Tătaru: De săptămâna viitoare, cazurile de infectări uşoare, medii și asimptomatice rămân acasă

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, la Timişoara, că de săptămâna viitoare, în baza unei ordonanţe de urgenţă care este în pregătire, cazurile uşoare şi medii de infectări cu SARS-CoV-2, precum şi cele asimptomatice, vor putea rămâne acasă, sub monitorizarea medicilor de familie, cazurile grave urmând să fie spitalizate.

„Avem în pregătire o ordonanţă de urgenţă pentru cazurile medii şi uşoare de boală, asimptomatice, să rămână la domiciliu, sub supravegherea şi monitorizarea medicului de familie, urmând ca mijloacele de transport de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă să-i ia programat pentru investigaţiile suplimentare paraclinice. În momentul în care apare simptomatologia, ei sunt duşi şi internaţi în unităţile spitaliceşti”, a afirmat Nelu Tătaru, potrivit Agerpres.

Ministrul Sănătăţii a mai precizat că medicii de familie, prin contracte separate, suplimentare, cu Casa de Asigurări de Sănătate pot face monitorizarea prin telemedicină sau pot presta servicii medicale la Direcţia de Sănătate Publică pentru anchete epidemiologice.

Definițiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus, actualizate de INSP

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a actualizat definitiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19).

Astfel, este considerat caz suspect orice persoană cu debut brusc de febră și tuse sau orice persoană cu debut brusc al oricăror trei sau mai multe dintre următoarele semne și simptome, respectiv febră, tuse, astenie, cefalee, mialgii, dureri în gât, coriză, dispnee, anorexie / grețuri / vărsături, diaree, status mental alterat, debut recent de anosmie (pierderea mirosului) sau ageuzie (pierderea gustului) in absența unei cauze identificate.

De asemenea, este considerat caz suspect orice persoana cu pneumonie, bronhopneumonie, cu sau fără pleurezie.

Tot caz suspect este considerat orice persoana cu infecție respiratorie acută severă (SARI), cu febră sau istoric de febră și tuse și dificultate în respirație, scurtarea respiratiei, și care necesită spitalizare peste noapte.

Suspectare de infecție cu SARS-CoV-2 pentru copiii cu manifestări gastro-intestinale 

INSP precizează printr-o notă că pentru copiii cu vârsta de pana la 16 ani care prezintă manifestări gastro-intestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentația, se poate suspecta infecția cu SARS-CoV-2.

În ceea ce privește cazurile probabile, sunt considerați pacienții care întrunesc criteriile clinice de mai sus și sunt contacți al unui caz confirmat sau are legătură epidemiologică cu un focar cu cel puțin un caz confirmat

De asemenea, în conformitate cu Recomandările de prioritizare a testării pentru COVID-19, toți contacții direcți simptomatici ai cazurilor confirmate trebuie testați, potrivit INSP.

Imagine pulmonară sugestivă pentru COVID-19:

Sunt considerate cazuri suspecte cele care au imagine pulmonară sugestivă pentru COVID-19, astfel:
• Rx pulmonară: opacități neclare, frecvent rotunde, cu distribuție periferică inferioară;
• CT pulmonară: multiple opacități bilaterale cu aspect de sticlă mărunțită, frecvent rotunde, cu distribuție periferică inferioară;
• echografie pulmonara: linii pleurale îngroșate, linii B (multifocale, discrete sau confluente), tipare de consolidare cu sau fără bronhograme;

Cine sunt considerați contacții direcți

Contactul direct este definit de INSP ca:

– Persoană care locuiește în aceeași gospodărie cu un pacient cu COVID-19;
– Persoană care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor);
– Persoană care a avut contact direct neprotejat cu secreții infecțioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănușă);
– Persoană care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 m şi cu o durată de minimum 15 minute; –
– Persoană care s-a aflat în aceeași încăpere (ex. sala de clasă, sală de ședințe, sală de așteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 m;
– Persoană din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecție.

Orice persoană care a purtat masca/echipamentul de protecție corespunzător și a respectat distantarea fizica nu este considerată contact direct.

