Jurma: În noiembrie se va înregistra vârful de decese COVID care urmează vârfului de cazuri din octombrie

0
678

Medicul și cercetătorul Octavian Jurma a afirmat că suntem în faza rapid descendentă a valului patru, iar în acest ritm vom cobori oficial sub 10.000 de cazuri pe zi încă din această săptămână și sub 5.000 de cazuri pe zi la mijlocul lunii noiembrie.

Pe de altă parte, Octavian Jurma a explicat că în luna noiembrie se va înregistra vârful de decese care urmează vârfului de cazuri din luna octombrie.

„Este așadar incontestabil că ne aflăm într-o fază de scădere accelerată a numărului zilnic de cazuri.Coborârea sub pragul de 5.000 de cazuri pe zi este importantă pentru că este pragul de suportabilitate COVID-19 al spitalelor din România. La două săptămâni după coborârea sub acest nivel, deci la finalul lunii noiembrie, situația în spitale va deveni suportabilă cu mai puțin de 1.500 de internări la ATI și numărul de decese va scădea la 200 de decese pe zi. Înseamnă că luna noiembrie va fi caracterizată de contrastul dintre scăderea rapidă a numărului de cazuri noi și dramatismul de spitale și numărul crescut de decese. Din acest punct de vedere, în luna noiembrie vom avea vârful de decese care urmează vârfului de cazuri din luna octombrie”, a scris Octavian Jurma, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, Octavian Jurma a mai spus că până la începutul lunii decembrie vom coborî sub 5.000 de cazuri pe zi, echivalentul a 3 la mie, și probabil sub 2.500 de cazuri pe zi, respectiv 1,5 la mie, înainte de sărbători.

„Există însă și o probabilitate semnifciativă ca, dacă anarhia sanitară se extinde și gradul de conformare cu măsurile de limitare a pandemiei scade, să ne împotmolim într-un platou la o incidență ridicată de peste 3.000 de cazuri pe zi. Rata de vaccinare cu prima doză va avea un impact major asupra evoluției din decembrie când ar trebui să depășim pragul de 5 milione de persoane vaccinate cu prima doza (52% din populația rezidentă) și poate asigura coborârea sub 1 la mie”, a afirmat Octavian Jurma.

Articolul precedentBiden despre vaccinarea copiilor: ”Un moment de cotitură” în lupta împotriva pandemiei de COVID-19
Articolul următorOMS, apel urgent pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva unor bacterii care ucid 150.000 de bebeluşi pe an