Descinderi la o clinică de înfrumuseţare din Capitală: evaziune, exercitarea fără drept a unei profesii

Zeci de percheziții au loc, joi dimineață, în București și în alte 24 de județe ale țării, la domiciliile unor persoane și sediile unor persoaen juridice într-un caz în care sunt cercetate mai multe infracțiuni, printre care evaziune fiscală și exercitarea fără drept a unei profesii, fapte care ar fi fost comise de reprezentanții unei clinici de înfrumusețare din Capitală, informează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un comunicat de presă.

”În cursul zilei de 10 iunie 2021, procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus efectuarea a 45 de percheziții domiciliare în București și în alte 24 de județe, la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor persoane juridice cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, vătămare corporală, fals intelectual și exercitarea fără drept a unei profesii”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit anchetatorilor, reprezentanții clinicii nu ar fi menționat în evidențele contabile procedurile de înfrumusețare pe care le efectuau și nici nu ar fi îndeplinit condițiile necesare pentru efectuarea profesiei.

”Infracțiunile cercetate au fost săvârșite de către reprezentanții unei clinici de înfrumusețare ce funcționează în municipiul București, cu ocazia efectuării procedurilor de înfrumusețare – invazive sau noninvazive -, atât la sediul acesteia, cât și în alte locații partenere de pe teritoriul țării de către angajați/colaboratori, fără a le evidenția în sistem contabil și fără a îndeplini condițiile esențiale pentru exercitarea unei astfel de profesii. Acțiunea beneficiază de sprijinul Direcției de Investigare a Criminalității Economice a IGPR”, se mai menționează în comunicatul procurorilor.

IGSU a recepţionat ultimele trei elicoptere uşoare H135 SMURD destinate gestionării situaţiilor de urgenţă

Cele şase elicoptere uşoare H135 SMURD destinate gestionării situaţiilor de urgenţă, intrate în dotarea IGSU, vor reduce timpul de intervenţie, a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, după ce a participat la evenimentul de recepţie a ultimelor trei astfel de aeronave.

„În urmă cu trei luni erau recepţionate primele 3 elicoptere din lotul de 6 elicoptere uşoare de ultimă generaţie destinate gestionării situaţiilor de urgenţă. Prin recepţionarea ultimelor 3 elicoptere uşoare, achiziţionate prin Proiectul VIZIUNE 2020 din cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, se încheie o etapă, dar seria dotărilor cu echipamente complexe de intervenţie menite să salveze vieţi nu se opreşte aici”, a scris Bode, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit ministrului, cu ajutorul acestor elicoptere se va scurta timpul de intervenţie, accesul va fi mai facil în zone cu dificultate ridicată, aria de acoperire şi deservire va fi mai mare prin crearea a trei baze noi pentru intervenţie montană, iar toate aceste beneficii se traduc în vieţi salvate.

„Cu ajutorul lor vor fi gestionate misiuni complexe de evacuare medicală, acţiuni de căutare şi salvare în condiţii dificile, în special în zone de munte şi intervenţii aeriene pentru cazuri medicale critice. Apreciez implicarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă în finalizarea acestui proiect, arătând încă o dată eficienţa activităţii de atragere a fondurilor europene, atât de importantă pentru dezvoltarea sectoarelor esenţiale ale României”, a mai spus Bode.

El a încurajat structurile MAI pentru promovarea de iniţiative instituţionale menite să contribuie la succesul misiunilor de intervenţie.

Potrivit ministrului Afacerilor Interne, aceste dotări sunt extrem de importante pentru creşterea eficienţei şi rezilienţei sistemului naţional de salvare şi de intervenţii în situaţii de urgenţă.

Aeronavele sunt achiziţionate prin proiectul VIZIUNE 2020, finanţat prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, în cadrul căruia IGAV deţine calitatea de partener, iar Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă are calitatea de lider.

În cadrul proiectului menţionat anterior vor fi achiziţionate şi alte 6 elicoptere medii/grele – variantele uscat, respectiv maritim.

Epidemiolog: Varianta indiană, cu circa 60% mai transmisibilă decât varianta britanică

Varianta indiană a coronavirusului (varianta Delta) este cu circa 60% mai transmisibilă decât varianta britanică (varianta Alpha) ce a fost anterior dominantă în Marea Britanie, a declarat miercuri un cunoscut epidemiolog din această ţară, Neil Ferguson, avertizând totodată că, în pofida vaccinării masive, varianta indiană ar putea provoca un nou val epidemic comparabil ca amploare cu cel precedent, relatează Reuters.

”Credem că 60% este probabil cea mai bună estimare” în privinţa creşterii transmisibilităţii variantei indiene Delta, comparativ cu cea britanică Alpha, prima fiind acum dominantă faţă de cea din urmă în Marea Britanie.

Potrivit epidemiologului menţionat, modele matematice sugerează că un al treilea val de COVID-19 ar putea rivaliza cu valul doi prin care Marea Britanie a trecut în iarnă şi a fost provocat de varianta Alpha.

Totuşi, adaugă Neil Ferguson, nu este clar dacă o eventuală creştere a spitalizărilor s-ar traduce şi într-o creştere a numărului deceselor asociate COVID-19, pentru a afla acest lucru fiind nevoie de mai multe date despre măsura în care vaccinurile protejează împotriva formelor severe de îmbolnăvire provocate de varianta indiană. ”Cred că decesele ar putea fi mai reduse, vaccinurile având un efect protector ridicat (…), dar tot este îngrijorător. Există multă incertitudine”, spune epidemiologul de la Imperial College London.

Public Health England a constatat faptul că varianta Delta reduce eficacitatea vaccinurilor Pfizer şi AstraZeneca în cazul persoanelor care au primit o singură doză, dar protecţia este mai ridicată după administrarea ambelor doze.

