Reprezentanții Federației Sanitas au înaintat ministrului Muncii, Violeta Alexandru, în cadrul întâlnirii de astăzi în care s-au discutat principalele probleme din asistența socială, o serie de solicitări.

Mai exact, s-a cerut acordarea stimulentului de 2500 de lei, conform prevederilor Legii 82/2020, asigurarea finanțării asistenței sociale, acordarea voucherelor de vacanță tuturor salariaților, deblocarea angajărilor în asistența socială și clarificări/ metodologie de aplicare a Legii 56/2020.

În ceea ce privește acordarea stimulentului de 2500 de lei, în răspunsul ministrului Muncii se precizează că:”Guvernul nu susține acordarea stimulentului tuturor salariaților din asistența socială, așa cum prevede legea, motiv pentru care a inițiat un proiect de lege care prevede ca numai salariații care au fost izolați la locul de muncă în perioada stării de urgență să beneficieze de un singur stimulent, în valoare de 2500 de lei. Proiectul este pe traseul legislative”, informează Federația Sanitas.

Pentru asigurarea finanțării asistenței sociale, ministrul Muncii a afirmat că Guvernul a asigurat aproximativ 70% din finanțarea necesară, restul de 30% revenind în sarcina autorităților locale. În acelasi timp, Guvernul susține că, în acest moment, nu dispune de resurse suplimentare pentru acest domeniu, după cum a mai informat Sanitas.

Referitor la acordarea voucherelor de vacanță tuturor salariaților, ministrul Muncii agreează propunerea Sanitas ca aceste vouchere să fie acordate pe viitor tuturor salariaților, fiind considerat un drept de natură salarială. Iar o situație a acordării voucherelor pentru anul 2020 urmează să fie transmisă.

În același timp, Violeta Alexandru a agreat o prioritizare a deblocării posturilor în asistența socială și va emite clarificări cu privire la aplicarea legii în ceea ce privește drepturile urmașilor prevăzuți în documentul legislativ.

Federația Sanitas mai informează că în cadrul discuțiilor de astăzi s-a convenit și organizarea unei întâlniri între reprezentanții Comisiei de asistență socială a Federației SANITAS și o echipă de specialiști ai Ministerului Muncii, în domeniul asistenței sociale, condusă de Doamna Mădălina Turza, secretar de stat, în săptămâna 21-25 septembrie 2020.