Ministrul Muncii anunţă că se vor pune bazele pentru acreditarea ocupaţiei de analist comportamental

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA) vor pune în curând bazele acreditării ocupaţiei de analist comportamental, care oferă servicii în sprijinul familiilor care au copii cu probleme de sănătate mintală, a transmis, luni, ministrul de resort, Raluca Turcan, pe Facebook.

„Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi ANDPDCA vor pune în scurt timp bazele standardizării şi acreditării ocupaţiei de analist comportamental, care oferă servicii terapeutice ABA (Applied Behavioral Analysis, n.r.) la standarde profesioniste, atât de utile familiilor care au copii cu probleme de sănătate mintală”, a menţionat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a opinat că părinţii copiilor cu tulburări mintale nu-i pot ajuta pe aceştia să-şi atingă potenţialul maxim de dezvoltare în absenţa intervenţiei specialiştilor.

„Progresele în acest domeniu pot să apară doar dacă instituţiile statului care au responsabilităţi în această zonă şi societatea civilă lucrează împreună. Nici un părinte nu este pregătit pentru creşterea unui copil cu tulburări de sănătate mintală, iar atunci când apar astfel de situaţii, familia trebuie susţinută în mod adecvat pentru a-şi putea ajuta copilul să atingă maximum din potenţialul lui de dezvoltare, iar acest lucru nu poate fi făcut decât cu ajutorul specialiştilor. Ajutorul acordat acestor familii a venit de prea puţine ori de la stat, având în vedere cum au fost gestionate până acum problemele din asistenţă socială. Însă această situaţie nu poate să mai continue şi am toată determinarea pentru dezvoltarea serviciilor sociale integrate, dar şi pentru întărirea parteneriatului dintre stat şi societatea civilă, pentru ca orice persoană cu deficienţe multiple să fie ajutată în acord cu nevoile pe care le are”, a apreciat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a explicat că aproximativ 50 de milioane de euro din PNRR sunt destinaţi dezvoltării a aproximativ 150 de servicii comunitare pentru copiii cu dizabilităţi.

„În acest sens, avem în vedere dezvoltarea infrastructurii sociale prin alocarea a 50 de milioane de euro, prin PNRR, pentru dezvoltarea a aproximativ 150 de servicii comunitare pentru copii, respectiv centre de zi de recuperare pentru copii cu dizabilităţi, centre de zi pentru consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii. Al doilea aspect care ne preocupă ţine de serviciile acordate persoanelor vulnerabile şi provocarea noastră este ca serviciile oferite de stat să fie de calitate, iar acolo unde instituţiile publice nu au capacitatea să asigure serviciile necesare, pot fi identificaţi parteneri în societatea civilă”, a menţionat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a indicat că la nivel naţional există un deficit de aproximativ 9.400 de asistenţi sociali.

„În acelaşi timp, o analiză pe care am făcut-o la nivelul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului ne arată că avem doar 3.600 de asistenţi sociali, în condiţiile în care necesarul ar fi de 12.000. Prin parteneriate cu universităţile, vom creşte numărul de locuri pentru specializarea de asistenţă socială din învăţământul superior la distanţă, pentru că nu putem creşte calitatea serviciilor asigurate în lipsa personalului pregătit şi corect remunerat”, a încheiat Raluca Turcan.

 

OMS: 420.000 de decese anuale, din cauza consumului de alimente contaminate

Aproximativ 600 de milioane de persoane se îmbolnăvesc în fiecare an în urma consumului de alimente contaminate, iar 420.000 mor anual din această cauză. Sunt decese care ar putea fie evitate cu eforturile tuturor, a reamintit luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii de Ziua Mondială a Siguranţei Alimentare, marcată în fiecare an în data de 7 iunie, relatează EFE.

„Avem o responsabilitate colectivă pentru a asigura o alimentaţie sănătoasă şi nutritivă”, notează într-un mesaj dedicat acestei zile directorul general de la OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit căruia copiii sunt cei mai vulnerabili în faţa acestei probleme.

„Nimeni nu ar trebui să moară când încearcă să se hrănească”, a declarat directorul OMS care a scos în evidenţă responsabilitatea producătorilor, guvernelor, firmelor de transport, centrelor comerciale şi restaurantelor în asigurarea securităţii alimentare, potrivit Agerpres.

Ameliorarea siguranţei alimentelor pe care le consumăm reduce mortalitatea infantilă şi malnutriţia şi îi ajută pe copii să piardă mai puţine ore de şcoală, iar pe adulţi să-şi amelioreze productivitatea, ajutând totodată la reducerea presiunii asupra sistemelor sanitare, a subliniat Tedros.

Siguranţa alimentară presupune absenţa riscurilor alimentare care ar putea afecta sănătatea consumatorilor. Aceste riscuri pot fi de natură microbiologică, chimică sau fizică şi adesea nu pot fi observate cu ochiul liber. Bacteriile, virusurile sau reziduurile de pesticide sunt doar câteva exemple.

Hrana nesigură reprezintă o ameninţare pentru sănătatea umană şi economie, afectând în mod disproporţionat persoane vulnerabile şi marginalizate, în special femei şi copii, migranţi şi populaţii afectate de conflicte, potrivit OMS. În fiecare an, cel puţin o persoană din zece se îmbolnăveşte după ingerarea de mâncare contaminată şi 420.000 de persoane îşi pierd viaţa, din care 125.000 sunt copii cu vârsta sub 5 ani.

Primul mare festival din Europa din acest an, UNTOLD, organizat între 9 şi 12 septembrie

Festivalul UNTOLD va avea loc în perioada 9-12 septembrie, la Cluj-Napoca, şi este primul mare festival din Europa anunţat pentru acest an, potrivit organizatorilor.

„Anunţul mult aşteptat de fani este oficial! Sute de mii de oameni, din întreaga lume, se vor bucura din nou 4 zile şi 4 nopţi pe tărâmul magic UNTOLD, din Cluj-Napoca. Întâlnirea din acest an dintre fani, artişti, organizatori şi partenerii festivalului va fi una greu de egalat şi plină de încărcătură emoţională, după aproape 2 ani de pauză. UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri din întreaga lume, îşi deschide porţile, timp de 4 zile şi 4 nopţi, între 9 şi 12 septembrie 2021. Astfel, UNTOLD este unul dintre puţinele festivaluri de amploare internaţională, care se va desfăşura în acest an, în întreaga lume!”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Guvernul României a dat undă verde pentru organizarea marilor festivalurilor, fără limită de capacitate, potrivit sursei citate.

„UNTOLD 2021 va fi o reîntâlnire îndelung aşteptată, după aproape doi ani de pauză, o sărbătoare mondială a revenirii la normalitate. Şi pentru cei peste 1000 de furnizori şi 15.000 de colaboratori ai festivalului, garanţia că se întâmplă a şasea ediţie UNTOLD înseamnă o relansare a activităţii după mai bine de 16 luni de pauză. Programat iniţial pentru luna august 2021, organizatorii festivalului UNTOLD, spun că mutarea lui în luna septembrie reprezintă o extra garanţie a faptului că festivalul se va putea ţine în acest an, la cele mai înalte standarde, cu cei mai buni artişti şi în cele mai sigure condiţii”, se mai arată în comunicat.

La ediţia aniversară din 2019, la UNTOLD au participat peste 375.000 de persoane.

„Organizatorii UNTOLD anunţă că pregătesc şi în acest an nume mari internaţionale şi cea mai intensă experienţă de până acum. De-a lungul anilor pe scenele festivalului Untold au urcat nume precum: David Guetta, Martin Garrix, Avicii, Dimitri Vegas&Like Mike, Armin van Buuren, Kygo, Steve Aoki, Tiesto, Afrojack, Diplo, Hardwell, The Chainsmokers, Timmy Trumpet, Axwell ‘ Ingrosso, Don Diablo, Marshmello, Solomun, Nina Kraviz, Boris Brejcha, Paul Kalkbrenner, Jamie Jones, Pan-Pot, Tale of Us, Sven Vath, Chris Liebing, Dubfire, Robbie Williams, The Prodigy, Black Eyed Peas, Stormzy, Jason Derulo, Tinie Tempah, Ellie Goulding, Hurts, John Newman, James Arthur, MO şi mulţi alţii”, se mai arată în comunicat.

CNCAV: Peste 49.000 de persoane vaccinate, de la ultima raportare

În ultimele 24 de ore au fost administrate 49.405 de doze de vaccin, dintre care 37.294 Pfizer, 7.080 – Johnson&Johnson, 3.020 – Moderna şi 2.011 – AstraZeneca, potrivit unei informări a Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19.

CNCAV arată că, în acelaşi interval, 17.205 de persoane au fost vaccinate cu prima doză şi 32.200 de persoane cu cea de-a doua.

Din 27 decembrie 2020 au fost administrate 8.288.345 de doze unui număr de 4.457.688 de persoane, dintre care 459.936 au primit o doză şi 3.997.752 şi pe cea de-a doua.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 20 de reacţii adverse – una de tip local şi 19 de tip general.

De la debutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 16.264 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID – 1.752 de tip local şi 14.512 de tip general.

Conform CNCAV, 149 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Datele au fost puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

Ministrul Sănătății, întrevedere cu ambasadorul Danemarcei în România

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a avut luni, la sediul ministerului, o întrevedere cu ambasadorul Regatului Danemarcei în România, ES Søren Jensen, despre intensificarea colaborării în domeniul sanitar.

În cadrul întrevederii, s-a discutat, printre altele, despre intensificarea relațiilor de colaborare în domeniul sanitar și despre schimburi de experiență între profesioniști din Danemarca și România în domeniul digitalizării sistemului sanitar și al eficientizării energetice a spitalelor.

De asemenea, cei doi oficiali au discutat și despre campaniile de vaccinare anti-COVID-19 din cele două state.

Inspecția Sanitară de Stat din cadrul MS solicită controale la producători de biocide

Inspecția Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătății a solicitat inspectorilor sanitari din cadrul DSP Galați și DSP Ilfov efectuarea de controale la doi producători de produse biocide, în urma aspectelor semnalate în spaţiul public.

„Cu privire la avizare/autorizare și control, Inspecția Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătății face următoarele precizări:
Produsele biocide (22 de tipuri, inclusiv dezinfectanți pentru suprafețe, pentru mâini, pentru apa potabilă, pentru zona alimentară) sunt puse pe piață în baza unui aviz/autorizație emis/ă de Comisia Națională pentru Produse Biocide, în conformitate cu prevederile:
– Regulamentului nr. 528/2012 privind produsele biocide;
– HG nr. 617/2014 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide, cu modificările și completări ulterioare;
– Ordinului nr. 10/2010 privind aprobarea procedurii de avizare a produselor biocide care sunt plasate pe piaţă pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare. Precizăm că Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” a emis în anul 2020 autorizații temporare de punere pe piață a produselor biocide, pe perioada stării de urgență conform prevederilor art. 10 din Ordonanța militară nr. 4 din 29.03.2020, iar în starea de alertă emit conform prevederilor OUG nr. 70 din 14.05.2020”, a anunţat Ministerul Sănătăţii, prin intermediul unui comunicat.

Produsele biocide avizate/autorizate sunt postate în Registrul Național al Produselor Biocide, gestionat de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), se precizează în aceeaşi sursă.

Conform reglementărilor naționale, produsele biocide trebuie să dovedească eficacitatea prin prezentarea rapoartelor de testare a eficacității (de ex. bactericidă, fungicid, levuricidă, micobactericidă, virucidă etc.) realizate în laboratoare de specialitate. Aceste eficacități sunt specificate în aviz/autorizație, potrivit MS.

Comunicatul Ministerului Sănătăţii arată că inspectorii sanitari efectuează controale la producători, deținătorii de aviz, distribuitori, utilizatori profesionali (unități sanitare, unități de învățământ, cabinete de înfrumusețare etc.) unde verifică dacă eticheta respectă informațiile din avize și/sau autorizații (concentrații, timpi de acțiune, eficacități etc.), precum și informații privind fișa cu date de securitate. De asemenea, controlul vizează verificarea respectării de către producătorul de biocide a cerințelor privind siguranța și calitatea produselor biocide, furnizarea substanței/substanțelor active, evidențele și raportările.

„În trimestrul II 2020 – trimestrul I 2021, inspectorii sanitari au efectuat controale în urma cărora au fost retrase de la utilizare 124 de produse biocide neconforme, în cantitate de 24.144 litri și 467 kg. Totodată, au fost retrase de la comercializare 263 de produse biocide neconforme, în cantitate de 142.287 litri și 8.845 kg.Au fost aplicate 185 de sancțiuni, dintre care 127 de amenzi, în valoare totală de 734.500 lei, și 58 de avertismente”, se arată în comunicatul MS.

Potrivit aceleiaşi surse, principalele neconformități identificate de inspectorii sanitari au fost legate de introducerea ilegală pe piață a produselor biocide, etichete care nu respectă prevederile din aviz/autorizație, termene de valabilitate expirate și utilizare necorespunzătoare.

Conform Metodologiei stabilită anual de INSP în baza Programului Național de Monitorizare a Factorilor Determinanți din Mediul de Viață și Muncă (PN II), se realizează evaluarea eficacității bactericide și fungicide a produselor biocide în laboratoare din cadrul INSP și DSP,potrivit MS.

„Precizam faptul că în perioada aprilie – mai 2021, inspectorii sanitari au prelevat probe de produse biocide cu aplicație în sectorul medical și anume antiseptice și dezinfectante chimice folosite în dezinfecția chirurgicală a mâinilor, în vederea evaluării eficacității biocide (bactericide și fungicide), conform Metodologiei stabilită de INSP”, se arată în acelaşi comunicat.

Care sunt serviciile pentru care ASSMB organizează o licitaţie estimată la până la 230 de milioane de lei

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti precizează că licitaţia cu o valoare estimată de până la 230 de milioane de lei, anunţată pe SICAP, vizează activităţi de mentenanţă a instalaţiilor termice, sanitare, de ventilaţie, electrice şi de fluide medicale, din cele 19 unităţi sanitare aflate în subordine.

Precizările vin după ce miercurea trecută, ASSMB a postat pe SICAP un anunţ pentru o licitaţie vizând servicii de mentenanţă preventivă, predictivă şi corectivă pentru spitalele aflate aflate în administrarea sa. Contactul este împărţit în trei loturi, cu o valoare totală estimată cuprinsă între 57.501.286 – 230.005.147 lei. Durata contractului este de 48 de luni, iar termenul limită pentru primirea ofertelor: 7 iulie. În vederea evaluării ofertelor, preţul reprezintă 70%, iar criteriile tehnice 30%.

Conform precizărilor transmise de ASSMB, activităţile de mentenanţă vizează instalaţiile termice, instalaţiile sanitare, instalaţiile de ventilaţie şi aer condiţionat, instalaţiile electrice şi grupurile electrogene, precum şi instalaţiile de fluide medicale din cadrul fiecăreia dintre cele 19 unităţi sanitare pe care Primăria Capitalei, prin ASSMB, le are în administrare.

„Prin asigurarea serviciilor de mentenanţă se are în vedere conservarea stării clădirilor şi optimizarea funcţionării instalaţiilor şi echipamentelor aflate în interiorul acestora. De asemenea, mentenanţa vizează funcţionarea optimă a instalaţiilor, prin implementarea unui program de întreţinere preventivă, predictivă şi corectivă. În acest fel, se asigură creşterea fiabilităţii şi performanţelor clădirii şi diminuarea disfuncţionalităţilor care pot apărea în timp”, explică ASSMB.

Planul privind mentenanţa are drept obiective:

– reducerea costurilor cu întreţinerea prin prevenirea situaţiilor de avarie şi menţinerea în parametri optimi a instalaţiilor;

– reducerea şi optimizarea costurilor cu utilităţile (apă, gaze, energie electrică) prin reglarea instalaţiilor şi eliminarea pierderilor;

– programe de mentenanţă personalizate pentru fiecare tip de instalaţie;

– siguranţa proprietăţii, controlul şi eliminarea rapidă a problemelor de întreţinere;

– utilizarea clădirii în parametrii proiectaţi (siguranţă, confort, eficienţa consumurilor), prin monitorizare, verificare, măsurători şi reglări ale instalaţiilor şi echipamentelor;

– întreţinerea şi monitorizarea instalaţiilor în conformitate cu toate reglementările în vigoare;

– restaurarea şi conservarea clădirilor cu respectarea specificului acestora;

– înlocuirea componentelor uzate înainte de defectarea lor, realizarea de controale periodice, revizii parţiale şi totale.

ASSMB menţionează că, potrivit prevederilor propriului regulament de organizare şi funcţionare, aprobat prin HCGMB, are obligaţia de a asigura administrarea şi întreţinerea clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea unităţile sanitare publice, precum şi a terenurilor aferente.

„Asigurarea unui management eficient şi eficace în unităţile sanitare cu paturi pentru care s-a transferat managementul asistenţei medicale către autorităţile administraţiei publice locale din Municipiul Bucureşti, conform OUG 162/2008 cu modificările şi completările ulterioare, intră în mod direct în atribuţiile ASSMB, ca serviciu public, organizat ca instituţie publică de interes local a Municipiului Bucureşti. Ţinând cont de toate aceste elemente, apreciem că serviciile de mentenanţă invocate sunt mai multe decât oportune, scopul evident fiind acela de a creşte gradul de siguranţă a pacienţilor şi cadrelor medicale, precum şi asigurarea unui mediu optim pentru realizarea unui act medical cât mai performant”, susţine sursa citată.

Uniunea Europeană cere reciprocitate SUA în materie de primire a turiştilor europeni

Uniunea Europeană (UE) cere reciprocitate SUA în materie de primire a turiştilor europeni, inclusiv în ceea ce priveşte carantina, în cadrul relaxării restricţiilor legate de COVID-19, a declarat comisarul european pentru Piaţă Internă, Thierry Breton, informează AFP.

Cei 27 de membri ai UE au convenit începând cu 19 martie să permită intrarea în UE a călătorilor din ţări terţe care au primit schema completă de vaccinare împotriva COVID-19 autorizată la nivel european. Călătorii trebuie să fie pe deplin vaccinaţi cu cel puţin 14 zile înainte, cu cele două doze de Moderna, Pfizer-BioNTech, AstraZeneca sau cu doza unică de vaccin produs de Johnson&Johnson.

Bruxellesul a propus să nu existe nici testare, nici carantină pentru persoanele pe deplin vaccinate, însă aceste decizii sunt în final la latitudinea fiecărui stat membru.

Franţa, de exemplu, care din 9 iunie va deschide accesul pentru călători în funcţie de un cod-culoare, va continua să ceară un test negativ (PCR sau antigen) de la călătorii ce vor veni inclusiv din SUA, indiferent dacă aceştia sunt sau nu vaccinaţi, potrivit Agerpres.

Întrebat cu privire la turism, Breton a declarat că va avea „în această seară o convorbire cu omologul (său) american, responsabilul pentru vaccinurile americane, pentru a discuta tocmai această problemă”, privind primirea americanilor în Europa şi invers.

„Primim deja turişti americani începând din momentul în care ei sunt vaccinaţi, începând din momentul în care ei au primit cele două doze şi s-au scurs 15 zile (de la vaccinare). Insist că dorim reciprocitate şi eu voi discuta despre aceasta în curând, pentru că deocamdată încă avem carantină în SUA” pentru europeni, a declarat comisarul UE.

În ceea ce priveşte China, Breton a declarat: „Urmărim evoluţia pandemiei. Şi aici există reciprocitate. Trebuie efectiv ca din momentul în care primim turişti chinezi să existe aceeaşi reciprocitate, într-o situaţie comparabilă”.

Certificatul digital al UE privind COVID, disponibil din 1 iulie. Cum veți putea obține documentul

0

Certificatul digital al UE privind COVID, care va ajuta la libera circulație a cetățenilor în Uniunea Europeană, va fi disponibil în toate statele membre ale Uniunii, începând din 1 iulie.

Documentul va ajuta la libera circulaţie a cetăţenilor, în condiții de siguranță, pe durata pandemiei de COVID-19, informează site-ul Comisiei Europene.

Ce este certificatul digital al UE privind COVID?

Acesta va atesta faptul că o persoană:

  • fie a fost vaccinată împotriva COVID-19
  • fie s-a testat și are un rezultat negativ
  • fie a avut COVID-19 și s-a vindecat

Certificatul digital al UE privind COVID va fi gratuit și nu va fi o condiție obligatorie pentru libera circulație, care este un drept fundamental în UE.

Principalele caracteristici ale certificatului

  • format electronic și/sau tipărit
  • cod QR
  • gratuit
  • în limba națională și în limba engleză
  • sigur și securizat
  • valabil în toate țările UE

Cum va funcționa certificatul?

Conform site-ului Comisiei Europene, certificatul digital al UE privind COVID conține un cod QR cu o semnătură digitală care îl protejează împotriva falsificării.

Atunci când se verifică certificatul, se scanează codul QR și se verifică semnătura. Fiecare organism emitent (spital, centru de testare, autoritate sanitară etc.) are propria sa cheie de semnătură digitală. Toate acestea sunt stocate într-o bază de date securizată din fiecare țară

Comisia Europeană a creat un portal pe care se va putea verifica autenticitatea tuturor semnăturilor înscrise pe aceste certificate, peste tot în UE.

Cum veți putea obține certificatul?

Potrivit sursei citate, autoritățile naționale răspund de emiterea certificatului. Acesta ar putea fi emis, de exemplu, de centrele de testare sau de autoritățile sanitare sau direct prin intermediul unui portal de e-sănătate.

Versiunea electronică poate fi stocată pe un dispozitiv mobil. Veți putea solicita și o versiune tipărită. Ambele vor avea un cod QR care conține informații esențiale, precum și un sigiliu digital, pentru a garanta autenticitatea certificatului.

Statele membre au convenit asupra unui design comun care poate fi utilizat pentru versiunile electronice și pe suport de hârtie cu scopul de a facilita recunoașterea.

Care sunt datele incluse în certificat? Datele sunt în siguranță?

Certificatul digital al UE privind COVID conține informații esențiale necesare, cum ar fi numele, data nașterii, data emiterii, informații relevante cu privire la vaccin/test/vindecare și un identificator unic. Aceste date rămân în certificat și nu sunt stocate sau păstrate atunci când un certificat este verificat în alt stat membru.

Certificatele vor include doar un set limitat de informații necesare. Aceste informații nu pot fi reținute de țările vizitate. În scopul efectuării verificărilor necesare, se controlează numai valabilitatea și autenticitatea certificatului, verificându-se de către cine a fost emis și semnat. Toate datele referitoare la starea de sănătate rămân în custodia statului membru care a emis certificatul digital al UE privind COVID.

 

 

Ministrul Sănătăţii, despre dezinfectanții cu substanţă activă diluată, prezenți pe piață

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat că va contacta Comisia de biocide a ministerului având în vedere semnalările referitoare la existenţa pe piaţă a unor dezinfectanţi care nu conţin alcool, menţionând, totodată, că sunt necesare investiţii în laboratoare de referinţă pentru intensificarea controalelor.

„Am aflat recent despre această problemă. Vom contacta atât Comisia de biocide a ministerului pentru a norma mai bine, dacă este cazul, controlul acestor biocide, dar cred că este un semnal care ne spune că trebuie să începem să investim în laboratoare de referinţă ale Institutului Naţional de Sănătate Publică sau ale Direcţiilor de sănătate publică şi să întărim aceste instituţii de control pentru că sănătatea noastră este în pericol”, a afirmat Mihăilă, potrivit Agerpres.

Conform unei investigaţii făcute de o publicaţie din Sibiu, dintre opt substanţe biocide (geluri de spălat pe mâini, săpunuri, dezinfectanţi) cumpărate aleatoriu şi testate oficial, trei au conţinut substanţă activă diluată sau chiar zero în raport cu informaţiile indicate pe etichetă.