Femeile care consuma cu regularitate carne de peste, bogata in Omega 3 prezinta un risc scazut de a dezvolta maladii cardiace, in comparatie cu femeile care consuma mai putin sau chiar deloc carne de peste, potrivit unui studiu al medicilor din Danemarca.

Mai exact studiul publicat in revista editata de American Heart Asoociation, analizeaza pentru prima data starea de sanatate a femeilor cu varste cuprinse intre 15-49 de ani precum si beneficiile consumului de peste asupra starii lor cardiace.

Astfel ca cercetatorii danezi au ajuns la concluzia ca femeile care consuma rar carne de peste prezinta un risc de maladii cardiovasculare de peste 50% intr-un timp de opt ani, in comparatie cu femeile care consuma regulat carne de peste.

Totodata femeile care consuma peste rar sau chiar deloc prezinta un risc de maladii cardiace cu peste 90% mai mare in comparatie cu riscul prezentat de femeile care consuma peste in fiecare saptamana.

Studiul cercetatorilor danezi a fost realizat pe un esantion de 49.000 de femei cu varsta medie de 30 de ani, iar monitorizarea acestora s-a realizat pe o perioada de opt ani. De asemenea marea majoritate a participantelor la studiu au declarat ca mananca in mod regulat carne de peste si anume cod, somon, hering si scrumbie. Aceste specii de peste au carnea bogata in Omega 3, un acid gras polisaturat despre care oamenii de stiinta au afirmat ca are un efect protector impotriva problemelor cardiace si vasculare.