Coronavirus: Record de decese în Rusia. 568 de morţi în ultimele 24 de ore!

0
370
Microscopic view of Coronavirus, a pathogen that attacks the respiratory tract. Analysis and test, experimentation. Sars. 3d render

Peste 20.000 de noi infectări cu coronavirus şi 568 de decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în Rusia, potrivit cifrelor publicate joi de guvernul rus, relatează France Presse.

În total, 20.182 de noi infecţii au fost identificate în toată ţara, inclusiv 8.598 la Moscova, epicentrul acestui nou val epidemic.

Capitala rusă a înregistrat 92 de decese într-o singură zi, un record de la începutul pandemiei, potrivit agenţiei publice de presă Tass.

Explozia cazurilor de COVID-19 de la mijlocul lunii iunie se datorează variantei Delta, apărută în India şi considerată mai contagioasă şi mai virulentă. Ea reprezintă aproape 90% din contaminări în capitala Rusiei.

Confruntat cu acest focar, primarul Moscovei a făcut vaccinarea obligatorie în sectorul serviciilor, în timp ce campania de imunizare a rămas în urmă din decembrie, pe fondul neîncrederii ruşilor faţă de vaccinurile disponibile şi în ciuda apelurilor repetate ale preşedintelui Vladimir Putin.

Cu 131.463 de decese înregistrate, Rusia este cea mai îndoliată ţară europeană. Agenţia de statistici Rosstat, care are o definiţie mai largă a deceselor legate de COVID, a numărat aproximativ 270.000 de morţi între începutul pandemiei şi sfârşitul lunii aprilie 2021.

Articolul precedentGrupul de Comunicare Strategică: 68  cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, față de ultima raportare
Articolul următorKlaus Iohannis: Campania de vaccinare a fost un succes, practic am oprit pandemia