Universitatea din Miami (UM) testează pe un grup de studenţi o nouă metodă de detectare a maladiei COVID-19 în doar câteva minute, care va permite medicilor să afle dacă o persoană este infectată cu virusul SARS-CoV-2 prin analizarea particulelor expirate în aer, relatează EFE.
Acest centru universitar este primul din Statele Unite care testează aşa-numitul „Analizator de respiraţie” produs de compania BioSafety Technologies, filială a firmei israeliene TeraGroup, care aşteaptă avizul Administraţiei americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA) pentru a putea să comercializeze noul dispozitiv medical.
Dispozitivul este similar celui folosit de poliţie pentru a detecta „in situ” dacă un şofer a consumat alcool.
Persoanele testate pentru COVID-19 trebuie să sufle într-un mic tub, plasat apoi într-un scanner, şi să se aştepte rezultatele, care sunt comunicate în câteva minute.
„Testul este simplu şi voluntarii trebuie doar să sufle. Dacă funcţionează, se va schimba totul”, a spus Roy E. Weiss, rectorul Facultăţii de Medicină Miller din cadrul UM.
„Ne va permite să facem testul în câteva minute faţă de timpul şi de banii necesari pentru testele (PCR)”, a precizat Weiss. El a explicat că aceste teste ar putea fi folosite la intrarea pe stadioanele de fotbal. Dacă rezultatul este negativ, spectatorii vor putea să pătrundă în stadion pentru a vedea meciul, a subliniat el.
Începând cu săptămâna aceasta, studenţii din campusul UM sunt întrebaţi dacă doresc să participe la test şi, în caz afirmativ, ei semnează un document de consimţire.
Rezultatul fiecărui test făcut cu Analizatorul de Respiraţie este comparat cu cel al unui test PCR, pentru ca medicii să îi verifice eficacitatea.
UM speră să furnizeze rezultatele a 1.000 de teste, în cadrul unui mic studiu clinic realizat cu sprijinul companiei BioSafety Technologies.
Universitatea din Miami testează o nouă metodă de detectare a COVID-19, ce dă rezultate în câteva minute
Un studiu arată că peste 80 % dintre pacienţii care suferă de COVID-19 au lipsă de vitamina D
Peste 80 % dintre pacienţii care suferă de COVID-19 au o lipsă de vitamina D, iar această insuficienţă este mai frecventă la bărbaţi, potrivit unui studiu publicat în Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism şi pentru care au fost monitorizaţi 216 pacienţi.
Bolnavii de COVID-19 care au fost observaţi în cadrul acestui studiu se aflau internaţi la Hospital Universitario Marques de Valdecilla din oraşul spaniol Santander.
Vitamina D este un hormon produs de rinichi ce controlează concentraţia de calciu din sânge şi care afectează sistemul imunitar, se arată într-un comunicat la Societăţii de Endocrinologie ce regrupează peste 18.000 de experţi din 122 de ţări.
Deficienţa de vitamina D este asociată unei varietăţi de probleme de sănătate, iar comunitatea ştiinţifică cercetează încă motivul.
De asemenea, tot mai multe studii semnalează efectul benefic al vitaminei D asupra sistemului imunitar, mai ales în ceea ce priveşte protecţia împotriva infecţiilor.
În acest sens, Jose L. Hernandez, de la Universitatea spaniolă Cantabria, este de părere că ar trebui identificată şi tratată deficienţa de vitamina D mai ales în rândul grupurilor de risc, precum vârstnicii şi pacienţii cu comorbidităţi.
Tratamentul cu vitamina D ar trebui recomandat pacienţilor cu COVID-19 care prezintă niveluri scăzute ale acestui hormon în sânge, având în vedere că „ar putea avea efecte benefice atât asupra sistemului muscular cât şi al celui imunitar”, notează expertul.
Cercetătorii au observat că 82,2 % dintre cei 216 de pacienţi cu COVID-19 de la Hospital Universitario Marques de Valdecilla aveau lipsă de vitamina D şi că bărbaţii prezentau niveluri mai scăzute decât femeile.
Cercetătorii nu au găsit nicio legătură între concentraţiile sau deficienţa de vitamina D şi gravitatea bolii. Autorii recunosc că studiul are unele limite, având în vedere că a fost realizat într-un singur centru spitalicesc, astfel încât datele nu pot fi generalizate sau aplicate altor etnii sau ţări.
Este vorba însă despre un studiu observaţional, iar posibilitatea ca tratamentul cu vitamina D să joace vreun rol în prevenirea acestei maladii sau în ameliorarea pronosticul pacienţilor cu COVID-19 va trebui elucidată în alte cercetări de amploare aleatorii şi controlate.
„Aceste studii sunt necesare pentru a defini cu precizie rolul suplimentelor cu această vitamină în viitoarele valuri de infecţii cu SARS-CoV-2”, rezumă autorii.
Declinul mental al unui pacient recuperat după COVID, echivalent cu îmbătrânirea cu 10 ani a creierului
Rezultatele unui studiu efectuat pe un număr de peste 84.000 de persoane au arătat că în unele cazuri severe infecția cu SARS-CoV-2 poate avea legatura cu unele deficite cognitive substanțiale pe termen lung.
Mai exact, declinul mental al unui pacient aflat într-o situație gravă dar recuperat după COVID-19 poate fi echivalent cu îmbătrânirea cu 10 ani a creierului, scrie Reuters.
Studiul a fost condus de Adam Hampshire, medic la Imperial College London. Constatările, însă, nu au fost încă revizuite de alți experți.
„Analizele noastre … se aliniază opiniei că există consecințe cognitive cronice ale COVID-19”, au scris cercetătorii într-un raport al descoperirilor lor. „Oamenii care și-au revenit, inclusiv cei care nu mai raportează simptome, au prezentat deficite cognitive semnificative”, au mai spus aceștia.
Testele cognitive măsoară cât de bine îndeplinește creierul diferite sarcini, cum ar fi, de exemplu, amintirea cuvintelor sau îmbinarea pieselor unui puzzle. Astfel de teste sunt utilizate pe scară largă pentru a evalua performanța creierului în boli precum Alzheimer și pot ajuta, de asemenea, medicii să evalueze tulburările cerebrale temporare, mai scrie Reuters.
Oamenii de știință, însă, care nu au fost implicați direct în studiu au spus că rezultatele ar trebui privite cu o anumită prudență.
„Funcția cognitivă a participanților nu a fost cunoscută pre-COVID, iar rezultatele nu reflectă, de asemenea, recuperarea pe termen lung, astfel încât orice efect asupra cunoașterii poate fi pe termen scurt”, a spus Joanna Wardlaw, profesor de neuroimagistică aplicată la Universitatea din Edinburgh, citată de Reuters.
Experţi internaţionali: Dacă nu se va stopa degradarea naturii, pandemiile vor deveni tot mai frecvente
Pandemiile vor deveni tot mai frecvente, se vor răspândi mai rapid, vor produce mai multe pagube economice şi vor ucide mai multe persoane decât maladia COVID-19 dacă nu se va acţiona pentru a stopa degradarea naturii, un fenomen care duce la propagarea unor noi boli în rândul oamenilor, potrivit unor experţi internaţionali, relatează DPA.
Apariţia noului coronavirus a fost în întregime provocată de activităţi umane, potrivit unui raport realizat de Platforma Interguvernamentală de Ştiinţă şi Politici referitoare la Biodiversitate şi Servicii Ecosistemice.
Aceleaşi activităţi care provoacă pierderea biodiversităţii şi schimbările climatice sporesc totodată riscul pandemic. Schimbarea utilizării terenurilor, expansiunea agricolă, comerţul şi consumul de animale sălbatice creşte contactul dintre vieţuitoarele sălbatice, animalele de la fermă şi oameni, fapt care permite microbilor să ajungă la oameni, a precizat acest grup format din 22 de experţi.
Oamenii de ştiinţă cred că noul coronavirus provine de la lilieci şi că oamenii s-ar fi putut infecta de la animalele sălbatice comercializate într-o piaţă din Wuhan, China.
”Factorii care sporesc riscul de răspândire a factorilor patogeni, transmiterea, contagiunile şi bolile între specii sunt intensificaţi în pieţele cu animale vii, unde animalele sunt deseori ţinute pentru lungi perioade în condiţii supraaglomerate, cu practici precare de igienă, amestecate cu specii diverse şi în contact apropiat cu grupuri mari de oameni care călătoresc dintr-o regiune într-alta ca să cumpere deseori animale vii”, se afirmă în acelaşi raport, potrivit Agerpres.
Pe de altă parte, conservarea regiunilor protejate şi reducerea exploatării zonelor cu o înaltă biodiversitate pot reduce drastic riscul pandemic, potrivit raportului.
”Putem depăşi epoca pandemiilor, dar, pentru acest lucru, este nevoie de o atenţie mai mare asupra prevenţiei şi nu doar asupra modului în care reacţionăm”, a spus Peter Daszak, cercetătorul care a condus studiul.
Comisarul pentru sănătate cere restricții pentru populație pentru a combate răspândirea coronavirusului
Comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, a cerut vineri ţărilor membre ale Uniunii Europene să impună restricţii populaţiei, pentru a combate răspândirea coronavirusului pe continent, potrivit Reuters.
„Trebuie să trecem prin asta, acolo unde este necesar, cu restricţii privind viaţa de zi cu zi, pentru a rupe lanţul transmiterii”, a spus ea într-o videoconferinţă cu miniştrii sănătăţii din ţările UE.
Franţa şi Germania, cele mai mari ţări din Uniune, au anunţat săptămâna aceasta noi interdicţii de circulaţie, în timp ce numărul total de cazuri de infectare pe continent, de la începutul epidemiei, a depăşit 10 milioane, iar spitalele şi unităţile de terapie intensivă sunt pe cale să se umple din nou cu pacienţi cu COVID-19. În mai multe state europene, autorităţile au închis restaurantele şi barurile şi au interzis evenimentele sportive şi culturale.
Kyriakides a recunoscut că unele din măsurile necesare sunt „dureroase” şi că mulţi cetăţeni europeni sunt acum mai refractari la respectarea noilor restricţii, după carantinele extinse din primăvară, când primul val al epidemiei atinsese maximum.
Reprezentanta Comisiei Europene a afirmat că statele din UE trebuie de asemenea să intensifice testarea, să amelioreze posibilităţile de urmărire a contactelor şi să extindă capacitatea sistemelor sanitare.
Angajarea celor 200 de medici rezidenți: Spitalul „Gerota” a înființat Compartimentul Suport COVID-19
La nivelul Spitalului de Urgență „Profesor Dr. Dimitrie Gerota” București, subordonat Direcției Medicale a Ministerului Afacerilor Interne, s-a înființat Compartimentul Suport COVID – 19, în cadrul UPU, prevăzut cu 200 posturi (medici specialiști / rezidenți), într-una din specialitățile anestezie terapie intensivă (ATI), medicină de urgență, epidemiologie, radiologie – imagistică medicală, boli infecțioase, pneumologie, pe funcții de personal contractual.
Înființarea Compartimentului Suport COVID -19 vine ca urmare a adoptării Ordonanței de Urgență nr. 186 /2020 privind instituirea unor măsuri urgente pentru asigurarea necesarului de medici pe durata riscului epidemiologic generat de pandemia de COVID-19, se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Situații de Urgență.
Potrivit aceleiași surse, ocuparea posturilor se realizează fără concurs, pe o durată determinată (6 luni, cu posibilitatea de prelungire), de medici care au promovat examenul de specialitate și care nu au posturi asigurate, respectiv de către medici rezidenți anul IV-V.
Ulterior, medicii vor fi detașați prin Ordin al Secretarului de Stat, Șef al DSU, acolo unde vor fi identificate nevoi și vor contribui astfel la asigurarea asistenței medicale de specialitate pacienților COVID-19.
Medicii beneficiază la încadrare de sporul Unității de Primiri Urgențe, iar în cazul detașării, de sporul conform specialității respective, de indemnizația de detașare (50% din salariul de încadrare) şi de diurna zilnică (2% din salariul de încadrare).
Înainte de încetarea angajării la Spitalul MAI, medicii se vor putea transfera, fără concurs, pe posturi vacante în specialitatea respectivă, din sistemul sanitar public.
Documentele obligatorii pentru constituirea dosarului de încadrare sunt:
– cerere tip, adresată directorului general al spitalului (conform modelului atașat)
– curriculum vitae, modelul Europass
– copia actului de identitate
– copii ale documentelor de studii
– adeverință medicală care să cuprindă antecedentele medicale personale, inclusiv cele psihice, eliberată de către medicul de familie.
Mesajul ministrului, la cinci ani de la Colectiv: Adaptăm infrastructura pentru tratarea „marelui ars”
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că încă nu avem exercițiul de a raporta și recunoaște, transparent, infecțiile nosocomiale din unitățile sanitare și încă ne lipsește o bancă dedicată pentru țesuturi și piele.
Ministrul a mai spus că încă suntem în etapa în care adaptăm infrastructura pentru tratarea „marelui ars” în țară, având tot 23 de paturi destinate pentru acești pacienți, fiind nevoiți să cerem ajutor în clinicile din afara țării atunci când capacitatea de tratare este depășită.
Afirmațiile Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, vin în contextul în care azi se împlinesc cinci ani de la tragedia Colectiv.
“Astăzi se împlinesc 5 ani de la tragedia Colectiv. În fiecare an, la această data gândul nostru se îndreaptă la tinerii care și-au pierdut viața în acel cumplit accident, către familiile îndoliate ale acestora, dar și către cei care au supraviețuit. După 5 ani, lucrurile pentru tratarea “marelui ars” în sistemul sanitar s-au schimbat, dar mult prea lent. S-a modificat legislația pentru reducerea și optimizarea timpilor de transfer în străinătate al persoanelor cu arsuri grave pentru care nu se găseşte loc în unităţile sanitare din ţară și au fost trimiși la specializare medici și cadre medicale în clinici din afara țării. Printr-un program al Băncii Mondiale, 6 secții din spitalele din țară au fost dotate cu echipamente medicale necesare în valoare de peste 33 milioane de euro. Dar încă suntem în etapa în care adaptăm infrastructura pentru tratarea”marelui ars” în țară. Avem tot 23 de paturi destinate pentru acești pacienți și suntem nevoiți să cerem ajutor în clinicile din afara țării atunci când capacitatea de tratare este depășită. Încă nu avem exercițiul de a raporta și recunoaște, transparent, infecțiile nosocomiale din unitățile sanitare și încă ne lipsește o bancă dedicată pentru țesuturi și piele”, a spus Tătaru.
Potrivit ministrului, anul acesta trebuia să înceapă construcția celor trei noi centre multifuncționale de mari arși, asigurate din fonduri printr-un program în colaborare cu Banca Mondială, dar am găsit toate proiectele mult întârziate.
„Am reușit ca, pentru Centrul de mari arși de la Timișoara, care este și cel mai avansat proiect, să obținem în data de 18 august 2020 autorizația de construcție și suntem în faza de pregătire finală a documentelor de licitație pentru execuția clădirii. Licitația va fi lansată în luna noiembrie. De altfel, estimăm că peste 6 luni vom avea toate 3 licitațiile de construcție pornite. Cele 3 noi centre multifuncționale de mari arși care se vor construi la Timișoara, Tg. Mureș, și București (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu) vor include pe lângă secțiile de mari arși și secții ATI, blocuri operatorii și UPU sau conexiune cu UPU existent. Este vorba despre o investiție de peste 192 milioane de euro în urma căreia vor funcționa 188 de paturi pentru pacienți cu arsuri grave, 56 săli de operație și mai multe facilități la standarde actuale”, a spus ministrul.
