Grupul de Comunicare Strategică: 68  cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, față de ultima raportare

0
48

68  cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, au fost înregistrate, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Astfel, până joi, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.457 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.045.303 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 32.771 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Ad in title

În intervalul 23.06.2021 (10:00) – 24.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 145 de decese (86 bărbați și 59 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bihor,  Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Galați, Harghita, Iași, Ilfov, Maramureș, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Vâlcea și Municipiul București.

138 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel, 1 dintre acestea s-au produs în luna iulie 2020, 1 în august 2020, 2 în septembrie 2020, 4 în octombrie 2020, 18 în noiembrie 2020, 56 în decembrie 2020, 14 în ianuarie 2021, 6 în februarie 2021, 15 în martie 2021, 13 în aprilie 2021 și 8 în mai 2021 în județele Alba, Brașov, Buzău,  Cluj, Constanța, Galați, Harghita, Ilfov, Maramureș, Olt, Sălaj, Sibiu, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre cele 145 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 11 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 46 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 44 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

129 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 16 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 611. Dintre acestea, 125 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.269.294 de teste RT-PCR și 1.394.485 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 17.941 de teste RT-PCR (10.765 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.176 la cerere) și 10.653 de teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, a fost raportat și rezultatul a 34 teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmis până la data de 24 iunie a.c.

Pe teritoriul României, 2.117 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 936 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 19.920 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 40 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 267 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 429 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 23 iunie, 463 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 134.750 de lei.

 

Articolul precedentPrimul deces cu varianta Delta a SARS-CoV-2 în România
Articolul următorCoronavirus: Record de decese în Rusia. 568 de morţi în ultimele 24 de ore!