Sorina Pintea: „Avem semnate cinci contracte pentru infiintarea unor centre de screening. Mai urmeaza trei”

0
327

Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, a anuntat ca s-au semnat cinci contracte pentru infiintarea unor centre de screening pentru depistarea afectiunilor gineco-oncologice, urmand sa fie semnate contracte pentru infiintarea a alte trei centre. Declaratia a fost facuta in cadrul conferintei-dezbatare „Politici de sanatate viabile in afectiunile gineco-oncologice”, care a dat startul Forumului National de Gineco-Oncologie de la Bucuresti.

„Avem in acest moment resurse pe care nu le-am accesat si le vom accesa. S-au semnat cinci contracte pentru centre de screening, mai urmeaza trei”, a spus ministrul Sanatatii, ec. Sorina Pintea.

Ec. Sorina Pintea a mai anuntat ca au fost deblocate 21 de milioane de euro pentru a fi investite intr-un program de screening pentru cancerul mamar si alte 45 de milioane de euro pentru un program de screening pentru cancerul de col uterin.

Potrivit ministrului Sanatatii, cele doua programe se afla in faza a doua de implementare si ar putea fi disponibile pana la sfarsitul anului.

Sorina Pintea a mai anuntat ca proiectele vor fi finantate cu bani proveniti de la Banca Mondiala si a dat asigurari ca la aceste programe vor avea acces toate femeile din Romania.

Management eveniment: Sanatatea Press group

Articolul precedentCongresul National al Societatii Romane de Transplant Medular, editia 2018
Articolul următorMinisterul Sanatatii: Guvernul acorda un ajutor de stat pentru aprovizionarea cu imunoglobulina