansament fără anestezie generală, discutand cu pacienta şi cu mama acesteia, despre situaţia piciorului şi problemele existente, urmând ca aceasta să fie îndrumată spre recuperare medicală şi fizio-kinetoterapie, asociate cu asistenţă psihologică pentru depăşirea traumei psihice, cu reevaluări ulterioare chirurgicale, dacă va fi necesar.

Echipa medicală coordonată de Dr. Dorin Dorobanţu, atât în urgenţă, cât şi ulterior:

  • Urgenţă ATI – Dr. Ionuţ Branea, dr. Codrin Bucur, iar terapia ulterioară şi anesteziile în evaluări au fost efectuate de Compartimentul ATI pediatrie coordonat de dna. Dr. Simona Marinescu;
  • Dr. Florin Patraulea, medic primar Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică;
  • Dr. Derzsi Zoltan, medic specialist Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică;
  • Dr. Radu Prişcă, medic specialist Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică;
  • Dr. Georgeta Cif, medic specialist Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă;
  • Dr. Cristian Vintilă, medic rezident Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă.

De altfel, aceasta nu este singura reuşită medicală în această perioadă extrem de dificilă creată de pandemia COVID-19.

La începutul lunii septembrie, tot în cadrul Compartimentului Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă s-a efectuat o intervenţie de replantare antebraţ drept unui pacient, în urma unui accident industrial. Intervenţia a fost un succes, pacientul fiind externat după două săptămâni, urmând a fi monitorizat în continuare în vederea continuării tratamentului reconstructiv şi de recuperare.”

Există decizie politică, trebuie să existe și capacitate de producție pentru Remdesivir, spune premierul

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că există decizie politică în privinţa medicamentului Remdesivir, însă a subliniat că problema este să existe companii care să aibă capacitatea să introducă în fabricaţie acest medicament.

„Decizia politică există şi în privinţa Remdesivir şi în privinţa Favipiravir, problema este să existe companii care să aibă capacitatea să introducă în fabricaţie şi mai ales să existe îndeplinite condiţiile legale pentru a putea produce şi vinde pe piaţă acest medicament. (…) Ştiu sigur că există o companie care ar putea într-un termen rezonabil să introducă în fabricaţie Favipiravirul. Toate aceste tratamente sunt tratamente off-label, nu sunt nişte tratamente certe care să ştii 100% că dau (n.r. – rezultate). Se încearcă diferite tratamente, de exemplu la Matei Balş se foloseşte tratamentul cu anticorpi (…) şi la Timişoara se testează. În toată lumea, nu numai la noi, se fac tratamente off-label. Noi, de exemplu, Favipiravirul, primul lot, l-am avut ca o donaţie pentru a face testare clinică”, a spus Orban, după o şedinţă a conducerii PNL.

Capacitatea de testare în România pentru COVID-19 ar putea crește și mai mult

Capacitatea de testare în România, în perioada următoare, ar putea să crească și mai mult. Este declarația făcută astăzi de premierul Ludovic Orban.

”Cu siguranță capacitatea de testare poate crește și mai mult. Ați văzut că și săptămâna trecută s-au depășit chiar 30.000 de teste, continuând să creștem capacitatea de testare. (…) Problema care este? Că nu poți să pui în funcțiune un centru de testare decât în anumite condiții. Nu e suficient numai aparatul, e nevoie de o incintă care să ofere condițiile de siguranță, e nevoie de specialiști care trebuie să fie pregătiți pentru a putea analiza aceste teste și pentru a putea pune diagnosticul”, a menționat premierul Orban în cadrul unor declarații de presă.

Întrebat de numărul de teste efectuate în ultimele 24 de ore, de numai 10.051, premierul a declarat: ”Știți foarte bine că, de regulă, duminică spre luni se fac cele mai puține teste. De regulă se efectuau, în săptămânile anterioare, în această zi cam 7.000-8.000 de teste. A crescut un pic capacitatea la 10.000 și vom crește în continuare capacitatea.”

Premierul Ludovic Orban cere pacienților să nu își mai facă stocuri de Euthyrox

Premierul Ludovic Orban a solicitat pacienților care au nevoie de Euthyrox să nu își mai facă stocuri cu acest medicament, astfel încât, acesta să rămână disponibil în farmacii și pentru alți pacienți care au nevoie de el.

