Ministerul Sanatatii intentioneaza sa deblocheze peste 2.700 de posturi din sistemul sanitar, in a doua jumatate a lunii august 2012, se arata intr-un comunicat de presa remis Sanatatea TV.

in acest sens, Ministerul Sanatatii a postat, pe pagina de web, la sectiunea Transparenta Decizionala, proiectul de Hotarare de Guvern privind ocuparea posturilor vacante dupa data de 1 ianuarie 2012 de personal de specialitate medico-sanitar, auxiliar sanitar si personal de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare din unitatile sanitare din reteaua Ministerului Sanatatii si unitatile sanitare al caror management a fost transferat la autoritatile administratiei publice locale.

Din cele 2.766 de posturi care vor fi deblocate la nivel national, 507 sunt repartizate medicilor, 1.218 asistentilor medicali si 928 de posturi pentru personal auxiliar (infirmieri, ambulantieri, brancardieri).

„Este vorba de posturile care s-au vacantat dupa data de 1 ianuarie 2012, astfel incat ocuparea acestora nu determina un impact financiar suplimentar deoarece sunt bugetate si cheltuielile de personal aferente sunt prevazute in bugetele de venituri si cheltuieli aprobate”, a declarat ministrul Sanatatii, dr. Vasile Cepoi.

Masura va fi aplicata in a doua jumatate a lunii august 2012, dupa ce proiectul de act nornativ va incheia perioada de dezbatere publica si va fi aprobat de Guvernul Romaniei. Aceasta masura urmareste diminuarea deficitului de personal deja existent in sistemul sanitar.

Pe parcursul a trei ani, un numar de 21.216 de posturi au fost vacantate, iar in prima jumatate a anului 2012 s-au vacantat un numar de 2.766 de posturi, astfel creandu-se un spatiu bugetar care permite ocuparea acestora pentru un segment absolut necesar al categoriilor profesionale care activeaza in unitatile sanitare.

in primavara anului 2012, Ministerul Sanatatii a mai deblocat 500 de posturi in sistemul sanitar atat in unitatile din reteaua proprie, cat si cele in care sunt administrate de autoritatile locale. Pentru aceste posturi, concursurile de angajare sunt in curs de desfasurare.