Operatia pentru slabit, benefica in cazul adolescentilor obezi – studiu

0
40

Operatia pentru slabit la care sunt supusi adolescentii obezi da rezultate benefice asupra calitatii vietii acestora, arata un studiu recent. Cercetatorii americani au descoperit ca cei care au recurs la aceasta interventie chirurgicala au avut ulterior mai putine dureri articulare, mai putine limitari fizice si o calitate a vietii imbunatatita.

in cadrul studiului au fost analizati 242 de adolescenti obezi care au facut operatii metabolice si bariatrice pentru a slabi in trei ani, incepand cu varsta de 17 ani. inainte de operatie, jumatate dintre adolescenti aveau un indice de masa corporala (IMC) de cel putin 50, adica un grad de obezitate sever; doua treimi aveau dureri musculo-scheletice si dureri articulare, iar jumatate aveau o functie fizica slabita.

La trei ani dupa operatie, reducerea medie a masei corporale a tinerilor era de 27%, ceea ce insemna ca erau inca obezi. Cu toate acestea, cercetarile anterioare au aratat ca o reducere a IMC de doar 5% la 10% este suficienta ca sa determine imbunatatiri semnificative ale sanatatii si calitatii vietii. in acest studiu, cercetatorii au descoperit ca fiecare reducere de 10% a IMC a fost asociata cu 6% cote mai mici ale adolescentilor care au dureri musculo-scheletice si cu 10% risc mai mic de durere articulara.

„Chirurgia metabolica si bariatrica determina reduceri mari si sustinute ale durerilor articulare si imbunatatiri ale functiei fizice la adolescentii cu obezitate severa de peste trei ani”, a notat dr. Sharon Bout-Tabaku de la Spitalul National pentru Copii din Columbus, Ohio, in publicatia “Pediatrics”. „Aceste imbunatatiri vor permite adolescentilor sa se deplaseze, sa fie mai functionali si sa participe la activitati fizice pentru a-si imbunatati sanatatea articulatiilor si pentru a mentine pierderea in greutate”, noteaza echipa de studiu, potrivit Reuters.

Mai mult de unul din cinci adolescenti americani este obez, potrivit datelor Centrelor din SUA pentru Controlul si Prevenirea Bolilor (CDC).  Obezitatea adolescentului este asociata cu dureri articulare cronice si cu leziuni articulare ireversibile, mai noteaza cercetatorii.

Echipa de studiu mai spune ca cercetarile viitoare ar trebui sa se concentreze pe studierea relatiei dintre pierderea in greutate, mecanismele inflamatorii biomecanice si sistemice, masurile de performanta si biomarkeri pentru a identifica, tinti si trata adolescentii care sunt obezi si cu risc de osteoartrita la genunchi.

Articolul precedentEXCLUSIV Comisarul European al Sanatatiisi ministrul japonez al Sanatatii – Bacteriile multidrog-rezistente: termenul limita a expirat
Articolul următorOMS: Angajamente de donatii in valoare de peste 2,5 miliarde de dolari, in eforturile de eradicare a poliomielitei