Mortalitatea materna, subliniata in cadrul dezbaterii publice privind Strategia nationala de Sanatate 2014-2020

0
122

Mortalitatea materna a fost unul dintre punctele subliniate in cadrul dezbaterii publice ce a avut ca tema proiectul de Hotarare a Guvernului privind aprobarea Strategiei nationale de Sanatate 2014-2010. Dezbaterea a avut loc in data de 22 ianuarie 2014 la Institutul National de Sanatate Publica si a fost condusa de dr. Adrian Pana, secretar de stat in Ministerul Sanatatii.

„in aceasta strategie trebuie accentuata necesitatea importantei intaririi raportarii si monitorizarii mortalitatii materne. Chiar trebuie luate in acest sens o serie de masuri de prevenire in ceea ce priveste mortalitatea materna. De asemenea, este foarte important sa fie adaugate si drepturile omului si ale pacientilor asa cum sunt acestea prevazute in Legea drepturilor omului si in Legea Drepturilor pacientilor. De altfel, in aceasta strategie nu apare conlucrarea cu organizatiile non-guvernamentale in domeniul intersectorial”, a atras atentia in cadrul dezbaterii Iustina Ionescu, coordonatorul Programului Drepturile Omului din cadrul Centrului Euroregional pentru Initiative Publice.

Ca un raspuns la propunerea sa, secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, dr. Adrian Pana, a precizat ca mortalitatea materna reprezinta o problema de sanatate publica si, cu toate ca s-a mai ameliorat intre timp, mai poate fi imbunatatita.

Tot in cadrul dezbaterii publice a fost adusa in discutie si problema sanatatii femeii si a copilului, dar si a barbatului in cadrul familiei.

„Atunci cand vorbim despre sanatatea femeii si a copilului trebuie sa vorbim si despre sanatatea barbatului in abordarea familiei. Romania va avea in luna februarie la nivel international o intrunire prin care se va intocmi un document adresat persoanelor defavorizate si se va cuprinde si aspecte legate de sanatatea femeii si a copilului, precum si a barbatului in cadrul familiei”, a declarat in cadrul dezbaterii dr. Adrian Pana.

Alte aspecte subliniate cu prilejul dezbaterii publice ce a avut ca tema proiectul de Hotarare a Guvernului privind aprobarea Strategiei nationale de Sanatate 2014-2010 au fost si cele legate de depistarea problemelor de sanatate ale copiilor nenascuti, de sarcinile cu risc si de avort.

Ca un raspuns in ceea ce priveste avorturile, dr. Victor Olsavszky, seful Biroului Organizatiei Mondiale a Sanatatii Romania, a precizat ca „trebuie sa privim avortul din doua puncte de vedere: stiintific si contextual. De asemenea, trebuie precizat ca Romania ocupa locul trei in ceea ce priveste numarul de avorturi, cu peste 400 de avorturi la 1.000 de nascuti. Adica dublu fata de regiunea europeana. Organizatia Mondiala a Sanatatii lupta impotriva cresterii numarului de avorturi, nasterea fiind o conditie fiziologica si nu trebuie sa fie un accident. Recomandam ca toate statele sa faca in asa fel incat femeile sa aiba acces la servicii de sanatate sigure. Rolul nostru este de a oferi si servicii de informare corecta. Dar acestea trebuie dublate de servicii medicale sigure. Iar informarea trebuie sa inceapa de la o varsta frageda. Nu putem aborda problema sexualitatii doar de la o anumita varsta in sus. Şi de asemenea, trebuie specificat ca o stimulare a natalitatii in prezenta unor masuri coercitive nu a dus si nici nu duce la vreun rezultat.”

Articolul precedentA fost lansat Jurnalul Pacientului cu BPOC
Articolul următorIn 2014, pacientii cu scleroza multipla nu beneficiaza de fonduri suplimentare pentru tratament