”Am cerut suplimentarea dozelor de Euthyrox, dar în același timp fac din nou un apel către cei care au nevoie de Euthyrox să nu își facă stocuri pentru că noi am crescut cu 30% cantitatea scoasă pe piață. Ca să nu meargă lumea la farmacii atât de des am dat posibilitatea să se dea medicamentul pe o perioadă mai lungă de o lună, pe trei luni. Dar oamenii și-au făcut stocuri. Și e păcat că rămân alții fără”, a declarat premierul Ludovic Orban în cadrul unor declarații de presă de astăzi.

 

2.069 cazuri noi de COVID-19 și 56 de decese în ultimele 24 de ore

Numărul cazurilor noi de COVID-19, în ultimele 24 de ore, este de 2.069 de cazuri. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Numărul testelor efectuate în acest interval a fost de 10.051. De asemenea, din cauza infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2 și-au pierdut viața alte 56 de persoane. În ceea ce privește numărul de pacienți internați la ATI, acesta este de 628, informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Potrivit GCS, până astăzi, 12 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 157.352 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 118.912 pacienți au fost declarați vindecați.

Numărul total al deceselor în rândul persoanelor diagnosticate cu COVID-19, până astăzi, a ajuns la 5.467.

În intervalul 11.10.2020 (10:00) – 12.10.2020 (10:00) au fost raportate 56 de decese (37 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Vaslui și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 21 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.365. Dintre acestea, 628 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.682.588 de teste. Dintre acestea, 10.051 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 6.605 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.446 la cerere.

Pe teritoriul României, 14.446 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.866 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 31.314 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.

 

Orban propune sistarea evenimentelor private sau revenirea la vechiul sistem de 20 de persoane

Premierul Ludovic Orban a anunțat astăzi, în cadrul unor declarații de presă, că propune sistarea evenimentelor private sau revenirea la sistemul vechi în care erau acceptate maxim 20 de persoane în cadrul acestor evenimente.

Măsura ar putea fi luată în vederea reducerii numărului de îmbolnăviri cu COVID-19.

”Să vă spun eu o restricție pe care am gândit-o, pentru că am văzut că nu peste tot comitele județene pentru situații de urgență iau decizia respectivă. Eu voi propune sistarea evenimentelor private. Este clar că reprezintă una din principalele surse de îmbolnăvire. Sau revenirea la vechiul sistem de 20 de persoane. Astăzi evenimentele se organizează cu maxim 50 de persoane în spații închise și cu 100 de persoane în spații exterioare. Asta este legea. Sunt foarte mulți organizatori de evenimente și foarte mulți care nu respectă aceste reguli în organizarea nunților. Și e posibilinclusiv să luăm decizia de a nu mai permite organizarea unor astfel de evenimente”, a declarat Ludovic Orban.

 

 

Dr. Sandra Alexiu: Medicii de familie nu vor face față și nici nu sunt ajutați

Dr. Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, a declarat pentru Sănătatea.TV și RoHealthReview.ro, ca urmare a declarațiilor ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, și a consilierului acestuia, că există posibilitatea ca medicii de familie să nu mai facă față în contextul în care numărul de cazuri de COVID-19 crește, peste acesta suprapunându-se și pacienții cu gripă, iar medicii de familie trebuie să monitorizeze și să trateze nu doar aceste categorii de pacienți ci și pe cei cu alte patologii.