Marea Britanie a înregistrat miercuri 7.540 de noi cazuri de COVID-19, faţă de 6.048 în ziua precedentă, numărul noilor decese asociate acestei boli fiind de 6, faţă de 13 marţi.

În această ţară, cu o populaţie de circa 64,5 milioane de locuitori, 40,7 milioane de persoane au fost vaccinate cel puţin cu prima doză de vaccin anti-COVID-19, din care 28,5 milioane au primit ambele doze.

Premierul Boris Johnson a avertizat că ridicarea completă a restricţiilor antiepidemice, preconizată pentru 21 iunie, ar putea fi amânată din cauza intensificării răspândirii variantei indiene.

CNCAV: 19.097 de persoane, vaccinate anti-COVID-19 cu prima doză, de la ultima raportare

În ultimele 24 de ore au fost administrate 45.873 de doze de vaccin, dintre care 32.372 Pfizer, 9.380 – Johnson&Johnson, 2.571 – Moderna şi 1.550 – AstraZeneca, potrivit unei informări a Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19.

CNCAV arată că, în acelaşi interval, 19.097 de persoane au fost vaccinate cu prima doză şi 26.776 de persoane cu cea de-a doua.

Din 27 decembrie 2020 au fost administrate 8.383.685 de doze unui număr de 4.496.033 de persoane, dintre care 423.178 au primit o doză şi 4.072.855 şi pe cea de-a doua.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 35 de reacţii adverse – 2 de tip local şi 33 de tip general.

De la debutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 16.326 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID – 1.755 de tip local şi 14.571 de tip general.

Conform CNCAV, 136 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Datele au fost puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

Medicul care a anunţat că îi va scoate din listă pe cei care refuză vaccinarea:CNCD şi-a retras autosesizarea

Medicul de familie Cătălin Petrencic, care anunțase, în ianuarie, că persoanele care refuză vaccinarea antiCOVID-19 vor fi scoase de pe lista sa de pacienți, a declarat că reprezentanții Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și-au retras autosesizarea.

Totodată, medicul de familie Cătălin Petrencic a precizat că nu a făcut excluderi de pe lista sa, așa cum anunțase în luna ianuarie.

„Pe data de 12 ianuarie 2021, am postat pe pagina mea de Facebook, un mesaj prin care anunțam că ‘toate persoanele înscrise la mine care refuză vaccinarea anti-COVID-19 vor fi scoase de pe lista mea de medic de familie’. Mesajul a stârnit un val uriaș de înjurături, amenințări, jigniri, iar în media, câteva zile, mesajul a fost transmis stârnind reacții diverse, pornind de la înțelegere, până la amenințarea cu pușcăria, cu sesizarea la Cosiliul pentru Combaterea Discriminării (CNCD), reclamații la Poliția economică. De atunci, am dat explicații la CMR, am avut vizita Poliției Economice și am fost chemat la CNCD, care în urma informațiilor din media și a declarațiilor unor reprezentanți politici, s-a autosesizat. Nu am fost la CNCD, dar am trimis scris punctul meu de vedere față de cele afirmate. CNCD a luat act de cele prezentate și pentru că am demonstrat că prin cele afirmate nu discriminez pe nimeni, și-a retras autosesizarea. Mulțumesc pe această cale membrilor Colegiului Director a CNCD pentru înțelegerea mesajului transmis și pentru decizia luată. Încă de la publicarea mesajului pe Facebook, am știut că legal nu am dreptul să scot o persoană de pe listă. Sunt în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate și cunosc condițiile de înscriere și scoatere a unei persoane de pe listă. Din păcate, articolul din Legea 95 prin care “asigurații au obligația să respecte cu strictețe tratamentul și indicațiile medicului”, nu se regăsește clar enunțat și în Contractul-Cadru cu CAS. Asta este motivul pentru care nu am făcut excluderi de pe listă și nu faptul că aș discrimina pe cineva. În continuare, cred că încrederea pacientului în medic este cheia unei reușite. Medicii nu sunt Dumnezeu, dar când N voci cu expertiza într-un domeniu spun că singura șansa pentru a scăpa de pandemie este vaccinarea, cred că este suficient pentru un pacient de a asculta glasul medicului și de a-i urma indicațiile”, a scris medicul Cătălin Petrencic.

Arafat, despre numărul permis de participanți la nunți și botezuri

Dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a declarat că nu va fi permisă, în cazul nunţilor şi botezurilor, cumularea numărului de invitaţi de la interior cu al celor de la exterior, astfel încât să existe 400 de participanţi.

Precizările au fost făcute în contextul în care Guvernul a aprobat miercuri prelungirea stării de alertă, cu încă 30 de zile, începând din data de 12 iunie. S-a stabilit extinderea numărului de persoane care pot să participe la evenimente private, nunţi, botezuri, la maxim 200 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare. Condiţia este ca participanţii să fie vaccinaţi, testaţi sau să fi trecut prin boală, a precizat Arafat.

„Ei au cerut să facem o modificare pentru interior, în sensul în care să poată să folosească sălile de nunţi care există, pentru că multă lume acolo a rezervat. Acum, în exterior, într-adevăr este 70 (de persoane, n.r.) dar bănuiesc – şi o să discut cu colegii – că se aplică ceea ce este în interior şi pentru exterior. Dar în niciun caz nu este şi, şi. Unii au interpretat că dacă noi spunem: în exterior atâţia şi în interior atâţia, atunci facem o nuntă cu număr dublu, adică 400, şi punem afară 200 şi înăuntru 200”, a spus secretarul de stat.

Raed Arafat a menţionat că în perioada restricţiilor autorităţile au constatat că au existat nunţi cu sute de participanţi, reamintind cazul din Bihor în care o mireasă infectată cu SARS-CoV-2 a intrat în contact cu toţi invitaţii.

Pe de altă parte, secretarul de stat a declarat că nu este oportună compararea condiţiilor în care se desfăşoară nunţile cu situaţia din cluburi.

