Premierul Florin Cîţu, despre reluarea cursurilor în şcoli, după vacanţa de Paşte

0
61

Premierul Florin Cîţu a declarat că şcolile îşi vor relua cursurile după vacanţa de Paşte în scenariile existente, iar în cazul testelor pentru elevi ministerele Sănătăţii şi Educaţiei vor discuta şi vor ajunge la o soluţie.

„Există acele teste pe care le avem de la DSP-uri către Ministerul Educaţiei, sunt teste normale. Dintre ele s-au folosit foarte puţin, cam 2%. În acest moment, redeschidem (n.r. şcolile) în scenariile pe care le ştim. În ceea ce priveşte testele, Ministerul Sănătăţii cu Ministerul Educaţiei vor discuta şi vor ajunge la o soluţie. (…) Am încredere că vor găsi o soluţie şi vom vedea cum vor face până săptămâna viitoare, cum vor redeschide”, a explicat premierul, la un post de televiziune.

Cîţu a subliniat că elevii revin la şcoală în scenariile care existau înainte de vacanţa şcolară.

Ad in title

„În acest moment, ce este clar pentru toată lumea – că se redeschid şcolile în scenariile pe care deja le avem. Şcolile nu au fost închise, au fost în vacanţă, elevii au fost în vacanţă, au fost cele două sărbători de Paşte şi a fost o vacanţă. Nu s-a schimbat nimic, nu au fost închise, elevii vin din vacanţă în scenariile pe care le aveam înainte de vacanţă”, a spus prim-ministrul.

Articolul precedentCMR: Înscrierea medicilor în Colegiu este obligatorie, inclusiv pentru rezidenţi
Articolul următorPână la 200 de milioane de doze de vaccin antiCOVID Moderna, produse de Sanofi