Raluca Anton, psiholog clinician, psihoterapeut specialist și doctor in psihologie, a vorbit într-un interviu acordat Sănătatea TV și RoHealthReview despre anxietatea la COVID-19, despre cum ne menținem sănătatea psihică în condițiile pandemiei de coronavirus, dar și despre de ce refuză unii oameni să se conformeze regulilor.

• Știți viața pe care ați avut-o înainte? Aia nu mai există. Avem un pătrățel, avem voie să ne mișcăm, dar numai în pătrățelul asta putem jongla.
• Mulți dintre noi ne-am consumat multe dintre resursele emoționale la începutul acestei perioade.
• Cum arată lucrurile, vor mai fi încă câteva luni cărora va trebui să le facem față. Și atunci e important să avem grijă de emoțiile noastre.
• Sunt câteva elemente care țin de felul în care mintea noastră funcționează care ne duc din păcate la a nu respecta regulile în detaliu.
• Foarte multă lume spune asta, dacă vă gândiți de câte ori am auzit în ultima perioada: Nu mi-e atât de frică de ce mi s-ar putea întâmpla mie decât îmi este frică de ce li s-ar putea întâmpla celor din jurul meu. Sunt emoții în cascadă.

 Veștile despre această pandemie, care ne-a schimbat viața, par a fi tot mai îngrijorătoare. Cum ne putem proteja psihicul în aceste condiții?

Nu trebuie să ne pregătim pentru un maraton, ci este mai degrabă o cursă de alergare de lungă durată. Asta înseamnă că și felul în care noi ne raportăm la ceea ce se întâmplă, ar trebui să fie în conformitate cu asta. Și atunci înseamnă că perioada de timp de care vor avea nevoie până se va finaliza acest proces este mult mai lungă și categoric și dozarea resurselor trebuie să fie diferită.

Cel mai probabil, mulți dintre noi ne-am consumat multe dintre resursele emoționale la începutul acestei perioade. Trebuie să ne uităm că suntem în luna august și toată această poveste a început în martie. Deja sunt câteva luni prin care noi am trecut.

Cel mai probabil ne-am consumat aceste resurse la începutul perioadei, motiv pentru care acum ne este atât de dificil să îi rezistăm. Mai mult decât atât, a venit acest val foarte puternic, care era până la urmă preconizat. Autoritățile ne-au anunțat despre asta. Foarte mulți dintre noi știam că urma să se întâmple acest lucru, însă cred că după ce am consumat multe resurse emoționale stând în casă, acceptând toate aceste schimbări majore pe care le-am adus vieții noastre, acum este atât de dificil să le mai respectăm și nu pot decât să reamintesc în continuu că trebuie să dozăm resursele și să ne dăm seama că încă o bucată de vreme de acum înainte vom mai fi într-o astfel de situație. Și autoritățile ne-au anunțat încă de la început faptul că cel mai probabil un an jumate, doi ani, vom trece prin astfel de etape, cărora va trebui să le facem față și din punct de vedere emoțional, nu numai din punct de vedere fizic, al bătăliei pe care o ducem cu această boală, cât și adaptarea la acest context de viață. Și epidemiologii asta ne spun încă de la începutul acestei perioade. Cum arată lucrurile, vor mai fi încă câteva luni cărora va trebui să le facem față. Și atunci e important să avem grijă de emoțiile noastre. Singurul lucru pe care putem să îl facem în acest context este să luăm fiecare zi, fiecare săptămână așa cum vine, în încercarea de a nu ne face foarte multe planuri pe termen lung, pentru că de foarte multe ori dezamăgirea vine din faptul că nu se întâmple ceea ce noi ne-am propus să se întâmple sau nu se întâmplă așa cum ne-am imaginat lucrurile. Numai dacă ne gândim la cum ne spuneam fiecare dintre noi: ok, a fost starea de alertă, după starea de alertă a apărut starea de urgență, dar după ce se termină asta este ca și cum ne-am reveni la un normal. Și uite ce se întâmplă. S-au terminat toate aceste etape și nu ne-am revenit la un normal, ba mai mult decât atât este mai dificil decât înainte. Numărul de îmbolnăviri este mult mai mare decât era înainte. Și atunci discrepanța aceasta foarte mare, între ce ne-am imaginat că se va întâmpla și ce s-a întâmplat în realitate, creează acest disconfort emoțional. Și atunci o primă strategie va fi asta: să încercăm să nu ne mai facem foarte multe planuri pe termen lung, pentru că se pare că nu putem prezice atât de în detaliu cum se vor întâmpla lucrurile, astfel încercăm să ne facem planuri pe câte o săptămână, pe câte două săptămâni, maxim și să ne adaptăm pe măsură ce se întâmplă lucrurile.

De ce nu mai respectă oamenii regulile și de ce sunt ei atât de revoltați mai ales față de purtarea măștii?

Și la Cluj a existat un protest pe această temă. Nu a participat nimeni. Chiar mi se părea foarte interesant întregul demers.

În primul rând, pentru că raportat la numărul populației, numărul de îmbolnăviri, chiar dacă știu regula cu statistica, cu ce spun epidemiologii că depășim punctul care ar trebui să ne țină în siguranță din perspectiva îmbolnăvirilor, numărul de 600 de oameni, raportat la 16 milioane, nu este un număr extrem de mare, chiar dacă noi suntem expuși știrilor, puțini dintre noi avem cunoștințe care s-au îmbolnăvit. Și atunci, haideți să ne gândim creierul funcționează în primul rând pe predictibilitate și certitudine. Are nevoie să știe, are nevoie să vadă. Dacă o cantitate redusă din populație a văzut, a știut, s-a întâlnit cu cineva care s-a îmbolnăvit și căruia i-a fost rău, celorlalți le este foarte greu să creadă cu adevărat asta.

Apoi, mai există încă o problemă când vine vorba despre această boală. Această boală ne-a aruncat în fața impredictibilului. Nu știm dacă ne îmbolnăvim, putem să facem multe forme ale bolii, putem să ne îmbolnăvim și să nu știm, putem să ne îmbolnăvim și să ne fie foarte rău. Cumva, sunt atât de multe variabile implicate, încât creierul când vede atât de multe variabile, zice: ok, eu nu pot să procesez toată chestia asta, mie îmi trebuie ceva sigur. Și e mult mai ușor pentru minte să spună că asta nu există, decât să spună că există și sunt atât de multe variabile pe care trebuie să le luăm în calcul.

Sunt câteva elemente care țin de felul în care mintea noastră funcționează care ne duc din păcate la a nu respecta regulile în detaliu. Mai mult, într-un context de criză ce mai știm este că pe un spectru, oamenii polarizează: sunt cei care minimalizează și spun: asta este o tâmpenie, asta nu există. Și este un mecanism de apărare. Este ceea ce mă face pe mine să spun că sunt în siguranță, că nu există. Sunt ceilalți care sunt la celălalt capăt de spectru. Am cunoștințe care stau în casă literalmente din 15 martie. Au ieșit din curte de trei ori de atunci. Totul se comandă acasă, se livrează acasă. Asta este ceea ce îi ajută pe ei să se mențină sănătoși și în siguranță. Și apoi suntem marea majoritate dintre noi care migrăm pe curba lu Gauss.

Deci, ceea ce vedem de multe ori, oamenii care nu poartă mască, sunt la acel capăt de spectru care minimizează, este un mecanism de apărare pentru a se proteja emoțional de toată povestea asta. Nici una dintre variante nu este sănătoasă din perspectiva emoțiilor. Nici să mă supraprotejez și să stau în casă de luni de zile, nici să mă expun ca și când asta nu există, pentru că până la urmă nu degeaba se întâmplă toate lucrurile care se întâmplă. Mulți dintre noi suntem expuși așa, din presă, la tot acest virus.

Dacă ar fi să le facem un profil celor care nu se conformează regulilor, cum ar arăta acest tip de persoană ?

Nu aș vrea să pun etichete, sunt și studii care au apărut în ultima perioadă pe această tematică, care spun că marea majoritatea a celor care nu se supun acestor reguli sunt persoane care au un nivel de educație mai scăzut, care cel mai probabil sunt cunoscuți care fiind persoane care încalcă regulile, care se bazează de foarte multe ori pe impuls și nu analizează în detaliu întregul context, deci sunt câteva caracteristici pe care putem să le luăm în calcul când vine vorba de categorie. Desigur că în categorie există și alte tipologii de persoane, dar în principal cam aici ne încadrăm. Persoane care le este greu să respecte regulile o perioadă foarte lungă de timp, cărora de-a lungul vieții oricum le-a fost dificil să rămână în niște tipare, pentru că oricum asta este ceea ce ni se spune de luni de zile: știți viața pe care ați avut-o înainte? Aia nu mai există. Avem un pătrățel, avem voie să ne mișcăm, dar numai în pătrățelul asta putem jongla. Cum cât îmi este mai dificil să respect niște limite, cu atât îmi va fi mai dificil să rămân în acest pătrățel în care trebuie să stăm deja de luni de zile. Cu o toleranță scăzută la frustrare, deja încep să nu mai suport, încep să manifest faptul că nu mai suport, că s-au schimbat lucrurile și că viața mea de dinainte nu mai e la fel. Insist cu faptul că e dificil să punem o etichetă pe o categorie, pentru că în interiorul categoriei mai sunt și alte tipologii de oameni.

Se vorbește despre așa numita „anxietate la COVID”, mai ales în rândul persoanelor care au afecțiuni precum diabet, hipertensiune sau alte boli cronice sau despre membri ai familiei. Ce sfaturi le puteți da acestor persoane ?

Este important să facă tot ce ține de ei, astfel încât să se știe în siguranță. Să știu că am respectat normele, că în limita a ceea ce îmi permite propria viață eu am făcut tot ce mi-a stat în putință astfel încât să mă protejez pe mine și să îi protejez pe cei apropiați. Pentru că de foarte multe ori, această anxietate are în spate o îngrijorare cu privire la un potențial sentiment de vinovăție. Dacă cumva fac eu ceva și se îmbolnăvesc oamenii din jurul meu și sunt eu de vină pentru asta. Și atunci de foarte multe ori încerc să mă protejez mult mai mult pentru ca nu cumva eu să mă expun unui astfel de sentiment puternic de vinovăție. Foarte multă lume spune asta, dacă vă gândiți de câte ori am auzit în ultima perioada: Nu mi-e atât de frică de ce mi s-ar putea întâmpla mie decât îmi este frică de ce li s-ar putea întâmpla celor din jurul meu. Sunt emoții care cascadează. Dintr-o emoție care ține de „aș putea să mă îmbolnăvesc”, apare următorul gând „dacă se îmbolnăvesc ceilalți pentru că eu m-am îmbolnăvit și dacă celorlalți le va fi mai rău decât îmi va fi mie? Dacă eu nu știu și ei vor fi într-o situație foarte dificilă”. Asta mă face pe mine să mă simt vinovat. Și de fapt, anxietatea este plimbarea tuturor acestor informații prin minte, din nou, și din nou. Și faptul că am acest conținut mental în permanență în mintea mea, creierul zice : e o situație de pericol, se trage semnalul de alarmă. Semnalul de alarmă este un nivel ridicat de adrenalină, un nivel ridicat de cortizol, un nivel ridicat de acid lactic în mușchi pentru că sunt tot timpul tensionat, și toate aceste lucruri definesc starea de anxietate.

Starea de anxietate nu vine din faptul că eu m-am îmbolnăvit sau ceilalți s-au îmbolnăvit, ci numai că mă tot gândesc în continuu, în continuu, la asta.  Ce facem în astfel de situații? Îi ajutăm pe oameni să spună: ok, astăzi, în momentul ăsta am făcut tot ce mi-a stat în putință astfel încât eu să mă protejez și oamenii din jurul meu să fie în siguranță. În limita în care simt că pot să fac asta. Exercițiul se numește ancorarea în prezent: în momentul ăsta simt că sunt în regulă și să iau fiecare zi așa cum vine.

În legătură cu absolut orice boală cu care avem atâtea necunoscute este absolut normal, tipic, ca persoanele care au în general un nivel crescut de anxietate, acum să aibă un nivel și mai mare de anxietate decât în mod normal.

Ce se întâmplă cu persoanele care sunt supuse unei stări prelungite de anxietate?

De cele mai multe ori pot să apară și alte tipuri de simptome, pot să apară asociate și alte episoade asociate tristeții, să apară un episod depresiv pentru că deja este o anxietate perpetuă, am impresia că nu se mai termină și asta îmi dă acest sentiment se încărcătură. Ce mai întâlnim în această situație sunt somatizări, tulburări de somatizare. Am impresia, încep să mă doară și încep să mă gândesc: oare asta înseamnă că am luat boala, oare asta înseamnă că încep să mă îmbolnăvesc?

