Nicolaescu: Noua lista de compensate include medicamente de ultima generatie

0
166

Ministrul Sanatatii Publice, Eugen Nicolaescu a anuntat, marti, in conferinta de presa, ca pe noua lista de compensate sunt incluse medicamente de ultima generatie, ceea ce va duce evident la o mai buna gestionare a bolilor.

Eugen Nicolaescu a aratat ca pentru insuficienta cardiaca cronica s-au introdus cinci produse noi, la fel pentru hepatite cronice, noua pentru ciroza hepatica, si noua in programul oncologic.

Legat de hepatita de tip B, dr. Adrian Pana, director general in Directia de strategie a ministerului, a explicat ca aceasta beneficiaza de un medicament asteptat de multa vreme care se administreaza sub forma de pastile si are eficienta mai mare.
Eugen Nicolaescu a subliniat ca medicamentele din programele nationale de sanatate se vor ieftini, iar pacientii vor avea parte de tratamente mai bune si care vor dura mai putin avand in vedere eficienta medicamentelor.

Ministrul a mentionat ca noua lista, care a intrat in vigoare marti, contine acum peste 800 de DCI-uri, adica substante active care stau la baza medicamentelor, ceea ce reprezinta o crestere de 25% fata de lista de pana acum.
Din punct de vedere al denumirilor comerciale, lista contine 2.106 medicamente.
Noua lista de medicamente compensate cuprinzand Denumirile Comune Internationale (DCI) de care beneficiaza asiguratii, va fi insotita de protocoale terapeutice privind prescrierea medicamentelor si de o noua formula de calcul a pretului de decontare a DCI din lista pentru programele nationale de sanatate, adica medicamentele pe care le plateste Ministerul Sanatatii Publice si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.

Eugen Nicolaescu a reliefat ca protocoalele vor impune prescrierea limitata si codul de restrictie. Prescriere limitata inseamna ca un medicament va fi compensat numai pentru afectiunile in care s-a dovedit stiintific ca are eficienta.
„in acest fel va fi evitata supra-prescriptia, tratamentul va fi mai scurt, vindecarea mai rapida si nu in ultimul rand, banii vor fi folositi pentru medicamente mai multe, pentru mai multi pacienti”, a explicat Eugen Nicolaescu.
El a adaugat ca protocoalele vor spune foarte clar pentru ce afectiuni vor fi sau nu compensate DCI-urile din lista. Exista protocoale pentru aproximativ 60% de medicamente din lista, pentru celelalte nefiind necesare protocoalele intrucat se compenseaza in orice situatie.
Ministrul a subliniat ca protocoalele vor fi revizuite regulat. El a accentuat ca limitarea prescriptiilor va permite doar plata tratamentelor care prezinta cea mai buna evidenta, ca merita oferite populatiei.

in acelasi timp, introducerea protocoalelor de prescriere va transparentiza procesul de obtinere a medicamentelor care se iau cu aprobarea comisiilor de la casele de asigurari de sanatate, a mai precizat Nicolaescu.
Pacientul va prezenta un dosar standard, va sti exact pasii de urmat si mai ales va sti clar dupa ce criterii i se va aproba sau nu dosarul.
O alta noutate o constituie introducerea codului de restrictie in prescrierea medicamentelor. Acesta se va gasi in protocol, medicul il va trece si pe reteta si va permite monitorizarea stricta a anumitor medicamente pentru anumite afectiuni, cu scopul de a urmari daca bolnavul primeste ceea ce este mai bun pentru el.
Eugen Nicolaescu a spus ca probabil din toamna codul de restrictie va fi in softul medicilor de familie si in sistemul integrat informatizat al CNAS.
Ministrul a spus ca respectarea schemelor terapeutice stabilite conform protocoalelor terapeutice este obligatorie pentru medicii aflati in relatie contractuala cu casele de asigurari de sanatate. in termen de 90 de zile de la intrarea in vigoare a listei protocoalelor, medicii care sunt in relatie contractuala cu casele de asigurari de sanatate au obligatia de a evalua bolnavii pe care ii au in evidenta in vederea adaptarii schemelor terapeutice in conformitate cu noile prevederi.
Ministrul Sanatatii a mentionat ca dupa un trimestru se va face evaluarea noilor masuri care au intrat in vigoare.

Sursa: Agerpres

Articolul precedentConsiliere psihologica pentru fetita de 11 ani care a avortat
Articolul următorHaos in infiintarea si functionarea punctelor de prim ajutor pe litoral