Marea Britanie: Vizele angajaţilor medicali străini ce îngrijesc pacienţi COVID-19, prelungite automat

0
35

Lucrătorilor medicali străini veniţi în Marea Britanie pentru a îngriji pacienţi cu COVID-19 li se vor prelungi în mod gratuit vizele, a anunţat joi guvernul de la Londra, potrivit dpa.

O prelungire cu un an le va fi acordată automat angajaţilor eligibili ale căror vize ar urma să expire înainte de 1 octombrie.

Prelungirea li se aplică atât celor care lucrează în Serviciul naţional de Sănătate (NHS), cât şi celor care activează în sectorul independent.

Se consideră că de această decizie vor beneficia în jur de 14.000 de solicitanţi.

‘Dedicarea şi priceperea lucrătorilor medicali şi de îngrijire străini care conduc lupta în Marea Britanie împotriva coronavirusului sunt cu adevărat extraordinare’, a subliniat ministrul de interne Priti Patel, potrivit Agerpres.

‘Zeci de mii dintre ei au ajutat la salvarea de vieţi pe tot parcursul acestei pandemii şi joacă acum un rol vital în campania de vaccinare de un imens succes. Oferta noastră de a le prelungi gratuit vizele arată cât de mult preţuieşte ţara noastră contribuţia acestor eroi’, a adăugat ministrul britanic.

Articolul precedentAustralia: Comandă de vaccin anti-COVID Pfizer dublată din cauza îngrijorărilor legate de serul AstraZeneca
Articolul următorIslanda solicită testare COVID-19 tuturor celor care sosesc în țară, chiar dacă sunt vaccinați