CMR: Înscrierea medicilor în Colegiu este obligatorie, inclusiv pentru rezidenţi

0
461

Colegiul Medicilor din România (CMR) a precizat, referitor la înscrierea medicilor rezidenți în CMR, că în baza legislației în vigoare, aceasta este obligatorie pentru toți medicii, inclusiv pentru cei rezidenți.

„Deoarece am primit multiple întrebări cu privire la înscrierea medicilor rezidenți în CMR, dorim să clarificăm acest aspect. În baza legislației în vigoare, înscrierea în Colegiul Medicilor din România este obligatorie pentru toți medicii, inclusiv medicii rezidenți. Conform Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 390, alin. 1, se precizează că „Medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 376 exercită profesia pe baza certificatului de membru al CMR, avizat anual pe baza asigurării de răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv.” Art. 393, alin. 1 vine cu următoarea completare: „Practicarea profesiei de medic de către o persoană care nu are această calitate constituie infracţiune şi se pedepseşte conform Codului penal, cu modificările şi completările ulterioare.”. La art. 416 alin. 1, se întărește obligativitatea antemenționată: „În vederea exercitării profesiei de medic, medicii cetăţeni români şi medicii cetăţeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparţinând SEE sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în România, precum şi medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 376 alin. (1) lit. c) şi e) au obligaţia să se înscrie în CMR”, au precizat reprezentanţii CMR, pe pagina de Facebook.

Articolul precedentTedros Ghebreyesus (OMS), despre situaţia din India: Este ”mai mult decât sfâşietoare”
Articolul următorPremierul Florin Cîţu, despre reluarea cursurilor în şcoli, după vacanţa de Paşte