Primari neinteresati sa finanteze SMURD

0
249

Doua centre SMURD din judetul Iasi risca sa nu-si mai poata continua activitatea din cauza lipsurilor de fonduri si a neimplicarii reprezentantilor autoritatilor locale.

Dr. Diana Cimpoesu, coordonatorul SMURD din judetul Iasi, sustine ca acestea sunt centrele din comuna Bivolari, unde angajatii nu si-au primit salariile de aproape patru saptamani, si din localitatea Ţibanesti, unde activitatea a incetat in urma cu o saptamana, din cauza unei polite de asigurare a autovehiculului SMURD.

Polita, in valoare de 700 de lei, nu poate fi achizitionata din lipsa de fonduri, iar 23.000 de cetateni – cat au cele patru sate din comuna-nu mai pot beneficia de servicii medicale.

Potrivit medicului citat, aceasta situatie se datoreaza autoritatii locale, care nu a prevazut asemenea cheltuieli in buget.

Pentru remedierea situatiei, dr. Diana Cimpoesu a solicitat sprijinul conducerii Consiliului Judetean si al Institutiei Prefectului. Prefectul interimar Marius Bodea a declarat ca, in cazul in care se dovedeste ca primarii nu au fost interesati sa se achite de obligatiile financiare catre centrele SMURD ce actioneaza pe raza localitatilor administrate de ei, li se va retrage sprijinul pentru orice investitie.

„Problema a aparut de la lipsa finantarii serviciului judetean SMURD de catre comunele participante la protocolul de colaborare si ajungerea la situatia de a bloca acest serviciu. impreuna cu cei de la Consiliul Judetean am stabilit un calendar de lucru pe grupe; vor fi analizate punctual problemele din fiecare comuna, din fiecare centru SMURD. Acolo unde se constata lipsa de interes in rezolvarea acestor probleme, si nu lipsa sumelor de la bugetul local, vom proceda si noi la retragerea sprijinului in ce priveste investitiile pe care ei si le doresc in zona sau orice alta solicitare ce ne-o fac”, a declarat prefectul Bodea.

Cu probleme se confrunta si Centrul SMURD din comuna Bivolari, unde cele 12 cadre medicale nu si-au primit salariile de mai bine de trei saptamani, tot din cauza lipsei de fonduri.

Pentru rezolvarea situatiei, prefectul interimar Marius Bodea a convocat, pentru saptamana viitoare, o intalnire cu toti primarii din comunele care beneficiaza de serviciile SMURD.

Sursa: Agerpres

Articolul precedentDurerea emotionala, mai puternica decat cea fizica
Articolul următorDiabetul- cauza imbolnavirii de tuberculoza