COVID-19: Comisia Europeană a aprobat o finanțare de peste 35 de milioane de euro pentru procesul de testare

0
548

Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o recomandare pentru utilizarea testelor rapide pe bază de antigen și pentru validarea și recunoașterea reciprocă a testelor și a rezultatelor acestora. Pentru a consolida și mai mult capacitatea de testare la nivelul Uniunii Europene, Comisia Europeană a aprobat o finanțare în valoare de 35,5 milioane de Euro către Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie.

Finanțarea va fi utilizată pentru a sprijini formarea personalului pentru colectarea, analiza probelor și efectuarea testelor, în special prin intermediul echipamentelor mobile.

Comisia recomandă statelor membre utilizarea testelor rapide pe bază de antigen în zonele în care rata de pozitivare a testelor PCR este mai mare de 10%, în comunitățile în care transmiterea noului coronavirus este intensă. În acest mod, Comisia Europeană intenționează să reducă presiunea asupra sistemelor medicale.

Noile recomandări vin după ce Comisia a prezentat, la sfârșitul lunii octombrie, prioritățile pe care ar trebui să le urmărească statele membre în strategiile de testare COVID-19.

„Testarea ne spune care este amploarea răspândirii, unde are loc și cum se dezvoltă. Este un instrument decisiv pentru a încetini răspândirea COVID-19. Pentru a spori coordonarea UE cu privire la metodele de testare, oferim astăzi îndrumări statelor membre cu privire la utilizarea testului rapid pe bază de antigen pentru a gestiona mai bine focarele COVID-19”, a declarat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară.

Articolul precedentFonduri europene pentru modernizarea sistemelor de gaze medicinale şi a reţelelor electrice din spitale
Articolul următorAproape 2.000 de medici iau parte la Congresul Național de Diabet, Nutriție și Endocrinologie Pediatrică