Medicamentele contrafacute capata o extindere colosala in cadrul UE (laboratoare farmaceutice)

0
286

Laboratoarele farmaceutice europene au cerut toleranta zero din partea Uniunii Europene fata de falsificarea medicamentelor, fenomen care capata o amploare „colosala”, citeaza AFP.

„Toleranta zero! (Fenomenul) este pe care de a capata proportii colosale, a declarat Jean-François Dehecq, presedinte al companiei Sanofi-Aventis si vicepresedinte al l’Efpia (Federatia europeana a industriilor si asociatiilor farmaceutice), cu ocazia adunarii anuale a federatiei.
Afacerile cu medicamente contrafacute reprezinta la nivel mondial o cifra de afaceri de 4,5 milioane de euro, iar la granitele europene au fost confiscate in 2007 peste 4 miliarde de cutii cu medicamente contrafacute, sustine Dehecq.

Laboratoarele europene cer UE sa interzica reconditionarea medicamentelor, care reprezinta „o cale regala pentru a vinde produse contrafacute”, crede M. Dehecq. De altfel, trebuie ameliorata eficienta anchetelor politiei si este nevoie de implementarea unui „arsenal penal care sa merite”.
De altfel, Efpia prevede testarea in Germania, in 2009, a unui sistem de viniete unice (Data matrix) care sa permita verificarea provenientei medicamentelor, precizeaza France Presse.

Sursa: Agerpres

Articolul precedentBucurestenii isi pot testa gratuit tipul de piele
Articolul următorCompetitia sexuala intre barbatii tineri si cei in varsta, aflata la originea circumciziei?