La Spitalul Militar s-a inaugurat cel mai performant centru de medicina nucleara din Europa

0
72

La Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central „Dr. Carol Davila” s-a inaugurat astazi Centrul integrat de medicina nucleara, cel mai performant din Europa la acest moment, destinat depistarii afectiunilor oncologice, cardiovasculare si neurologice.

Constructia si dotarea centrului a presupus o investitie de peste 4,4 milioane de euro, in care au fost incluse si costurile pentru pregatirea personalului medical care va opera aici. Inaugurarea a fost facuta in prezenta ministrului Apararii Nationale, Mihai Fifor.

„in momentul de fata ce avem aici, in acest centru, reprezinta dotarea cea mai performanta la nivel european intr-un astfel de spital. Este un proiect care se duce undeva la o valoare de 4,5 milioane de euro, adica o suma consistenta”, a declarat ministrulApararii Nationale, Mihai Fifor.

Proiectul a avut ca obiectiv dezvoltarea unei infrastructuri medicale unitare, prin asocierea unitara a investigatiilor PET CT cu SPECT CT, capabila sa asigure servicii de diagnostic de inalta specialitate si performanta, la standarde europene de calitate, siguranta si securitate a pacientului.

„Acest centru este foarte important pentru ca intruneste doua capabilitati: capabilitatea de investigatie imagistica, adica de scintigrafie, dar care adauga aceasta tomografie computerizata, adica o imagine 3D. Scintigrafia normala era o scintigrafie intr-o singura dimensiune, aici avem o imagine 3D, deci o acuratete extraordinara a diagnosticului. in acelasi timp avem si aceasta componenta de PET CT care este cea mai capabila in acest moment”, a mentionat General de Brigada , conf. univ. dr. Florentina Ionita, Manager Spitalul Militar de Urgenta „Dr. Carol Davila”.

De serviciile medicale operate in centru vor beneficia toti asiguratii din sistemul public de sanatate, urmand ca, ulterior ele sa fie introduse pe lista investigatiilor incluse in Programul National de Oncologie.

Articolul precedentDr. Cristian Grasu: Romania ar avea nevoie de aproximativ 130 de kilograme de imunoglobulina
Articolul următorNivelul indemnizatiilor de asigurari sociale de sanatate, pastrat printr-o ordonanta de urgenta