În situația în care apare necesitatea clarificării cauzei decesului unui pacient, se indică examene RT-PCR din țesut pulmonar recoltat de către medicul specialist anatomie patologică/medicină legală fără a fi necesară necropsia.

Criterii pentru testare

Recomandările de prioritizare a testării pentru COVID-19 ale INSP sunt următoarele:
1. Persoane simptomatice, inclusiv personal medico-sanitar si auxiliar, conform definiţiei de caz;
2. Contacți direcți simptomatici ai cazurilor confirmate;
3. Pacienţi cu maximum 48 de ore înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice înainte de donare; pacienți cu transplant de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice aflați în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din perioada de monitorizare post-transplant – 2 teste la 24 de ore interval;
4. Echipele medicale de prelevare a organelor pentru transplant care se deplaseaza de la centrul de transplant in centrele de prelevare – la fiecare 2 saptamani;
5. Pacienţi asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos, cu maximum 48 de ore inainte de internarea în spital;
6. Pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de chimioterapie și/sau radioterapie: – Pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de chimioterapie – cu maximum 48 de ore inainte de fiecare cura, respectiv de fiecare prezentare la spital pentru monitorizare; – Pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de radioterapie – înainte de prima ședință și apoi la 14 zile, până la terminarea curei;
7. Pacienți oncologici asimptomatici înainte de intervenții operatorii sau manevre invazive, cu maxim 48 de ore înaintea intervenției/manoperei;
8. Pacienti hemodializaţi asimptomatici – de 2 ori pe luna; – Pacienti hemodializati asimptomatici contacţi cu caz confirmat, 2 testări la 6-7 zile interval între ele; pe durata acestei perioade aceștia vor fi dializați în sesiuni separate de restul pacientilor;
9. Pacienti hemodializaţi simptomatici;
10.Persoane instituționalizate asimptomatice – de 2 ori pe lună;

11.Personalul de îngrijire din centre rezidențiale – săptămânal;

12.Gravidele asimptomatice care se află în carantină / izolare la domiciliu sau au fost contact direct cu un caz confirmat – în ziua 14, dacă nu au devenit simptomatice;
13. Personal medico-sanitar si auxiliar asimptomatic contact direct cu caz confirmat, în a 6-7 zi de la ultimul contact posibil infectant.

De asemenea, potrivit INSP, unitățile medicale pot stabili protocoale de testare pentru personalul medical şi/sau pacienți prin tehnici de RT-PCR, suplimentar faţă de aceste recomandări, care pot fi realizate cu resurse proprii, în laboratoarele pe care le dețin sau în alte laboratoare.

 

Institutul Marius Nasta va avea o unitate mobilă tip ATI destinată pacienților COVID cu forme critice

 

 

 

 

Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta va avea o unitatea mobilă tip ATI ce va fi destinată pacienților COVID cu forme critice. Unitatea a ajuns la Institut în urmă cu două ore și este în curs de instalare.

”Unitatea este venită prin IGSU care asigură operarea acesteia, ea este achiziționată de Fundația Mereu Aproape cu sprijinul Fundației Pentru  SMURD. Pe perioada staționării în actuala locație unitatea va fi sub coordonarea Institutului, iar personalul va fi alocat prin colaborare DSP- IGSU. Imediat ce instalarea este finalizată și personalul este alocat, unitatea va fi pusă în funcțiune”, a declarat asist. univ. dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta.

Având în vedere dimensiunile tirului pe care este platforma ATI, operațiunea de plasare în zona stabilită a fost extrem de laborioasă și a necesitat efort atât din partea echipei IGSU cât și a echipei tehnice din Marius Nasta, după cum a mai subliniat managerul Institutului.

 

OMS, despre categoriile de persoane care vor primi primii vaccinul anticoronavirus

Dr. Soumya Swaminathan, cercetătorul şef al OMS, a declarat că lucrătorii din sectorul medical, cei din sectoarele esenţiale şi vârstnicii vor primi primii vaccinul, dar că detaliile referitoare la priorităţi sunt încă stabilite de OMS şi grupurile sale consultative, potrivit CNBC.

Astfel, tinerii sănătoşi ar putea să nu fie vaccinaţi pentru noul coronavirus înainte de 2022, în condiţiile în care autorităţile din domeniul sănătăţii se concentrează mai întâi pe imunizarea persoanelor vârstnice şi vulnerabile, după cum au declarat oficiali ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

”Oamenii tind să creadă că pe 1 ianuarie sau pe 1 aprilie vor lua vaccinul, iar apoi lucrurile vor reveni la normal. Nu va funcţiona aşa”, a spus Swaminathan.

Reprezentanta OMS a adăugat că lumea va avea, sperăm, cel puţin un vaccin sigur şi eficace până în 2021, dar acesta va fi disponibil în ”cantităţi limitate”. Grupul consultativ strategic de experţi în imunizare al OMS, sau SAGE, a publicat recent orientări pentru ţări cu privire la modul de stabilire a prioritizării diferitelor grupuri de oameni.

Mai mult de zece vaccinuri împotriva coronavirusului, din întreaga lume, se află în studii clinice de fază finală, a spus Swaminathan, adăugând că, pe măsură ce diferite vaccinuri pot primi aprobarea pentru a fi distribuite, SAGE va publica îndrumări cu privire la populaţiile pentru care este cel mai potrivit vaccinul şi cum să fie distribuit.

”Vor exista o mulţime de îndrumări, dar cred că o persoană obişnuită, un tânăr sănătos ar putea fi nevoit să aştepte până în 2022 pentru a obţine un vaccin”, după cum a afirmat Dr. Soumya Swaminathan.

Mai multe percheziții la ministrul sănătăţii francez referitoare la gestionarea crizei sanitare

Mai multe percheziţii au avut loc joi dimineaţă la domiciliul şi birourile ministrului sănătăţii francez Olivier Véran, în cadrul unei anchete judiciare privind gestionarea crizei sanitare, a anunţat Ministerul Sănătăţii de la Paris într-un comunicat, transmite agenţia France Presse, potrivit presei internaționale.

De asemenea, au fost efectuate percheziţii la directorul general al sănătăţii, Jerome Salomon.

Investigaţiile sunt desfăşurate în urma unei plângeri ale unor pacienţi şi familii ale victimelor COVID-19 la Curtea de Justiţie a Republicii (CJR), singura instanţă abilitată să judece acte comise de membri ai guvernului în exercitarea funcţiilor lor.

La 7 iulie a fost lansată o anchetă pentru ”abţinere de la combaterea unei calamităţi”.

De la începutul crizei sanitare cauzate de pandemia de COVID-19, CJR a primit 90 de plângeri, dintre care a admis nouă. Ele îi vizează, printre alţii, pe Olivier Véran, pe fostul premier Edouard Philippe, pe fosta titulară a portofoliului sănătăţii Agnes Buzyn şi pe fosta purtătoare de cuvânt Sibeth Ndiaye.

Audierea reclamanţilor a debutat la începutul lunii septembrie. În plângeri este denunţată ”incoerenţa măsurilor” luate de stat şi chiar ”absenţa aplicării recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii”.

La rândul său, Parchetul din Paris, care a primit zeci de plângeri vizând membri ai administraţiei, a deschis la 9 iunie o amplă anchetă preliminară, în special pentru „punerea în pericol a vieţii altei persoane” şi „omucidere involuntară”.

Executivul francez a fost acuzat în special că nu a anticipat criza sanitară, fiind amintite nevoia de măşti faciale şi de alte echipamente medicale în primul val al pandemiei, în primăvara acestui an.

Colegiul Medicilor, despre urmărirea pacienților COVID-19 de către medicii de familie

Reprezentanții Colegiului Medicilor din România apreciază că propunerea de atribuire pentru medicii de familie a unui număr de 30 de puncte pe persoană infectată urmărită/monitorizată este “chiar ofensatoare”. Și asta pentru că din aceeași sumă alocată pentru servicii s-ar plăti și surplusul de puncte, scăzând astfel valoarea punctului ”per serviciu”.

În plus, potrivit CMR, Guvernul nu a găsit nici până acum soluții să plătească medicilor de familie și personalului angajat stimulentul de risc prevăzut în lege.

De asemenea, reprezentanții CMR susțin că decidenții trebuie să înțeleagă că activitatea cabinetelor de medicina familiei se desfășoară în baza unor contracte de furnizare de servicii cu casele de asigurări sociale de sănătate, iar aceste contracte se încheie respectând o Hotărâre de Guvern care aprobă un Contract Cadru și Norme de aplicare pentru furnizorii de servicii medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

“Hotărârea de Guvern de aprobare a Contractului Cadru și Normele de aplicare, respectă,sau ar trebui să respecte, rezultatul negocierilor dintre Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Colegiul Medicilor din România, reprezentant legal și legitim al tuturor medicilor care furnizează servicii în contract cu CAS, deci nu se pot emite ordine directe către medicii de familie pentru efectuarea unor servicii în afara negocierilor și fără cuprinderea lor în Contractul Cadru și Normele de aplicare a acestuia. Fără parcurgerea acestor etape, orice declarație în spațiul public creează confuzie majoră în rândul populației și îngrijorarea justificată a medicilor de familie”, se arată într-un comunicat al CMR.

De asemenea, potrivit CMR, medicii de familie nu li se poate solicita să facă servicii medicale pentru care nu există posibilitatea de asigurare a protecției împotriva contaminării așa cum s-ar întâmpla la pătrunderea în focarul infecțios cunoscut.

“Echipamentul de protecție – chiar dacă ar exista – nu poate fi folosit pentru că nu există spații și condiții de echipare-dezechipare, decontaminare (duș imediat), de neutralizare a echipamentului, condiții de transport la domiciliu în focar și de la domiciliul pacienților izolați”, se arată în comunicatul CMR.

Mai mult, potrivit aceleiași surse, un medic de familie infectat, deci indisponibilizat pentru pacienții de pe lista sa, ar crea consecințe dezastruoase în lanț privind furnizarea de servicii pacienților respectivi, „s-ar crea un dezechilibru major privind accesul pacienților la servicii medicale în asistența medical primară, având consecințe și pentru celelalte paliere ale sistemului, mai ales pentru unitățile de primire urgență și așa sufocate de solicitări. În plus, absența medicul de familie din mediul rural ar crea efecte și mai dramatice pentru accesul la servicii medicale asiguraților. Medicul de familie poate asigura supravegherea de la distanță a pacienților asimptomatici sau cu simptome minore de pe lista proprie, deci pacienți cunoscuți care nu necesită evaluarea primară a comorbidităților”, susțin reprezentanții CMR.

GCS: Alte peste 4.000 de cazuri noi de persoane infectate și 73 de decese, de la ultima informare

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.013 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Astfel, până joi, pe teritoriul României, au fost confirmate 168.490 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 125.009 pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 691 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 5.674 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 14.10.2020 (10:00) – 15.10.2020 (10:00) au fost raportate 73 de decese (46 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 decese la categoria 50-59 de ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.611. Dintre acestea, 721 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.770.481 de teste. Dintre acestea, 29.646 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.575 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.081 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 211 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până joi.

Pe teritoriul României, 17.190 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.986 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 40.136 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 43 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.313 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.197 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 6.020 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.017.822 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 6 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.812 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.999 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 122 în Austria, 21 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Obligativitatea purtării măștii în spațiile deschise, anulată în județul Galați

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galaţi a anulat obligativitatea purtării permanente a măştii de protecţie în toate spaţiile deschise din municipiul reşedinţă, aşa cum stabilise în urmă cu trei zile, restricţia rămânând în vigoare doar în localităţile Cuca şi Iveşti, unde incidenţa cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile depăşeşte trei cazuri la 1.000 de locuitori.

„La nivelul judeţului Galaţi este obligatorie purtarea măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne. Este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum sunt pieţele, târgurile, zonele de aşteptare, falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale. În localităţile Iveşti (6,72) şi Cuca (4,74) unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise”, se arată în hotărârea CJSU Galaţi.

De asemenea, CJSU Galaţi a redus de la 100 la 50 de metri distanţa în raza căreia purtarea măştii este obligatorie în proximitatea şcolilor din judeţ, după ce mulţi cetăţeni care locuiesc în imobile de lângă şcoli au semnalat faptul că decizia autorităţilor îi face să poarte mască şi în propriile case.

