OMS: O persoană din zece care a avut COVID-19 prezintă simptome şi după 12 săptămâni de la boală

0
322

Una din zece persoane care a suferit de COVID-19 prezintă simptome şi după 12 săptămâni de la boală, potrivit Biroului regional pentru Europa al OMS de la Copenhaga, care a subliniat că aşa-numita „COVID persistentă” trebuie să devină o prioritate pentru autorităţile sanitare, relatează EFE.

Potrivit unui raport asupra bolii COVID-19 de lungă durată, prezentat de Observatorul european pentru sisteme şi politici de sănătate, aproape un sfert dintre bolnavi continuă să prezinte simptome şi la o lună după ce au depăşit boala, precum dureri musculare şi în piept, oboseală, probleme de respiraţie şi lacune de memorie.

Posibilitatea de a suferi de COVID-19 persistentă nu pare să fie legată de severitatea iniţială a infecţiei, iar unele categorii de persoane, precum lucrătorii sanitari, par mai predispuse la aceste simptome,  se arată în raport.

„Este vorba de o boală ce poate avea un mare impact asupra vieţii oamenilor. Mulţi sunt incapabili să revină la locul de muncă sau la viaţa socială, iar mulţi dintre ei au descris cum le afectează sănătatea mentală, deoarece de multe ori evoluţia bolii variază”, a declarat la o conferinţă de presă Martin McKee, unul dintre autorii raportului.

OMS pledează pentru necesitatea unei focalizări multidisciplinare pentru a putea evalua şi gestiona acest tip de COVID-19, a dezvolta noi tratamente şi a impulsiona cercetările şi măsurile destinate protejării drepturilor muncii şi sociale ale celor afectaţi.

„Cei care suferă de COVID-19 persistentă trebuie să fie ascultaţi, dacă vrem să înţelegem consecinţele pe termen lung şi recuperarea după această boală. Este o prioritate clară pentru OMS şi de maximă importanţă. Şi ar trebui să fie pentru fiecare autoritate sanitară”, a precizat directorul OMS-Europa, Hans Kluge.

Articolul precedentUngaria: Măsurile de izolare, prelungite. Se estimează o creștere accelerată a infecțiilor cu SARS-CoV-2
Articolul următorO versiune modificată a vaccinului Moderna, testată împotriva variantei sud-africane în studii clinice