Inovatia in Pneumologie, tema principala a Conferintei „Managementul Bolilor Pulmonare”, editia a V-a

0
449

Inovatia in Pneumologie a reprezentat tema centrala a celei de-a V-a editii a Conferintei „Managementul Bolilor Pulmonare”, organizata de Societatea Romana de Pneumologie in perioada 3-4 iunie 2016, in Bucuresti.

Cele doua zile de sesiuni stiintifice au vizat, prin tema centrala, dezvoltarea practicii medicale in aceasta ramura medicala, alinierea la cele mai noi tehnici de diagnostic si de terapie in domeniu, precum si consolidarea colaborarii multidisciplinare, in vederea imbunatatirii ingrijirii persoanelor cu afectiuni din sfera pulmonara.

„Promovarea inovatiei in domeniul pneumologiei a fost si ramane o prioritate pentru Societatea Romana de Pneumologie. Acest an marcheaza noutati in domeniul bolilor respiratorii obstructive, al tabagismului, in cancerul bronhopulmonar. in BPOC asistam la o dinamica a modului de diagnostic, al terapiilor tumorii, care isi dovedesc o din ce in ce mai mare eficacitate, in functie de severitatea bolii. in cancer avem o incercare evidenta in promovarea unor investigatii genetice, care sa permita un tratament tintit al bolii, iar in cazul tabagismului, cred ca progresele sunt in zonele legislative. Castigurile acestei conferinte se refera indeosebi la continuitate – suntem la a cincea editie a evenimentului – care este un factor important pentru modul in care putem dezvolta aceste intalniri intre profesionisti din arii medicale conexe si la deschiderea pe care o ofera catre mai multe specialitati”, a declarat prof. univ. dr. Florin Mihaltan, presedinte al Societatii Romane de Pneumologie.

Alaturi de profesionisti din pneumologie, la Conferinta „Managementul Bolilor Pulmonare” 2016 au participat si medici din specialitati precum: medicina de familie, alergologie, medicina interna, pediatrie, chirurgie toracica sau oncologie.

in Romania, aproximativ 42.000 de decese se produc anual din cauza fumatului, circa 1 milion de persoane sufera de astm, alte 1 milion sufera de boala pulmonara obstructiva cronica, peste 7.300 de cazuri noi de cancer bronhopulmonar sunt diagnosticate anual, in timp ce incidenta cazurilor de tuberculoza in Romania este de scadere dar ramane inca foarte mare la nivel de UE (1). Gestionarea problematicii afectiunilor din sfera pulmonara necesita, astfel, multiple eforturi din punct de vedere medical, dar si social.

Conferinta „Managementul Bolilor Pulmonare” 2016 a fost organizata sub coordonarea stiintifica a Societatii Romane de Pneumologie.

Sponsori / Parteneri:

Principal: AstraZeneca

Argint: GSK, Servier

Bronz: Angelini, Linde Gaz

Management eveniment: Sanatatea Press Group – Expertul tau in comunicare pe domeniul medical.

Surse info:

1http://bolipulmonare.ro/ce_sunt_bolile_pulmonare.php

Mai multe informatii puteti citi accesand www.comunicatemedicale.ro.

Articolul precedentStudiu: Poluarea aerului o cauza majora a accidentelor vasculare cerebrale la nivel mondial
Articolul următorSondaj Eurobarometru: 38% dintre respondentii romani au utilizat un antibiotic in ultimul an