„La fiecare situaţie pe care o luăm, toată lumea vine şi se compară cu ea. Nu poţi compara mişcarea din cluburi şi ce se întâmplă în cluburi cu ce se întâmplă într-o nuntă organizată, stabilită, pregătită de ceva timp, unde oamenii sunt informaţi, pregătiţi. E o diferenţă. Nu putem compara o nuntă cu discoteca. Şi chiar dacă nu sunt, să spunem, diferenţe, nu poţi să dai drumul la tot deodată. Faci treptat şi faci o selecţie, la ce dau drumul prima dată, a doua oară, pe fiecare etapă. Altfel, pe această logică comparativă poate să vină cineva şi să spună: ‘Gata, daţi drumul la totul!’. Dar asta înseamnă că ai creat o mobilitate şi un contact mult mai mare”, a spus Raed Arafat.

Dr. Raed Arafat, despre protecția oferită de vaccin în cazul tulpinii indiene a noului coronavirus

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, a declarat că, potrivit datelor existente, vaccinarea protejează şi reduce riscul unei forme grave de COVID-19, inclusiv în cazul tulpinii indiene a SARS-CoV-2.

„Până acum, din ce date avem, vaccinurile au o eficienţă variabilă. Da, sunt studii care arată, unele poate mai puţin sau mai mult, dar nu înseamnă că nu au efect şi nu sunt eficiente. Acest lucru se analizează de către oamenii de ştiinţă. Dacă vor trebui adaptări, dacă va trebui suplimentarea de doze cu anumite modificări. Acest lucru o să îl vedem. La acest moment, vaccinarea protejează şi reduce şansa să ai o formă gravă, inclusiv faţă de varianta indiană, din ce ştim. Dacă lucrurile ştiinţifice vin cu alte informaţii, pentru că se fac studii, pot să apară oricând studii noi, atunci se va adapta tot ştiinţa pentru a rezolva această problemă. Există mijloacele, există posibilitatea de adaptare şi această adaptare se va face în timpul cel mai scurt. Important este însă că, dacă nu se vaccinează deloc persoana, vulnerabilitatea şi expunerea este mult mai mare şi pentru persoana respectivă şi pentru persoanele din jurul ei. Rămâne vaccinarea soluţia pentru toate variantele care există în acest moment”, a explicat dr. Raed Arafat, în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Victoria.

 

Guvernul a adoptat Hotărârea nr.38 a CNSU. Textul integral

Guvernul a aprobat Hotărârea nr.38 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și modificarea și completarea Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 28 din 14.05.2021.

Vă prezentăm textul integral al hotărârii și anexa acesteia:

HOTĂRÂRE nr. 38 din 09.06.2021
privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe
durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
precum și modificarea și completarea Hotărârii Comitetului Național pentru Situații
de Urgență nr. 28 din 14.05.2021
Având în vedere analiza factorilor de risc privind managementul situației de
urgență generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de
07.05.2021, realizată la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a
Intervenției,
luând în considerare solicitările Ministerului Sănătății și Federației Române de
Fotbal, referitoare la exceptarea de la măsura carantinei a persoanelor care sosesc
în România pentru participarea la meciurile de fotbal din cadrul campionatului
european de Fotbal EURO 2020, în calitate de spectatori,
în contextul necesității menținerii condițiilor socio–economice necesare
desfășurării activităților specifice economiei naționale, concomitent cu realizarea
unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național de
Management al Situațiilor de Urgență,
în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din O.U.G. nr.
21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgenţă, cu
modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 9 alin. (1), art. 32 alin. (2), art. 37, art. 38 alin.
(14), art. 41, art. 42 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 44 alin. (2) și (3), art. 45 alin.
(1) și art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi
combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 4 și art. 11 alin. (1) din Legea
nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice
în situații de risc epidemiologic şi biologic și ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgenţă
a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de
Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările
şi completările ulterioare, şi ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014
Pagina 2 din 2
privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situații
Speciale de Urgență,
Comitetul Național pentru Situații de Urgenţă adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1 – Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național,
pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.06.2021.
Art.2 – Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARSCoV-2, necesar a fi adoptate începând cu data de 12.06.2021, în contextul
epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexa la prezenta.
Art.3 – Hotărârea nr. 28 din 14.05.2021 a Comitetului Național pentru Situații
de Urgență se modifică și se completează prin introducerea la art. 3 a unui nou alin.
(3) cu următorul cuprins:
”(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), cetățeniilor străini și apatrizi care
sosesc în România în vederea participării la meciurile de fotbal din cadrul Turneului
Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020 și fac dovada prin prezentarea
biletelor în format letric sau electronic, le sunt aplicabile prevederile alin. (1), în
sensul în care excepțiile de la măsura carantinei se dispun raportat la clasificarea
țărilor/teritoriilor din care sosesc în funcție de riscul epidemiologic.”
Art.4 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului
Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin
ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.
PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU

Pagina 1 din 14
Anexa la HCNSU nr. 38 din 09.06.2021
MĂSURI DE PREVENIRE ȘI CONTROL A INFECȚIILOR PROPUSE A SE
APLICA PE DURATA STĂRII DE ALERTĂ
1. Se menține coordonarea operațională a serviciilor publice de ambulanță și
a serviciilor voluntare pentru situații de urgență de către inspectoratele
județene/București-Ilfov pentru situații de urgență, iar coordonarea poliției locale
de către Direcția generală de poliție a Municipiului București/inspectoratele
județene de poliție se realizează în condițiile art. 521 din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 70/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.
179/2020, cu modificările și completările ulterioare.
2. Se menține obligativitatea asigurării continuității activității centrelor
rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale
pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii
vulnerabile, și obligativitatea stabilirii programului de lucru al angajaților cu avizul
direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București.
3. Se menține obligația furnizorilor de servicii sociale de tip rezidențial de a-și
organiza programul în funcție de contextul epidemiologic existent la nivel local și
cu respectarea normelor în vigoare privind legislația în domeniul muncii. Activitatea
la nivelul acestor servicii va fi organizată și desfășurată cu respectarea normelor
de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autoritățile
competente.
4. Se menține obligația desfășurării în regim permanent a activității tuturor
centrelor operative pentru situații de urgență cu activitate temporară, precum și a
Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și a centrelor
județene/al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.
5. Se consideră necesară menținerea obligativității purtării măștii de protecție
în spațiile publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în
comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă,
sau în alte zone cu potențial de aglomerare stabilite prin hotărâre a comitetului
județean/al municipiului București pentru situații de urgență, pentru toate
persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în condițiile stabilite prin ordinul comun
al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
6. Se propune menținerea posibilității izolării și carantinării în condițiile art. 7,
8 şi 11 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății
publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată cu modificările și
completările ulterioare.
7. Se propune menținerea testării săptămânale, prin grija direcțiilor de
sănătate publică, a personalului de îngrijire şi asistență, a personalului de
specialitate şi auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în centrele rezidenţiale de
îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi
adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile.
8. Se consideră necesară menținerea restricțiilor privind organizarea și
desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de
întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale,
științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise și desfășurarea
acestora în condițiile punctelor 9-34.
Pagina 2 din 14
9. Activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive,
constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe
teritoriul României pot fi desfășurate numai în condițiile stabilite prin ordinul comun
al ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății.
10. Se propune menținerea desfășurării competițiilor sportive pe teritoriul
României, în spații deschise, cu participarea spectatorilor până la 25% din
capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele
care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile
de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă
rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul
negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv
persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară
confirmării infectării cu SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al
ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
11. Se propune menținerea desfășurării competițiilor sportive pe teritoriul
României, în spații închise, cu participarea spectatorilor până la 25% din
capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele
care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile
de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă
rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul
negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv
persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară
confirmării infectării cu SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al
ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
12. Se propune permiterea desfășurării competițiilor sportive pe teritoriul
României, cu participarea spectatorilor peste 25% din capacitatea maximă a
spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate
împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea
schemei complete de vaccinare sau persoanele care prezintă rezultatul negativ al
unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, ori rezultatul negativ certificat al unui
test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, numai dacă acestea se vaccinează
la intrarea în incintă, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului
tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
13. Prin excepție de la prevederile pct.12, pentru evenimentul sportiv organizat,
în data de 28.06.2021, în cadrul optimilor Turneului Final al Campionatului
European de Fotbal UEFA 2020, se propune permiterea participării spectatorilor
până la 50% din capacitatea arenei cu condiția ca până la 25% accesul să fie
permis pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2
pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72
de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de
24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și
a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, iar între 25% și 50 %
din capacitate accesul să fie permis doar persoanelor care sunt vaccinate
împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea
schemei complete de vaccinare sau persoanelor care sunt vaccinate împotriva
virusului SARS-CoV-2 dar nu au schema completă și care prezintă rezultatul
negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, ori rezultatul negativ
certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
14. Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor,
studiourilor de producție de film și audiovizuală, a instituțiilor de spectacole şi/sau
Pagina 3 din 14
concerte, școlilor populare, de artă şi de meserii, precum și evenimentele culturale
în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al
ministrului culturii și al ministrului sănătății.
15. În condițiile pct. 14 organizarea și desfășurarea activității în cadrul
cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu
participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului și cu
purtarea măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile din județ/localitate
este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, și sunt interzise la depășirea
incidenței de 3/1.000 de locuitori.
16. În condițiile pct. 14 organizarea și desfășurarea activității în cadrul
cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte se pot desfășura cu
participarea publicului până la capacitatea maximă a spațiului. Participarea este
permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în
condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului
sănătății.
17. În condițiile pct. 14 la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată
la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, organizarea și
desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții
unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4
persoane.
18. În condițiile pct. 14 organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor,
concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt
permise numai cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, asigurarea unei
suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană și cu purtarea măștii de
protecție, iar participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72
de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de
24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și
a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin
ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății. Activitățile sunt
interzise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este
mai mare de 3/1.000 de locuitori.
19. În condițiile pct. 14 la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată
la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, organizarea și
desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și
private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea unui număr
mai mare de 1.000 de spectatori, dacă este asigurată o suprafață minimă de 2 mp
pentru fiecare persoană, se poartă masca de protecție, iar toți participanții sunt
persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile
de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condițiile stabilite prin ordinul
comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății. Activitățile sunt interzise la
nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de
3/1.000 de locuitori.
20. Se propune ca evenimentele/întrunirile din cadrul campaniei electorale să
poată fi organizate și desfășurate cu participarea a cel mult 1.000 de persoane,
asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană și cu purtarea
măștii de protecție, iar participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului
SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de
vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai
Pagina 4 din 14
vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu
mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între
a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, în condițiile
stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
Activitățile sunt interzise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată
la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.
21. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective,
se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor
de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al
ministrului afacerilor interne.
22. În condițiile pct. 21, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV2, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu
respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului
sănătății și al Secretariatului de Stat pentru Culte.
23. Se propune menținerea interdicției activităților recreative și sportive
desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel
mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al
ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul
mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
24. Se propune menținerea organizării de evenimente private cum ar fi nunți,
botezuri, mese festive etc., fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale,
restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de
maximum 70 de persoane în exterior sau de maximum 50 de persoane în interior
în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală
cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de
locuitori. La stabilirea numărului de persoane în exterior și/sau în interior nu se iau
în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani. Evenimentele se pot
organiza și cu participarea persoanelor până la capacitatea maximă a spațiului dacă
toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru
care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și este
asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană.
25. Prin excepție de la prevederile pct. 24 se propune permiterea organizării de
nunți și botezuri, în spații închise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane,
cămine culturale, restaurante, săli/corturi de evenimente, cu participarea a cel mult
200 de persoane și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare
persoană, dacă toți participanții sunt persoanele vaccinate împotriva virusului
SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de
vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai
vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai
vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a
15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. La stabilirea
numărului de persoane în exterior și/sau în interior nu se iau în calcul persoanele
care au vârsta mai mică de 16 ani.
26. Prin excepție de la prevederile pct. 24 se propune permiterea organizării de
nunți și botezuri, în spații deschise, cu participarea persoanelor până la capacitatea
maximă a spațiului și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare
persoană, dacă toți participanții sunt persoanele vaccinate împotriva virusului
SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de
vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai
vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai
Pagina 5 din 14
vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a
15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
27. Se propune menținerea organizării de cursuri de instruire și workshop-uri
pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri
europene, cu participarea unui număr de maximum 70 de persoane în interior și
de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp
pentru fiecare persoană, purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor
de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății, dacă incidența
cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de
locuitori.
28. În condițiile pct. 27 se permite organizarea de cursuri de instruire și
workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea
proiectelor finanțate din fonduri europene cu un număr de participanți mai mare
de 70 de persoane în interior și mai mare de 200 de persoane în exterior, cu
asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele
sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la
finalizarea schemei complete de vaccinare.
29. Se propune menținerea organizării de conferințe cu un număr de maximum
100 de persoane în interior cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare
persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate
publică stabilite în ordinul ministrului sănătății, dacă incidența cumulată la 14 zile
în județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
30. În condițiile pct. 29 se permite organizarea de conferințe cu un număr de
participanți mai mare de 100 de persoane în interior cu asigurarea unei suprafețe
de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva
virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei
complete de vaccinare.
31. Se propune menținerea organizării și desfășurării activităților specifice
instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice,
în aer liber, sub supravegherea unui medic epidemiolog.
32. Se propune menținerea organizării și desfășurării activităților specifice din
domeniul diplomatic, inclusiv la sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare
acreditate în România, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp
pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară.
33. Se propune menținerea organizării de mitinguri și demonstrații cu un număr
de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu respectarea următoarelor
măsuri:
a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către
toți participanții;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în
spațiul în care se desfășoară mitingul sau demonstrația;
c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și
asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană acolo unde este posibil;
d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe
perioada desfășurării mitingului sau a demonstraţiei;
e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea
contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
34. Este permisă desfășurarea activităților de prevenire și combatere a pestei
porcine africane prin vânători colective la care pot participa cel mult 20 de
persoane.
Pagina 6 din 14
35. Se permit festivitățile organizate în spații deschise, prilejuite de terminarea
anului școlar, cu participarea personalului didactic, a elevilor, precum și a
însoțitorilor acestora. Participarea însoțitorilor este permisă doar pentru persoanele
care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile
de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul
negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ
certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele
care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării
infectării cu SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului
educației și al ministrului sănătății.
36. Se propune menținerea interdicției de circulație în interiorul localităților
pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 8 persoane care nu
aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.
37. Se propune menținerea interdicției de circulație a persoanelor în afara
locuinței/gospodăriei fără restricții, în toate localitățile în care incidența cumulată
la 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică de 7,5 la 1.000 de
locuitori, în intervalul orar 2000-0500
, pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică.
Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată la 14 zile scade
sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
38. Se propune menținerea interdicției de circulație a persoanelor în afara
locuinței/gospodăriei fără restricții, în toate localitățile în care incidența cumulată
la 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, în intervalul orar 2000-0500
,
pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de
incidență cumulată la 14 zile scade sub 7 la 1.000 de locuitori și intră în vigoare
măsura prevăzută la pct. 37.
39. Sunt exceptate de la interdicțiile prevăzute la pct. 37 și 38 deplasările
efectuate pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie şi
locul/locurile de desfășurare a activității profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici
realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau
efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum
ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de
persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a
călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului,
asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui
membru de familie.
40. La verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la pct. 39
lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor
abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o
declaraţie pe propria răspundere.
41. La verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la pct. 39
lit. b)-d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor
abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
42. Declaraţia pe propria răspundere, prevăzută la pct. 40 și 41, trebuie să
cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului
activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.
Pagina 7 din 14
43. Se poate institui carantina zonală în condițiile art. 7 şi 12 din Legea nr.
136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situaţii de
risc epidemiologic şi biologic, republicată cu modificările și completările ulterioare.
44. Se propune menținerea competenței Comitetului Național pentru Situații de
Urgență de a adopta măsuri de suspendare a zborurilor efectuate de operatorii
economici din aviație spre și dinspre țările cu risc epidemiologic ridicat, care au fost
stabilite prin hotărâre a Comitetul Național pentru Situații de Urgență la propunerea
Institutul Național de Sănătate Publică.
45. Sunt exceptate de la prevederile pct. 44 următoarele categorii de zboruri:
a) efectuate cu aeronave de stat;
b) de transport marfă și/sau corespondență;
c) umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență;
d) pentru căutare-salvare sau de intervenție în situații de urgență, la
solicitarea unei autorități publice din România;
e) având drept scop transportul echipelor de intervenție tehnică, la solicitarea
operatorilor economici stabiliți în România;
f) aterizări tehnice necomerciale;
g) de poziționare a aeronavelor, fără încărcătură comercială tip ferry;
h) tehnice în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;
i) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în
conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter),
pentru transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetățeni
străini, din România către alte state, cu avizul Autorității Aeronautice Civile
Române și al autorității competente din statul de destinație;
j) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în
conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter),
din alte state către România pentru repatrierea cetățenilor români, cu avizul
Autorității Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor
Interne și al Ministerului Afacerilor Externe;
k) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în
conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter),
pentru transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor prevăzuți în anexa nr. 3
la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi („Green Lanes“) în temeiul
Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării
sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale – C(2020)
1897, din 23.03.2020, din România către alte state și din alte state către România,
cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române și al autorității competente din
statul de destinație.
46. Se propune menținerea interdicției efectuării transportului rutier de
persoane prin servicii ocazionale, precum și suplimentarea unor curse regulate,
potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile și/sau
pelerinajele religioase către locurile unde se desfășoară aceste activități.
47. Se propune menținerea închiderii temporare, totale sau parțiale, a
următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:
46.1 la frontiera româno-ungară: Carei, județul Satu Mare.
46.2 la frontiera româno-bulgară:
a) Lipnița, județul Constanța;
b) Dobromir, județul Constanța;
c) Bechet, județul Dolj (cu excepția traficului de marfă).
46.3 la frontiera româno-sârbă:
a) Moldova Nouă, județul Caraș-Severin;
Pagina 8 din 14
b) Vălcani, județul Timiș;
c) Stamora-Moravița, județul Timiș – feroviar (cu excepția traficului de
marfă);
d) Lunga, județul Timiș;
e) Foeni, județul Timiș.
48. Se propune menținerea desfășurării programului cu publicul a operatorilor
economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al
produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul
restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase fără a
depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului şi doar în intervalul orar 05
00-24
00
,
în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mică
sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000
de locuitori, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății şi al ministrului
economiei, antreprenoriatului şi turismului.
49. Se propune menținerea desfășurării programului cu publicul a operatorilor
economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al
produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul
restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase până la
capacitatea maximă a spațiului şi doar în intervalul orar 0500-2400, în
județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mică
sau egală cu 3/1.000 de locuitori dacă toate persoanele sunt vaccinate
împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea
schemei complete de vaccinare, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului
sănătății şi al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului.
50. Se propune menținerea desfășurării activității restaurantelor și a cafenelelor
din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la
terasele acestora fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului şi doar în
intervalul orar 05
00-24
00
, în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor
la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, și doar pentru
persoanele cazate în cadrul acestor unități în județele/localitățile unde este
depășită incidența de 3/1.000 de locuitori la 14 zile, în condițiile stabilite prin ordin
al ministrului sănătății şi al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului.
51. Se propune menținerea desfășurării activității restaurantelor și a cafenelelor
din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la
terasele acestora până la capacitatea maximă a spațiului şi doar în intervalul orar
0500-2400, în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor la 14 zile este
mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori dacă toate persoanele sunt vaccinate
împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea
schemei complete de vaccinare, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului
sănătății şi al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului.
52. Măsurile prevăzute la pct. 48-51 se aplică şi operatorilor economici care
desfăşoară activităţi în spaţiile publice care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care
sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul
temporar sau permanent.
53. Se propune menținerea programului de desfășurare a nunților și botezurilor
până la ora 02.00, organizate în cadrul unităților prevăzute la pct. 48-52.
54. În situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la pct. 48 și
50 este restricționată sau închisă, se permit prepararea hranei și comercializarea
produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în
spațiile respective.
Pagina 9 din 14
55. Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor
alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în
exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepţia celor prevăzute la pct. 52, cu
asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6
persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de
protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului
economiei, antreprenoriatului şi turismului și al președintelui Autorității Naționale
Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
56. Se propune menținerea desfășurării activității în baruri, cluburi și discoteci
fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și doar în intervalul orar
5,00-24,00 în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică
sau egală cu 3/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva
virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei
complete de vaccinare.
57. Se menține limitarea gradului de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul
structurilor de primire turistică, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din
Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfășurarea activității
de turism în România, cu modificările și completările ulterioare, la cel mult 85%
din capacitatea maximă a acestora, situate pe litoralul Mării Negre în județul
Constanța, în localitățile:
57.1. Constanța,
57.2. Cap Aurora,
57.3. Costinești,
57.4. Eforie Nord,
57.5. Eforie Sud,
57.6. Tuzla,
57.7. Jupiter,
57.8. 2 Mai,
57.9. Vama Veche,
57.10. Zona Mamaia Nord,
57.11. Mamaia și Mamaia Sat,
57.12. Mangalia,
57.13. Neptun-Olimp,
57.14. Saturn,
57.15. Techirghiol,
57.16. Năvodari
57.17. Venus
57.18. Agigea.
58. În localitățile prevăzute la pct. 57 gradul de ocupare a spațiilor de cazare
din cadrul structurilor de primire turistică, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d)
din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfășurarea
activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare, este
permis până la capacitatea maximă a acestora, dacă toate persoanele sunt
vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la
finalizarea schemei complete de vaccinare.
59. Se propune ca, în localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai
mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5 la 1.000 de locuitori,
operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în
spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private să îşi organizeze şi să
desfăşoare activitatea în intervalul orar 0500-1800 pentru zilele de vineri, sâmbătă
Pagina 10 din 14
și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5
la 1.000 de locuitori.
60. Se propune ca, în localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai
mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, operatorii economici care desfăşoară activităţi
de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau
private, să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 0500-1800 pe
întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de
incidență scade sub 7 la 1.000 de locuitori și se aplică măsura stabilită la pct. 58.
61. Prin excepție de la prevederile pct. 59 și 60, în intervalul orar 1800-0500
operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate
de livrare la domiciliu.
62. Prin excepţie de la prevederile pct. 59 și 60, în intervalul orar 1800-0500
unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la
domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de
persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de
muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
63. Se propune ca transportul aerian să se desfășoare în continuare cu
respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor
comune, echipamentelor, mijloacelor de transport și aeronavelor, procedurile și
protocoalele din interiorul aeroporturilor și aeronavelor, regulilor de conduită
pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni și pentru pasageri, precum și
privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării
pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului aerian, în
condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii,
ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
64. Se propune ca transportul feroviar să se desfășoare în continuare cu
respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor
comune din gări, halte, stații sau puncte de oprire, a echipamentelor și garniturilor
de tren, procedurile și protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, stațiilor sau
punctelor de oprire, dar și în interiorul vagoanelor și garniturilor de tren, gradul și
modul de ocupare al materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul
operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și
pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce
activează în domeniul transportului feroviar, în condițiile stabilite prin ordin comun
al ministrului transporturilor și infrastructurii, ministrului sănătății și al ministrului
afacerilor interne.
65. Se propune ca transportul rutier să se desfășoare în continuare cu
respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția mijloacelor
de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul mijloacelor de
transport, gradul și modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de
conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la
informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor
și personalului ce activează în domeniul transportului rutier, în condițiile stabilite
prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, ministrului sănătății
și al ministrului afacerilor interne.
66. Se propune ca transportul naval să se desfășoare în continuare cu
respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția navelor de
transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul navelor de transport
persoane, gradul și modul de ocupare al navelor de transport persoane, regulile de
conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la
informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor
Pagina 11 din 14
și personalului ce activează în domeniul transportului naval, în condițiile stabilite
prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor,
ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
67. Se propune ca transportul intern și internațional de mărfuri și persoane să
se desfășoare în continuare, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului
transporturilor și infrastructurii, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor
interne.
68. Activitatea cu publicul a operatorilor economici în spații închise în domeniul
sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 70% din capacitatea
maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este
mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
69. Activitatea cu publicul a operatorilor economici în spații închise în domeniul
sălilor de sport/fitness, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a
spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare
de 3/1.000 de locuitori și mai mică de 4/1.000 de locuitori cu asigurarea unei
suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană.
70. Se menține suspendarea activității operatorilor economici desfășurată în
spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, în localitățile în care incidența
cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori.
71. Activitatea cu publicul a operatorilor economici în spații închise în domeniul
sălilor de sport și/sau fitness este permisă până la capacitatea maximă a spațiului
în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală
cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru
fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului
SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de
vaccinare.
72. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul
jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a
spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor la 14 zile este
mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței
de 3/1.000 de locuitori.
73. Se propune menținerea obligației pentru instituțiile și autoritățile publice,
operatorii economici și profesioniștilor de a organiza activitatea, astfel încât să
asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și
dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru
vizitatori, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al
ministrului afacerilor interne.
74. Se menține obligația ca activitatea la nivelul cabinetelor stomatologice și
unităților sanitare non-COVID, să se desfășoare numai în condițiile stabilite prin
ordinul ministrului sănătății.
75. Se menține obligația operatorilor economici care desfășoară activități de
jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcțiuni de cazare, precum
și activități de lucru în birouri cu spații comune în sistem deschis de a respecta
normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei,
antreprenoriatului şi turismului și al ministrului sănătății, în baza căruia își pot
desfășura activitatea.
76. Operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc au
obligația să respecte orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre
a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Grupului de suport
tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României
Pagina 12 din 14
sau a comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență.
Măsurile se stabilesc pentru unitățile administrativ-teritoriale în care se constată o
răspândire comunitară intensă a virusului și/sau un număr în creștere al
persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2.
77. Se propune menținerea activității cu publicul a operatorilor economici care
desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare fără a depăși 70% din
capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată la
14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea
incidenței de 3/1.000 de locuitori.
78. Se menține obligația operatorilor economici care desfășoară activități de
administrare a ștrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de
sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al
ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
79. Se menține obligația operatorilor economici care desfășoară activități de
tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul
ministrului sănătății.
80. Se propune menținerea activității operatorilor economici care administrează
locuri de joacă pentru copii în spații închise fără a depăși 50% din capacitatea
maximă a spațiului și doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu condiția ca însoțitorii
copiilor să fie vaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10
zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau se află în perioada cuprinsă
între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
81. Se propune menținerea activității operatorilor economici care
administrează săli de jocuri fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului
și doar în intervalul orar 5,00-24,00 în județele/localitățile unde incidența cumulată
la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele
sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la
finalizarea schemei complete de vaccinare.
82. Se menține obligația ca activitatea în creșe și after-school-uri, să se
desfășoare numai cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului
educației, al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății.
83. Se propune permiterea în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ a
activităților didactice și a altor activități specifice precum și organizarea și
desfășurarea examenelor pentru elevi/studenți, cadre didactice, în condițiile
respectării măsurilor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului educației
și al ministrului sănătății.
84. Se propune ca la apariția a 3 cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 într-un
interval de 7 zile consecutive, în spațiile destinate cazării elevilor sau studenților
să fie instituită măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru
elevii/studenții care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locație se
asigură, de către unitatea de învățământ responsabilă, cazarea în condiții de
carantină, precum și măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităților de
bază.
85. Se propune menținerea suspendării activității târgurilor, bâlciurilor şi a
talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004
privind exercitarea comerțului cu produse şi servicii de piață în unele zone publice.
86. În vederea limitării răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, activitatea piețelor
agroalimentare, inclusiv a celor volante, se desfășoară în condițiile stabilite prin
ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, al
Pagina 13 din 14
ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al ministrului
muncii și protecției sociale.
87. Se propune menținerea obligației de organizare a programului de lucru în
regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru toți angajatorii la care specificul
activității permite această desfășurare a muncii.
88. În vederea evitării aglomerării transportului public, în situaţia în care nu se
poate desfăşura activitatea în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, se
propune menținerea obligaţiei de organizare a programului de lucru de către
angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale,
indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi regiile autonome,
societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este
deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu
un număr mai mare de 50 de salariaţi, astfel încât personalul să fie împărţit în
grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin
o oră.
89. Se propune ca organizarea activității la locul de muncă, să fie realizată cu
respectarea prevederilor legale emise de autoritățile competente în ceea ce
privește prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2, pentru
asigurarea securității și sănătății în muncă a lucrătorilor, ținând cont și de gradul
de vaccinare al angajaților de la acel loc de muncă, atestat prin certificat de
vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 prezentat de salariații pentru care au
trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare precum și de
numărul de angajații aflați în intervalul de 90 de zile de la data testului pozitiv,
pentru salariații care au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-COV2, care dețin și prezintă angajatorului adeverință eliberată de medicul de familie.
90. Prin incidenţa cumulată la 14 zile se înţelege incidenţa cumulată a cazurilor
calculată pe un interval de 14 zile, cuprins între a 17-a zi şi a 3-a zi, anterioare
datei în care aceasta se realizează, prin raportare la cifra reprezentând suma
persoanelor cu domiciliul sau reşedinţa în localitatea de referinţă, comunicată
comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă de către
Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul
Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile teritoriale judeţene, în prima zi
lucrătoare a săptămânii, la ora 16,00. Cifra comunicată de către Direcţia pentru
Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date prin structurile teritoriale
judeţene este utilizată ca referinţă pentru întreaga perioadă de timp până la
furnizarea unui nou set de date actualizate şi se transmite şi Serviciului de
Telecomunicaţii Speciale.
91. Constatarea încadrării în limitele de incidență cumulată a cazurilor la 14 zile
în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în prezenta hotărâre se realizează
în maxim 48 de ore de la atingerea acestora prin hotărâre a comitetului judeţean/al
municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă pe baza analizelor prezentate de
direcțiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, iar
măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul
acesteia.
92. Direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti
calculează zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competenţă, incidenţa
cumulată a cazurilor la 14 zile, astfel cum este calculată potrivit dispozițiilor pct.89,
şi prezintă comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă
analiza rezultată în cel mult 24 de ore de la data constatării atingerii limitelor
stabilite în prezenta hotărâre.
Pagina 14 din 14
93. Zilnic, pe baza rezultatelor testelor persoanelor nou confirmate, gestionate
în aplicația „corona-forms”, Serviciul de Telecomunicații Speciale va prezenta
automat, la ora 10:00, pe platforma „alerte.ms.ro” rezultatul calculului ratei de
incidență conform formulei de la pct. 89.