Cred că este extrem de important să învățăm să avem grijă de mintea noastră în această perioadă pentru a ne proteja nu neapărat de boală în sine, cât de consecințele emoționale și fiziologice care pot să apară pentru că suntem constant într-o stare de îngrijorare și anxietate.

Pe lângă persoanele cu comorbidități, care credeți că sunt cei mai afectați?

Emoțiile negative pe care noi le avem vin din două direcții: pe de-o parte este o vulnerabilitate genetică, moștenim niște trăsături de la părinții noștri, din familie. Fiecare putem spune că semănăm mai mult cu un părinte, și apoi ne mai uităm la experiențele de viață prin care fiecare dintre noi a trecut. Deci, avem modelarea de viață, bagajul cu care noi venim și apoi modelarea mediului, felul în care noi am trecut prin viață practic. Persoanele care au acest mixt de bagaj genetic, plus o experiență de viață încărcată, tind să simtă mai un nivel mai ridicat de anxietate în legătură cu evenimentele activatorii. Cel mai probabil, dincolo de aceste comorbidități, persoanele care au un nivel de anxietate mai ridicat în general și care au poate o istorie de probleme fiziologice în familie, oameni pe care i-au pierdut de-a lungul timpului din cauza unor boli pe care le-au avut, deci au fost expuși acestor situații de-a lungul timpului, pot să îndeplinească criteriile pentru un episod sau o tulburare anxioasă în această perioadă. Restul, marea majoritate dintre noi, avem un nivel ridicat de anxietate în anumite perioade, poate când suntem expuși la mai multe știri, după care ne reglăm nivelul de anxietate, suntem cu suișuri și coborâșuri.

Câteva sfaturi concrete pentru a ne proteja psihicul în această perioadă ?

Să învăț că cel puțin o bună bucată de vreme vom mai discuta despre asta și lucrurile se vor întâmpla atipic față de cum erau până acum. Așa noi construim predictibilitatea și de care mintea noastră are atât de mare nevoie. Să pot să mă uit în față și să spun nu știu cum se vor întâmpla lucrurile dar știu că cel puțin o bucată de timp de acum înainte va fi diferit față de cum a fost până acum. Un alt element este tehnica ancorării în prezent, să nu proiectez foarte multe lucruri, asta este ceea ce ne aduce dezamăgirea, discrepanța între ce îmi imaginez și ce se întâmplă de fapt este ceea ce îmi produce acel disconfort. Un alt lucru pe care l-am recomandat foarte mult este această igienă față de informațiile la care ne expunem. Creierul chiar dacă rațional face diferența între calitatea și cantitatea de informații la care ne expunem, creierul emoțional nu face această diferență. Dacă eu sunt expusă unei știri care spune: 2.547 de oameni au fost diagnosticați astăzi cu COVID, mintea mea rațională zice nu este posibil așa ceva. Ieri erau 600. Doar că mintea emoțională procesează greutatea informației. Și chiar dacă eu post factum vin și spun era o știre falsă, deja mintea mea emoțională, care reacționează la 2-4 milisecunde, a fost activată. Și rămânem cu încărcătura emoțională, chiar dacă știm că rațional, toate aceste lucruri nu se pot întâmpla. Aș insista mult cu această igienă. Ne alegem un post de știri, ne uităm la o tură de știri pe zi, ne alegem o platformă care ne oferă informații pe care noi le considerăm valide și ne uităm doar acolo, pentru că altfel, bagajul asta mare de informații ne obosește foarte tare mintea. Și un alt lucru este că probabil ceea ce ni se întâmplă acum este un precursor al multor lucruri care s-ar putea să se întâmple de acum încolo. Multe schimbări în felul în care lucrăm, felul în care ne petrecem timpul liber, cel puțin pentru o bucată de vreme.

Ce ne spun studiile este că persoanele care au natural sau care și-au antrenat această flexibilitate și adaptabilitate mentală de-a lungul timpului tolerează mult mai ușor decât persoanele care au rigiditate din perspectiva asta, ca lucrurile să fie cum cred și cum și-au imaginat ei.