„În avangarda științelor vieții: neuroștiința și genomica“ – Filmul conferinței susținută de cercetătorii români Alexandru Babeș și Mircea Iliescu la Biblioteca Academiei Române (VIDEO)

0
621
Ce este durerea? Care sunt mecanismele celulare şi moleculare implicate în percepţia ei? Ce a adus nou revoluția genomică? Care sunt beneficiile pe care evoluția accelerată a metodelor genetice le-a adus în medicina personalizată? – doi cercetători români – prof. Alexandru Babeș, membru corespondent al Academiei Române, Facultatea de Biologie a Universității din București și cercetătorul Mircea Iliescu, doctor în genetică umană și evoluție la Universitatea din Cambridge – s-au întâlnit pentru a prezenta publicului punctele de convergență dintre genetică și neuroștiință dar și pentru a vorbi despre felul în care cele două științe colaborează pentru studierea unor noi teritorii din evoluția și funcționarea corpului uman, informează Academia Română.
Dialogul a fost urmărit și online, atât pe pagina de Facebook a Academiei Române cât și pe pagina Radio România Cultural:

Evenimentul s-a desfășurat miercuri, 15 noiembrie, de la ora 17.00, în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu“ al Bibliotecii Academiei Române, Calea Victroiei, nr. 125 iar intrarea a fost liberă.

Conferință cu public „În avangarda științelor vieții: neuroștiința și genomica“ – inițiată și deschisă de academician Marius Andruh, vicepreședinte al Academiei Române și coordonatorul Școlii doctorale a Academiei – s-a adresat atât tinerilor care studiază sau sunt doar interesați de științele vieții, cât și publicului larg, de orice vârstă, preocupat de cunoaștere; în cea de-a doua parte, întâlnirea a fost deschisă dezbaterilor, publicul fiind invitat să intre în dialog cu cei doi specialiști, să-și expună opiniile și să pună întrebări.

Dialogul dintre cei doi specialiști, moderat de Corina Negrea – jurnalist Radio România Cultural, a propus publicului o întâlnire între două domenii fascinante ale științelor vieții, genomica și neuroștiințele, ambele cunoscând o dezvoltare accelerată în ultimele decenii, datorată cu deosebire tehnologiei avansate.

Conferința a fost abordată dintr-o perspectivă foarte actuală, adecvată celei mai noi faze a revoluției genomice, cunoscută sub numele de „epoca postgenomică“ odată cu descifrarea aproape completă a primului genom uman, în anul 2003.

De asemenea, în domeniul neuroștiințelor senzoriale, profesorul Alexandru Bejan a vorbit despre progrese semnificative obţinut în înţelegerea mecanismelor celulare şi moleculare implicate în percepţia unei experiențe umane fundamentale: durerea.

S-au analizat punctele de convergență dintre genetică și neuroștiință, felul în care cele două științe colaborează pentru studierea unor noi teritorii din evoluția și funcționarea corpului uman

Dr. Mircea Iliescu a arătat care sunt beneficiile pe care evoluția accelerată a metodelor genetice le-a adus în medicina personalizată: citirea rapidă a unui genom uman a deschis astfel numeroase oportunități pentru studiul geneticii umane din multiple direcții cu impact direct pentru societate în timp ce prof. Alexandru Babeş a trecut în revistă istoria percepţiei durerii şi va prezenta stadiul actual al cunoaşterii în ceea ce priveşte această experienţă umană.

Alexandru Babeș, membru corespondent al Academiei Române, este profesor de neuroștiințe și fiziologie la Facultatea de Biologie a Universității din București. Laboratorul pe care îl conduce se ocupă de studiul sistemului nervos periferic și al neuronilor senzitivi. A publicat peste treizeci de articole științifice în reviste internaționale cu referenți. Este coautor al unor studii apărute în prestigioase reviste de specialitate precum „Nature“, „Nature Medicine“, „Nature Communications“, „Journal of Neuroscience“, „Pain“ și „Journal of Physiology“. A efectuat numeroase stagii de cercetare în Germania, Franța, Marea Britanie și Spania. A fost bursier al fundației germane Alexander von Humboldt și a primit din partea acesteia premiul pentru cercetare „Friedrich Wilhelm Bessel“ în 2019. În 2018 i s‑a acordat premiul „Nicolae Simionescu“ al Academiei Române. A fost președinte al Consiliului Național al Cercetării Științifice în perioadele 2011-2012 şi 2020-2022.

Mircea Iliescu, doctor în genetică umană și evoluție la Universitatea din Cambridge, conduce proiecte de cercetare internaționale care adună cercetători din Romania, India și Marea Britanie. În același timp, predă cursuri de evoluție și genetică la Institutul de Educație Continuă al Universității Cambridge. A plecat din România la 20 de ani, în anul 3 de facultate, cu o bursă de studii la Universitatea din Edinburgh, unde și-a obținut licența în biologie moleculară. A dorit inițial să se specializeze în neuroștiințe, dar a optat în cele din urmă pentru genetică și a făcut un doctorat la Universitatea din Cambridge. A călătorit, atât în timpul studiilor doctorale, cât și în activitatea de cercetare, din India până în Chile, pentru a studia evoluția genetică a diversității oamenilor în populațiile de pe mai multe continente.

Articolul precedentSolidaritatea Sanitară remintește guvernanților promisiunile referitoare la salarizarea personalului medical făcute în această vară
Articolul următorAu fost montate RMN-ul și CT-ul, în premieră, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase