Monitorul Oficial: Decret privind eliberarea din funcție a unui membru în Consiliul de administrație al CNAS

0
379

Monitorul Oficial a publicat, vineri, Decretul privind eliberarea din funcție a unui membru în Consiliul de administrație al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Este vorba despre Anișoara Ancu, numită consilier prezidențial.

”DECRET pentru eliberarea din funcție a unui membru în Consiliul de administrație al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c) și ale art. 100 alin. (1) din Constituția României, republicată, precum și ale Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Președintele României d e c r e t e a z ă:

Articol unic. — Doamna Anișoara Ancu se eliberează din funcția de membru al Consiliului de administrație al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate”, se arată în Monitorul Oficial.

De asemenea, vineri, a fost publicat în Monitorul Oficial, și Decretul privind numirea Anișoarei Ancu în funcția de consilier prezidențial, începând cu data de 11 iunie 2022.

În iunie 2021, președintele o numise pe Anișoara Ancu în Consiliul de administrație al CNAS, pentru un mandat de 4 ani.

 

Articolul precedentRezultatele primului studiu post-pandemie COVID-19, în rândul vârstnicilor
Articolul următorUn scurtcircuit electric, cauza incendiului de la anexa SJU Ploiești