Raluca Șoaita: Studiile de fezabilitate sunt etape extrem de importante în realizarea unui proiect

Raluca Șoaita, arhitect, Asociația ”Dăruiește viață” a declarat că ar trebui să existe, la nivel național, strategii care să arate prioritatea investițiilor.

„Spitalul nu înseamnă doar o clădire. Înseamnă și echipamente medicale, și personal medical bine instruit. Este foarte important ca echipa de proiecatre să aibă experiență, să existe experți în cadrul echipei respective. Dacă proiectăm fără să avem un expert în tehnologie medicală, proiectăm niște instalații care nu corespund. Dacă proiectăm fără să avem un epidemiolog în echipă, proiectăm niște fluxuri medicale pe care noi, arhitecții, nu avem cum să le învățăm într-un an. Folosim sociologi, antropologi ca să analizăm secții existente și să vedem care sunt cutumele de utilizare a acestor secții, astfel încât să ne dăm seama dacă normativul are nevoie de actualizare”, a mai precizat Raluca Șoaita.

Acesta a mai declarat că „investițiile în spitale au fost făcute la nivel de secții, de etaje și nu s-a privit spitalul în ansamblul lui. De cele mai multe ori, tema de proiectare se încadra în limitele unor pereți de secție și în momentul în care proiectai instalații sau alte circuite, ele se opreau la holul de intrare, iar problema, în majoritatea cazurilor, se depista ulterior. Pentru a investi eficient și pentru a realiza toate aceste fluxuri medicale, tehnice și tehnologice într-un spital este nevoie să privim per ansamblu și avem nevoie, bineînțeles, și de o echipă din cadrul spitalului care să poată să urmărească pașii de la început și până la utilizarea și chiar mentenața clădirii respective”.

Studiile de fezabilitate sunt etape extrem de importante în realizarea unui proiect, a mai declarat arhitectul Raluca Șoaita.

Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței-dezbatere „Spitalele din România ÎNCOTRO? Actul Medical vs. Infrastructură”, organizată de Colegiul Medicilor din România, în contextul tragediei incendiului de la Institutul „Matei Balș”, car ea avut loc la sfârșitul săptămânii trecute săptămâni.

Manifestarea se desfășoară sub conceptul CMR în DIALOG, ce își propune să devină o platformă de discuții la nivel național, prin organizarea unei serii de evenimente împreună cu principalele instituții și actori implicați în sistemul de sănătate pe cele mai importante teme pentru dezvoltarea profesiei medicale și a sistemului medical românesc. Managementul logistic și comunicarea aferente proiectului din partea CMR sunt asigurate de Sănătatea Press Group.

Prof.dr. Șerban Bubenek: Vom adresa ministrului Sănătății trei memorii

Prof.dr. Șerban Bubenek, Președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, a declarat că „în România nu există un staff tehnic al spitalelor. Există niște electricieni, care sunt extrem de prost plătiți și, eventual, nici foarte bine pregătiți. Ingineri de aparatură medicală există în doar 10% din secțiile de ATI din România, conform recensământului pe care l-am făcut. Aceasta este situația adevărată. Ca să avem niște reguli clare, trebuie să avem un Corp al specialiștilor, care să cuprindă ingineri din diferite specialități, arhitecți, specialiști în electricitate, în climatizare și ventilație. În felul acesta, dacă ar exista un astfel de corp care dincolo de faptul că împreună cu noi ar putea să meargă mai departe şi să elaboreze un set de măsuri imediat în două săptămâni… Dânşii după aceea ar trebui să consulte în fiecare zi tot ce apare nou ca norme şi să le transpună în legislaţie şi să fie capabili să vină să controleze în spitale după ce o lucrare este aprobată şi plătită că este bine făcută. Lucrul acesta probabil că ne-ar scuti de foarte multe discuţii dacă lucrările au fost bine sau nu făcute, dacă lucrările respectă standarde sau nu”.

Prof.dr. Șerban Bubenek a arătat, totodată, că „pandemia de COVID-19 a crescut exponențial numărul pacienților care au nevoie concomitent de administrare de oxigen, iar, în acest fel, a fost devoalată vulnerabilitatea unor spitale și a unor secții ATI din România, cu privire la apariția a unor incendii”.

Totodată, Prof.dr. Șerban Bubenek susţine că trebuie „îmbunătăţite” schemele de personal. „Nu putem continua aşa, pentru că nu avem nicio şansă”, a spus Președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă.

„În România, avem 250.000 de lucrători în Sănătate. Dacă ne referim la populație și ne comparăm cu orice alt stat, ar trebui să avem cel puțin 400-500.000 de lucrători în Sănătate. Asta ar presupune că am avea doctori care ar face două linii de gardă, ca să nu mai descopere INSP-ul că nu se respectă niște regulamente. Astfel, am avea infirmiere, asistente, ingineri, arhitecți, specialiști în aparatură medicală. Toți acești oameni lipsesc din sistemul de sănătate din România”, a explicat Președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă.

„Vom adresa ministrului Sănătății trei memorii. Unul este legat strict de Terapia Intensivă, un al doilea memoriu privește aspecte privind funcționarea transparentă a secțiilor de Terapie Intensivă, de funcționarea și digitalizarea acestora, iar al treilea memorii presupune niște chestiuni generale, legate de reforma în Sănătate. Cerem să se schimbe complet metodologia pentru accesul la funcția de șef de secție. Acest lucru trebuie democratizat, transparentizat, în sensul creșterii standardelor acestor șefi de secții”, a precizat Prof.dr. Șerban Bubenek.

Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței-dezbatere „Spitalele din România ÎNCOTRO? Actul Medical vs. Infrastructură”, organizat de Colegiul Medicilor din România, în contextul tragediei incendiului de la Institutul „Matei Balș”, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute săptămâni.

Manifestarea se desfășoară sub conceptul CMR în DIALOG, ce își propune să devină o platformă de discuții la nivel național, prin organizarea unei serii de evenimente împreună cu principalele instituții și actori implicați în sistemul de sănătate pe cele mai importante teme pentru dezvoltarea profesiei medicale și a sistemului medical românesc. Managementul logistic și comunicarea aferente proiectului din partea CMR sunt asigurate de Sănătatea Press Group.

Vasile Tudor: Respectarea standardelor este o obligație legală în multe țări, ceea ce la noi nu se întâmplă

Instalațiile de gaze medicale trebuie să asigure doi factori primordiali: siguranța și calitatea, a declarat Vasile Tudor, inginer de gaze medicinale, Asociația ”Dăruiește Viață”.

„Cu privire la siguranță, gazul medical potrivit trebuie să fie întotdeanua disponibil acolo unde este nevoie, atunci când este nevoie, la cote optime. Cu privire la calitate, fiecare gaz medical trebuie să îndeplinească cerințele în farmacopeea europeană, pe tot traseul instalației medicale, de la sursă, până la patul pacientului”, a declarat Vasile Tudor.

„În momentul de față, descrierea proiectării gazelor medicale este total depășită și neaplicabilă tehnic, dată fiind evoluția tehnică a sistemelor de gaze medicale. La nivel european, în 2016 s-a revizuit Standardul de gaze medicale, care a fost adoptat și de către Asociația Română de Standardizare, dar care, din păcate, nu este aplicat și nu este transpus într-o normă de proiectare, așa cum ar trebui. Respectarea standardelor este o obligație legală în multe țări, ceea ce la noi nu se întâmplă”, a mai spus Vasile Tudor, inginer de gaze medicinale.

Vasile Tudor a mai declarat că „este destul de dificil ca o instalație de gaze medicale deja proiectată să se transforme peste noapte într-o instalație care să deservească paturi suplimentare ATI. Instalația deja efectuată, până la un punct, are anumite cerințe de debit și de presiune și extinzând aceste instalații cu paturi noi, este foarte probabil ca sursele de alimentare să nu mai facă față”.

Pentru orice extindere de spital, trebuie făcută înainte o analiză de risc privind instalația de gaze medicale.

Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței-dezbatere „Spitalele din România ÎNCOTRO? Actul Medical vs. Infrastructură”, organizat de Colegiul Medicilor din România, în contextul tragediei incendiului de la Institutul „Matei Balș”, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute săptămâni.

Manifestarea se desfășoară sub conceptul CMR în DIALOG, ce își propune să devină o platformă de discuții la nivel național, prin organizarea unei serii de evenimente împreună cu principalele instituții și actori implicați în sistemul de sănătate pe cele mai importante teme pentru dezvoltarea profesiei medicale și a sistemului medical românesc. Managementul logistic și comunicarea aferente proiectului din partea CMR sunt asigurate de Sănătatea Press Group.

Dr. Bogdan Tănase: O clădire se poate face, dar să strângi o echipă performantă este mult mai greu

În fiecare spital din România, ar trebui ca, o dată pe lună sau măcar la două luni, să se deruleze scenarii de avarie, astfel încât personalul medical să știe cum să reacționeze în situații de criză, a declarat Dr. Bogdan Tănase, directorul medical al Institutului Oncologic București.

„Lucrurile acestea se întâmplă, din păcate, doar pe hârtie. În realitate, lumea este mult prea ocupată ca să participe la astfel de scenarii”, a precizat Dr. Bogdan Tănase.

„Vorbim despre o reformă în Sănătate de ani și ani de zile, dar nu am reușit să o facem până acum, suntem într-o continuă reformă. Noi căutăm să schimbăm niște lucruri, dar nu am măsurat nevoile reale de sănătate ale populației. Vrem să construim spitale regionale, dar nu vedem dacă avem nevoie realmente de lucrul acesta. La acest moment, nu avem o strategie coerentă”, a mai precizat directorul medical al Institutului Oncologic București.

„Înainte de a construi un spital trebuie să găsești oamenii care au făcut performanță, trebuie să construiești o echipă și asta este cel mai greu. O clădire se poate face, dar să strângi o echipă care să fie într-adevăr performantă este mult mai greu. Medicul este vârful unei piramide. Ca medicul să performeze, trebuie să fie o bază largă care să îl susțină, formată și din personal mediu, și personal auxiliar.  De personal administrativ  și tehnic ducem lipsă la acest moment și nu știu cum îi putem atrage pentru că, financiar, nu este atractiv pentru ei să lucreze într-un spital”, a explicat Dr. Bogdan Tănase.

Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței-dezbatere „Spitalele din România ÎNCOTRO? Actul Medical vs. Infrastructură”, organizat de Colegiul Medicilor din România, în contextul tragediei incendiului de la Institutul „Matei Balș”, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute săptămâni.

Manifestarea se desfășoară sub conceptul CMR în DIALOG, ce își propune să devină o platformă de discuții la nivel național, prin organizarea unei serii de evenimente împreună cu principalele instituții și actori implicați în sistemul de sănătate pe cele mai importante teme pentru dezvoltarea profesiei medicale și a sistemului medical românesc. Managementul logistic și comunicarea aferente proiectului din partea CMR sunt asigurate de Sănătatea Press Group.

Ec. Gabriel Lazany: Trebuie să învățăm să folosim eficient resursa umană 

Trebuie să învățăm să folosim eficient resursa umană, a declarat Ec. Gabriel Lazany, de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, în cadrul conferinței-dezbatere „Spitalele din România ÎNCOTRO? Actul Medical vs. Infrastructură”.

„Pe această perioadă a pandemiei, activitatea medicală a fost foarte diferită de la o secție, la cealaltă, secții care nu au fost foarte solicitate și secții unde adresabilitatea pacienților a fost crescută. Este absurd ca un manager de spital să nu aibă posibilitatea de a redirija personalul către anumite secții și compartimente. Dacă știm că medicii au anumite specialități și nu îi poți utiliza în altă specialitate medicală, asistenții medicali, personalul mediu și auxuliar trebuie să facă față cerințelor oricărei secții, iar managerii de spitale să aibă posibilitatea de a îi dirija”, a declarat Ec. Gabriel Lazany.

Acesta a mai precizat că în ceea ce privește infrastructura medicală, „la Bistrița se lucrează de foarte mulți ani pe proiecte importante și s-a reușit o supraetajare a spitalului, prin care a fost creat un bloc operator centralizat de 1500 de metri pătrați și o secție nouă de chirurgie”.

„În momentul de față, foarte multe spitale din România nu pot să facă lucrări de reabilitare pe fonduri europene nerambursabile pentru că nu îndeplinesc prima condiție de eligibilitate: să facă dovada proprietății. Aici ar trebui făcută o inventariere a sistemului medical și o ușurare din punct de vedere legislativ a condițiilor de intabulare a spitalelor, astfel încât accesul la proiectele de finanțare să fie mai facil”, a mai explicat Ec. Gabriel Lazany.

De multe ori, când ajungem în faza de finanțare a proiectelor, studiile de fezabilitate nu mai sunt de actualitate, a mai punctat acesta.

Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței-dezbatere „Spitalele din România ÎNCOTRO? Actul Medical vs. Infrastructură”, organizat de Colegiul Medicilor din România, în contextul tragediei incendiului de la Institutul „Matei Balș”, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute săptămâni.

Manifestarea se desfășoară sub conceptul CMR în DIALOG, ce își propune să devină o platformă de discuții la nivel național, prin organizarea unei serii de evenimente împreună cu principalele instituții și actori implicați în sistemul de sănătate pe cele mai importante teme pentru dezvoltarea profesiei medicale și a sistemului medical românesc. Managementul logistic și comunicarea aferente proiectului din partea CMR sunt asigurate de Sănătatea Press Group.

Vasile Barbu: Suntem trimiși de colo colo, până găsim în sfârșit un medic

Vasile Barbu, preşedinte al Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, și-a exprimat dorința ca structura spitalelor și a tuturor unităților medicale să fie regândită, precum și integrată la medicina de familie.

„Am vrea ca structura spitalelor să fie o prioritate,  și nu numai a spitalelor, ci a tuturor unităților medicale, regândită și integrată de la medicina de familie, pentru că nu mai reușim să integrăm medicina de familie cu celelalte paliere ale sistemului de sănătate, iar pacienții simt acest lucru. Am început să alergăm, să bâjbâim, dintr-o parte în alta. Suntem trimiși de colo colo, până găsim în sfârșit un medic”, a declarat Vasile Barbu.

Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței-dezbatere „Spitalele din România ÎNCOTRO? Actul Medical vs. Infrastructură”, organizat de Colegiul Medicilor din România, în contextul tragediei incendiului de la Institutul „Matei Balș”, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.

Manifestarea se desfășoară sub conceptul „CMR în DIALOG”, ce își propune să devină o platformă de discuții la nivel național, prin organizarea unei serii de evenimente împreună cu principalele instituții și actori implicați în sistemul de sănătate . pe cele mai importante teme pentru dezvoltarea profesiei medicale și a sistemului medical românesc. Managementul logistic și comunicarea aferente proiectului din partea CMR sunt asigurate de Sănătatea Press Group.

Dr. Beatrice Mahler: Lucrurile trebuie făcute gradual, pornind de la o legislație adaptată zilelor noastre

Actul medical nu ar trebuie să fie în contradicție cu infrastructura, „dar, din  păcate, în România, actul medical este cu mult peste ceea ce înseamnă infrastructură, cel puțin la Institutul Marius Nasta, un institut care are o sută de ani vechime”, a declarat Șef. lucr. dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

„Suntem în fața unei structuri vechi, o parte din infrastructură a trebuit închisă pentru că aducea riscuri mult mai mari pentru pacienții care erau acolo. Suntem în fața unei legislații care nu îți permite nici să angajezi personal, nici să menții în funcții personalul sau să motivezi personalul eficient, dar nici să penalizezi personalul care stă luni de zile în concediu medical, pentru că nu avem instrumente să prevenim acest lucru”, a precizat managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

Șef. lucr. dr. Beatrice Mahler a mai declarat că „pacientul are nevoie de căldură în saloane, de o instalație care să funcționeze corect, de un medic care să aibă un aparat care funcționează în parametrii normali”.

Lucrurile trebuie făcute gradual, pornind de la o legislație adaptată zilelor noastre, a precizat Șef. lucr. dr. Beatrice Mahler.

„Avem nevoie, cu siguranță, de o legislație care să ne permită să aducem medicii tineri în spitalele românești și în spitalele universitare românești. Performanța trebuie șă fie cuvântul care definește medicul care rămâne la patul pacientului, calitatea actului medical depinde foarte mult de modalitatea în care medicul direcționează această artă a meseriei pe care o desfășoară”, a mai spus managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

Momentul pe care îl traversăm ne aduce în față multiple deficiențe, a punctat Șef. lucr. dr. Beatrice Mahler.

„Una dintre cele mai mari probleme este asigurarea personalului în zilele de sâmbătă și duminică în centrul de vaccinare. Legislația este atât de birocratică, încât trebuie să faci un adevărat algoritm de organizare pentru a putea face un astefel de cabinet să funcționeze șapte zile din șapte, 12 ore pe zi”, a explicat managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței-dezbatere „Spitalele din România ÎNCOTRO? Actul Medical vs. Infrastructură”, organizat de Colegiul Medicilor din România, în contextul tragediei incendiului de la Institutul „Matei Balș”, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute săptămâni.

Manifestarea se desfășoară sub conceptul CMR în DIALOG, ce își propune să devină o platformă de discuții la nivel național, prin organizarea unei serii de evenimente împreună cu principalele instituții și actori implicați în sistemul de sănătate pe cele mai importante teme pentru dezvoltarea profesiei medicale și a sistemului medical românesc. Managementul logistic și comunicarea aferente proiectului din partea CMR sunt asigurate de Sănătatea Press Group.

Prof. dr. Cristian Oancea: Consumul de oxigen s-a triplat în pandemie

Prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului ”Victor Babeș” din Timișoara, a declarat că dacă electricianul unității medicale își dă demisia sau pleacă la pensie, spitalul poate fi închis, punctând în același timp supraîncărcarea rețelei electrice pe fondul pandemiei.

Acesta a spus că dacă medici și asistenți se mai găsesc pentru angajare, nu același lucru se întâmplă cu personal TESA necesar.

„Noi avem un singur electrician. Mi-au trebuit patru luni să mai găsesc încă un electrician. Dacă electricianul nostru își dă demisia sau pleacă la pensie, noi putem să închidem spitalul, pentru că personalul TESA, muncitorii de care avem nevoie, nu poți să îi găsești, nu poți să îi angajezi”, a declarat Oancea.

Managerul Spitalului ”Victor Babeș” din Timișoara a vorbit despre supraîncărcarea rețelei electrice pe fondul pandemiei.

„Am dublat sau triplat rețelele de oxigen. Eu ca pneumolog, sunt obișnuit să lucrez cu oxigenul, colegii din terapie intensivă sunt obișnuiți să lucreze cu gazele, dar ca noi sunt foarte puține specialități. Ar trebui să punem în funcțiune al doilea stocator. Consumul de oxigen s-a triplat sau poate chiar mai mult. Consumul la imagistică s-a mărit de zece ori în această pandemie, consumul de laborator, de trei patru ori, inclusiv aparatura cu care ne-am dotat într-un ritm alert. Ca și nivel de aparatură am crescut de trei patru ori. Toate acestea a supraîncărcat rețeaua electrică”, a spus managerul.

Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței-dezbatere „Spitalele din România ÎNCOTRO? Actul Medical vs. Infrastructură”, organizat de Colegiul Medicilor din România, în contextul tragediei incendiului de la Institutul „Matei Balș”, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.

Manifestarea se desfășoară sub conceptul „CMR în DIALOG”, ce își propune să devină o platformă de discuții la nivel național, prin organizarea unei serii de evenimente împreună cu principalele instituții și actori implicați în sistemul de sănătate . pe cele mai importante teme pentru dezvoltarea profesiei medicale și a sistemului medical românesc. Managementul logistic și comunicarea aferente proiectului din partea CMR sunt asigurate de Sănătatea Press Group.

Conf. univ. dr. Aysel Florescu: Avem medicație și protocoale noi, dar infrastructura a rămas în urmă

Conf. univ. dr. Simin Aysel Florescu, medic primar boli infecțioase, Spitalul ”Victor Babeș”, a declarat că infrastructura nu s-a dezvoltat niciodată în paralel cu evoluția actului medical, principalul motiv fiind lipsa fondurilor.

„Actul medical în România, cu toate problemele existente s-a dezvoltat foarte rapid, chiar dacă poate nu la fel de rapid ca în Vestul Europei. În acest moment, se află la niște cote foarte bune din acest punct de vedere în multe din domenii. Toată această dezvoltare a actului medical din spital a fost într-o disonanță cu infrastructura. Avem medicație nouă, avem protocoale noi, avem mijloace terapeutice, medicamentoase, chirurgicale, endoscopice, foarte avansate și la nivel comparabil cu cele din Europa, în schimb infrastructura a rămas tot timpul în urmă”, a explicat conf. univ. dr. Simin Aysel Florescu, adăugând că principalul motiv îl reprezintă lipsa fondurilor pentru dezvoltare.

Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței-dezbatere „Spitalele din România ÎNCOTRO? Actul Medical vs. Infrastructură”, organizat de Colegiul Medicilor din România, în contextul tragediei incendiului de la Institutul „Matei Balș”, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.

Manifestarea se desfășoară sub conceptul „CMR în DIALOG”, ce își propune să devină o platformă de discuții la nivel național, prin organizarea unei serii de evenimente împreună cu principalele instituții și actori implicați în sistemul de sănătate . pe cele mai importante teme pentru dezvoltarea profesiei medicale și a sistemului medical românesc. Managementul logistic și comunicarea aferente proiectului din partea CMR sunt asigurate de Sănătatea Press Group.

Oana Gheorghiu: România nu are norme pentru gaze medicinale

Oana Gheorghiu, fondatoare a Asociației ”Dăruiește viață”, a spus că pentru gaze medicinale, România nu are norme, de aceea, în unele spitale vedem instalații foarte prost făcute.

Astfel, Oana Gheorghiu a spus că „trebuie neapărat făcute norme și aduse în zilele noastre, inclusiv normele acestea de prevenție la incendiu sunt extrem de prost făcute”.

„Dacă vă uitați pe tot ce înseamnă legislație de prevenție la incendiu, despre gaze medicinale și mai ales despre oxigen se vorbește foarte puțin, cuvântul spital cred că apare în două locuri. Și de aici această laxitate și această posibilitate a unor firme care nu au nicio treabă să lucreze și să facă instalații care sunt extrem de periculoase, poate și pentru că pentru mulți nepricepuți, oxigenul este ceva bun, adică fără oxigen nu trăim. Ce poate fi periculos? Trebuie neapărat făcute norme și aduse în zilele noastre, inclusiv normele acestea de prevenție la incendiu sunt extrem de prost făcute, sunt învechite și degeaba avem niște controale și facem un milioan de hârtii, pentru că în cea mai mare parte sunt doar hârtii care nu ne ajută de fapt”, a declarat  Oana Gheorghiu.