Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că este necesară modernizarea sistemelor de gaze medicinale şi a reţelelor electrice din spitale, iar pentru acest lucru va fi pregătit un program de finanţare din fonduri europene.

Șeful statului a precizat, totodată, că se impune regândirea instrumentelor legislative şi financiare pentru a permite o susţinere a sistemului de service şi mentenanţă a tehnicii spitaliceşti.

„Au fost identificate deja câteva soluţii concrete care vor fi preluate de autorităţi şi puse în aplicare. În primul rând, este necesară modernizarea sistemelor de gaze medicinale, în special oxigen, şi a reţelelor electrice. Aici am găsit împreună soluţia pregătirii unui program de finanţare bine pus la punct, folosindu-ne de fondurile europene, o resursă foarte valoroasă şi la îndemână pentru dezvoltarea sistemului medical din România. În al doilea rând, se impune regândirea instrumentelor legislative şi financiare care să permită o susţinere a sistemului de service şi mentenanţă a tehnicii spitaliceşti. Un rol important îl are resursa umană şi când spun aceasta mă gândesc la inginerii medicali, care trebuie valorificaţi şi implicaţi mai mult în partea de funcţionare spitalicească. Aceste aspecte vor fi incluse în pachetul de legi privind reforma din sănătate, aflat în plin proces de elaborare la Ministerul Sănătăţii”, a afirmat Iohannis, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.