Performanțe medicale la Laboratorul de Cardiologie Intervențională al SJU Deva

0
1079
Foto: SJU Deva
Este pentru a doua oară în ultimele 30 zile, când, la această unitate medicală, se efectuează astfel de intervenţii complexe: miercuri, 1 noiembrie, între orele 11.00 și 22.00, în Laboratorul de Cardiologie Intervențională al Spitalului Județean de Urgență din Deva, s-au efectuat proceduri la zece pacienți: cinci diagnostice, cinci angioplastii și s-au implantat nouă stenturi.
Primele proceduri de cardiologie intervenţională au avut loc la Deva pe 4 octombrie: opt pacienţi au beneficiat, la acea dată, de asemenea intervenţii.

Echipele de medici și asistenți au fost conduse de dr. Milovan Slovenski (Timișoara).

„Puţini sunt cei care au crezut că acest proiect va prinde contur. Iată că, aşa cum ne-am propus, pacienţii din judeţ nu mai sunt nevoiţi să parcurgă sute de kilometri pentru o şansă la viaţă. Procedurile se fac şi la Deva, e adevărat, deocamdată sub coordonarea medicilor de la Timişoara.

Încet, dar sigur şi hotărât, ne îndreptăm spre atingerea scopului propus, adică utilizarea la capacitatea optimă a acestui laborator. Mulţumesc medicilor şi asistenţilor pentru implicare şi îi felicit pentru această nouă performanţă medicală înregistrată la Deva”, a declarat joi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor.

SJU Deva: Toţi pacienţii supuşi procedurilor medicale sunt internaţi în secţia Cardiologie, în stare generală bună

În context, şeful Secţiei Cardiologie a SJU Deva a subliniat că necesitatea înfiinţării acestui Laborator se confirmă prin creşterea numărului pacienţilor cu afecţiuni cardiace:

„În urma celor două zile de lucru de până acum am observat cu îngrijorare proporţia crescută de pacienţi cu patologie complexă, cu încărcătură aterosclerotică importantă, chiar la vârste tinere, care au necesitat proceduri de dilatare prin implant de stent.

În general se estimează că 30-40% dintre cazurile explorate prin coronarografie vor necesita angioplastie coronariană, iar la Deva până acum s-a constatat că acest procent depăşeşte 50%, confirmând aşteptările legate de observaţiile clinice anterioare, care argumentau înfiinţarea unui astfel de serviciu.

Atât criteriile de eligibilitate a pacienţilor pentru explorare, cât şi criteriile de angioplastie şi implant de stent, au respectat cu stricteţe indicaţiile din ghidurile de specialitate. Rezolvarea în acest mod a patologiei agresive cardiovasculare este oportună, prevenind timpii lungi de aşteptare pentru efectuarea procedurilor în clinici universitare şi reducând atât suferinţa pacienţilor, cât şi riscul de deces de cauză cardiovasculară”, a precizat dr. Constantin Blaj, şeful secţiei Cardiologie de la SJU Deva.

Articolul precedentLegea care ar permite unor medici să ocupe funcții de conducere până la 70 ani, neconstituțională
Articolul următorCaravana Livero 2 -SUD la Rovinari: Zeci de cetățeni testați gratuit cu sprijinul medicilor voluntari