Fenomenul mitei in sistemul de sanatate din Romania nu mai este de mult un mister, un studiu realizat de Asociatia pentru Implementarea Democratiei aratand ca in fiecare an valoarea mitei per familie ajunge undeva la 600 de lei.

Iar asta chiar daca autoritatile par sa blameze acest lucru. „Daca un medic conditioneaza actul medical si transmite in mod direct sau indirect aceasta intentie este condamnabil. Şi eu consider ca incepand cu Colegiul Medicilor si pana la celelalte autoritati care sunt menite sa faca ordine in acest sistem trebuie sa isi faca datoria. Este condamnabil aceasta forma de conditionare. Sub nicio forma nu se poate accepta asa ceva”, a declarat ministrul Sanatatii, conf. univ. dr. Ladislau Ritli.

Totodata, ministrul Sanatatii considera ca personalul medical care recurge la conditionarea actului medical nu face altceva decat sa profite de pacientul care oricum se afla intr-o stare psihologica decazuta si e in stare sa accepte darea de mita numai sa stie ca va primi un serviciu medical corespunzator si ca sanatatea sa va fi restabilita.

intrebat de ce crede ca medicii si asistentii medicali au ajuns sa ceara mita, ministrul Sanatatii nu a gasit o justificare in acest sens. „Este inexplicabil pentru mine. Salariile mici nu justifica acest element. Sunt posibilitati sa lucreze in mai multe unitati sanitare. Un medic poate sa lucreze si la sistem privat si la public. Deci eu consider ca aceasta forma de conditionare este absolut inadmisibila”, a mai declarat ministrul Sanatatii, conf. univ. dr. Ladislau Ritli.

Pe de alta parte, Alexandru Cumpanasu, directorul Asociatiei pentru Implementarea Democratiei a subliniat faptul ca orice pacient sau apartinator, care are o dovada concreta cum ca personalul medical i-a cerut mita, poate sa mearga cu acea proba direct la Parchet. Aceasta institutie are indicii astfel incat sa poata pune sub urmarire penala acel medic care a conditionat actul medical.