MS: Guvernul a aprobat Ordonanța privind domeniul dispozitivelor medicale. Care sunt noile prevederi

Guvernul României a aprobat Ordonanța de urgență privind stabilirea cadrului instituțional, precum și măsurile necesare pentru asigurarea aplicării directe a prevederilor Regulamentului (UE) 2017/745 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale, de modificare a Directivei 2001/83/CE, a Regulamentului (CE) nr. 178/2002 și a Regulamentului (CE) nr. 1223/2009 și de abrogare a Directivelor 90/385/CEE și 93/42/CEE ale Consiliului, a anunțat Ministerul Sănătății.

„Conform noilor prevederi, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România este desemnată ca autoritate competentă în domeniul dispozitivelor medicale, precum și autoritate de supraveghere a pieței în domeniul dispozitivelor medicale. Au fost introduse dispoziții care să asigure transparența și trasabilitatea dispozitivelor medicale, pentru a se îmbunătăți sănătatea și siguranța, prin Sistemul de identificare unică a unui dispozitiv medical. De asemenea, se reglementează obligativitatea punerii la dispoziție, odată cu dispozitivul medical, a instrucțiunilor de utilizare în limba română și se clarifică aspectul referitor la limba în care trebuie redactate informațiile furnizate ca parte a unui sistem software, de interfața echipamentelor de uz profesional cu utilizatorul. Au fost introduse reglementări privind publicitatea dispozitivelor medicale și s-au stabilit contravenții și sancțiuni care vor fi aplicabile în situația nerespectării dispozițiilor Regulamentului european”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății.

Potrivit aceleiași surse, Regulamentul (UE) 2017/745 armonizează normele pentru introducere pe piață și punere în funcțiune a dispozitivelor medicale și a accesoriilor pentru acestea pe piața Uniunii, permițându-le astfel să beneficieze de principiul liberei circulații a mărfurilor. Scopul este acela de a asigura buna funcționare a pieței interne în ceea ce privește dispozitivele medicale, luând ca bază un nivel înalt de protecție a sănătății pentru pacienți și utilizatori și ținând cont de întreprinderile mici și mijlocii care sunt active în acest sector. Sunt stabilite standarde înalte de calitate și de siguranță pentru dispozitivele medicale, pentru a răspunde unor preocupări comune în materie de siguranță în ceea ce privește astfel de produse.

Guvernul a prelungit starea de alertă cu alte 30 de zile, începând cu 12 iunie

Premierul Florin Cîţu a anunţat că Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre care prevede prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile, începând cu 12 iunie.

Potrivit proiectului de hotărâre, printre noutăţi ar fi posibilitatea participării la nunţi şi botezuri, în interior, a unui număr de 200 de persoane, cu condiţia asigurării a unui spaţiu de doi metri pătraţi pentru fiecare om.

De asemenea, premierul a spus că pe 28 iunie, în cadrul optimilor al turneului final Campionatul European de Fotbal UEFA 2020 pot participa spectatori cu până la 50% din capacitatea maximă a tribunelor.

„Nu în ultimul rând, avem proiectul de hotărâre privind prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile pe teritoriul României, începând cu data 12 iunie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Am să vă dau câteva elemente importante. În primul rând, se redeschide punctul de trecere a frontierei României cu Republica Moldova, Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani. Se permite în data de 28 iunie 2021 participarea la evenimentul sportiv organizat pe teritoriul României în cadrul optimilor al turneului final Campionatul European de Fotbal UEFA 2020 cu până la 50% din capacitatea maximă a tribunelor”, a afirmat Florin Cîţu.