cursuri partial suspendate din cauza gripei

Consiliul Naţional al Elevilor ar putea solicita amânarea începerii anului şcolar, în contextul în care autorităţile „nu comunică nicio măsură clară şi concretă” privind reîntoarcerea la cursuri.

„Anul şcolar va începe cu dacă şi cu parcă. La momentul de faţă, asta e tot ceea ce am primit din partea statului român: bănuieli, presupuneri şi lipsă de asumare. Dacă situaţia va continua în felul acesta, vom solicita amânarea începerii anul şcolar, până când autorităţile vor lua în serios deschiderea şcolilor şi nu vor mai juca la cacealma siguranţa elevilor din România”, a declarat preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Rareş Voicu, potrivit unui comunicat de presă.

Totodată, Consiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă dezacordul cu privire la declaraţiile „evazive şi incerte” venite din partea autorităţilor, care, susţin reprezentanţii elevilor, cu doar câteva zile înainte de începerea anului şcolar, „nu comunică nicio măsură clară şi concretă” privind reîntoarcerea la cursuri.

CNE consideră că măsurile prezentate până în acest moment de autorităţi denotă „o lipsă acută de responsabilitate”, având în vedere faptul că existenţa materialelor sanitare pentru toţi elevii este „vitală”, în contextul începerii anului şcolar în format fizic, în majoritatea localităţilor din România.

„Într-un sistem de învăţământ de stat, care este, cel puţin în teorie, gratuit, este inadmisibil ca elevilor să nu li se asigure pachetul minim de protecţie pentru întoarcerea la şcoală (…). În acelaşi timp, lipsa dispozitivelor conectate la internet, pe care Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi-a asumat să le achiziţioneze încă de la începutul verii, va avea ca rezultat direct privarea de dreptul la învăţătură a mii de elevi aflaţi în imposibilitatea de a-şi continua parcursul educaţional în format online”, se mai arată în același comunicat.