Primul implant de stimulatoare cardiace permanente la SCJU Suceava

0
388
Foto: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a realizat primul implant de stimulatoare cardiace permanente. Unitatea medicală devine astfel al doilea centru din Moldova, după cel de la Iaşi unde se pot efectua astfel de intervenții medicale moderne.

Laboratorul pentru implantarea stimulatoarelor cardiace a fost realizat în baza unei investiţii de 650.000 euro din fondurile Consiliului Judeţean Suceava:

„Pentru moment se va încerca pe cât posibil asigurarea urgenţelor, cu stimulatoare cumpărate din fondurile proprii ale spitalului, în colaborare cu celelalte centre universitare, urmând ca după intrarea pe programele naţionale să extindem serviciile şi pentru pacienţii cronici.

Spitalul va continua colaborarea cu toate centrele universitare, astfel încât serviciile medicale oferite să fie mereu de cea mai înaltă calitate.

Este un beneficiu major pentru câteva sute de pacienţi ai judeţului Suceava, la care se adaugă şi judeţele vecine, care până acum erau nevoiţi să străbată sute de kilometri pentru rezolvarea acestei probleme medicale grave”, transmite conducerea instituției, precizând totodată că îşi propune diversificarea serviciilor medicale oferite de acest laborator, cu proceduri de ablaţie a tulburărilor de ritm cardiac.

Articolul precedentIași: Dotarea cu aparatură medicală, următoarea etapă importantă în modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf. Maria”
Articolul următorPeste 300 de cazuri de salmonella confirmate în UE, probabil asociate cu carnea de pui, anunță ECDC