”Se înmulțește numărul de cazuri. Era de așteptat acest lucru, s-a întâmplat peste tot în lume. Cu toate măsurile de relaxare s-a accentuat numărul de cazuri. Se vede și este epidemiologic logic să se întâmple lucrul acesta. Sigur că atunci când se înmulțește numărul de cazuri și povara acțiunilor pe care le avem noi crește. În situația asta te așezi și cauți soluții logice. (…) Vor să monitorizăm și să facem asta telefonic, atunci să ne lase să facem asta telefonic la orice moment în care ni se cere acest lucru. Noi nu putem să gestionăm în șapte ore cabinet plus ore de domiciliu contractate în total cu Casa de Asigurări tot ce apare peste noapte. Să ni se lase liber să monitorizăm și să putem trece în softul de consultații aceste monitorizări care se fac oricând. Să nu vă imaginați că medicul de familie își închide telefonul la ora la care iese din cabinet. Pacienții sună și când suntem acasă. Absolut toți medicii de familie pe care îi cunosc consultă prin teleconsultație aproape la orice oră din zi și din noapte și inclusiv în weekend. Iar nouă Casa de Asigurări nu ne recunoaște aceste teleconsultații pentru a ni le plăti. Ei ne decontează în orele acelea pe care le avem contractate. Însă și în afara acelor ore suntem lângă pacienți. Sunt pacienții noștri, cum să nu le răspunzi când au o situație de urgență? Deci trebuie să discuți cu oamenii din cabinete ca să vezi realitatea din teren”, a declarat dr. Sandra Alexiu.

În ceea ce privește monitorizarea la domiciliu a persoanelor cu COVID-19 asimptomatice sau cu simptome ușoare, dr. Sandra Alexiu a menționat: ”Să monitorizezi zilnic la domiciliu asta depășește orice imaginație. (…) Nicăieri nu se face monitorizare la domiciliu. Toți colegii noștri din lumea aceasta, medici de familie, monitorizează pacienții prin teleconsultație. Există ghiduri, ghiduri pe care noi le-am tradus și le-am adaptat încă din martie. Nimeni nu se duce la domiciliu, nimeni nu își pune în pericol armate de profesioniști când ai atât de puțini. Mai ales când ai criza de profesioniști existentă în România. Suntem cu 10.000 mai puțini decât eram în urmă cu cinci ani. Este iresponsabilitate pur și simplu.”

Legat de realizarea anchetelor epidemiologice telefonice de către medicii de familie, dr. Sandra Alexiu este de părere că acestea ar putea fi realizate de alte persoane astfel încât să nu se aglomereze activitatea medicului de familie sau măcar să fie sprijiniți să facă acest lucru. Altfel, medicii de familie nu vor face față.

”Nu vom face față și nici nu suntem ajutați. Nu suntem sprijiniți, nu suntem înțeleși, ni se pune în cârcă tot mai mult. După ce că suntem atât de aglomerați, vine și ne întreabă Guvernul dacă am vrea să lucrăm în plus patru ore zilnice să facem anchete epidemiologice la DSP-uri? (…) Adică mă rup de mediul meu de cabinet și de medic unde pot să fac treabă inclusiv monitorizând telefonic pacienții. Ancheta telefonică epidemiologică se face cu persoanele pozitive și cu contacții de la care trebuie să stabilești o listă de contacți cu nume, prenume și număr de telefon. Îi iei la telefon și îi întrebi. Asta este ancheta telefonică epidemiologică ca să stabilești. Deci nu îl consulți, nu îl evaluezi, nu îl pui să își ia pulsul, nu îl pui să se uite în oglindă să vezi dacă are roșu în gât. Nu faci teleconsultație, faci doar anchetă telefonică. Asta face un om care este instruit o jumătate de zi, eventual care să aibă noțiuni minime de comunicare. Nu pui medici. Îi iei din timpul lor în care pot face monitorizare telefonică, teleconsultație, dar plătește-i să facă lucrul acesta sau ajută-i, stimulează-i. Se vorbește despre noi în modul cel mai peiorativ cu putință la orice nivel a-i lua în țara asta. Și brusc când e nevoie își aduc aminte că existăm. Nu mai este acceptabil sub nicio formă. Un corp întreg profesional ținut așa, numai la nevoie de pus pe rană, și în rest călcat în picioare. Nu se mai poate”, a mai subliniat dr. Sandra Alexiu.

 

Marea Britanie: Angajaţi din prima linie a sistemului medical, vaccinaţi cu ser BCG

Vaccinul BCG, folosit pe scară largă împotriva tuberculozei, va fi testat pe angajaţi din prima linie a sistemului medical din Marea Britanie pentru a se analiza eficienţa sa împotriva maladiei COVID-19, au anunţat coordonatorii diviziei britanice a unui studiu global, potrivit Reuters.

Vaccinul BCG (Bacil Calmette-Guerin), folosit pentru a furniza protecţie împotriva tuberculozei, induce o reacţie amplă a sistemului imunitar înnăscut şi s-a dovedit că asigură protecţie împotriva infecţiilor şi bolilor grave cauzate de alţi patogeni care afectează sistemul respirator.

„S-a demonstrat că BCG stimulează imunitatea într-o manieră generalizată, fapt care ar putea să ofere o anumită protecţie împotriva COVID-19”, a declarat John Campbell, profesor la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Exeter din Marea Britanie.

„Încercăm să aflăm dacă vaccinul BCG ar putea să ajute la protejarea persoanelor care prezintă riscul de a contracta COVID-19. Dacă se va dovedi acest lucru, am putea să salvăm multe vieţi prin administrarea acestui vaccin sau prin suplimentarea vaccinării actuale cu BCG, care este eficientă prin prisma costurilor”, a adăugat profesorul britanic.

Studiul britanic face parte dintr-un studiu internaţional coordonat de Australia, lansat în luna aprilie şi care include divizii în Olanda, Spania şi Brazilia. Vaccinul BCG este testat ca măsură de protecţie împotriva COVID-19 şi în Africa de Sud.

În Marea Britanie, coordonatorii studiului recrutează voluntari înainte de sosirea lunilor de iarnă, despre care specialiştii au avertizat că ar putea fi foarte dificile în contextul în care această ţară se confruntă deja cu cel de-al doilea val de infectări cu noul coronavirus.

Prim-ministrul Boris Johnson a declarat că restricţiile impuse pentru a limita pandemia de COVID-19 ar putea fi menţinute până în primăvara anului 2021.

Divizia britanică a acestui studiu internaţional, coordonată de Universitatea Exeter, va recruta 1.000 de persoane care lucrează în azilurile de bătrâni şi în centrele medicale comunitare aflate în proximitatea acestui oraş din comitatul Devon, aflat în sud-vestul Angliei.

În cadrul studiului global, vor fi recrutaţi peste 10.000 de angajaţi care lucrează în sisteme naţionale de sănătate.

Ministrul Sănătăţii, mesaj către credincioşii care doreau să meargă la pelerinajul Sfintei Parascheva

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că persoanele nemulţumite că nu se mai organizează pelerinaj de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva trebuie să înţeleagă că „avem o sărbătoare religioasă într-un context pandemic”.

„Să se gândească că avem o sărbătoare religioasă într-un context pandemic. Tot ceea ce a însemnat acest an a însemnat un an diferit faţă de ceilalţi ani atât ca sărbători pascale, ca Rusalii, vacanţe, început de an, ca şcoală în general. Haideţi să gândim că trebuie să adaptăm acest pelerinaj la pandemie şi nu pandemia la pelerinaj. Să ne gândim totuşi la cei care sunt în spitale, la cei care şi-au pierdut viaţa şi la corpul medical. Suntem acolo, şi noi avem credinţa în suflet, cu toţii o avem, toţi ne rugăm şi la intrarea în schimb şi la ieşirea din schimb şi pentru cei care îi îngrijim”, a spus duminică ministrul Sănătăţii, întrebat la Iaşi ce mesaj are pentru cei care au protestat două zile la rând în faţa Mitropoliei Moldovei în legătură cu organizarea pelerinajului, potrivit Agerpres.

Ministrul Sănătăţii a precizat că mesajele autorităţilor au fost clare inclusiv în discuţiile cu reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi cei ai Patriarhiei.

„Cred că mesajele noastre au fost destul de clare inclusiv în discuţiile pe care le-am avut cu Patriarhia sau Mitropolia. S-ar părea că evoluţia ar trebui să ne reaşeze pe toţi, să ne respectăm partea noastră de treabă (…). Noi suntem aici, sistemul medical este aici, capacităm numărul de paturi, capacităm numărul de paturi din Terapie Intensivă, după cum aşteptăm ca din partea celor care participă la aceste activităţi să respecte nişte reguli”, a arătat ministrul Sănătăţii.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, numită în popor Sfânta Vineri, este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei.