VIDEO Telemedicina, componentă a medicinei viitorului

[front_live]248451222800477857352390-2020-11-26_12:05[end_live]

Conf. dr. Bogdan Timar, Decan al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș”  Timișoara, explică care sunt avantajele telemedicinei și cum vine aceasta în sprijinul pacienților, în general, și al pacienților cu diabet, în particular.

Studiu: COVID-19 apare rar la copii. La ce pacienți apar mai des formele severe?

Un studiu amplu, care a inclus pacienţi pediatrici de pe teritoriul Statelor Unite, a descoperit că doar 4% au fost infectaţi cu noul coronavirus, iar cea mai mare parte a acestor cazuri au fost însoţite de simptome moderate sau au fost asimptomatici, notează presa internațională.

În cadrul studiului,  condus de Spitalul de Pediatrie din Philadelphia (CHOP), oameni de ştiinţă din cadrul CHOP şi alte şase spitale pentru copii din Statele Unite au analizat dosarele medicale în format electronic ale aproape 136.000 de pacienţi, de la nou-născuţi până la cei cu vârsta de 24 de ani. Toţi au fost testaţi pentru COVID-19, fie pentru că prezentau simptome, fie pentru că trebuiau să fie investigaţi înainte de internarea pentru o procedură medicală.

Dintre cei 5.374 de copii şi adolescenţi testaţi pozitiv, mai puţin de 7% au dezvoltat simptome severe care au necesitat spitalizare. Opt dintre aceştia, cei mai mulţi cu probleme medicale complexe preexistente, au decedat, ceea ce reprezintă o rată a mortalităţii de 0,15%. Infectarea a fost mai frecventă, cu o probabilitate mai ridicată de a deveni severă, în rândul pacienţilor afroamericani, hispanici şi asiatici, adolescenţi cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, cei care aveau asigurare de sănătate în sistemul public (deci din familii cu venituri scăzute) şi cei cu anumite afecţiuni cronice.

”În timp ce riscul general de îmbolnăvire este scăzut în acest grup de copii, vedem discrepanţe semnificative la cei care sunt testaţi pozitiv şi care dezvoltă o formă severă a bolii, la fel cu cea observată în cazul adulţilor”, a precizat Hanieh Razzaghi, manager de proiect în domeniul cercetării la CHOP şi unul dintre autorii articolului, informează presa internațională.

Charles Bailey, de la CHOP şi unul dintre autorii studiului, a precizat că este nevoie de cercetări suplimentare pentru a înţelege care sunt afecţiunile medicale care determină un risc mai mare de infectare în cazul copiilor. Spre exemplu, studiul a descoperit că pacienţii cu diabet, dar nu şi cei cu astm, au o probabilitate mai mare de a fi diagnosticaţi cu COVID-19.

Până în prezent, nu este clar de ce copiii nu sunt afectaţi decât într-o mică proporţie de coronavirus. Potrivit uneia dintre teorii, susţinută de câteva cercetări, la copii, celulele aflate de-a lungul cavităţii nazale produc o cantitate mai mică din proteina care ajută coronavirusul să pătrundă în organism în comparaţie cu persoanele adulte. Dovezile sunt contradictorii în ceea ce priveşte măsura în care copiii sunt ”vectori” sau transmiţători ai virusului asemenea adulţilor.

Alertă InfoCons: Numărul măștilor neconforme ajunge la 131 de tipuri

InfoCons a revenit joi dimineață cu o nouă alertă emisă prin Sistemul de alertă rapidă european. Astfel, conform celor 22 alerte transmise, numărul măștilor de protecție neconforme ajunge la 131 de tipuri.

”InfoCons revine cu o nouă alertă emisă prin Sistemul de alertă rapidă european, astfel conform celor 22 alerte transmise numericul mastilor de protectie neconforme ajunge la 131”, informează InfoCons.

Reamintim că, miercuri, ministrul Economiei, Virgil Popescu, atrăgea atenția că jumătate dintre măștile de protecție comercializate pe piață sunt neconforme și făcea apel la populație să nu mai achiziționeze măști din material textil.

Potrivit ministrului Economiei, în urma controalelor efectuate s-au dat amenzi în valoare de 18 milioane de lei pentru comercializarea de măști de protecție neconforme.

 

Tablou sumbru la nivel mondial: 60 de milioane de cazuri COVID-19 și 1,4 milioane de morți

Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus confirmate la nivel mondial a ajuns la 60 de milioane, iar creşterea se accelerează, Statele Unite raportând un număr record de spitalizări, potrivit unor calcule efectuate de Reuters.

Autorităţile din Statele Unite au cerut americanilor să stea acasă de Ziua Recunoștinței, în timp ce creşterea numărului de pacienţi cu COVID-19 solicită peste măsură profesioniştii din sectorul medical.

Statele Unite au raportat 1 milion de cazuri noi de COVID-19 în mai puţin de o săptămână, aducând numărul total al infecţiilor la peste 12,5 milioane şi numărul persoanelor decedate la 160.000, potrivit calculelor Reuters, efectuate pe baza datelor oficiale.

La nivel mondial, numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus a atins 60,005 milioane, iar cel al deceselor 1,4 milioane.

În Europa, au fost consemnate 1 milion de cazuri noi în numai cinci zile, iar totalul a ajuns la peste 16 milioane, dintre care 365.000 de persoane au decedat.

În Marea Britanie, carantina naţională va lua sfârşit săptămâna viitoare, dar în anumite condiţii, în timp ce Germania, Spania şi Italia au anunţat restricţii pentru perioada sărbătorilor, inclusiv limitarea numărului de oaspeţi în locuinţe.

America Latină a înregistrat cel mai mare număr de decese din lume, respectiv 21% din totalul cazurilor de COVID-19 din regiune şi peste 31% din decesele raportate la nivel global.

În Asia, India este a doua cea mai afectată ţară din lume, cu aproape 9,2 milioane de cazuri, dar în ultimele săptămâni a raportat o scădere a numărului de infecţii noi. În ultima săptămână, India a anunțat în medie 44.000 de cazuri noi pe zi, comparativ  cu luna septembrie, cand erau raportate  97.900 de cazuri pe zi.

Ţări din regiunea Asia-Pacific precum China, Coreea de Sud, Singapore, Australia şi Noua Zeelandă au dovedit cum pot măsurile ferme adoptate rapid şi local să oprească eficient epidemiile.

 

Ziua Mondială a Carenței de Fier 2020

În fiecare an, în data de 26 noiembrie, este marcată Ziua Mondială a carenței de Fier. Printre pacienții expuși riscului apariției deficitului de fier se regăsesc și cei cu boli inflamatorii intestinale. Aproximativ 36%–76% dintre persoanele cu aceste boli dezvoltă anemie feriprivă, potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale din România (ASPIIR).

ASPIIR a lansat o serie de activități de informare în rândul pacienților cu ocazia Zilei  Mondiale a Carenței de Fier.

„În această perioadă dificilă, în care accesul la îngrijire este mai îngreunat, foarte important este să fim aproape de pacienți și să le putem oferi informație medicală validată. Și cu această ocazie, am încercat să răspundem la toate îngrijorările pacienților privind deficitul de fier și să găsim împreună soluții pentru un acces mai bun la tratament, inclusiv la tratamentul cu fier injectabil sau perfuzabil”, a declarat Isabella Grosu, președinte ASPIIR.

”Fierul în organism este găsit în multe celule, nu doar în celule roșii, însă rolul cel mai important este la nivelul acestora, acolo unde se află și două treimi din fierul din organism. Absobția fierului se realizează la nivelul intestinului subțire, de aceea atunci când este afectată această parte a intestinului, cum se întâmplă în cazul BII, absorbția este afectată și pacienții pot suferi de carență de fier. Scăderea hemoglobinei în sânge este un semn că pacienții ar putea suferi de carență de fier și de anemie”, a declarat Dr. Horia Bumbea, medic primar hematologie clinică, coordonator transplant medular, Spitalul Universitar București.

Aproximativ 50% dintre pacienții cu boli gastro-intestinale prezintă deficit de fier sau anemie. De asemenea, bolile gastro-intestinale reprezintă cea mai comună cauză de anemie feriprivă la bărbați adulți și femei post-menopauză. În rândul pacienților cu BII, anemia nu reprezintă doar o modificare patologică a unui parametru din sânge, ci este cea mai frecventă complicație extradigestivă cu un impact important asupra calității vieții, se mai arată în comunicatul de presă.

Anemia apare cel mai adesea în contextul unui deficit de fier (anemie feriprivă) secundar unei absorbții deficitare la nivelul unui intestin inflamat și a pierderilor cronice de sânge prin scaun. Anemia feriprivă se manifestă prin stare de slăbiciune, oboseală, amețeală, durerii de cap, lipsa de aer, tegumente palide, dificultăți la înghițire.

“În bolile digestive ne confruntăm cu multe mecanisme: pe de o parte este pierderea de fier, apoi vorbim de inflamație, motive de malabsorbție. Anemia în BII este extrem de frecventă. Pentru o calitate a vieții cât mai aproape de normal, feriprivitatea trebuie diagnosticată la timp și tratată corespunzător”, a declarat Dr. Lucian Negreanu, medic primar medicină internă și gastroenterologie, Spitalul Universitar București.

Pentru tratarea carenței de fier și anemiei feriprive, există mai multe variante de tratamente cu fier, printre care fierul oral, fierul intravenos, picături pentru copii, inițierea tratamentului fiind făcută doar de medic în baza simptomelor, caracteristicilor pacientului și a toleranței la diverse forme de fier.

Carența de fier este foarte frecventă, prezentă la o treime din populația lumii și se întâlnește cel mai frecvent la femeile aflate în premenopauză și gravide precum și la copiii cu vârsta de sub cinci ani. Deficitul de fier este, de asemenea, frecvent asociat bolilor inflamatorii cronice. Se estimează că afectează  37-61% dintre pacienții cu insuficiență cardiacă cronică (ICC), 24-85% dintre pacienții cu boală cronică de rinichi (BCR) și 13-90% dintre pacienții cu boală inflamatorie intestinală (BII), potrivit sursei citate.

Bolile Inflamatorii Intestinale (BII), din care fac parte boala Crohn şi colita ulcero-hemoragică (colita ulcerativă), sunt tulburări gastro-intestinale cronice care se manifestă prin dureri abdominale, diaree, incontinenţă, pierdere în greutate, oboseală. Deşi impactul acestor afecţiuni se răsfrânge asupra vieţii personale şi profesionale, diagnosticarea corectă şi tratamentul adecvat pot oferi pacienţilor cu BII șansa la o viaţă cât mai apropiată de cea normală. În România, aproximativ 15.000 de pacienţi sunt diagnosticaţi cu BII.

VIDEO Klaus Iohannis despre restricții: Orice relaxare prematură periclitează rezultatele obţinute

[front_live]248451222800477857352390-2020-11-25_18:02[end_live]

Restricțiile pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 rămân în vigoare, orice relaxare prematură periclitează rezultatele obţinute. Este declarația președintelui Klaus Iohannis.

”Am analizat măsurile privind carantina zonală şi am solicitat o analiză INSP privind evoluţia epidemiei în oraşele şi municipiile carantine. Datele arată că începând cu 20 noiembrie se observă o tendinţă de scădere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2. Acest lucru se reflectă în numărul de cazuri săptămânale, cât şi în media zilnică a numărului de cazuri şi a ratei de pozitivare a probelor”, a declarat preşedintele, care a prezentat grafice care indică evoluţia îmbolnăvirilor.

”Sunt date concrete care dovedesc că măsurile luate de autorităţi au fost corecte şi populaţia a respectat acest măsuri, ceea ce ne oferă o doză de optimism. Măsurile rămân în vigoare, orice relaxare prematură periclitează rezultatele obţinute”, a afirmat preşedintele.

”Eu nu intenționez să promovez o instituire a carantinei la nivel național, un așa-zis lockdown, după alegerile parlamentare. Nu există nicio intenție de a intra in lockdown după alegeri”, a dat asigurări președintele.

Șeful statului a spus și că s-ar vaccina public anti-COVID-19. „Dacă se crede că asta ar ajuta, cu plăcere, cum să nu. Eu sunt pentru vaccinare”

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o şedinţă de evaluare a modului de gestionare a pandemiei de COVID-19, la care au fost invitaţi să participe premierul Ludovic Orban, ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru şi secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

Klaus Iohannis despre imaginile de la ”Matei Balș”: Statul face demersuri pentru a crește numărul de paturi

”Statul român face demersuri pentru a crește numărul de paturi (…). Vom crește capacitatea”. Este declarația președintelui Klaus Iohannis în legătură cu imaginile de la Institutul de Boli Infecțioase ”Matei Balș” în care pacienţii stau pe scaune şi primesc oxigen sau stau pe paturi de campanie pe holuri au fost postate pe Facebook.

Șeful statului a mai avertizat: ”Suntem la limită. Nu am ajuns la limita superioară, dar suntem la limită”.

Sursă foto: Facebook

”Cam aşa arată holurile spitalului Matei Balş, cu bolnavi de Covid, este înspăimântător, nu mai au pe unde să îi aşeze, pacienţii stau pe scaune la oxigen, sunt internaţi pe paturi de campanie. Terapia intensivă s-a mutat pe holuri. Nici nu vreau să vă spun ce muncă duc medicii, de dimineaţă nu i-am văzut să bea un pahar de apă. Oameni buni, trebuie să înţelegem că sistemul sanitar nu mai are cum să facă faţă , cât de curând intră în colaps , dacă nu e deja”, a scris pe Facebook Constantin Vasile Ifteme, el însuşi pacient al spitalului, care a postat mai multe imagini.

Comisia Europeană a aprobat acordul pentru 80 de milioane de doze de vaccin Moderna

Compania Moderna a primit aprobarea de către Comisia Europeană a acordului de cumpărare în avans a unei cantități inițiale de 80 de milioane de doze de vaccin mRNA împotriva COVID-19 (mRNA-1273). Comisiei Europene i-a fost acordată opţiunea de a achiziţiona până la 80 de milioane de doze suplimentare.

„Apreciem încrederea pe care Comisia Europeană a arătat-o faţă de platforma noastră de vaccin mRNA prin includerea mRNA-1273 în portofoliul lor de vaccinuri. Suntem conştienţi de faptul că în lupta împotriva acestei pandemii este nevoie o serie de soluţii şi suntem mândri de rolul pe care Moderna îl joacă în acest efort global,” a declarat Stéphane Bancel, Chief Executive Officer al Moderna.

Moderna afirmă că vaccinul pe care l-a dezvoltat are o eficienţă de 94,5%, potrivit rezultatelor ultimei etape a studiilor clinice (faza a 3-a), devenind al doilea producător de vaccinuri care anunţă rezultate peste aşteptări, după Pfizer şi partenerul său BioNTech.

„Alături de partenerii noştri strategici, Lonza şi Rovi, ne-am extins capacitatea de producţie în afara Statelor Unite, pentru a putea livra aproximativ 500 de milioane de doze pe an şi posibil până la 1 miliard de doze pe an începând cu 2021, dacă acesta este aprobat”, a adăugat Bancel.

 

Comisia Europeană a adoptat o strategie farmaceutică pentru Europa

Comisia Europeană (CE) a adoptat marți o strategie farmaceutică pentru Europa pentru a se asigura că pacienții au acces la medicamente inovatoare și la prețuri accesibile, dar și pentru a sprijini competitivitatea, inovația și sustenabilitatea industriei farmaceutice a Uniunii Europene. Strategia va permite Europei să-și acopere nevoile farmaceutice, inclusiv în perioade de criză, prin lanțuri de aprovizionare solide, informează Comisia Europeană.

Potrivit CE, strategia farmaceutică a Europei are patru obiective principale:

  1. Asigurarea accesului la medicamente la prețuri accesibile pentru pacienți și abordarea nevoilor medicale nesatisfăcute (de exemplu, în domeniile rezistenței antimicrobiene, cancerului, bolilor rare)
  2. Susținerea competitivității, inovării și sustenabilității industriei farmaceutice a UE și dezvoltarea medicamentelor de înaltă calitate, sigure, eficiente și mai ecologice
  3. Îmbunătățirea mecanismelor de pregătire și reacție la criză și abordarea securității aprovizionării
  4. Asigurarea unei voci puternice a UE în lume, prin promovarea unui nivel ridicat de standarde de calitate, eficacitate și siguranță.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Pandemia de coronavirus a evidențiat necesitatea vitală de a ne consolida sistemele de sănătate. Aceasta include accesul la medicamente sigure, eficiente și de înaltă calitate la un preț accesibil. În perioada economică și socială dificilă cu care se confruntă UE în prezent, strategia adoptată astăzi va asigura că Europa și europenii vor continua să beneficieze de astfel de medicamente. Solicit statelor membre și Parlamentului să sprijine această abordare care va fi lansată în următorii trei ani și nu numai.”

În același timp, vicepreședintele pentru promovarea modului de viață european, Margaritis Schinas, a precizat: „Medicamentele, vaccinurile și tratamentele eficiente și sigure au contribuit la abordarea unora dintre principalele cauze ale bolilor și a bolilor care au pus  viața în pericol în trecut. Aceste produse vor fi cruciale pentru a susține sănătatea și bunăstarea cetățenilor europeni în aceste momente dificile. Strategia de astăzi sprijină industria farmaceutică a UE să rămână competitivă și inovatoare, abordând în același timp nevoile pacienților și ale sistemelor noastre de sănătate.”

„Astăzi lansăm lucrarea pentru a ne asigura că medicamentele sigure și eficiente sunt accesibile și accesibile în orice moment și pentru toți pacienții din UE. Cu Strategia noastră farmaceutică pentru Europa ne îndeplinim angajamentul de a crea un mediu farmaceutic orientat spre viitor și centrat pe pacient, în care industria UE să poată inova, înflori și să continue să fie un lider global. Este viziunea noastră pe termen lung pentru o autonomie strategică deschisă și răspunsul nostru la provocările de astăzi și la vulnerabilitățile expuse de COVID-19. Astăzi am pus un alt pilon al Uniunii Europene a Sănătății”, a declarat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară.

 

Jumătate din măștile de pe piață nu oferă protecție la SARS-CoV-2. Sunt neconforme

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că, în urma controalelor efectuate de ANPC, s-a constatat că jumătate din măștile comercializate pe piață nu sunt conforme și, prin urmare, nu oferă protecție împotriva noului coronavirus.

În acest context, ministrul a făcut apel la populație să nu mai achiziționeze măști confecționate din material textil deoarece nu oferă protecție.

”Sunt uimit și dezamăgit de calitatea produselor, a măștilor de protecție aflate pe piață în acest moment. Dacă v-aș spune că jumătate din măștile care se găsesc în comercializare în momentul de față nu ne protejează poate ziceti că exagerez, dar asta este realitatea. Au fost oprite, s-au dat amenzi de 18 milioane de lei”, a declarat ministrul Economiei pentru un post de televiziune.