„La nivelul judeţului Galaţi este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, şi în proximitatea instituţiilor de învăţământ până la o distanţă de 50 metri de intrarea în perimetrul şcolii”, se mai spune în hotărârea CJSU Galaţi.

Totodată, CJSU Galaţi a decis redeschiderea la interior a activităţii restaurantelor, în limita a 30% din capacitate, după ce, marţi, anunţase închiderea acestora în municipiul Galaţi şi comunele Vânători, Şendreni, Vârlezi şi Gohor, unde rata îmbolnăvirilor a depăşit 1,5 la mia de locuitori dar este sub 3.

În comunele Iveşti şi Cuca – aflate în carantină – restaurantele şi barurile rămân închise.

Infectările cu noul coronavirus în sistemul medical: Peste 50%, în rândul asistentelor

Federația “Solidaritatea Sanitară” din România estimează că la ora actuală distribuția pe categorii profesionale a infectării cu noul coronavirus a lucrătorilor din sănătate arată că 50,15% dintre îmbolnăviri s-au produs în rândul asistentelor medicale, 18,82%, în rândul infirmierelor și 16,80% în rândul medicilor.

De asemenea, 1% dintre infectări s-au produs în rândul îngrijitoarelor. Și asta în timp ce în rândul altor categorii profesionale s-au înregistrat 12,58% dintre infectări.

Potrivit organizației sindicale Federația “Solidaritatea Sanitară” calculul a fost făcut luând în considerare informațiile colectate pe Platforma de monitorizare a impactului COVID-19 asupra lucrătorilor din sănătate, care arată că până acum s-au îmbolnăvit 6.199 de persoane.

Datele au fost obținute prin extrapolarea distribuției cunoscute la numărul total de salariați infectați SARS-CoV-2.
În acest context, Federația „Solidaritatea Sanitară” solicită din nou Guvernului, în mod public, să oblige instituțiile abilitate în a colecta și publica datele corecte și complete privind impactul COVID-19 asupra lucrătorilor din sănătate.

“Informațiile eronate conduc la decizii greșite. Din moment ce datele deținute de instituțiile statului privind numărul total de lucrători infectați sunt greșite, nivelul de protecție de care beneficiază aceste persoane poate fi dedus cu ușurință.”, se arată într-un comunicat al Federației sindicale.

Ziua Mondială a Spălatului pe Mâini, marcată anual pe 15 octombrie

Ziua Mondială a Spălatului pe Mâini este marcată în fiecare an pe 15 octombrie, fiind inițial creată pentru copii şi elevi. Tema de anul acesta este „Igiena mâinilor pentru toţi!”.

În prezent, Ziua Mondială a Spălatului pe Mâini este celebrată în peste 100 de ţări.

Potrivit globalhandwashing.org, ne putem feri de cele mai multe boli spălându-ne pe mâini în mod corect, cu săpun şi frecvent, astfel încât acest gest să devină un obicei. O igienă corectă ne poate feri de peste 200 de boli.

Tema Zilei mondiale a spălatului pe mâini din acest an pune accentul pe informarea populaţiei pentru a înţelege adevărata însemnătate a păstrării igienei mâinilor în prezent şi viitor.

Potrivit aceleiași surse, pandemia COVID-19 ne confirmă în mod cert că spălarea mâinilor este una dintre cele mai simple modalităţi de a preveni răspândirea oricărui virus şi de asemenea ne asigură o sănătate mai bună în general.

În perioada pandemiei de COVID-19, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat noi recomandări şi linii directoare care stipulează că facilităţile de igienă trebuie să se regăsească la intrarea în toate clădirile comerciale publice şi private (pentru utilizare la intrare şi la ieşire), în toate centrele de transport majore (staţii de autobuz, gări, aeroporturi şi porturi maritime) şi în pieţe, magazine, lăcaşuri de cult, unităţi sanitare publice şi şcoli. Înainte de pandemie, facilităţile pentru igienizarea mâinilor în locurile publice nu au fost o prioritate pentru guverne sau sectorul privat.